7 ian. 2011

Şoul continuă!

Booveanul ţine morţiş să ne livreze zilnic doza de diversiuni care îl menţine în centrul atenţiei şi ne aduce aminte ce personaj grotesc a ajuns să-şi bată de joc de culorile Ştiinţei. Să ne amuzăm cu Mărin!


Mărin Minciunelu:
“Dacă i-am dat puterea lui Victor Piţurcă, văd că toţi colaboratorii lui au înţeles greşit asta. Eugen Neagoe face miliţie cu mine, Silvian Cristescu mă ceartă pe la televiziuni. Gaşca lui Piţurcă mă costă foarte mult, un milion net pe an. Eu nu am vrut de la ei decât puţin respect, dar ei nu au făcut altceva decât să mă bârfească şi să vorbească lucruri rele despre mine. Piţurcă nu ştie despre lucrurile astea, la fel cum nu ştie despre multe alte lucruri care se întâmplă la club.

Am aşteptat să vină iarna, nu am mai rezistat. Nu suport să fiu luat în băşcălie de oameni care joacă poker în cantonament, în timpul în care ar trebui să muncească. Victor Piţurcă este un om extraordinar, dar este înconjurat de oameni care nu îl reprezintă. Ce dacă sunt de încredere, mai mare încredere decât cea pe care i-am acordat-o eu nu poate căpăta. Grupul ăsta l-a îmbârligat şi împotriva mea El nu ştie ce se întâmplă, pentru că se dădea de şase atunci când venea el şi era linişte. Nu întâmplător s-au pierdut atât de multe meciuri în acest tur.

Recunosc că am avut o glumă cu Argăseală şi apoi el a spus mai departe. A terminat-o toată viaţa lui cu mine pentru asta, nu voi mai vorbi cu el. Dacă spuneam şi eu ce se întamplă pe la Steaua... M-a tras puţin de limbă, dar eu am glumit cu el. Aia a fost o discuţie privată, însă el a vrut să îi facă pe plac stăpânului, să se gudure şi i-a spus repede. L-am şi rugat să rămână între noi ce discutăm”.



Traducerea CRAIOVASPORT:
Dacă am fost forţat de sărăcie să-l chem pe Victor Piţurcă, văd că ăsta chear şi-a adus colaboratori şi vrea ei să conducă acia, recte să facă echipa şi tactica de joc. Ei a înţeles greşit că io le-am dat puterea. Gaşca lu’ Piţurcă, că ăştea nu e ştaf, e gaşcă, mă costă foarte enorm de mult. Ce dreaqu’ atâtea cheltuieli, când puteam io să-l ajut, că şi io mă pricep la fotbal. Io nu am vrut de la ei decât puţin respect, adică să mai treacă şi ei pe acia să mă întrebe ce părere am şi io despre sistemu’ de joc, despre cum aşi vedea io primu’ unşpe…

Am aşteptat să vină iarna, nu mai am rezistat. Nu suport să nu mă implic la iechipă. Pă’ ce sînt io acia, câine în lanţuri? Ham ham! Dacă ei face şi echipa şi tactica de joc, io ce mai fac? Că schimbările chear nu pot, am avut eu nişte idei, da’ ăştea ai lu’ Piţi dupe bancă nu răspunde deloc la telefon în timpu’ meciului... Deci ăştea nu e profesionişti, nici nu se compară cu valetu’ şi cu cancelaru’. În loc să muncească, să vină acia să dea cu mătura, să şteargă prafu’ dupe birou că vine Alinutza mai târziu, ei stă pe la cantonament. Ce mai, Piţurcă nu are nevoie de neprofesionişti ca Chistescu (că io îi pronunţ numele aşea, fără “r”, dacă aţi remarcat) şi Geană, chear dacă ei a fost pe-acoloşa implicaţi la ultimu’ event, ăla din 91, când io eream plăcintar. Adică la una din ălea patru steluţe dupe tricoloru’ care l-am desenat pe tricouri, ca să fie în trend echipamentu’.

Erea mai bine să fie păstraţi în schema organigramei argaţi de-ai mei, ca valetu’ şi cancelaru’, care ereau nişte mari profesionişti, că au avut multe în comun cu fotbalul la viaţa lor. Ce nevoie avea Piţi de ăştea, ca Costeşin, Chistescu, Neagoe? Ce dacă e ei de încredere, mai de încredere ca mine nu poate să-i fie nimeni. Dacă io l-am pus manager pe Piţi, el de ce nu vine la Niuiorc să mi se închine şi să-i dau echipa pe foaie?

