28 sept. 2008

În lipsă de rezultate, ne fălim că iarba creşte

Cel mai iubit fiu al Craiovei, bravul nostru ctitor al acestei tinere echipe a Ştiinţei moderne, lider curajos şi înţelept cârmaci, pe ale cărui tâmple s-a aşezat sarea tuturor furtunilor acestui început de mileniu, tovarăşul Ajică Minciunelu, va sărbători peste patru săptămâni o măreaţă şi nemaiîntâlnită realizare, creşterea ierbii de pe stadion, ne anunţă adresa web de pe tricoul lui Gogoşoiu. Preşedintele Republicii Socialiste Universitatea Craiova ne spune aşa:

„Toţi cei care iubim Universitatea Craiova ne era ruşine cu gazonul care era înainte pe stadion. Am avut o viaţă foarte grea jucând în altă parte, niciodată, să fiu sincer, nu m-am simţit acasă decât aici. Iată că am ajuns şi la ziua când putem spune că acest nou gazon este gata 99 la sută în stare bună de joc.


A fost greu chiar dacă unii ne-au luat peste picior. Am reuşit să refacem gazonul care cândva a făcut istorie în fotbalul craiovean şi românesc. Sper să intre în circuit odată cu darea lui în folosinţă. El se află aproape de finalizare, în maxim patru săptămâni poate fi bun de joc. O să mă consult şi cu Napoli şi cu băieţii. 99 la sută arată foarte bine, foarte pufos, foarte gras. Se poate spune că operaţia a fost reuşită. Eu voiam ca, încă de la meciul cu Timişoara, să jucăm pe el, însă au fost mici probleme, dar mai bine mai târziu decât niciodată”

Dragul, bravul şi agramatul nostru conducător suprem, noi, suporterii Universităţii Craiova, te anunţăm pe această modestă cale, intitulată sugestiv craiovasport.blogspot.com, că nu gazonul a făcut istorie în fotbalul craiovean şi românesc, ci neşte băieţi pe numele lor mici Nelu, Petrică, Silviu, Costică, Nicolae, Aurică, Rodion, Ilie, Zoli, Mircea, Gheorghiţă sau Sorin...

Şi, ca să readuci pe cele mai înalte culmi această echipă înconjurată de vreo 60 de ani (aniversare de care ai uitat) de pasiunea noastră, tovarăşe, te sfătuim preteneşte, să investeşti bani adevăraţi în jucători de valoare, în loc să ne spui „cât de greu ţi-a fost” cu iarba buclucaşă şi cum „te-a luat unii peste picior”, îndoindu-se, netrebnicii, de calitatea „celei mai speciale seminţe” de gazon din lume, pe care au semănat-o muncitorii conduşi exemplar de inginerul acela..., văr primar după tată cu patronu’ de la Chelsea.

Dar, ca să nu stricăm momentul solemn la care ne îmbie site-ul promovat pe tricourile tinerelor vlăstare din pepiniera noastră, ca cum ar fi Barbu, Buşu sau Gogoşoiu, drag tovarăş Ajică Minciunelu, îţi scriem azi, aici, că te iubim, te vom iubi şi nu vom căuta altă cale, decât cea din planul tău pe termen lung. Tinereţea noastră ţi-o dăruim ţie şi alta nu vom mai avea. Te iubim, dar nu demagogic, ci în intimidate, dimpreună cu familiile noastre, cu toţi vecinii noştri de pe scară, cu întregul oraş, înfloritor înainte de a fi confiscat de duşmanii tăi, care nu au dat nici o cană cu apă plată la echipă, lăsând acest lucru doar în seama maseorilor Tufan şi Bamse.

Pentru Universitatea Craiova, căreia îi eşti geniu tutelar, ai făcute mai multe decât au făcut, pentru echipele lor, toţi Becalii, Paszkanii, Turcii, Iencii, Bucşarii şi Porumboii la un loc. Ajică, eşti un geniu binecuvântat, ai lângă tine o familie excepţională, iar la lumina grijii tele părinteşti creşte un tânăr patriot revoluţionar, din ce în ce mai matur şi mai serios, în care deja simţim că se regăseşte un viitor conducător strălucit: însuşi fiul tău, Aditză!

Trăiască Ajică Minciunelu şi gazonul, care „creşte foarte pufos şi foarte gras şi va intra în circuit odată cu darea lui în folosinţă” !!!

23 sept. 2008

ACROBAT FĂRĂ PLASĂ

Gura de oxigen din Ialomiţa, venită după două înfrângeri consecutive, a readus, pentru moment, liniştea pe malul Jiului. Aceste rânduri vin ca o reacţie de frustrare faţă de neputinţa unei echipe demne de un altfel de prezent. Minciunelu ne-a îngropat speranţele în sărăcia care-l bântuie şi pentru care ne-a vândut Stelei anul trecut.

Ne rugăm la Dumnezeu ca mimul lui Becali să câştige la Loto şi aşteptăm iarna cu înfrigurare, pentru că doar o campanie adevărată de achiziţii poate salva speranţele noastre. Dinamo şi Timişoara nu ne-au lăsat nici un punct două etape la rând şi doar victoria nesperată şi parţial norocoasă de la Urziceni ne-a scos din „vrie”, ca să-l cităm pe amărâtul care ne conduce clubul.

Megalomanul cel parvenit a intrat într-un joc prea periculos pentru el. Minciunelu e acum pe sârmă şi trebuie măcar să-şi ţină echilibrul până la capăt. Pentru că dacă va aluneca, istoria îl va înghiţi ca pe un fir de praf de pe trofeele pierdute ale Ştiinţei.

În război deschis cu fanii, care l-au înjurat din nou, patronul de carton alunecă-n prăpastie şi e salvat în ultima clipă de câte o victorie eroică a strategului Napoli. Poate că Minciunelu va reuşi să prelungească această agonie în care Craiova se zbate sub conducerea sa, dar dacă Universitatea se va afunda prea mulţi ani prin mâlul de la mijlocul clasamentului, ospătarul care dă azi interviuri ar putea fi părăsit şi de ultimul om care încă îl mai protejează, probabil nu pe gratis: Ilie Balaci. Şi atunci va fi începutul sfârşitului.

19 sept. 2008

Extraordinar, senzaţional, inclusiv, fantastic !!!

Ziarul al cărui site tronează pe tricoul craiovenilor ne anunţă, în numărul său de azi, că domnu’ Minciunelu ar fi obţinut o victorie fără precedent în lupta sa cu forţele răului. Cică Adrian-cel mai mare barosan, ar fi reuşit de unul singur să îi convingă pe şmecherii de la FRF să scoată capii de serie la tragerea la sorţi din fazele Cupei României. Adicătelea, tocmai al nostru pezident, ar fi reuşit să facă în aşa fel încât Ştiinţa să aibă mai puţine şanse de a juca în optimi cu Dinamo, Steaua sau CFR.

Cum a câştigat el această crâncenă bătălie? Evident, şi-a dorit mai mult victoria şi, cu puţin noroc, a făcut o figură frumoasă. Mai concret, speriaţi de numele său, de temut în toată Europa fotbalistică şi nu numai, dar şi de personalitatea sa impunătoare, băieţeii din gaşca lui Mircea Sandu n-au avut încotro şi, ne spune Ediţia, au aprobat în Comitetul Executiv al Federaţiei cererea lui Minciunelu.

Nu mai comentăm informaţia în sine, nici n-am avea de ce de altminteri, suntem siguri că e reală şi lucrurile nici nu se puteau întâmpla altfel. Din contră, nu înţelegem tonul de senzaţional care răzbate printre rândurile ştirii !?! Ca şi cum s-ar mai fi îndoit cineva de relaţiile şi influenţa pe care le are în fotbalul mondial Ajică Minciunelu.

Apropo, la data de 22 septembrie, longitudinea astronomică a Soarelui va fi de 180 de grade, dar asta nu deoarece acesta ar fi momentul echinocţiului de toamnă, ci pentru că „preşedintele” i-a dat un telefon Sfântului Dumitru şi i-a cerut acest lucru. Ultimul, onorat că Ajică (foto, chiar în momentul în care discuta cu Sanctitatea Sa) are biroul chiar pe strada care-i poartă numele, i-a promis că propunerea va fi aprobată în Comitetul Executiv al Raiului.

17 sept. 2008

CĂUTĂTORII DE TALENTE

Victoria lui CFR Cluj la Roma a venit ca o palmă peste chelia lui Minciunelu. La fel cum, locul ocupat acum în campionat de Unirea Urziceni, este un croşeu aplicat în plină figură ochelaristului. De ce? Pentru că aceste echipe, împreună desigur cu Timişoara, cu Vasluiul, ne arată că provincia se poate bate cu capitala atunci când există bani şi o organizare profesionistă.

