23 iun. 2017

Mititelu, înconjurat de SCLAVI la Niuiorc

Cine s-a uitat ieri la TV a putut "admira" o imagine care vorbește de la sine despre vânduții care conduc peluza PUZ '97:
doi dintre aceștia, GOGOAȘĂ și POȘTAȘUL, pupându-i mâna brutarului Mititelu, stăpânul de care se agață disperate aceste lepre înfometate.

În timp ce împreună cu "prezervativele" din masa de manevră îl înjură pe la diverse ocazii doar ca să nu pară nimic suspect și lumea să nu îi acuze de ceva, în realitate aceste slugi sunt mereu la ordinul viermelui Mititelu, sursa lor de existență - via Baca.

După decizia instanței de săptămâna trecută, disperatul Mititelu i-a însărcinat să capaciteze cât mai mulți fraieri și persoane ușor manipulabile, pentru a vedea în ce măsură mai ține sub control peluza ai cărei lideri autoritari aveau acum câțiva ani promiși bani dacă ieșea PUZ-ul unor bălți. 

Panicat, Mititelu încearcă să pară credibil urlând promisiuni în stânga și-n dreapta.
El aberează despre ultimatumuri date federației și ligii, prin intermediul unei scrisori pe care le-a trimis-o și în care le cerea 50 de milioane de euro ca să nu profite de o chichiță a legii (prin care ar putea fi scutit de taxa de timbru dacă acțiunea e intentată ulterior declarării stării de insolvență) și să nu deschidă proces și în civil...

O scrisoare comică!!!!! 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 😝 
Circul e din nou total, comedia e maximă, cu ospătarul trimițând scrisori semnate de el însuși, deși srl-ul său se află de mult timp în faliment și acțiunile acestuia depind doar de administratorul judiciar. Acesta e oricum singurul care poate decide dacă va mai continua sau nu circul, Mărin neavând nicio putere. El doar se bagă în seamă ca să vadă lumea că încă mai respiră și mai aburește oglinda.

Noi însă ne dorim sincer ca impostorul de la Booveni să riște deschiderea unui proces în civil, pentru că oricum nu are nicio șansă să obțină ceva, iar distracția ne-ar fi asigurată.
Cea mai frumoasă ipoteză ar putea fi ca printr-o puțin probabilă, ca să nu spunem ca și imposbilă eroare judiciară de proporții, el să primească vreo despăgubire, pentru că în acel caz Mărin practic ar lupta pentru a obține banii care apoi vor merge la Pițurcă, omul care voia să ia campionatul cu bucătari rași în cap.

Chiar și în cazul în care un judecător cu mari probleme de percepție, care și-ar pierde complet busola și simțul realității, ar decide să acorde srl-ului falimentar despăgubiri, este absolut exclus ca acestea să depășească ordinul câtorva milioane de euro, valoarea reală a lotului retrogradant al lui Mărin.

Și 10 sau 15 milioane dacă ar câștica, din acești bani Mititelu și familia sa nu ar primi nici măcar 1 cent, pentru că totul ar merge  la salariile restante, la stingerea datoriilor către bugetul de stat și la stingerea datoriilor către creditori, cu Victor Pițurcă în capul mesei, iar viermele chel e conștient de asta.

Prin urmare, manipulările boovene au ca unic scop doparea sclavilor cu iluzii pentru a-l ține în viață pe cel mai negru personaj din istortia fotbalului craiovean.
Iar la munca de teren au fost trimiși Blondu, Gogoașă, Poștașul, Cearli și noname-ul Paokara Simulescu (cel care se pare că urmărea posibile comisioane de pe urma unor vânzări ale virtualelor terenuri boovene, el făcând pe agentul imobiliar în viața de zi cu zi).

21 iun. 2017

Blondu și Gogoașă, disperați să-l țină în viață pe Mititelu

Vânduții care controlează în continuare prin forță peluza PUZ '97 sunt disperați să-l țină "viu" pe brutarul Mititelu, măcar până când Baca își va recupera datoriile. Făcând asta, își asigură ei înșiși existența.

