30 iul. 2013

Schimbarea la faţă a... Măriei de la Gesepeu

Ca la un semn, după ce matroana Ioaniţoaia a trasat linia (probabil mulţumit de reţeta financiară a pactului cu Muicelu... bună şi-asta în vremuri de criză), majoritatea gesepiştilor au început să scrie de bine despre Mărin, iar cei care nu au înţeles să respecte ordinul, precum Alin Fornade, au fost chiar concediaţi.

Ştim că ne credeţi pe cuvânt, dar insistăm să vă arătăm azi cum a schimbat macazul madam Maria Andrieş, binecunoscuta jurnalistă de la Gesepeu. Marioara a scris zilele astea un editorial în care plânge pe umărul booveanului, îndurerată că echipa familiei acestuia ar putea avea probleme cu dosarul pentru înscriere. Ce atâtea datorii, de ce să le fie plătite foştilor antrenori, fotbalişti ori altor terţi datoriile, când distinsul domn Mărin de la Severin cotizează la nea Ovidiu?

"Pînă la verdictul de la Tribunal, Adrian Mititelu încearcă să-şi înscrie şi el echipa în Liga a II-a. Şicanele au început de la depunerea actelor la FRF. Dosarul a fost admis pentru analiza comisiilor federale, care s-au întrecut pe ele însele în a detecta cu ochiul liber aliteraţii şi rime imperfecte."
Aşa îi certa Marioara ieri pe cei de la federaţie. Ca să avem o privire de ansamblu asupra mizeriei din presa sportivă românească, să ne amintim şi să revedem ce opinii exprima odinioară aceeaşi Marioara… Spre exemplu, în editorialul intitulat “Ia-ţi circul şi te du!”:

Stenogramele din "dosarul Valiza" conţin şi alte dovezi verbale de prietenie dintre cei doi patroni de cluburi. Iar recenta furie a lui Adrian Mititelu l-a ocolit, discret, gentil, pe şeful din Ghencea. După publicarea stenogramelor, orice război imaginar al patronului Craiovei cu Steaua devine nul şi neavenit. Iar după dezvăluirile din "dosarul Piteşti", cu Mititelu şi Penescu filosofând despre temeiul şpăgii, persecutarea Craiovei de către arbitri este un subiect delicat spre inabordabil.

Îţi trebuie o minimă credibilitate să discuţi despre el. Iar Mititelu s-a descotorosit de mult de aşa ceva. Pe măsură ce au cîştigat în decibeli, vorbele lui au pierdut în greutate. Prea mult “zisei la mişto”. Acum ar compromite pînă şi cauza urşilor panda dacă ar vorbi despre ea. După ce a jurat pe mormîntul mamei că ţine cu Steaua, nu-şi mai permite să se mire că “a înviat Ceauşescu”.

În fine, declaraţiile lui Mititelu au pitorescul lor negru spre macabru. Demonstraţiile lui sentimentaloide, cu lacrimi la purtător, nu dăunează grav decît artei actoriceşti. Partea proastă e că patronul Craiovei nu întreprinde şi altceva ca să-şi ajute echipa. Nu încearcă s-o protejeze altfel decît etalîndu-şi slăbiciunea şi abilităţile incontestabile de bocitoare.

Dacă Universitatea e dezavantajată de culisele Ligii 1, se întîmplă şi pentru că n-are un patron. Ci o copie ieftină de patron, un imitator al patronilor-vedetă din campionat. În afară de mutarea la Severin şi de implicarea în cîteva anchete penale, n-a izbutit nimic autentic. N-a schimbat altceva decît propriile stări de spirit. De la “Bă Gigi, tu vrei să fiu pervers cu tine, să-ţi spun o minciună? Ce dracu’!” (5 mai 2008) la “Nu a fost nici o greşeala a arbitrului, s-a lucrat discret, s-a refăcut Steaua veche!” (31 iulie 2010). Starea echipei a rămas aceeaşi, sub nivelul amintirilor şi sub spectrul retrogradării pînă-n ultima etapă.

Ca să fim perverşi cu patronul Craiovei şi să-i spunem o minciună, ne-a plăcut asta cu retragerea din campionat! Nu e originală, dar începe să sune a soluţie. Echipa are nevoie de un răgaz liber de neocapitalism. În termeni eroici şi martiri, Craiova, cu tot ce înseamnă ea demn şi nesupus în fotbalul nostru, are mai mult de pierdut înăuntrul decît în afara circului neputincios al lui Mititelu.