De ce nu le urmăm şi noi exemplul? E simplu, pentru că prin conturile lui Minciunelu bate vântul, şi pentru că megalomania „preşedintelui” sufocă orice urmă de profesionalism. Şi, din păcate, pentru patronul Ştiinţei nici măcar suporterii nu mai contează, cu excepţia momentelor când aceştia cumpără bilete, umplu stadionul şi îi pun bani în buzunarul său cel gol.

Retorica lui Minciunelu păcăleşte, încă, o parte a publicului Craiovei, pe care îl manipulează, trebuie să recunoaştem, cu o măiestrie feroce. Sunt deja destui ani de când fanilor li se promit performanţe cu jucători tineri, majoritatea nişte anonimi prezentaţi ca viitori Kaka, Balaci, sau Maradona. Unde sunt azi Velcovici, Săceanu, Stemat, Stăvaru, Gîrlă sau „micul Kaka” Ryan Lee Clarke? Ca să nu ne mai amintim de Ionescu, oferit ca bir idolului Gigi Becali…

Ştiinţa e într-o continuă campanie de întinerire a lotului, iar scuzele cu celebra şi mereu invocata lipsă a experienţei au devenit penibile. Universitatea e grădiniţa Ligii I, iar Minciunelu e bufonul campionatului. Urziceniul a promovat odată cu noi, i-a lăsat libertate totală lui Petrescu şi acum e-n UEFA şi lider în clasament, Vasluiul îi ţine isonul şi le-a bătut deja pe Steaua şi pe CFR, în timp ce nouă ni se cere să fim onoraţi că avem cea mai tânără şi de o eternă perspectivă echipă din campionat. Suntem doar nişte căutători de talente (pe care atunci când le gasim, le vindem Bucureştiului), pentru care locurile 8-10 vor fi, din păcate, singurul obiectiv realizabil.

Mitică, laudă-l pe Minciunelu!

Din biroul său de la Niuiorc, nea Ajică a urmărit marţi seara, încordat şi iritat, meciul din Liga Campionilor dintre AS Roma şi CFR Cluj: „Ce bine joacă aştia, bă, fir-ar ai dracu să fie!” (la al doilea gol al lui Culio), a explodat plin de nervi „preşedintele”, stând pe un fotoliu, cu pantalonii ridicaţi pân’ la genunchi, în timp ce unul Lucian, valet de meserie, aşezat în genunchi în faţa unui lighean, îl spăla tacticos pe picioare.

„Aşa e şefu’, joacă bine, bravo lor!”, a glăsuit servitorul.

„Taci bă, că nu vorbeam cu tine, de unde dracu ştii tu cum joacă, că nici nu te uiţi la meci, eşti cu spatele la plazmă!?”

„Aşa e şefu’, sunt cu spatele, mă scuzaţi…”, spuse valetul, în timp ce îl freca pe barosan cu piatra ponce pe călcâiul piciorului stâng.

„Dacă bate ăştia pe Roma îmi sare toţi în cap, că ete ce face Paşcani la Cluj, bagă bani mulţi la echipă, tu de ce nu aduci jucători să jucăm şi noi aşa prin Europa? ...Mâine trebuie să spun că au avut mare noroc că a jucat Roma prost, da’ o bag iar pe aia, că copii ca ai noştri n-are nimeni şi noi în următorii cinci ani vom fi mai buni ca cefereu’, şi io zic că pune fraierii iar botu’, nu bă?”

„Da şefu’, pune sigur!”

..................................................................................................................

Cam aşa a trăit meciul mai sus menţionat preşedintele Ajică, iar aceasta este starea de spirit care l-a dominat în orele de după căderea Romei, deşi astăzi, pentru presă, va declara altceva.

Pe editie.ro, puteam citi săptămânal declaraţii de la Dragomir, în care nea Mitică îl ridica în slăvi pe Minciunelu pentru „curajul său extraordinar de a promova tinerii”. Doar cei mai naivi dintre noi nu ştiu însă că adevărul e cu totul altul: Minciunelu nu are de fapt bani să facă altceva, pentru că, de când a luat echipa de la mentorul său, Dinel, nu a făcut decât să trăiască din împrumuturi luate de la diverse personaje din Craiova. Curajul preşedintelui, ras în cap ca să pară interlop, e de fapt o mare minciună, e exact impotenţa sa financiară, sărăcia în care se zbate clubul din Bănie.

Chiar şi marele Ilie Balaci, pe care orice olten îl repectă prea mult ca sa-l „certe” vreodată, încearcă de o bună bucată de vreme să şteargă noroiul care s-a aşezat pe ochelarii lui Minciunelu. De ce face asta „minunea blondă”? Vom înţelege într-o bună zi, mai devreme sau mai târziu... Acum însă, când victoria CFR-ului pe Olimpico, visul frumos al Ardealului, le trece tuturor prin faţa ochilor închişi, toţi şi-au schimbat discursul. Dar aveau ei nevoie de o astfel de dovadă, chiar aveau nevoie de această seară de septembrie ca să vadă ceea ce noi, nespecialiştii, am prevăzut demult? Sau interesul îi făcea să ne mintă frumos, iar acum superba realitate de la Cluj le bate obrazul şi îi obligă să mai spună, din când în când, şi adevărul?

„Îi felicit pe cei de la CFR Cluj. Au investit mult şi roadele se văd. Au jucat extraordinar, dacă bat şi pe Bordeaux, deja pot să scoată rezultate mari în Ligă. Pe Chelsea e greu să îi baţi, ăia au o selecţionată mondială acolo”, a spus Mitică Dragomir, o reacţie pe care vă garantăm că nu o veţi găsi pe site-ul de pe tricourile Ştiinţei, pentru că este într-un total contrast cu „planul pe termen lung şi cu investiţii zero” al lui Minciunelu.

„CFR a jucat într-adevăr extraordinar, au făcut-o cu plăcere, deja putem să încercăm să visăm frumos. Dacă bat Bordeaux şi fac un egal cu Roma, cu 7 puncte pot spera la calificare. Acum să nu facem calcule, doar să visăm frumos. Au jucat excelent, fără presiune pe ei. Eugen a jucat bine astăzi, a dat două pase extraordinare de gol”, a spus şi Balaci acum, după ce de mai multe ori ne-a explicat cum strategia lui Mititelu de a-i promova pe Gogoşoiu şi Barbu e mai bună. „90% dintre străinii din Liga I, inclusiv foarte mulţi de la CFR, nu-mi plac, pentru că nu au valoare şi nu sunt peste copiii noştri”, ne transmitea, nu demult, Ilie Balaci.

„Victoria CFR-ului este o mândrie pentru România, dar la fel de important este şi jocul excelent. CFR a fost mult peste Roma, a jucat cu dăruire, ambiţie şi din punct de vedere tactic mai bine. CFR a început un pic ezitant meciul, dar după ce a primit golul, a demonstrat că este o echipă mare” este şi părerea lui Mircea Sandu.

Aşteptăm acum declaraţiile Minciunelului, care să ne explice cum a făcut Universitatea egal la CFR Cluj, şi deci, dacă aredelenii au bătut-o pe Roma cu 2-1, e clar că şi noi am fi câştigat pe Olimpico, poate chiar la o diferenţă şi mai mare. Mai ales că avem “valenţe de cupele europene”, nu?

12 sept. 2008

Bani să fie, că Arnold face tribune la toată lumea

Cel cu care Ajică Minciunelu a dat mâna înaintea celor de la CFR Cluj, Arnold Bosch (alias „Adam Boş”), a vizitat astăzi Bănia la orele după-amiezii. El a mers la Prefectură unde a fost primit de câţiva membri ai Consiliului Judetean, dar unde a sosit şi bunul său prieten din copilărie, Ajică, cel care nu putea rata o astfel de întâlnire.

Reprezentantul firmei belgiene, care a realizat şi tribunele din Gruia, a discutat cu oficialităţile locale despre posibilitatea unei astfel de construcţii la Craiova. Cu siguranţă că, dacă cei interesaţi vor avea „caşcaval”, orice companie, nu numai „domnu’ Boş” (foto), ar fi dispusă să construiască tribune, stadion, mall, zgârie-nor sau orice altceva pentru care există finanţare.

Şeful Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa, spune: „Noi, CJ-ul, suntem proprietarii unui bun de preţ, şi anume stadionul Tineretului. Pe acest teren, de-a lungul timpului am vrut să facem diverse activităţi şi să primească destinaţii diferite. Fiind o discuţie incipientă, CJ nu respinge o idee prin care acest stadion ar putea să redevină utilizabil”.