Piţi e bun, e un om iecstraordinar, zic şi io bine de el că e suporterii de partea lui şi mă are la mâna, că are contract beton şi poate mă iexecută. Dar ce vreau să mai vă spun: ştafu’ neprofesionist al lu’ Piţurcă a stabilit pentru perioada de pregătire nişte amicale nasoale, cu alde Ţârvena Zvezda, în timp ce profesioniştii mei aţi văzut ce i-a arănjeat vara trecută lu’ Ţicleanu, numai meciuri tari. I-am spulberat pe băeţii din Ka-Prun de vrea să facă nişte mişcare şi a jucat cu noi în locu’ lu’ bucătarii ăia din liga a 5-a din Austria, SK Casino Bischofshofen (mai pe scurt Bişonşopron), care ne-a dat ţeapă. I-am torpilat şi pe pescarii de la gruparea aia celebră din perfidu’ Albion (FC Flinston Tăun, cum le zicea bulangii ăia de la CRAIOVASPORT, care i-a loat în derâdere). Şi cam atât, că dupe ce ne-a omorât Osiiec pe urmă ne-a refuzat toţi, şi Zaglebie Lubin şi Neftci Baku. Juventus s-a speriat de forţa noastră ofensivă şi a contramandat şi ei confruntarea cu noi. Se anula amicalele unu’ dupe altu’, cădea toate ca popicele, de-a făcut mireasa Aurel numai jocuri-şcoală.

Şi tot ştafu’ neprofesionist al lu’ Piţi, împreună cu manageru’ iecstraordinar, a găsit surse de finanţare a cantonamentului. O mare greşeală de strategie, erea mai bine să fi stat aci la lunca Jiului. Vă spun io că erea un tip mai aparte de cantonament, în care fotbaliştii trebuia să vină şi cu mâncarea de acasă, că nici bani de haleu nu prea aveam de unde să scot. Da măcar îi învăţam cu greu’, pe urmă îi mânca pe pâine pe toţi când începea campionatu’. Bine, în afar’ de prima ietapă cu steaua, că Gigi me-a propus ceva interesant, da’ Piţi ăsta e nebun, vrea să îi bată el pe steaua ca să se răzbune pe idolu’ meu.

Deci io vă spun că Piţi nici nu ştie ce se întâmplă pe acoloşa pe la cantonament. Nu întâmplător s-a pierdut atâtea puncte în tur, înfrângerile nu are nici o legătură cu sărăcia de la club. Ăştea din gaşcă e de vină, că jeoacă pocher şi când ajunge Piţi la cantonament dau de 6, ca-n filme, şi tirează chipsurile sub masă. Na, că i-o dădui pe-asta, este că sînt tare? De fapt ideia a fost a lu’ cancelaru’, da s-ar putea să nu pună lumea botu’, că io i-am spus că e cam subţire minciuna lui de moldovean încet. Adică Piţi nu ştia de ce fac ăia, când fiu-său erea acoloşa în cantonament, că e jucător? Nu-i pâra el pe inadecvaţi în caz că erea aşa? Prost mai e şi cancelaru’ ăsta, nu mai mă iau dupe el c-o iau în mână.

Recunosc şi că am avut o glumă cu Argăsală, că io sînt aşea, mai glumetz de felu’ meu. Da’ am greşit, iete, îm’ pun cenuşe-n cap. Dă fă Alinutzo nişte cenuşe! Păi ce bă, dacă io m-am gudurat pe lângă sclavu’ lu’ Becali ca să mai mă bag şi o în seamă cu granjii, Jiji trebuea să spună tot la televizor să mă facă de căcat? Las că mai pupă el mesaje de la mine...

Deci acu’ io ce să mai zic, că deja râde toţi de mine că ce penibil sînt. Ce să fac, dau şi io vina pe Argăsală, că m-a tras perversu’ de limbă. Io i-am spus să nu mai mă tragă de limbă că mă accidentează şi nu mai pot să mai mă joc cu secretara, da el mă tot trăgea. Aia a fost o discuţie în privată, că io eream la budă în timp ce îi spuneam lu’ domnu’ Valeriu că Piţi ăla e o grenadă de antrenor. Io antrenez de o mie de ori mai bine ca el. Da’ m-am şi rugat de iel ca să rămână între noi, să nu mai spună idolu’ Jiji la gesepeu tot ce vorbim noi, că aude suporterii şi mă dujmăneşte.