Acesta e doar unul dintre articolele în care necruţătoarea Andrieş îl... dezafilia pe boovean. 
Dacă pe-atunci Mărin era doar "un circar lipsit de orice urmă de credibilitate", "un actor prost", "imitator al patronilor-vedetă" ce ducea fotbalul craiovean la pieire şi căruia i se recomanda chiar retragerea din campionat, iată că acum ospătarul (care între timp s-a cuminţit şi a înţeles să mai dea şi el o măslină, o alună) s-a transformat brusc exact în "martirul" despre care vorbea Andrieş. 

Iacătă, dragi suporteri alb-albaştri, ce-nseamnă ochiul vigilent al presei... Păcat că e maro.


29 iul. 2013

SENZAŢIONAL: Prezenţă-record la mitingul pentru echipa familiei! Coană Ioaniţoaie, hai repede cu un editorial!!!

Cu promisiunea că vom încerca să vorbim din ce în ce mai rar despre ospătarul dezaxat, de care vom uita definitv în curând, mai spunem că după ce săptămâna trecută a anulat acţiunea cu invadarea stadionului pentru un antrenament al cocalarului Gigy Aditză şi al nepotului Buşu, azi greţosul personaj s-a făcut din nou de râs în încercarea de a organiza un miting pro - FC Averea Familiei Boovene. 

Facebook-ul a fost invadat de share-uri despre manifestaţia fanilor de la Stadionul Ion Oblemenco, dar la ora la care Mărin spera ca mii de oameni să-i strige numele la stadion au venit doar câţiva trişti la vârsta pubertăţii. Pentru a nu fi de-a dreptul ridicoli, nici măcar înregistratorii lui Piţurcă nu şi-au făcut apariţia.

Aşteptăm însă un editorial al coanei Ioaniţoaia, probabil impresionată de atmosfera fabuloasă de la miting.

Mărin şi-a trimis spionii în Serbia. Badea, trezeşte-te!

Ştim, Bănia a fost mereu un oraş în care au prosperat gunoaie precum şocâtele Toni Şorici, acum infiltrat pe la Digisport Craiova. Nu ştim dacă Pavel Badea a trăit în Craiova în ultimii ani, dar este incredibil cum fostul fotbalist al Ştiinţei nu poate proteja echipa de oamenii lui Muicelu. E absolut şocant să vezi un interviu cu Lincar, primul de fapt din stagiul de pregătire din Serbia, realizat exact de unul dintre oamenii de casă ai ospătarului, sclavul analfabet Toni Şorici.
 
Dacă atât de ridicat este nivelul naivităţii lui Pavel Badea, cel care a permis ca otrăvitorul Şorici să se apropie de Ştiinţa, atunci e clar că Universitatea Craiova este din nou vulnerabilă.

25 iul. 2013

BREICHING NIUZ: Mărin vrea să ne omoare!

Mărin, echipa familiei şi banii lui Gherghe
„Arena Ion Oblemenco stă să cadă. Am jucat ilegal acolo. De ce nu spuneţi că spectatorii de la tribuna doua ar putea să moară dacă acea zonă se va prăbuşi? Oricum, nici nu se pune problema să ne întoarcem pe «Ion Oblemenco», suporterii din Craiova nu merită să aibă echipă”.

Câţiva ani mai târziu... iulie 2013:
„Voi câştiga 100%, pentru că nu am cum să pierd acest proces. Am cerut reintegrarea echipei şi dreptul de a juca pe «Ion Oblemenco»”.


Incredibil, după ce ne-a salvat viaţa mutând mutantul FC Booveni la Severin, Mărin nu mai are milă de noi şi se pare că acum vrea cu disperare ca echipa sa şi a familiei sale să joace pe stadionul Ion Oblemenco şi să ne omoare! 
Ajutooor! Să vină DeNeAuuu’!!!





Dar până ajunge DeNeAu’ să ne salveze, ne mai amuzăm cu Mărin:
una dintre manipulările pe care Mărin a dat ordin acoliţilor săi să o propage pe siteuri, forumuri ori facebook, este aceea că UNIVERSITATEA CRAIOVA este echipa PSD-ului, iar politicul nu are ce cauta în fotbal, în timp ce echipa familiei sale trebuie susţinută, pentru că a securizat palmaresul :)))
Ia priviţi ce făcea echipa familiei, dimpreună cu fiţuica falimentară, nu demult (şi ăsta e doar un exemplu):




 

Impostorul e-n agonie… HAI CRAIOVA!