Din câte ne duce pe noi mintea, din declaraţia lui Prioteasa nu se înţelege prea clar că intenţia ar fi ca autorităţile să suporte o astfel de posibilă investiţie, mai ales că, din practicile anterioare, e clar că dacă statul face o concesionare pe termen lung, să zicem jumătate de secol, cel în favoarea căruia s-a făcut concesionarea suportă finanţarea diverselor proiecte.

Sceptici din fire, noi nu credem nici în ruptul capului că, la Craiova, „caşcavalul” ar putea veni din vreo sursă privată, iar dacă aceasta se numeşte Ajică Minciunelu, punem rămăşag cu oricine că totul va rămâne doar la stadiul de declaraţii festiviste înaintea meciului cu Timişoara, unul „special”.

Nea Adi spune, din nou, lucruri...

Cum ne-am obişnuit, nea Aditză de la Niuiorc nu şade departe de microfoane şi telefoanele presei, nici să-l pici cu ceară. Şi pentru ca părerea sa să apară pe undeva şi el să beneficieze de orgasmul de zi cu zi, a trebuit să facă notă discordantă cu toată România, să se uşureze puţin contra alizeului.

Din fotoliul său impozant, luându-şi poziţia obişnuită, adică mâna direcţionată în posterior, Minciunelu decretează că Piţurcă ar trebui să rămână la naţională, excitat probabil de faptul că Florin Costea a jucat cu Feroe, deşi de „Costică” era nevoie astă-vară cu Italia sau Olanda, mai ales că atunci era în formă maximă.

„Părerea mea este ca s-a sărit calul cu privire la aceste acuze care i se aduc lui Piţurcă. S-a uitat prea uşor lucrurile bune care le-a făcut. Trebuie lăsat să îşi continue munca. A pierdut un meci dar sunt şanse reale de calificare. În ciuda unui început foarte prost, sunt sigur că naţionala se va califica”, spune omul ahtiat după publicitate. Nu se ştie la ora aceasta dacă însuşi Minciunelu a formulat dezacordul din text şi dacă nu posedă noţiunea de acuzativ sau chiţibuşarii săi redactori de la editie.ro au vrut să-şi ia peste picior patronul.

11 sept. 2008

Gogoşile brutarului

După ce l-a vândut pe Ionescu şi a mai luat nişte bani de la Gigi Becali ca să poată termina şi acest sezon şi să primească licenţa pentru următorul, Minciunelu a început să umfle nişte jucători obscuri de la echipa a doua, pretinzând că ar fi, nici mai mult nici mai puţin, decât cele mai mari talente ale României de la Balaci încoace.

Sub motto-ul săracului, „Nu mai transferăm jucători, că nu mai pot să crească ăia mici”, Minciunelu ne omoară de ceva timp cu Gogoşoiu, un borac de la Primăvara care la prima vedere nu pare să aibă mai mult de 40 de kile. O fi copilul talentat, dar Napoli nu şi-a făcut curaj până acum să-l lase în teren, deşi s-ar putea să nu aibă încotro, în cazul în care vom mai avea 1-2 indisponibili în etapele următoare.

Deşi interdicţia la transferuri a Craiovei a expirat de la 1 septembrie, Minciunelu nu aduce vorba de achiziţii. A pronunţat însă două nume, Iacob şi Sânmărtean, doi fotbalişti răsuflaţi, ideali din punctul de vedere al „nefinanţatorului” Craiovei, pentru că nu ar fi dat bani pentru a-i aduce.

E posibil ca pretenţiile acestora să nu fi fost deloc „mititele”, aşa că vulpea când nu a ajuns la struguri a zis că sunt acri. În schimb, pepiniera Craiovei produce pe bandă rulantă după mintea lui Minciunelu, chiar dacă echipa a doua nu a reuşit să câştige nici campionatul Ligii a IV-a, în timp ce Dinamo II evoluează lejer în B, iar Steaua II sau CFR II au şanse să ajungă in 16-mile Cupei.

9 sept. 2008

Un poster e tot ce a putut să facă valetul

Pentru că au uitat complet de aniversarea a 60 de ani de existenţă a echipei pe care cu onor o conduc, Ajică Minciunelu şi valetul Lucian au fost criticaţi de suporteri pentru pasivitatea cu care au privit acest eveniment special.

Încercând să încropească ceva ieftin, acest cuplu de temut în fotbalul românesc a intrat, din păcate pentru imaginea Ştiinţei, într-o accentuată criză de idei. Singurul lucru pe care conducerea actuala a clubului a ajuns la concluzia că îl poate face, este să distribuie „un poster cu Universitatea de-a lungul vremii” înaintea meciului cu FC Timişoara.

Penibil şi jenant moment, care ne arată încă o dată cât înseamnă pentru aceşti oameni istoria Ştiinţei şi la ce se limitează pentru ei cinstirea numelui cel mai frumos al fotbalului de pe la noi. Dacă de ziua sa de naştere, Minciunelu a găsit câteva mii de euro pentru lăutari, de această dată suma necesară perfectării unui amical cu o echipă de calibru, demnă de tradiţia şi istoria Universităţii Craiova, ar fi fost mult prea mare pentru posibilităşile sale financiare.

Probabil că efortul financiar maxim pe care l-ar putea face Ajică de la Craiova, ar fi aducerea lui Adi de la Vâlcea pe Extensiv, la meciul cu bănăţenii, în speranţa că şi oaspeţii ar gusta momentul, pentru că „supăraţi sunt Doamne, iarăşi, supăraţi…”. Ca şi suporterii alb-albaştri, după „pozna” lui Minciunelu de la Dinamo.

PROMISIUNI LA MIŞTO

„Mişto” e vorba de bază a cuvântării de la Radio Oltenia, în care Ajică Minciunelu promite fanilor Universităţii luna de pe cer. În încercarea sa de a mai îmbuna masele, otrăvite după dezonoarea de la Dinamo, Minciunelu are ceva din Ceauşescu. Observând starea de revoltă mocnită din Bănie, el încearcă să dreagă busuiocul cu cea mai la îndemână armă, promisiunile. O tentativă de discurs festiv în care anunţă grandioasele realizări ce vor urma.

Patronul Craiovei e, pe cât de parşiv, pe atât de jalnic. Cameleonul cu ochelari de soare ne anunţă ceremonios că el ar fi dat primul noroc cu unul „Boş”, mare constructor de stadioane, nicidecum Mureşan sau Paszkany. Mai mult, ardelenii au şi băgat în preţ, ca să-şi laude investiţia. Una de zeci de milioane, dar tot degeaba, pentru că Ajică are el o variantă cu acoperişul mai mişto. Ca să moară oropsiţii ăia de la CFR de ciudă. A, dar vă roagă el, nu le spuneţi că a zis aşa ceva despre ei! Nu-l daţi în primire! Vin în retur la Craiova şi dă bine o poză alături de ei, bineînţeles cu olteanul privind flegmatic şi superior spre un punct imaginar din mulţimea de ziarişti.

„Preşedintele brand-ului” nu a investit în echipă, în ultimii aproape doi ani, nici măcar un euro. Toată campania de imagine s-a axat pe însămânţarea gazonului de pe „Oblemenco” şi pe construcţia a ceea ce ar fi trebuit să fie stadionul „Petre Deselnicu”. La inaugurare, din lipsă de fonduri, invitaţii n-au găsit decât un teren cu iarbă, nici vorbă de vreo tribună sau nocturnă. Dar, sfidându-ne cu tupeu bruma de inteligenţă, fostul ucenic al lui Dinel aberează cu un aer de magnat despre un mega-proiect care cuprinde o arenă de 25.000 de locuri, cu becurile-n tavan. Care e ca şi făcută, pentru că lucrările vor demara chiar la primăvară, desigur, cu condiţia ca nu care cumva să se răzgândească Ion Prioteasa şi să „ne pună beţe-n roate”.

În faţa celor mai naivi dintre noi, elucubraţiile lui Minciunelu încă mai au o şansă. Pentru ceilalţi, totul e doar o mocirlă urât mirositoare, albastru-verzuie, în care plutesc nişte ochelari de soare second hand.

Cărţi, în loc de investiţii

Domnul preşedinte Minciunelu ne-a anunţat la începutul acestei săptămâni că în această perioadă, principala sa preocupare e să scoată „o carte adevărată cu Universitatea Craiova”. Spre disperarea suporterilor craioveni, în loc să se gândească cum să întărească echipa cu vreun transfer mai răsărit, jupânului Ştiinţei îi arde de publicat fiţuici prin care să se războiască, în numele Universităţii Craiova - pe care îl va murdări din nou, cu cei care au ceva de spus faţa de mediocritatea în care echipa olteană persistă de doi ani.