Îi atenţionez pe toţi să fie atenţi când vorbesc cu Argăsală şi să dea dovadă de mare atenţie. Atenţiune la dom’ Valeriu! Oricum, cu mine a terminat-o toată viaţa lui, nu mai vom vorbi niciodată. Facem pariu că nu mai doarme la noapte când o auzi? L-am terminat cu asta!

Circarul se disculpă

Ajică Minciunelu:
“Recunosc că am avut o glumă cu Argăseală şi apoi el a spus mai departe. A terminat-o toată viaţa lui cu mine pentru asta, nu voi mai vorbi cu el. Dacă spuneam şi eu ce se întamplă pe la Steaua... M-a tras puţin de limbă, dar eu am glumit cu el. Aia a fost o discuţie privată, însă el a vrut să îi facă pe plac stăpânului, să se gudure şi i-a spus repede. L-am şi rugat să rămână între noi ce discutăm”.

După ce a citit postarea de pe CRAIOVASPORT în care vorbeam despre cum s-a băgat de anul nou în seamă cu sluga lui Becali, circarul Mărin a simţit nevoia să se dezvinovăţească şi a lansat un atac amuzant la adresa lui Argăseală. De parcă reproşurile adresate slugoiului din ghencea, care nu ar fi păstrat confidenţialitatea discuţiei, ar putea şterge cu buretele penibilul situaţiei în care s-a pus Minciunelu. Sau de parcă el chiar ar fi fost atât de stupid încât să-şi închipuie că Argăseală va ţine doar pentru sine văicăreala booveană.

Mărine, rămâi acelaşi penibil de care râde toată lumea… Eşti doar un circar mediocru care face de râs numele unui mare club de fotbal!

Da Ilie, asta era problema…

Sssst! Linişte! Nu mai vorbiţi voi toţi, nepricepuţilor! Fostul mare fotbalist al Ştiinţei, Ilie Balaci, a descoperit problema. Gata, acum ştim de ce Minciunelu e detestat de suporteri. Ne-a lămurit Iliuţă: Mărin nu ştie să se facă plăcut!

“Minunea blondă” continuă să ne uimească pe toţi (pe unii dintre noi tot mai puţin) cu luările sale de poziţie, tot mai ciudate. Ultima oară când a vorbit cu presa, Balaci le-a explicat ziariştilor care e şusta: Minciunelu a investit foarte mulţi bani şi printre altele, a făcut câteva greşeli pe-acolo că s-a înconjurat de nepricepuţi. El e de treabă aşa, cu sufletu’ mare, dar, spre ghinionul lui, nu ştie să se facă plăcut. Dixit Ilie.

De ce nu ştie Mărin să se facă plăcut? Păi cu ce să începem? Pentru că nu a promovat nici o secundă, de când a preluat acest club, profesionismul? Pentru că nici acum, când propriile slăbiciuni l-au forţat să apeleze, în disperare de cauză, la un manager de talia lui Victor Piţurcă, nu îşi poate înfrânge pornirile de dictator absolut? Poate pentru că, în mentalitatea booveanului, să asiguri un buget decent clubului pe care îl patronezi şi să laşi staful tehnic să lucreze în linişte e totuna cu a fi ca “un câine în lanţ”? Poate pentru că tot ce îşi propune el e să profite de renumele unui club atât de popular pentru a-şi juca penibilul rol de “vedetă”? Sau poate pentru că Mărin a jignit grav suporterii şi oraşul Craiova. Pe fani i-a interzis la o deplasare în groapă, când prin semnătura valetului său s-a dezis de ei şi a cerut clubului gazdă-dinamo să nu-i primească în tribune, de teamă că galeria ar fi contestat vânzarea lui Andrei Ionescu la steaua. Despre oraş... a spus că nu merită să aibă o echipă în prima divizie, parafrazându-l pe înaintaşul său gigi neţoiu.

Amatorismul boovean, împănat cu ieşirile megalomano-narcisiste care ne provoacă stări de vomă, este ambalat într-o jalnică piesă de teatru. Copiată, pentru că ea este made in Pipera. Asta şi clăsări cel puţin mediocre e tot ce a oferit acest circar de duzină unei mase uriaşe de suporteri. Suporteri de numărul şi sentimentele cărora a profitat însă din plin.