În timp ce Ştiinţa se pregăteşte în Serbia şi a mai câştigat un amical, Bănia asistă fără voia ei la ultimele scenete ale spectacolului grotesc pe care ospătarul Mărin încearcă disperat să-l mai regizeze. Cancerul fotbalului craiovean e în pragul sinuciderii, nici măcar acţiunea de a asalta stadionul Ion Oblemenco nereuşindu-i şi fiind obligat să abandoneze planul. El simte că îi mai poate păcăli pe tot mai puţini dintre olteni, iar planurile sale diabolice se năruiesc cu fiecare zi care trece.

Olguţa s-a trezit şi nu-i mai face jocurilor booveanului: primăria s-a retras din procesul dintre familia lui Mărin şi forurile fotbalistice interne şi nici nu îi donează dezaxatului milioane de euro din bugetul oraşului pentru o bucată de mlaştină pe care acesta s-a făcut stăpân prin mijloacele specifice mafiei imobiliare din România ultimelor două decenii.

Aşa cum se ştie, CRAIOVASPORT nu s-a numărat printre “susţinătorii” Olguţei Vasilescu. Nu doar pentru că nu avem încredere în politicieni, ci mai ales pentru că actualul primar al Băniei a avut iniţial o apropiere nesănătoasă şi nocivă faţă de ospătarul care a retrogradat după ce în prealabil îşi mutase echipa familiei lui din Craiova. 

Probabil cunoscându-l mai bine între timp, primarul Băniei şi-a schimbat, sperăm definitiv, atitudinea. Olguţa ne-a surprins total, evident în mod plăcut, şi pare decisă să redea Ştiinţa oraşului şi suporterilor şi nu putem să nu fim de acord şi să aplaudăm acest lucru. Ce va urma vom vedea, dar dacă ŞTIINŢA va renaşte oamenii care au contribuit pozitiv la asta vor rămâne în istorie.

În aceste zile ferbinţi de iulie, o rază de speranţă vine dinspre Serbia.  
FORZA ŞTIINŢA!

22 iul. 2013

Mărin şi-a cumpărat spray cu vopsea

UNIVERSITATEA CRAIOVA pleacă din această vară din nou la drum, curăţată de mizeria pe care ospătarul a lăsat-o să se aştearnă pe istoria sa. Nu ştim dacă Erik Lincar e cel mai potrivit antrenor, sau dacă noua conducere a clubului a adus cei mai potriviţi jucători, dar tot ce ştim e că Universitatea Craiova e acum ECHIPA NOASTRĂ, A TUTUROR!

De acum înainte, nimeni nu va mai proclama ECHIPA NOASTRĂ ca fiind proprietate personală. Ştiinţa nu mai e echipa familiei lui Mărin, ci a întregului oraş, indiferent cine va fi primar peste 5 sau 10 ani. Ştiinţa a încetat să mai fie echipa srl-urilor bişniţarilor şi a redevenit clubul Universităţii din Craiova. E echipa nemuritorului OBLEMENCO, nu circul la care Mărin l-a legitimat în vara asta pe cocalarul Gigy Aditză.

Iar starea psihică în care se află în acest moment ospătarul Mărin e una deplorabilă. Pe culmile disperării, proprietarul Statuii Libertăţii a scris cu un spray cu vopsea pe autocarul închiriat cu care Universitatea Craiova se deplasa spre cantonamentul din Serbia.
 
E de aşteptat ca diversiunile asasinului spiritului alb-albastru să continue şi în zilele următoare şi sperăm ca oamenii cu reportofonul, reprofilaţi acum în vopsitori de ocazie, evident netalentaţi, să nu-i demoralizeze pe fotbaliştii sau antrenorii Ştiinţei.
 
Oraşul Craiova are acum de dus ultima luptă (cu ospătarul şi trădătorii care şi-au vândut sufletul pentru câteva sute de euro), înainte ca nenorocitul care a mutat la Severin şi apoi a retrogradat mumia prezentată drept UCV să dispară definitiv şi irevocabil.
 
"Ştiinţa e numai una", a scris la ceas de noapte Mărin pe un autocar alb, la Severin (oraşul în care a dus-o pe FC Booveni). Da brutare, ŞTIINŢA E NUMAI UNA, e echipa pe care o purtăm în suflet şi în gând, care acum se află în Serbia, pe care o susţine doamna Marga, soţia marelui ION OBLEMENCO, sau Gică Craioveanu!

