3 mai 2011

Cine plăteşte papanaşii?

Chiar şi acum, când tiranul dement care a asasinat Ştiinţa noastră se pregăteşte să îngroape spiritul alb-albastru, vocile din media care-l acuză cu subiect şi predicat sunt încă rare. Dar, ca şi în erele Neţoiu sau Dinel, atunci când totul se apropia într-un fel sau altul de final şi era clar că respectivii vor pleca – în cazul primului, sau vor băga Craiova-n B – în cazul celuilalt, diverşi deontologi ai sportului din presa centrală încep brusc să se trezească şi să-şi dea seama cum e treaba şi ce răi şi nepricepuţi sunt patronii de pe Jiu.

Caramavrov constată ce era evident de mult, limitându-se însă în stil de ziarist fricos sau dependent de propriile interese, să scrie ceea ce e deja mult prea clar. Caramavrov evită să spună lucrurilor pe nume până la capăt, încadrându-i astfel pe mireasa Aiurel sau Regheton în aceeaşi categorie cu Piţurcă, adică aceea a “fraierilor”. Când faci presă la acest nivel e o dovadă de curaj să spui adevărul despre caracterul unui fost nume din fotbal, aşa cum e Chiose, dar şi o ipocrizie să omiţi concluzii evidente de teama numelui său…
Florinache, Aiurel nu e “fraier”, ci sclav! Pe el nu l-a fraierit nimeni, ci chiar el a încercat, pentru un pumn de galbeni promis de boovean, să fraierească suporterii celei care-a fost odată Ştiinţa.

PS. Dacă papiţoiul Regheton, soţul soţiei sale ţâţoase, arată că mai are o fărâmă de demnitate pitită pe sub marea de impostură, acesta căutând la Mărin doar o cale de a pătrunde şi el în lumea fotbalului ca antrenor de primă ligă, Aiurel Chiose va rămâne pe vecie o curvă perversă care nu va avea vreodată curajul şi demnitatea de a spune adevărul despre cancerul boovean. Cancer de care vom scăpa infinit mai greu decât de Neţoiu sau Dinel, care pe lângă bestia Minciunelu sunt nişte mici monstruleţi de jucărie.





Mititelu îşi bate joc de cei mai frumoşi fani din fotbalul românesc. Campioana unei mari iubiri s-a născut şi datorită iubirii extraordinare pe care oltenii au simţit-o pentru echipa lui Balaci, Ştefănescu, Crişan şi Cămătaru. Dragostea aceasta nemăsurată s-a propagat până azi, chiar dacă pe teren aleargă nişte jucători care nu ar fi avut loc nici ca maseuri sau magazioneri în stafful Craiovei Maxima. Mititelu a reuşit „performanţa” să le fure echipa fanilor şi s-o exileze la Severin. Apoi a început să caute fraieri.

L-a găsit mai întâi pe Ţicleanu, pe care l-a dat afară când a făcut rost de Fraierul nr. 2, Piţurcă. Era un Fraier mai baban, care a venit cu bani, a achitat datorii, i-a convins pe jucătorii neplătiţi că totul se va schimba în bine, a readus fanii la stadion, ca să sfârşească la poarta cantonamentului, interzis de patron! Fraierul numărul 3, Nicolo Napoli, a fost adus fiindcă nu mai venea nimeni la un club falimentar, dar italianul a rezistat doar cinci etape printre jucători nemulţumiţi, într-un haos managerial de nedescris.

Reghecampf n-a ţinut cont de păţaniile celorlalţi trei Fraieri şi s-a crezut cel mai mare Fraier, pentru că avusese această postură şi în iarnă, când, ca manager sportiv, a scos bani din contul personal şi a plătit cantonamentul de la Sovata! Fraierul numărul 4 a căzut ieri. Şi fiindcă nu a înţeles nimic din ce i s-a întâmplat în toamna trecută, Fraierul numărul 1,Ţicleanu, a devenit ieri Fraierul numărul 5!

OK! Piţurcă a plătit datoriile, Reghecampf cantonamentul din iarnă, dar papanaşii? Papanaşii fraţilor Costea cine-i plăteşte?

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...