Minciunelu îşi ameninţă duşmanii închipuiţi că, peste aproximativ şase luni, va apărea „capodopera” în care îşi vor găsi locul atacuri josnice la adresa oricui are altă părere decât conducătorul suprem:

„Gazeta de Sud mă ataca zi de zi la început, vroiau să mă defăimeze. Ion Jianu era preocupat să mă pună în gura tuturor celor care nu credeau în proiectul meu. Abia acum am început să aud vorbe de bine, însă este prea târziu şi o sa vadă ei, toţi aceia şi-au scris o pată neagră în fotbalul craiovean. Va apărea o carte pe care o va scoate Universitatea Craiova, o carte reală cu lucruri bune şi rele, cu lucruri care se ştiu şi care nu se ştiu. Mai durează cam o jumătate de an”.

8 sept. 2008

Abureli fumurii

În fiecare sfârsit de săptămâna, „preşedintele” onorează cu sfinţenie aceeaşi invitaţie, la Radio Oltenia Craiova. De data aceasta, pentru că ecoul ruşinii de la Dinamo nu s-a stins deloc, el a încercat să ameţească ascultătorii suporteri ai Ştiinţei cu o mai veche promisiune, pe cât de departe de realitate, pe atât de parşivă, a construirii unui stadion.

Minciunelu a făcut o „salată” de argumente, explicându-ne că trebuie să fim mândri că el ar fi fost primul care a vorbit cu „firma aia”, înaintea clujenilor, dar el o să facă un stadion şi „mai mişto”… Vă redăm cu exactitate, în toată spledoarea sa, intervenţia de la ROL:

La întrebarea venită din studio, despre momentul în care „vom avea şi noi un stadion ca şi CFR Cluj?”, domnu’ Ajică a răspuns cu mare bucurie: „Da, uite, mi-aţi ridicat o minge la fileu, nici dacă ne vorbeam nu făceam treaba asta…”, a spus Minciunelu, ca şi când nu el i-ar fi sugerat realizatorului întrebarea, înainte de emisiunea în care are programate, weekend de weekend, felurite „dezvaluiri”.

Nea Adi a continuat:
„Deci io vă spun, veţi vedea că în următoarele luni vor avea loc chestiuni importante vizavi de această… şi io vă spun, pe actualul loc al stadionului Tineretului se va face un stadion de 25.000 de locuri, de aceeaşi firmă care a lucrat la proiect, de fapt aceeaşi firmă care, ca să vă spun o chestiune, firma care a făcut la Cluj, de la noi i-a luat ăia de la Cluj. Deci a venit prima oară la Craiova, am discutat cu domnu’ „Boş” ??, patronul firmei, Adam Boş, mai multe variante de proiect, le am şi aicea, da’ datorită lipsei de locaţii, ba „Oblemenco”, ba „Tineretului”, ba nu ştiu ce, între timp, domnu’ Abramovici, care făcuse terenurile la Cluj şi care lucra şi la noi, l-a dus pe domnu’ Boş la Cluj, c-a auzit ăia de la Cluj că la Craiova e unu’ care face stadioane.


Şi uite aşa cei de la Cluj l-au luat pe domnu’ Boş şi au făcut stadionu’ cu el. Şi acuma o să vină la Craiova, la fel cum am făcut şi eu, l-am luat pe domnu’ Abramovici de la Cluj şi am făcut treaba cu el. Şi de aceea vreau să vă spun, că eu visez ca în martie, aprilie, anul viitor, să înceapă lucrările. Eu sînt…, am rezolvat şi problema finanţării în proporţie de 60-70 la sută, sper ca domnu’ Prioteasa să ţână de cuvânt, sper ca consilierii locali, judeţeni, indiferent de orice culoare politică să ţână de cuvânt, deci o sa prezint în maxim o lună de zile o variantă de proiect, în care o variantă de 25.000 de locuri pe Tineretului este foarte, foarte posibilă şi se face în maxim 15 luni de zile”.

„Sa dea Dumnezeu”, intervine extaziat reporterul.

„Eu ştiu că pare puţin aşa… ce vă spun eu acuma, pare incredibil, dar chiar…”

„Păi nu, incredibil părea şi ceea ce s-a întamplat la Cluj, adică să apară stadionul ăla acolo, sunt lucruri…”

„E…, acolo a fost mai ieftin, ăia au mai umflat ei tarifu’, da’ mă rog, asta e… au cam umflat puţin, că io ştiu ce, io ştiu ce am negociat cu Boş, da’ mă rog, nu mă apuc acuma…, să nu vă apucaţi să mă daţi în primire ca am spus că…”

„Nu, haideţi să lămurim şi treaba asta, că ziceţi că vă dăm noi în primire, să ştiţi că aveţi ascultători şi în Statele Unite!”

„Deci într-o lună prezint proiectu’, sper ca în maxim două luni de zile să intre Consiliu’ să decidă o asociere pe 49 de ani şi o să vedeţi noua arenă, deci io zic campionatu’ 2010-2011 voi juca pe noua arena, mai mişto ca aia de la Cluj… să vă spun de ce: că io am făcut un acoperiş mai mişto decât Cluju’ şi nocturna la noi, în varianta mea, este aşa, împrăştiata difuz, în tot acoperişu’, nu cum e la ei, cu patru stâlpi. La mine ce e în plus, nu e liber în colţuri, tribuna e unitară peste tot, nu este... ştiţi acele lipsuri în colţuri cum e la Cluj”.

„Am înteles, racordul acela realizat”.

„Da, racordul, da, deci în varianta mea …”

„Este ovalul complet!”

„Bravo! Deci io am primele ăştea, în maxim o lună prezint oficial proiectul Consiliului Judeţean, am vorbit cu câţiva consilieri, toţi zic da, da, da…”

„Haideţi să vă dau şi un sfat, dacă tot mă apreciaţi şi aţi spus că “bravo” ceea ce am zis eu, duceţi-vă repede acuma înainte de alegeri, e mai bine aşa!”

„Hă hă hă... nu, eu am vorbit cu domnu’ Prioteasa, am vorbit cu 80 la sută din consilieri, toţi au zis da pe linie, am vorbit cu domnu’ Berceanu, deci este un consens, deci eu nu vreau să îl iau să fug cu el de aicea, nu vreau să fur terenu’, vreau ca o asociere pe 49 de ani să construiesc un stadion, superstadion pentru noua Universitatea Craiova, pentru că în 2010-2011 vom avea o echipă foarte, foarte puternică, şi trebe să avem şi un stadion la fel de puternic, să avem 25.000 de olteni la patru metri de gazon, să zică “hau” să tremure adversarii. Deci lucrurile sunt foarte clare, cine vine cu alte strâmbe, c-o să vină care o să bage strâmbe, da’ am două-trei bănci care mi-au dat acordul de principiu, şi e păcat ca cineva să-mi pună beţe-n roate”.

„Am înteles, deci spuneţi dumneavostră, cam pe 15 octombrie aşa o să vedem proiectul…”

„Domne, deja îl am, da’ am nevoie să fie aşa, cu fundaţie, deci io aşa o primă viziune pot să prezint şi maine, da’ aştept o machetă, o chestie… deci este…, are denumire mişto, o să vedeţi, e…, deci în maxim o lună prezint totu’ oficial ca să nu mai fie discuţii”.



Să explicam, pe scurt, haosul din amăgirile pe care ni le livrează Minciunelu: în primul rând, omul nu spune clar, nici o secundă, şi a evitat de fiecare dată să o spună, CINE VA PLĂTI PENTRU VIITORUL STADION MIŞTO!!! Apoi, fără să spună care anume, ne mărturiseşte că are el două-trei bănci care i-au dat acordul... deci nici nu ştie exact câte, doua-trei acolo, practic fug băncile după Minciunelu să-i dea bani, ca să facă un stadion „mai mişto ca ăia de la Cluj, care oricum au umflat tarifu’”... De ce povestea stadionului este o mare minciună?

1. Dacă Minciunelu spune că va plăti el construcţia arenei, din „averea” sa, atunci mai uşor am putea crede că în România porcii au început să zboare!