16 iul. 2013

Craiova-Maxima.ro: "Mărin a distrus o legendă!"

Reprezentanții forumului Craiova-Maxima.ro au dat publicității un comunicat care îl pișă pe Mărin și prin care aduc aminte chiar unora dintre membri galeriei de ceea ce le-a făcut booveanul în trecut. E amuzant cum liderii unora dintre cei care odinioară erau evacuați din peluză fac acum echipă cu ospătarul, în timp ce suporterii obișnuiți nu uită ce a făcut președintele Statuii Libertății.


Comunicat CRAIOVA-MAXIMA.RO:
"În urma evenimentelor din ultimele săptămani legate de situatia echipei noastre de suflet, credem că este timpul sa facem public punctul de vedere al celei mai mari comunităţi online a suporterilor Universităţii Craiova:

Considerăm ca Adrian Mititelu a beneficiat de prea multe şanse pentru a demonstra că poate face performanţă la Universitatea, dar a dat dovada de incompetenţă, inconsecvenţă şi a premeditat excluderea echipei din compeţiile fotbalistice, atunci când nu mai avea la indemână o soluţie pentru prelungirea agoniei. Minciunile lui şi umilinţele la care a supus fanii echipei de-a lungul timpului, ne-au arătat că este incompatibil cu dragostea noastră pentru Universitatea Craiova:

- a angrenat clubul în diferite campanii electorale, potrivit intereselor personale ale patronului şi sfidând eventualele alte opţiuni politice ale suporterilor;
- a fost părtaş la ambele retrogradări din istoria clubului;
- nu a reuşit să obţină licenţa pentru a juca in Liga I;
- a mutat echipa la Dr.Tr.Severin pentru a lua bani de la primaria acestui oraş;
- a jignit locuitorii Craiovei declarând că oraşul nu merita echipa lui de fotbal şi declarând în mod repetat că e echipa lui şi a familiei lui;
- a plătit interlopi care să ameninţe fanii de pe stadion care nu erau de acord cu el, ajungându-se până la vizite la domiciliu celor care nu se supuneau;
- a dezbinat suporterii "cumpărând" lideri de galerie sau fani, lucru prestat chiar şi în această perioadă;
- a jignit şi umilit fanii în cele mai sinistre moduri (evacuarea de pe stadion; nepunerea în vânzare a biletelor la unele meciuri; a interzis accesul fanilor la deplasările cu Dinamo Bucureşti şi Astra Ploieşti; a asmuţit pe nedrept jandarmeria asupra suporterilor echipei, invocând false motive);
- a jignit şi umilit fostele glorii ale echipei
- sub patronajul său s-au înregistrat mai multe meciuri importante suspecte de blat, precum cele cu CFR, Vaslui şi Steaua (0 victorii a obtinut Craiova impotriva Stelei in perioada lui Adrian Mititelu);
- a dus o politică managerială dezastruoasă, angajând în jurul său membrii de familie fără experieţă şi oameni fără personalitate care aveau doar rolul de a aproba orice decizie;
- a creat mai multe societăţi comerciale prin care a plimbat clubul pe care l-a dus în final în insolvenţă, transformându-l în birou de avocatură angrenat în multiple litigii cu final neclar.

Acest presupus om de afaceri (pentru că nu are nici o afacere publică) a fost identificat de comunitatea noastră drept principalul responsabil pentru situaţia actuala a fotbalului din Bănie şi ne dezicem de orice nou proiect anunţat public de Adrian Mititelu.

Ultimele sale tentative de manipulare, legate de palmaresul şi “brandul securizat”, demonstrează că acest om nu a inţeles niciodată ce inseamnă Universitatea Craiova pentru noi.
Drept urmare considerăm că este un moment zero, nu doar pentru echipa de fotbal în sine ci şi pentru suporteri, dezbinaţi si invrăjbiţi de-a lungul timpului. E vremea ca şi în rândul suporterilor să facem loc unor voci tinere şi nepătate de compromisuri sau atitudini duplicitare. 

Facem apel la respectarea părerii fiecarui suporter în ceea ce priveşte echipa pe care o va susţine (fie ca e vorba de FCUC sau CSUC) şi suntem total împotriva folosirii violenţei fizice sau verbale pentru impunerea unui anumit punct de vedere.