Ilie însă ne povesteşte cum Ajică a făcut totul din suflet pentru Craiova. Ştim, Ilie, cunoaştem... toate mizeriile le-a făcut din suflet pentru Craiova, inclusiv mutatul echipei... totul. Sau cum nu a vândut el jucători... Aşa e Iliuţă, “micul Balaci” Ionescu pentru care se ruga de cioban să i-l cumpere pentru că-i sufla vântul prin buzunare, sau Mircică Bornescu, ăştia sunt doar nişte închipuiri ale noastre, ei de fapt nu au existat niciodată. Ca şi tentativa de a-l vinde pe Gângioveanu (ce-i drept, un neadaptat) la Vaslui, care nu s-a finalizat doar pentru că “puştiul minune” nu a dat randament în lunile în care a fost împrumutat gratis, adică atunci când era de fapt în probe...

Cât despre cele 20 de milioane de... nu ştim ce (Ilie nu menţionează ce sunt alea, poate la minciuni s-o fi referit), ce mai putem spune? Poate ne explică Iuliuţă şi nouă, ăştia mai proşti şi mai ignoranţi, când şi pe ce a cheltuit falitul Mărin atâta bănet...
De unde o fi luat oare aceşti bani? Şocant, pentru că el nu are nici o afacere, deci nu produce nimic. Tot ce are e un ziar pe care îl foloseşte ca mijloc de şantaj şi care a fost tot timpul pe pierdere, acum fiind aproape închis. În anul 2005, Mărin a vândut un teren fostului patron de la FC Argeş. Au fost singurii bani produşi de boovean altfel decât din fotbal în toţi aceşti ani, şi acest fapt e cunoscut de un oraş întreg, mai puţin de reporterii de la ziarele de sport centrale, care nu-şi încarcă memoria decât cu preţul gecilor lui Becali sau al trabucului lui Borcea.
Prin urmare, pentru a putea fi luată câtuşi de puţin în seamă, orice minciună care se referă la colosalele investiţii boovene, trebuie să fie însoţită de o explicaţie simplă: de unde a luat Minciunelu banii pe care i-ar fi investit?

Sunt diversiuni ieftine care nici nu mai merită comentate. Suntem dispuşi să polemizăm cu oricine mai aberează despre catralioanele investite de Mărin în echipă doar după ce ne spune şi de unde a luat marafeţii. Pentru că totul e orbitor de simplu: Ajică nu a făcut încasări, cu excepţia terenului vândut acum 6 ani lui Penescu (şi atenţie, acei bani nu au fost investiţi integral în club!) şi a unui altul vândut unei societăţi străine, decât de pe urma echipei de fotbal. Atât, şi asta poate fi verificat. Sau poate că răspândacii de aberaţii boovene includ la cheltuieli cu echipa şi sumele din care în realitate a fost ţinut clubul, adică vânzările de bilete, banii din drepturile TV, sponsorizări şi reclame sau alte venituri pe care le realizează echipa de fotbal prin însăşi existenţa ei. Poate că pentru cei care împrăştie aceste minciuni, numărul mare al suporterilor Ştiinţei e meritul lui Mărin.


Asta e ultima declaraţie “ciudată” a lui Ilie Balaci, dintr-un lung şir:
“Poate că Mititelu nu ştie să se facă plăcut, oricum am face să îl judecăm, Adrian a făcut totul din suflet pentru Craiova. Pentru că altfel nu îmi explic cum un om a băgat peste 20 de milioane în echipa, nu a vândut niciodată un jucător, nu a făcut o afacere din club. El şi-a pierdut banii acolo, nu îl putem acuza că este împotriva Craiovei.
Lumea nu îl iubeşte pentru că s-au făcut greşeli mari, oamenii cu care el s-a înconjurat erau nepricepuţi, lumea şi-a dat seama de asta. În ce priveşte foştii fotbalişti, pe Ştefănescu l-a adus şi l-a dat afară după două luni, cu Geolgău s-a întâmplat la fel, pe Ţicleanu l-a dat afară în condiţiile în care lumea striga numele lui Piţurcă”.

Ilie, de ce faci asta? De ce ne faci asta? Ai fost prea mare pe terenul de fotbal. Genial! Un zeu! De ce ai nevoie de astfel de momente care să ne umplă de amărăciune pe noi, păcătoşii şi nerecunoscătorii, dar umilii fani ai Craiovei dintotdeauna, nu doar ai Maximei? Păcat, Ilie...

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...