2. Dacă Consiliului îi va reveni sarcina achitării facturii, atunci cum de face Minciunelu proiectul după preferinţele sale personale în materie de infrastructuri, nu cumva oficialităţile ar trebui să decidă cum va arăta noua arenă? Sau poate Minciunelu crede că pe banii municipalităţii ne prezintă „varianta mea de acoperiş”…

3. Minciunelu spune că finanţarea este obţinută în proporţie de 60-70 la sută, dar oare cum ar putea vreodată discuta instituţiile bancare cu el o finanţare pe care ar trebui să o deconteze altcineva („dacă Prioteasa se va ţine de cuvânt”) ?

4. Deşi nici nu ar mai trebui menţionate, amintim şi de banalele contradicţii din monologul „preşedintelui”, pe care le întâlnim de fiecare dată când acesta minte: „am vorbit cu câţiva consilieri” / „am vorbit cu 80 la sută din consilieri”; „în varianta mea, io am făcut un acoperiş mai mişto decât Cluju’ şi nocturna la noi e împrăştiată difuz” / „deci io am aşa o primă viziune, da’ am nevoie să fie aşa, cu fundaţie”…

5 sept. 2008

Minciunelu a uitat de aniversarea Ştiinţei

Deşi Ajică sparge la impresie câteva mii de euro de ziua sa, pentru a-şi sublinia bunăstarea convocând manelişti care să bage „solo”-uri în faţa camerelor de luat vederi, el a uitat de aniversarea „brend”-ului pe care îl deţine, 60 de ani de la primul joc susţinut de legendara echipă din Bănie.

Ocupat cu vânzarea de jucători către cluburile bucureştene, cu interzicerea fanilor pe stadioanele ţarii şi cu declaraţiile despre tot ce mişcă în fotbal, Minciunelu nu a fost în stare să organizeze un meci festiv, un amical cu vreo echipă importantă, sau să celebreze în vreun fel acest moment istoric.

Aşteptăm meciul cu Timişoara, când sperăm ca măcar crainicul să anunţe în difuzoare că „acum o săptămână şi ceva, clubul nostru a împlinit 60 de ani”…

A vorbit şi „nea Adi”, că e şi el om...

După o declaraţie cu care intrase oarecum în normalitate şi prin care îşi arăta sprijinul pentru timişoreni în faţa sancţiunii FIFA, nenea „preşedintele” a căzut din nou în penibil.

Pentru că de investiţii în echipă nu poate fi vorba, singurii bani plătiţi fiind pe salarii, dar acoperiţi aproape dublu de drepturile TV, Minciunelu a simţit din nou nevoia de a se băga în seamă gratuit şi şi-a dat din nou cu părerea, singurul lucru pe care îl mai face în ultimul an şi jumătate.

Ajică este mai mult ziarist de o bună bucată de vreme, el obişnuindu-ne cu comentarii zilnice, majoritatea ignorate de toată lumea, despre orice se întâmplă în fotbalul românesc. Azi, Minciunelu s-a băgat ca musca-n lapte şi în scandalul de proporţii Iancu-FRF, acordarea declaraţiilor excitându-l pe Minciunelu mai ceva ca o femeie:

„Nu spun că n-ar fi adevărat ce spune Iancu, dar nu cred că Mircea Sandu poate fi capabil de asemenea fapte. Personal, nu cred în această variantă pe care Iancu o susţine, în acest scenariu cum că Mircea Sandu ar fi luat bani. Sandu nu ar fi capabil să ceară bani cuiva. În această privinţă nu mai sînt pe acelaşi palier cu Marian Iancu”.

Probabil că pe nimeni nu interesează „palierul” pe care se afla acum Minciunelu, nici măcar pe suporterii Universităţii. Vorbind neîntrebat, nea Adi a mai bifat o intervenţie fără sens în speranţa că „se va pune bine cu toată lumea”, amestecându-se şi el într-un conflict mult prea mare şi la care se uită, din biroul său de vizavi de Minerva, ca furnica la elefant.

Transferuri, la Crăciun…

Antrenorul Universităţii ne-a dat astăzi de ştire că deşi ar putea aduce jucători liberi de contract începând de acum, lotul pe care îl pregăteşte nu va fi întărit cu nici un fotbalist până la iarnă. Adevărul din spatele acestei declaraţii este următorul: Ajică Minciunelu l-a „pasat„ pe Nicolo până la iarnă, iar tehnicianul s-a conformat fără să crâcnească.

Italianul a spus că Ştiinţa va efectua transferuri după ce se va termina turul de campionat: „Este posibil să fie străini sau români, deocamdată nu ştim. Avem doi accidentaţi, e vorba de Baird şi Wobay, însă îşi vor reveni. Pot să vă spun că deocamdată nu transferăm pe nimeni şi de abia din iarnă vom discuta despre acest subiect. Sunt jucători de valoare şi în Italia, care sunt liberi de contract şi cu siguranţă ar face faţă rigorilor campionatului din România. Fotbaliştii din Italia s-ar adapta la Craiova, dar vom discuta despre asta în iarnă”.

Din declaraţia sa deducem că, evident, Napoli doreşte să aducă jucători din peninsulă în pauza de iarnă şi nu ne rămâne decât să sperăm că Minciunelu se va ţine de promisiune şi îi va pune la dispoziţie măcar o minimă sumă de bani pentru transferuri, care să acopere salariile unor jucători de valoare, chiar şi liberi de contract, dar care au cunoscut Serie A şi pe care antrenorul Craiovei îi are în vizor.

4 sept. 2008

INCLUSIV: Minciunelu şi Iacob nu s-au înţeles la contract!!!

Craiovasport.blogspot.com vă prezintă, în exclusivitate, stenograma discuţiei dintre Ajică Minciunelu şi Victoraş Iacob, în posesia căreia am intrat în urmă cu puţin timp:


Ajică Minciunelu: Alou, pe domnu Iacob îl caut!

Victoraş Iacob: La telefon…, cine este?

A.M.: Cum bă cine e, nu mă recunoşti???

V.I.: Păi…, nu…

A.M.: Mititelu e bă!

V.I.: Cine?

A.M.: Ia uite la ăsta… bă tu nu te-ai mai uitat deloc la televizor în ultima vreme?

V.I.: Ba da, chiar acum mă uitam pe Eurosport…

A.M.: Băăă, lasa bă Eurosportu’, m-ai văzut tu vreodată pe mine sau pe Gigi (n.r. Becali) că apărem pe-
acolo? Fii atent aicea, te iau la Craiova! Ai terminat acolo în Germania cu ăia, cu Caiserlauternu’?

V.I.: Ce să termin? Aaa, da, mi-a reziliat ăştia contractu’…

A.M.: Deci fii atent aicea, gata, vii la Craiova! Ce zici?

V.I.: Păi… m-aţ luat repede aşa…

A.M.: Repede bă, că mie aşa îmi place! Ia zi, ce s-a mai auzit prin Germania de Craiova?

V.I.: Păi... nu prea s-a mai auzit, zic eu...

A.M.: Nici de mine?

V.I.: Ăăă....

A.M.: Bă, hai, lasă asta, cât vrei pe an?

V.I.: Păi… io ştiu cât să zic… spune şi mata cât dai, să fie bine, dacă zici că să vin acolo… M-ai luat aşa, ca din oală, zic eu …

A.M.: Da bă, păi ce să mai, eşti venit, gata, fii atent că vreau să marci cel puţin zece goluri pân’ la sfârşitu’ campionatului!

V.I.: Hă hă…

A.M.: Nu mai râde bă, c-aicea io cer seriozitate la echipă! Avem nişte copii aici, n-are nimeni ce avem noi în curte. Manâncă pământu’… Fii atent că ai de tras, ai cel puţin trei contracandidaţi!

V.I.: Da? Cine?

A.M.: Berd, Dina şi Gogoşoiu!

V.I.: Cinee?

A.M.: Bă, avem echipă de echipă, antrenoru e italian, de la Covericeano, sîntem bine organizaţi. Obiectivu’ e cupele europene. Salarii, prime, tot…

V.I.: Ştiu că anu’ trecut parcă aţi terminat pe 9…

A.M.: Lasă bă anu’ trecut… Am făcut o analiză şi drumul pe care am luat-o e cel mai bun. Avem un plan pe termen lung. Dau ca exemplu echipele din estul Europei, cele mari, gen Dinamo Kiev, Steaua Roşie Belgrad, actuala Zenit Sankt Petersburg, care au ajuns mari pe umerii jucătorilor din propria pepinieră.

V.I.: Păi aţi investit ceva acolo, nu?

A.M.: Deci, de când am preluat echipa asta, care nu mai avea nici un jucător, am luat-o din prăpastie şi primăria mi-a pus beţe în roate, deci, îţi spun sincer, în mandatul meu nu mi-a dat nimeni o cană cu apă… Ia stai bă aşa, că acu’ nu sînt la televizor… bă, ce faci, mă iei tu la întrebări pe mine? Victoraşe, fii atent aici la mine ca tu mă superi!