Fideli principiului de a fi o tribună independentă ce oferă loc de exprimare tuturor opiniilor, vom oferi informaţii şi loc de exprimare civilizată şi neîngradită, atât pentru suporterii FCUC, cât şi pentru suporterii CSUC."

11 iul. 2013

Statuia Libertăţii din Niuiorc, securizată de Mărin!

Breiching Niuz: Mărin a înregistrat Statuia Libertăţii la Osim!
 

După ce în toamna anului trecut (2012), în timp ce se plictisea îngrozitor prin clădirea aflată acum sub sechestru pentru datorii la CEC, falitul dezafiliat Mărin s-a gândit că dacă tot nu are bani să mai întreţină penibilele spectacole de circ, măcar să arate lumii că are hârtii prin sertare şi a înregistrat pe la Osim o pleiadă de steme cu lei şi titulaturi gen “Echipa de fotbal Universitatea Craiova” :))), preşedintele Niuiorcului loveşte din nou cu o bombă care zguduie opinia publică mondială!

Ei bine, inspiratul şi potentul om de afaceri boovean (ATENŢIE: singurul om de afaceri din lume care nu are nici o afacere!) anunţă triumfător că a mai sacrificat câteva milioane de lei vechi şi a înregistrat la Osim nici mai mult nici mai puţin decât...: “brendu” Statuia Libertăţii!!! 

Cităm din Fiţuica Falimentară Electronix:
"Având în vedere că în ultima vreme s-au creat numeroase speculaţii cu privire la Statuia Libertăţii, domnul Ajică Mărin Minciunelu aduce opiniei publice următoarele clarificări:
Grupul de acţionari ai concernului SC Cetatea Banilor City & Booveni SA deţine dreptul de înregistrare la OSIM pentru marca ce are strictă legatură cu Statuia Libertăţii din celebrul oraş Niuiorc, vizitat de domnul Ajică când era domnia sa mai tânăr.


Precizăm că orice încercare de folosire a acestei mărci atrage inculparea penală pentru mai multe infracţiuni şi este pedepsită de lege".


Astfel, noua organigramă a Statuii Libertăţii este următoarea:
Director general: Vlad Roşcaca (cancelaru'!)
Secretar general: Hihel Preoteasa (nepotu' poliglot)
Director executiv: Marcel Vrăjitoru (de lângă Oz)
Director administrativ:  Sorin Lubeniţă (eruditu')
Drector de comunicare: Geony Flocosu' (până începe planu' pe termen lung cu Statuia, celebrul om de piar o mai caută puţin pe Elodia)
Şef departamet juridic: Moise Toiag (urmaşul lui Dănuţ Manivelă, acesta conduce cel mai solicitat departament din corporaţia booveană - este de aşteptat ca noul proprietar al Statuii Libertăţii să aibă mulţi dujmani).



Iată ce a declarat noul proprietar al Statuii Libertăţii, care se pare că deţine palmaresul monumentului:

“Deci io de mic iubesc Statuia Libertăţii, vă spun io! M-am sfătuit cu nişte colaboratori şi vă rog să mă credeţi, îm pare rău că nu am făcut mai de mult acest pas. Deci am făcut şi greşeli, că m-am loat dupe unu’ şi dupe altu’... unu’ zicea că nu am io cum să iau Statuia Libertăţii, că e a americanilor şi alte nebunii, altu’ că ce, de une mă pricep io la statui...  

Da’ acu’ sînt tăbăcit şi ştiu ce am de făcut. Veţi vedea că timpu’ îm va da dreptate, chear dacă circulă fel şi fel de demagogii cum că sînt sărac şi n-am bani de statuie... Deci aceste acuze nu are nici un temei şi o să vedeţi că am un plan pe termen lung cu Statuia, chear dacă a apărut fel şi fel de neaveniţ care mă contestă... da’ aşea ie-n oraşele mari... aţ văzut că şi la steaua şi la dinamo e la fel...

Vă spun io, am auzit că primaru’ din Niuiorc a făcut fel şi fel de atacuri mârşeave şi dezinformări, marca GdS. Vă rog să mă credeţ că acest Blumberg nu me-a dat nici o cană de apă şi abea aşteaptă să dau greşi să me-a el mie statuia! Pă’ io am înregistrat de câteva zile la Osim statuia şi iel a şi sărit la gâtu meu... Deci s-a antepronunţat şi este neprofesionist la modu’ cum pune problema... Pă’ iel nu vrea sa-m dea nici o şeansă?!

