11 aug. 2011

Paiaţa Geolgău, un pervers care-o dă la-ntors…

Mărin e tot mai singur. A mai rămas doar el, cu paranoia sa şi cu stelistul Roşcaca, pentru care ciorba de la Periniţa a devenit o adevărată fantezie erotică.

Iată ce spune acum, una dintre slugile penibile ale booveanului, un maimuţoi pe care Mărin l-a chemat la raport şi l-a dat afară de vreo 500 de ori, şi care până acum câteva săptămâni era antrenor la Primăvara:

“Este dură hotărârea federaţiei, dar am întors-o pe toate părţile şi nu prea ai ce să zici. Au acoperire regulamentară!

Cei din Craiova Maxima nu prea pot să ia atitudine! Ce să facem noi? De pildă, o petiţie la FRF ce ar rezolva? Cred că mai degrabă ar trebui să construim aici o nouă echipă. Ar fi timpul să aplicăm zicala "Regele a murit! Trăiască regele!". Avem un club de juniori în oraş care este finanţat de Consiliul Judeţean. Se numeşte Ştiinţa U Craiova. Putem organiza şi o echipă de seniori şi apoi s-o luăm de jos. Eu sunt iniţiatorul proiectului. Adrian nu are de ce să se supere. Am avut o relaţie bună cu el mereu, dar acum trebuie să facem ceva pentru fotbalul din Craiova! Eu văd lucrurile ca o asociere între Primărie, Consiliul Judeţean şi CS Universitatea Craiova, unde e preşedinte Pavel Badea! Îmi doresc o echipă a regiunii şi a suporterilor.

Pentru mine e clar că Liga I fără Craiova nu mai are niciun farmec! Nu cred că mă voi uita la mai mult de două-trei meciuri în acest an! Oricum, situaţia putea fi radical diferită dacă devenea patron Gică Popescu... În 1993, am fost împreună cu Ţâcă Zamfir la Eindhoven, unde juca Gică. Am stabilit acolo ca el să preia echipa de la autorităţi, să devină patron, iar noi s-o conducem. Până ne-am întors, se răzgândise. Nu ştiu de ce. Probabil că, dacă prelua "Baciul" echipa, nu se mai ajungea în situaţia de acum!”

Declaraţiile marionetei care pe vremuri o fu...gărea pe Nadia, făcându-i geloşi pe toţi bărbaţii din RSR, sunt jenante şi trădează caracterul duplicitar al lui “Gheorghiţă”. Dar îl cunoaştem deja pe clovnul care acum un an ne spunea că “Nu ar fi corect din partea noastră să plecăm acum de la Severin, ar fi o trădare din partea noastră” şi la vreo două săptămâni mai târziu anunţa că “noi vrem să revenim la Craiova, din acest motiv am şi decis să purtăm acest dialog cu primăria, iar în cazul în care Universitatea nu va reveni in Bănie, eu îmi voi da demisia din funcţia de preşedinte.”

Ce e de remarcat e faptul că nici măcar un sclav de profesie ca el nu se mai teme de orăcăielile ospătarului, asta spunând multe despre cât de mult mai reprezintă în acest moment limbricul chel de la Niuiorc. Geolgău nici nu se ia de FRF, ba chiar spune că forul suprem al fotbalului autohton are dreptate în disputa cu bovina (probabil Mărin l-a sunat să-l spurce după ce-a citit declaraţia, iar ex-marioneta, bâlbâindu-se, i-a jurat pe distincţia sa că n-a spus chiar aşa, dar a interpretat presa).

Fosta paiaţă de la curtea regelui Mărin se autoproclamă iniţiatorul proiectului cu “echipa de seniori care s-o ia de jos, o echipă a regiunii, a suporterilor”. ...Oare ce-o fi atunci CRAIOVASPORT, care a lansat pentru prima oară public această idee când Ghiţă era cu limba de-o juma' de metru-n curul booveanului ???

Apoi, “adaptabil” din fire, că asta e marea “calitate” a perverşilor şi sclavilor de meserie, Ghiţă a citit prin ziare un zvon despre o posibilă implicare a lui Gică Popescu şi, cu limba scoasă gata să lingă un nou anus (măcar acum e vorba de un cur mai spălat), vrea să se bage şi el înseamă, ca în caz că se va concretiza vreodată zvonul să fie şi el chemat pe-acolo, că doar “a pus şi el o vorbă bună”…



CA SĂ NU UITĂM NICIODATĂ:

Ion Geolgău, 28 iunie 2010:
Nu vreau să ocolim subiectul mutării echipei la Severin. Nu ar fi corect din partea noastră să plecăm acum de la Severin, ar fi o trădare din partea noastră”.

Ion Geolgău, 14 iulie 2010:
Noi vrem să revenim la Craiova, din acest motiv am şi decis să purtăm acest dialog. Sper să ne întâlnim cât de curând şi să ajungem la un numitor comun. Important e că s-a deschis această poartă a dialogului”.

Ion Geolgău, 15 iulie 2010:
“Am venit aici pentru că am dorit să revenim la Craiova. Plec cu un gust amar de aici. În cazul în care Universitatea nu va reveni in Bănie, eu îmi voi da demisia din funcţia de preşedinte.


Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...