V.I.: A, nu, să moară mama, ziceam că…

A.M.: Nu mai zice bă nimic. Bă băiatule, nu-mi purta tu mie de grije, da?!

V.I.: Aaa…, mă scuzaţi…

A.M.: Te scuz bă, că am planuri mari cu tine. Am auzit că eşti oltean, ce mai, dacă rămâneai tu atunci la Craiova erai acuma exact ca Cămătaru!

V.I.: Păi atunci (zâmbeşte încurcat)… rămâne să mai vorbim zilele astea, zic eu, să stabilim şi cu banii, că io am avut un contract bun în Germania şi nu pot să vin sub [CENZURAT] de mii...

A.M.: …Tic! Tic! Tic! (ton de ocupat)

V.I.: Alo, domnu’ Mititelu! Aloo, nea Adi!! Băga-mi-aş p...a, s-a întrerupt…

2 sept. 2008

Valetul, la datorie

Lucian, despre care se spune că este vicepreşedintele Universităţii Craiova - vi-l amintiţi, cel care a semnat faxul trimis lui Dinamo-, îşi face conştiincios datoria zi de zi. Astăzi, pentru că altcineva nu mai şterge praful prin sediul clubului din Bănie, Ştiinţa neavând nici un fel de conducere, el a dat chiar şi declaraţii:

„Foarte multă lume spune că Florin poate juca chiar şi titular la naţională. Evident, şi eu sunt de această părere. Nu ştiu dacă domnul Piţurcă îl va introduce încă de la început, dar cred că ar putea juca mai mult decât în amicalul cu Letonia. Chiar dacă a marcat un singur gol în acest start de sezon, Florin şi-a creat multe ocazii de a înscrie şi asta este foarte important. În ultimele jocuri, au contat mult şi absenţele lui Baird şi Wobay, iar cei trei se înţeleg bine pe teren. Sper ca pe viitor, acolo la naţională să ajungă şi alţi jucători. Aş dori ca în viitor naţionala să fie formată pe scheletul Universitaţii: Bornescu, Găman, Stoica, Prepeliţă, Gîngioveanu, Dănănae, Bărboianu ar putea fi şi ei chemaţi în orice moment la naţională”.

Consemnăm declaraţia plină de pupincurism a domnului Lucian, valetul care îl spală pe picioare pe Ajică neputându-se limita la, să zicem Prepeliţă, şi convocând la naţională, cu excepţia lui Dina, toţi românii cu mai mult de zece meciuri în Liga I din lotul Ştiinţei. Probabil, dacă mai dura mult interviul, ar fi enumerat şi jucătorii de la Primăvara, care au făcut în etapa trecută egal cu FC Apa H2O, în Divizia D...

Cine-i poartă de grijă lui Paszkany…

Fără să suporte să nu fie băgat în seamă nici măcar o zi, proprietarul brandului „Universitatea Craiova” se comportă de parcă la echipa în numele căreia dă interviuri toate problemele sunt rezolvate şi îşi permite să dea sfaturi sau să critice politica de organizare internă a altor cluburi, acum venind la rând CFR Cluj, nimeni alţii decât campionii României.

„Nu vreau să mă amestec în problemele CFR-ului, însă nu-mi explic de ce a fost dat afară Andone. E un antrenor valoros, pe care şi eu l-am dorit la un moment dat la Craiova. Clujul n-ar fi luat în vecii vecilor titlul fără Andone. Cei de la CFR au beneficiat de relaţiile lui Ando la Bucureşti, au avut parte de meciuri mai blânde anul trecut cu Dinamo şi cu Rapid. Andone e altfel văzut şi respectat în Bucureşti.


Trebuie să recunoaştem că tot în capitală s-a decis titlul. Trofeul de campioană obţinut anul trecut va rămâne unicat pentru clujeni foarte mulţi ani de-acum înainte. Ştiam că-l vor pune pe Trombetta de acum două luni. Din vară, de când a venit am ştiut că urma sa fie principal la CFR!”.

Minciunelu „nu vrea să se amestece”, dar se amestecă, omul neînţelegănd nici în ruptul capului de ce a fost dat afară Andone. Problema lui e cum a luat CFR titlul, acuzând Rapid şi Dinamo că au fost blânde cu clujenii, spre deosebire de el, care a făcut totul pentru victorie în Gruia şi a stat „capră” cu Becali.

Minciunelu, un om multe relaţii şi cu o mare infuenţă în fotbalul mondial, pe care Michel Platini îl sună zilnic să-i ceară sfaturi, a mărturisit, oarecum sictirit, că ştia încă de acum două luni că Paszkany va opta pentru Maurizio Trombetta, după ce Andone va fi fost înlăturat în urma startului prost de campionat al CFR-ului.

Galeria îi răspunde „preşedintelui”

Toate grupările de suporteri care alcătuiesc galeria Universitatii au dat astăzi un comunicat comun. Îl prezentăm integral:

„După ce am fost privaţi de dreptul la libera circulaţie, garantat prin Constituţia României, la intrarea în Bucureşti, suporterii din aproape toate microbuzele au fost bătuţi de mascaţi şi gazaţi doar pentru că AU VRUT SĂ OPREASCĂ să-şi facă nevoile. La aceste încălcări flagrante ale drepturilor omului au fost părtaşi în egală măsură Adrian Mititelu şi Ministerul de Interne, ultimii urmând a fi acţionaţi în instanţă.


Dupa tot ceea ce s-a întamplat, patronul clubului, Adrian Mititelu, a declarat: „M-am săturat de câte meciuri le-am jucat fără spectatori. Suntem deja de râsul lumii, avem 10 meciuri fără spectatori din cauza unui grup de suporteri care vin sa înjure echipa şi pe mine. Ştiaţi că la meciul de la Cluj au venit să ne înjure, la fel şi la partida de la Bistriţa? Nu vreau să mai merg înainte cu compromisuri şi lucruri de acest gen. Ne-ar fi ajutat aceşti 150 de suporteri în Ştefan cel Mare, dar mai bine îi sacrific pe cei de acum care stau la intrarea în Bucureşti şi astept la meciul cu Poli Timişoara cei 8.000 de fani pe Extensiv...” Apoi a continuat cu deja celebra: „Blondu şi Poştaşu vor să mă distrugă...”


Vrem să făcem urmatoarele precizări, la cele spuse de singurul patron de club din România care a interzis suporterilor echipei sale să îşi încurajeze echipa:


1. Dintre cele 10 meciuri disputate fără spectatori, jumătate sunt din cauza lui.
2. În deplasările de la Bistrita şi Cluj s-a încurajat echipa mai mult ca la meciul disputat pe Extensiv împotriva celor de la Oţelul Galaţi. Nicidecum nu am mers sa îl injurăm pe Mititelu, cum spune el. Dovada, jucătorii au venit la sfârşitul meciului de la Cluj la sectorul nostru şi am cântat împreună cu ei.
3. Blondu’ şi Poştaşu’ nu reprezintă niciun grup de suporteri şi nu au nicio influenţă. Ei, când mai vin la meciuri, nu se mai implică în nicio peluză. Interviurile de la posturile de televiziune au fost date numai în numele lor.
4. Spre Bucureşti nu am plecat sa îl injurăm pe patron, drept dovadă şi coregrafia aniversară care fusese pregătita pentru acel meci.
5. Suntem mândri de jucatori şi de modul în care se dăruiesc pe teren.


Acum, acelaşi patron care ne-a interzis să ne încurajăm echipa favorită a venit cu o idee: să luăm acreditări pentru deplasări. Probabil, săptămâna viitoare, va ajunge la concluzia că trebuie să purtam toţi ochelari de biciclist şi pantofi de manelist.”

Ultras, Praetoria, South Guard (Peluza Sud) - Sezione şi Ultraşi Liberi (Peluza Nord)

1 sept. 2008

VICTIME COLATERALE

Minciunelu duce, în ultimii ani, un război neînţeles de nimeni cu câţiva din vechii capi ai galeriei craiovene. Greşeli au fost de ambele părti, dar de această dată primul a întrecut măsura. El a studiat cu atenţie comportamentul foştilor patroni şi a învăţat ce şi când să declare, cum să se poarte cu fiecare tip de suporter în parte, pe care să-l ameninţe şi pe care să-l facă să viseze cu vorbe dulci.