Deci vă mai spun o dată: Statuia Libertăţii ie a mea şi a copiilor copiilor copiilor mei, loaţi-vă gându sau făceţi-vă altă statuie... Dacă mi se întâmplă ceva, copiii mei ştiu ce au de făcut!


8 iul. 2013

Alin Fornade, despre Craiova noastră...

CRAIOVASPORT redă editorialul publicat în această după-amiază de Alin Fornade:

"Mititelu, la judecata poporului"

de Alin Fornade


„Cu «Știința» și după moarte!”. Nimic mai adevărat. Doi ani, suporterii Universității Craiova și-au mărturisit dragostea pentru echipa dispărută pe forumuri, în stradă, pe stadioane ce nu cunoscuseră suferința crâncenă. Au știut că o vor regăsi atât timp cât cerul a rămas albastru. „Campioana unei mari iubiri” s-a întors din morți, însă fotbalul românesc îi joacă o festă sinistră. Federația a acceptat două Universități pe grila de start a ligii secunde. Adrian Mititelu a anunțat că-și va înscrie formația în campionat, iar primarul Olguța Vasilescu și Consiliul Local sprijină proiectul instituției de învățământ ce a scris prefața poveștilor cu Oblemenco și Balaci.
  
Clișeul e că oltenii se tot ceartă. Acum am putea asista la un derby Craiova contra Craiova unde toți spectatorii să strige „Știința!”, „Știința!”. Să promoveze amândouă și să celebreze în Bănie la câteva străzi distanță. E ridicol, dar mai degrabă e nociv. Aici nu e doar culpa federației. Adrian Mititelu a reușit să mai piardă un aliat. După Balaci și Pițurcă a venit și rândul Olguței Vasilescu să se convingă că Mititelu nu e un partener credibil.

Publicul e aliatul cel mai important ce l-a părăsit pe finanțatorul guraliv. Petroșaniul poate fi ultima bornă din aventura fanfaronului. În prima etapă găzduită de Craiova, va primi răspunsul fanilor. „Minerii” îl vor privi cu îngăduință și curiozitate, însă un „Ion Oblemenco” gălăgios ca în imaginile de arhivă i-ar rosti cu voce tare sentința. Dacă de bănci și creditori mai poate scăpa, datoriile față de susținătorii alb-albaștrilor nu se prescriu.

Mititelu pretinde că reprezintă adevărata echipă Universitatea Craiova. Uită că spiritul „Științei” nu se transmite printr-un act notarial. Am mai scris-o. Universitatea Craiova nu e o fabrică sau o afacere de care să dispui după cum te duce capul. E o obligație de suflet, e moștenirea unor generații. Dacă îți supui copilul la rele tratamente, există instituții abilitate să te decadă din drepturile părintești. Dacă ești proprietarul unei clădiri monument istoric, nu poți să o dărâmi cu buldozerul și să pretinzi că faci ce vrei la tine acasă. Dacă ești patronul Craiovei, nu-i desconsidera istoria și orgoliul

De când a preluat clubul de la Dinel Staicu, au fost destule umilințe și nici o bucurie, nici măcar rară, cum spune imnul. Păi în timp ce Ștefănescu și Crișan colecționau calificări și trofee, leii lui Mititelu adunau jocuri dubioase. Condusă de tipul cu ochelari fumurii, Craiova a plătit tribut Stelei, a retrogradat, a primit licența la presiunile regretatului Adrian Păunescu, Mititelu a promis mai multe decât un politician și s-a certat mai rău decât o precupeață isterică. În loc să scoată armele împotriva rivalelor, a întors pe dos buzunarele, să nu avem dubii că e falit. I-a amăgit pe fani că se va pricopsi din valorificarea acțiunilor la Fondul Proprietatea, apoi că se retrage și le cedează echipa. I-a înșelat cu un tupeu nemaiîntâlnit nici măcar la Nețoiu. Și acum le cere sprijinul? Și azi vrea o mână de ajutor?

La primul meci pe „Ion Oblemenco” vom avea răspunsul, mai aveți un pic de răbdare. Proiectul prezentat de Olguța Vasilescu pare credibil, iar tutela Universității îi oferă legitimitate. Vom vedea dacă investitorii și politicienii își vor respecta angajamentele. Lipsit de sprijinul fanilor, Mititelu va deveni un Zambon oltean, ce va ceda până la urmă în fața evidenței. A refuzat să vândă echipa, nu e capabil să se schimbe. Nu mai merită nici o șansă. E păcat doar de jucători și de antrenorul Nicolo Napoli.

Da, Craiova e numai una, însă nu poate fi jucăria unui escroc sentimental.

Mărin: „Suporterii din Craiova nu merită echipă de fotbal”

Mărin: „Suporterii din Craiova nu merită echipă de fotbal”
de Cosmin Staicu

Singurul patron al Ştiinţei care a mutat echipa din Bănie în istoria sa, Adrian Mititelu, era convins că suporterii din Bănie nu merită să aibă echipă de fotbal. În mai 2010, Mititelu declara, după un meci al echipei sale pe „Municipalul” din Severin: „Nici nu se pune problema să ne întoarcem pe «Ion Oblemenco», suporterii din Craiova nu merită să aibă echipă”

Gigi Neţoiu ameninţase şi el, în 2002, cu desprinderea Universităţii din oraşul care i-a dat naştere, însă a fost doar o diversiune a „Comandantului”, care în cele din urmă a înţeles să lase Ştiinţa acasă şi chiar să o predea, fie şi fără jucători. Mititelu a decretat clubul ca fiind al „copiilor, copiilor” săi şi a descins la Severin preţ de o jumătate de an.

Brandul pe care îl invocă acum a fost relocat, trecut pe diverse societăţi, intrat în insolvenţă, retrogradat, dezafiliat. Totul sub stăpânirea aceluiaşi patron. Suporterii sunt invitaţi acum să aleagă între jucăria cuiva, între un SRL arogat din toate punctele de vedere şi o echipă care să-i reprezinte, una cu care se pot identifica. Una care-şi are rădăcinile în Clubul Sportiv şi în instituţia de învăţământ înfiinţată în 1947 şi totodată una care este asociată cu municipalitatea, cu persoane care pot fi trase la răspundere prin vot.

Atunci când au „votat” pentru echipa lui Mititelu, venind cu zecile de mii la meciurile Ştiinţei în perioada Piţurcă, solii Băniei nu au fost băgaţi în seamă. Li s-a răpit speranţa, li s-a ignorat punctul de vedere. Au spus „pas” echipei devenită a unei familii prin campania „Nimeni la meci” şi nu li s-a dus dorul.

De data aceasta, craiovenii au ocazia să spună că Ştiinţa e a lor. Până la urmă, oraşul, spiritul său, suporterii, recunoaşterea fostelor glorii conferă identitate echipei care va reprezenta Craiova, nu un document sau altul care a intrat într-un moment nefericit pe mâna unui afacerist. Preţ de două decenii, soarta fotbalului a fost lăsată de autorităţi în interesul altora. Toţi finanţatorii au fost întâmpinaţi cu speranţă, li s-a acordat credit, dar majoritatea au dezamăgit, nefiind demni de istoria fotbalistică a Băniei.

Greşeli poate face oricine, dar umilirea repetată şi intenţiile meschine nu duc decât la îndepărtarea definitivă, la separarea drumurilor. Acum, când oraşul este gata să redea fotbalul celor cărora le aparţine, cel care le-a răpit bucuria şi le-a anulat apartenenţa la culori, îi cheamă alături într-o asociaţie artificială, care poate dispărea la fel de uşor ca societăţile pe care s-a perindat „brandul” şi totodată pretinde loc pe arena renegată acum 3 ani.

Universitatea Craiova este spiritul Băniei, apartenenţa la oraş este sacră, pecetea de autentificare este pusă în sufletul suporterilor, nu pe o filă dintr-un birou, fluturată ostentativ în funcţie de un interes personal. Craiovenii sunt ajutaţi acum să spună „Ştiinţa e a noastră!”




Răspunde la asta ospătare, tu sau lacheii pe care-i pui să dea mesaje primăriţei sau să înregistreze selecţioneri!!! Mai ţii minte când ţi-ai mutat şatra la Severin? Atunci nu merita Bănia echipă, nu? 
Ei bine, ospătare, uite că acum merită.
Marş de pe "Ion Oblemenco", şobolan odios!

Mărin e dator vândut peste tot

După ce l-a dat afară pe Piţurcă pentu că nu mai putea decide el nimic, Mărin a revenit imediat la vechile obiceiuri şi a reînceput, prntre altele, să dicteze primul 11 şi să submineze puterea oricui era aruncat pe banca doar pentru a scrie presa că FC Booveni antrenor.