Şi dacă tot nu putea investi prea mulţi bani, Minciunelu ne-a spus cea mai frumoasă minciună din lume, prima păcăleală cu care pleacă la un drum al profitului şi îmbuibării orice nou samsar. Chiar propriii copii sunt cei pe care s-a jurat că nu va fi cu putinţă ca vreun oltean valoros să mai slujească, de-acum înainte, echipele Bucureştiului.

Prima greşeală a făcut-o cu Ionescu. La nici o săptămână, nu s-a putut abţine şi a mai comis una, şi mai mare: de teama unei reacţii, şi-a interzis propria galerie pe stadionul lui Dinamo. Dând nişte explicaţii absurde, el a devenit acum o ţintă a fanilor, care gândesc cam aşa: la fel cum Minciunelu m-a catalogat pe mine şi pe alţi trei-patru sute ca „huliganii lui Blondu şi Poştaşu”, pentru mine şi el va aparţine, de acum înainte, tagmei lui Neţoiu şi Dinel.

Dacă suporterii olteni reacţionează corect sau nu, e nedrept să judece cei ce nu se gândesc la Ştiinţa înainte să adoarmă. Ei şi-au lăsat acasă familiile şi au plecat la meci ca să-şi susţină necondiţionat echipa, cheltuindu-şi banii pentru care munciseră în timpul săptămânii. Mulţi au jurat sâmbătă seara că nu vor mai veni la meciurile Ştiinţei, dar probabil nu îşi vor putea respecta făgăduinţa. Alţii şi-au scuipat în barbă şi au promis că se vor răzbuna pe patronul parvenit, din cauza căruia au fost umiliţi la porţile Bucureştiului şi batuţi pe drumul de întoarcere.

Din păcate, obsedat de câteva personaje pe care şi el le-a ajutat să-şi dobândească notorietatea, Minciunelu nu vede nimic greşit în nişte victime colaterale, câteva sute de ghinionişti de care se poate dispensa oricând, pentru că aşa hotărăşte el, în timp ce înfige scobitoarea într-o măslină, în restaurantul lui Vasile Turcu...

Mărturii din deplasarea groazei!

Redăm mai jos, mărturia unui suporter al Universităţii Craiova, batjocorit şi umilit alături de alte câteva sute de fani, pentru că Ajică Minciunelu crede, aşa cum spune chiar el, că îi poate „sacrifica”.

Cronica meciului
Mascaţii de la DPIR - Universitatea Craiova

Marti erau toţi banii strânsi pentru coregrafie.
Miercuri, joi şi vineri s-a vopsit câte 10-12 ore. Eram mai entuziaşti ca niciodată. Se anunţau 1.000 de suporteri pe Dinamo. Numai brigăzile închiriaseră opt microbuze. A venit şi ştirea că Mititelu nu ne recunoaşte. Nu ne-am făcut mari probleme, aşa se întamplase şi la Cluj şi la Bistriţa şi la ultima deplasare pe Dinamo.\r\nTotuşi, clubul din Ştefan cel Mare a anunţat că nu ne pune spre vânzare niciun bilet. Băietii din sudul dinamovist s-au oferit să ne ajute să facem rost de bilete. Vicentiu Neagoe, oficialul nostru care se ocupă cu astfel de probleme ne-a spus că a vorbit cu observatorul meciului şi nici nu se pune problema să nu intrăm. Apoi, cineva a vorbit cu altcineva din nordul dinamovist, care luase legătura cu oficialii dinamovişti. Iar promisiuni că vom intra. Ne-am liniştit. Cea mai mare prostie. Vineri, la 23.30, era totul gata (coregrafia ieşise mai bine ca niciodată).

Sâmbătă, 12.30. Locul de plecare geme de suporteri. Microbuzele intârzie. Jandarmii din Craiova ne anuntă că nu vom intra la meci. Nu-i credem. Peste o oră se pleacă. Suntem 10 microbuze şi foarte multe maşini. La Albota, oprim pentru o bere şi-un mic cam însângerat. Câteva înjurături. Parcă din pământ, 15 ţestoase mascate, cu grenade la piept împart câteva lovituri. Nu e de-a bună! Mai mulţi jandarmi şi poliţisti ca niciodată. Totuşi, era meci cu Dinamo! Plecăm spre Bucureşti. La 6 trebuia să ajungem în Bucuresti, am ajuns. Unii dintre cei cu maşinile şi alţii din Bucureşti s-au urcat cu noi în microbuze. Cam înghesuiţi. Nu conta. Mergeam în Ştefan cel Mare şi echipa juca nesperat de bine.

Nu intrăm bine în Bucureşti că se opreşte coloana. Incredibil, mascaţii au propriul lor autocar, plus dubele aferente! Sunt minim 100. Noi, maxim 300. Îşi freacă pulanele şi mâinile înmănuşate. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei şi cel al Poliţiei sunt la datorie. E groasă. Ni se spune să facem lista cu membrii microbuzelor ca să mergem să ne luăm bilete. Ne asteptam şi la asta. Şoferii primesc câte 3 milioane amenda şi nimeni nu are voie să coboare din microbuz. După ce listele sunt finalizate, închidem uşile să plecăm. Nu ni se permite. Coborâm toţi. Motivul pentru care nu putem porni: „Nu aveţi bilete.”

Carevasăzică, noi scriseserăm listele să ne cumpărăm bilete, dar nu puteam pleca fiindcă nu le aveam. La nicio deplasare nu am avut bilete din Craiova. Cu atât mai puţin la Dinamo. Cum puteam să avem bilete dacă nu ajungeam la stadion? De ce aveam nevoie de bilete ca să mergem până la stadion? Capitala noastră este un mare stadion alb-roşu în care nu ai voie să intri fără tichet de intrare? Ni se spune ceva de Legea 4. Care Lege 4? Niciun gradat sau costumat nu ştie să o spună. Ideea e că nu avem voie. Nici pe jos. De ce? Suntem grup organizat. Ne puteam dezorganiza? Nu. Cei care stau în Bucureşti nu au voie să plece acasă. Se lovesc de un zid negru de plastic. Apar televiziunile.

Oamenii cu care v-aţi obişnuit încep să dea interviuri. Nu-i mai văzuse nimeni la meciuri. Într-o staţie se aude că Badea ne pune bilete. Îl sunăm pe oficialul nostru care se ocupa cu biletele. Telefonul închis. Aflăm că Mititelu intervenise să nu fim lăsaţi să intrăm. Se strigă împotriva lui Mititelu, Jandarmeriei, fotbalului modern… Aşa şi? Se strigă în draci. Încep poveştile celor doi purtători de cuvânt. „Noi le-am asigura securitatea dar n-au bilete” sau „Potrivit legii, nu au voie să meargă spre stadion, fiindcă sunt prea mulţi în mirobuze.” Bineînteles că n-aveam voie nici pe jos să plecăm. Bun, şi ce să facem? Unii zic să plecăm spre casă. Alţii să stea şi să cânte până se termină meciul. La 21.00, primii caştigă. Se porneşte spre casă. Majoritatea îl injură pe Mititelu şi-şi promit: „Vede el la meciul cu Timişoara!”

Coloana porneşte. În faţă este o masină de poliţie. În spate, 14 dube de jandarmi. Da, 14. Numărate. Microbuzele opresc la un OMV de pe autostradă pentru ca suporterii să-şi facă nevoile şi să-şi cumpere ţigari, apă… Din spate, vine un şarpe negru din plastic. Mascaţii. Cine nu apucase să intre în microbuz la îndemnurile mascaţilor: „Marş în maşini, futu-ţi morţii mă-tii!” este rupt în bătaie cu pulanele. Nici cine este pe locul de la intrarea în microbuz nu scapă. Unii DPIR-işti mai leneşi le aruncă decât câteva jeturi de lacrimogene. Se porneşte din nou. De la ora 6 când se oprise înainte de Bucureşti, nimeni nu-şi făcuse nevoile. Era ora 22. Cum trăgea un microbuz pe dreapta, era încadrat de dube. În drum spre Craiova, toate magazinele şi popasurile aveau luminile stinse chiar dacă aveau clienţi înăuntru. La Albota urma să fie apogeul deplasării.