Aşa că atunci când Regheton a vrut să ia o decizie disciplinară faţă de Florin Costea pentru atitudini neprofesioniste, Mărin a l-a dat afară pe consortul ţâţoasei Prodanca. Regheton şi-a cerut însă drepturile salariale şi acum, printre alte sute de terţi (companii de aviaţie, hoteluri, foşti angajaţi, antrenori, jucători, cămătari sau bugete la stat), brutarul are de achitat 15.000 de coco şi către purtătorul tricoului cu “Talent”. 


Aflat şi el printre sutele de firme sau persoane ţepuite de Mărin, fostul preparator fizic Urbano Lega avertizează fanii Ştiinţei prin intermediul reţelelor de socializare: “Muicelu è un bandito!”

Nu e obligatoriu să fii patron de echipă de fotbal: dacă unul nu are banii necesari nu trebuie să o facă. Te sfătuiesc să nu vorbeşti despre lucruri pe care nu le cunoşti. Muicelu e un bandit!

5 iul. 2013

FC Minerul Booveni va juca la Petroşani :)))

BREAKING NEWS: Echipa familiei lui Mărin, FC Minerul Booveni, va juca la Petroşani! Adio Mărine, n-o să ne fie dor de tine!!!




4 iul. 2013

PALMARESUL SUNTEM NOI!

E trist că, în acest oraş al extremelor şi al lipsei de asumare, în afara celor câţiva corupţi care se vând pe 2 arginţi oricând şi oricui îi oferă, există şi oameni, ce-i drept poate nu foarte mulţi, care preferă comoditatea de a se limita la atitudini de genul “palmaresul Craiovei e la Mărin, ce putem face noi...”.

Oare cât de credul, de ignorant şi de nepăsător să fii ca să spui sau să crezi că un chelner dezaxat e stăpân pe PALMARESUL ŞTIINŢEI (oricum un termen generic)? Oare cât de limitat şi de laş să fii ca să te ascunzi după comoditatea şi ridicolul acestei logici alterate şi să consideri că identitatea unui club circulă prin venele unui om şi că el înseamnă acel club? Că orice firmă îşi face individul respectiv se identifică de drept cu Universitatea Craiova? 

Atunci de ce ce nu se duc aceşti spălaţi pe creier în parcarea de la Minerva, pentru ca debarasatorul de mese să se dezbrace şi după ce face schema aia pe care-o fac stipteozele după ce-şi dau jos chiloţii, să le arunce tricoul XXL purtat de el, mirosind a transpiraţie, ori să se descalţe şi să le arunce pantofii albi cu cioc de manelist sau şosetele, pentru ca adepţii cultului boovean să se calce în picioare pentru un “suvenir” de la Zeul care stăpâneşte pe viaţă Universitatea Craiova?

Ce are în comun ospătarul ahtiat după publicitate cu Campioana unei mari iubiri? Sau cu Craiova Maxima? 

Trebuie să fii pur şi simplu sărac cu duhul ca să muşti la penibilele manipulări boovene. Bolnav psihic de-a dreptul, Mărin a înscris pe numele său la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci toate combinaţiile posibile care includ cuvintele Craiova, Maxima, Ştiinţa, Universitatea… Oare lucrul acesta îl poate face pe obsedatul chel stăpân pe istoria Ştiinţei? 

Teoretic, şi şeful galeriei lui dinamo putea face acelaşi lucru, să înscrie la OSIM diverse sigle, cu lei sau fără şi numele de Universitatea Craiova, Ştiinţa Craiova, FC Craiova, etc... aşa cum a făcut Mărin. Însemna asta că respectivul personaj este stăpân pe istoria Craiovei fotbalistice, pe lacrimile şi bucuriile noastre, pe sufletele milioanelor de oameni care iubesc Ştiinţa şi spiritul ei?

Palmaresul unui club, al unei generaţii legendare precum Craiova Maxima, stă adânc ancorat în sufletul Olteniei, al nostru, al părinţilor şi bunicilor noştri, cei care au suferit pentru o echipă şi au îndurat nedreptăţile ordonate de monstruozităţile numite steaua sau dinamo. Dar amintirile nu sunt totuşi de-ajuns, şi pentru ca şi copiii şi nepoţii noştri să fie legaţi de aceste culori e nevoie ca Ştiinţa să existe şi acolo, pe iarba de pe stadionul Ion Oblemenco. Ştiinţa noastră, nu firma vreunui şobolan sinistru.





Stai blând, Mărine, echipa ta NU E ŞI A NOASTRĂ! 
CRAIOVA SUNTEM NOI!

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...