Microbuzele opresc. Unii coboară. Primesc iar pulane. Patru microbuze primesc jeturi de lacrimogene. La unul dintre ele, un mascat ţine piciorul la uşă să nu aibă pe unde ieşi gazul. Mulţi rămân pe jos, pierzându-se de maşina cu care veniseră şi reuşesc să intre în alte microbuze printre pulane şi picioare. Cine are vreun geam deschis primeşte gaz. Sunt nevoiţi să pornească din nou. Şoferii nu văd drumul. La câtiva kilometri, trag iar pe dreapta. Unii se întind pe iarbă fiindcă nu pot respira, şoferii, cu ochii înlăcrimaţi, încearcă pentru câteva secunde aerul curat. Operaţiunea Albota se repetă. Mulţi îşi fac nevoile în sticle, alţii pe geam. La intrarea în Craiova, Vito-uri nenumărate, poliţie, jandarmi, mascaţi. Apar şi civilii cagulaţi şi cu pulane-n mână. În sfârşit, suporterii pot să coboare. Microbuzele se împart pe cartiere. Fiecare este însoţit de jandarmi şi mascaţi. Revoluţia şi Constituţia sunt laitmotive. Ba au devenit deja clişee.

Asteptăm meciul cu Timişoara şi, mai ales, prima înfăţişare la tribunal, dacă o mai exista vreo fărâmă de justiţie în ţărişoara asta a noastră, pe care mulţi o iubim.

Minciunelu „sacrifică” suporterii Universităţii

Preşedintele Universităţii a declarat intr-un ziar de sport central că a decis să sacrifice fanii, care au mers în deplasarea de la Dinamo pe banii lor, în numele evitării unor presupuse incidente: „Ne-ar fi ajutat aceşti 150 de suporteri, dar am decis să-i sacrific ca să nu iasă incidente mari”.

Minciunelu confundă, din păcate, suporterii Ştiinţei cu niste miei pe care crede că îi poate sacrifica după bunul lui plac, atunci când consideră că este momentul. Aceasta este deci viziunea preşedintelui despre fanii Craiovei, despre care vorbeşte ca şi cum le-ar fi proprietar.

Blue Lions: „Mai josnic decât Neţoiu!”

Acesta este comunicatul Blue Lions, după ce fanii Craiovei nu şi-au putut încuraja echipa la derbiul cu Dinamo:

„Nu am scăpat de Gigi Neţoiu! El există la Craiova, sub un alt nume: Adrian Mititelu! Nici măcar fostul securist nu ne-a interzis accesul pe stadion!


Teama de propriii suporteri este justificată: a vândut un jucător Stelei, încălcându-şi jurământul esenţial dat faţă de toţi suporterii Craiovei! Dorim să informăm că patronul Mititelu nu a ajutat, sub nicio forma, galeria cu bani în ultimii 2 ani petrecuţi în Liga 1! Ne-am dorit foarte mult să fim pe stadion cu Dinamo pentru a ne încuraja echipa, dar ni s-a interzis accesul chiar şi în oraş! Doar minerilor lui Cozma li s-a mai interzis accesul în Bucureşti! Ultimii patroni ai Craiovei au plecat în caştig de la clubul nostru, vânzând jucătorii, singurii păgubiţi mereu fiind noi, suporterii!


Mititelu a avut nevoie de Universitatea Craiova să se realizeze în plan social! Nu vrem un patron care încearcă să ne umilească! Îi reamintim patronului Mititelu că nimeni nu a câştigat niciodată războiul cu suporterii Craiovei! Ne dorim un patron cu bani, care să facă performanţă adevarată şi care să ne respecte! Orice club din ţara şi-ar dori suporteri fanatici, aşa cum numai Craiova are!


PS: În 13 meciuri, cu Mititelu patron, nu am câştigat niciodată cu vreo echipă din Bucureşti!


PPS: Mentalitatea lui Mititelu este: suporterii adevăraţi nu sunt aceia care vin, pe banii lor, dupa echipă la meciuri, ci aceia care stau la televizor, mănâncă seminţe şi beau bere. Niciodată nu vom susţine un asemenea patron! Nu merită!”

Dorinţele „preşedintelui”

„Preşedintele”, aşa cum îi place lui Minciunelu să i se spună în ultima vreme, a declarat la o emisiune de televiziune că este o problemă între Fotbal Club Universitatea Craiova şi galeria Universităţii. Aşa cum ne informează şi site-ul editie.ro, prezentând părerea patronului despre umilinţa pe care suporterii olteni au îndurat-o sâmbătă după-amiază, „Minciunelu vrea un lider adevărat de galerie”.

Ce spune Minciunelu că vrea, contează prea puţin în acest moment, după ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute. Când Ajică zice că vrea un lider de galerie „adevărat”, el de fapt vrea să spună că are nevoie de un Zmarăndescu de Craiova, un om care să-i garanteze linişte totală indiferent de ceea ce va face el, fie că îl va vinde Stelei pe Costea sau va ameninţa că mută echipa în alt oraş pentru că vreo autoritate locală nu stă drepţi în faţa lui. De asta ar avea nevoie Minciunelu, de un personaj care să reprime orice protest al publicului şi să cenzureze definitiv vocea celor care iubesc Universitatea, pentru că „nu bagă ei bani, ca să aibă dreptul să spună ceva”.

Chiar dacă există oameni cu influenţă în rândul ei, galeria Craiovei nu are un lider unic şi probabil că nici nu va mai avea vreodata. Cu defecte sau poate chiar interese mai mici sau mai mari, cei mai importanţi membri ai grupărilor organizate de suporteri, aşa cum sunt ele, răsfirate pe întreg stadionul, nu pot fi obligaţi să stea în genunchi în faţa patronului echipei, oricine ar fi acesta.

Minciunelu vrea să instaureze o dictatură totală, şi cum şi presa scrie doar ce vrea el să apară, stadionul e singurul element care îi lipseşte pentru a completa acest puzzle. Dar cine e oare Ajică, să spună el ce lider de galerie e „adevărat”, şi care nu?

Poate că şi suporterii Universităţii Craiova vor un patron adevărat, un om care să investeasca bani serioşi, cu condiţia să-i aibă, care să îi respecte şi să le ducă echipa în topul Ligii I. Care să nu le mai promită titlul sau cupele europene, pentru a sfârşi câştigând lupta la retrogradare cu Ceahlăul sau Buzăul.

Noul „Comandant”

Mai rău ca Neţoiu şi Staicu la un loc, aşa s-a comportat Ajică Minciunelu cu sutele de suporteri ai propriei echipe. Ce n-a reuşit nici măcar Gigi Netoiu, a comis Ajică. E prima oară în istorie când o galerie nu este lăsată să intre într-un oraş. Culmea, din cauza propriului club. E ceva ce nu s-a auzit niciunde în lume.

Indiferent de următoarele rezultate ale echipei, paharul s-a umplut şi Minciunelu şi-a pecetluit sâmbătă, soarta. E clar, el nu va avea niciodată un „trai bun” cu cei din tribune, pentru că nu îi respecta şi nu i-a respectat cu adevărat nicodată. Nici măcar atunci când îi ajuta să ducă razboiul cu Neţoiu. Şi atunci o făcea tot pentru el, pentru propriile interese. Aşa cum, tot interesul lui a fost ca Ştiinţa să retrogradeze, pentru că resursele financiare nu i-ar fi permis niciodată să ia o echipă de Divizia A, cu jucători cu tot.

Minciunelu e diabolic în tot ceea ce face. N-are scrupule, n-are remuşcări. A avut cel mai bun profesor posibil, pe Dinel, omul a cărui „semnatură” stă, oficial, pe retrogradarea Universităţii Craiova în Divizia B. Ascuns de ochii tuturor, adevărul e însă altul şi a ieşit la iveală mai târziu. Dinel nu a comis singur această oroare, a mai avut un complice: pe proprietarul de azi al „brandului U Craiova”, aşa cum îi place să spună.

Şi, exact ca maestrul său, care a avut mult timp legături cu un nume important al presei craiovene, ajuns acum doar o epavă, Cuvântul Libertăţii, Minciunelu a înţeles cât de important e să deţii un mijloc de manipulare. Şi a trecut repede la treabă, şi-a deschis propriul ziar. Minciunelu a înţeles apoi şi mai mult cât de uşor poate fi lumea înşelată de o imagine falsă, de un titlu, sau de un rezultat bun al echipei.

Aceasta e istoria, relatată pe scurt, a unei poveşti de succes, a unui ospătar, apoi brutar, ajuns "preşedinte" al Universitaţii Craiova. Şi acesta e, în câteva cuvinte, modul în care el a reuşit, în ultimii trei ani, să anestezieze orice reacţie de nemulţumire a publicului, amestecând cu pricepere promisiunile şi intimidările.

În doar trei ani, Minciunelu a reuşit să-i jignească în repetate rânduri pe fani, să le cenzureze exprimarea oricărui punct de vedere, să vândă din nou Bucureştiului fotbaliştii Universităţii şi acum, să interzică de pe stadion galeria Craiovei, în complicitate cu şefii dinamovişti şi reprezentanţii ministerului de interne.

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...