Așa că Mititelu și-a trimis slugile să facă tot ce e necesar ca să obțină suportul cât mai multor "rătăciți" de la peluza PUZ.
Ospătarul de la Booveni a anunțat la televizor întâlnirea PUZ-iștilor din această seară, vorbind despre aceștia exact cu atitudinea unui fermier care vorbește despre dobitoacele din ogradă. Omul știe tot ce se întâmplă cu masa sa de manevră și e ținut la curect secundă de secundă de către sclavii săi care o conduc.

Vom vedea acum cât de penibili pot ajunge să fie băieții de la peluza PUZ, și ne referim la cei care nu au susținut familia Mititelu pentru vreun folos, ci pentru că așa le-au cerut / impus Blondu, Gogoașă, Poștașul, Oul, Chipeșu și, mai nou, Cearli. Vom vedea care le este coloana vertebrală și ce vrăjeală ieftină vor mai inventa la final ca să nu fie atât de evident că sunt doar niște marionete jalnice, lipsite de creier și onoare, niște indivizi care susțin un impostor în detrimentului clubului-mamă, așa cum fac steliștii cu CSA.

Un om cu măcar câțiva neuroni, dar mai ales cu coloană vertebrală și cu onoare nu ar putea accepta să fie unealta vie a familiei Mititelu și a celorlalți impostori din jurul acestei familii.
Brutarul nu mai are nimic din ceea ce înseamnă identitatea Universității Craiova. El a pierdut procesul cu Clubul Sportiv prin sentință definitivă, irevocabilă și executorie (în septembrie va veni și consfințirea finală, în urma apelului cerut de butar ca o formă extraordinară de verificare a sentinței pe care o mai permite legea și pe care a încercat-o la disperare)


↑   Pasaj din SENTINȚA DEFINITIVĂ   ↑
Însă până atunci și de atunci înainte el nu mai are voie să mai folosească numele și sigla Universității Craiova. 
Nu mai poate folosi nici măcar vraful de steme modificate pe care "le-a înregistrat cu rea-credință la OSIM", așa cum au spus judecătorii în motivarea sentinței. Nu are dreptul să uzeze de nimic din ce înseamnă identitatea Universității Craiova și nu are dreptul să folosească imnul Științei. Și în impostura și disperarea lui poate că o va face, deși familia Păunescu a cedat acest drept exclusiv Clubului Sportiv și cu siguranță îi va solicita daune morale în instanță. 

Câtă lipsă de onoare și câtă falsitate îți trebuie ca să spui că-l urăști pe Mititelu, dar că mai ai cel mai mic interes pentru o echipă a familiei sale, născută din combinațiile lui cu Baca și Blondu?

Cum ai putea să explici fără să să-ți crape obrazul de rușine că Mititelu e încarnarea Universitășii Craiova, a tot ceea ce a însemnat vreodată Știința? Cum ai putea avea tupeul ca după ce brutarul a pierdut totul în instanță, să pretinzi că escrocul Adrian Marin Mititelu e încarnarea lui Oblemenco sau a lui Crișan, că el îi simbolizează pe Balaci, pe Beldeanu, pe Dononse, pe Lung, pe Cămătaru, pe Tilihoi, pe Craioveanu… ?

Cum ai putea să nu te trezești și să mai fii unealta lui Mititelu după ce ospătarul a batjocorit clubul pe care toți l-am considerat atunci a fi Craiova în lipsa unei reacții a Clubului Sportiv și a Universității din Craiova? Cum să te mai lași folosit ca un prezervativ de Mititelu, Baca și milogii Blondu, Gogoașă și Cearli când știi că viermele boovean a retrogradat de 2 ori echipa, că s-a pișat pe orice urmă de profesionism, că a batjocorit antrenori, jucători sau gloriile Craiovei Maxima și ale Campioanei Unei Mari Iubiri pe bandă rulantă? 

Mai țineți minte când legendele Științei nu aveau voie la tribuna oficială, dar acolo se lăfăiau în fotolii Lubeniță și restul familei de la Booveni?  Mai țineți minte când vă spunea că orașul Craiova nu merită să aibă fotbal și când muta echipa pe la Severin ca să-l șantajeze pe Solomon să-i dea bani publici?
Mititelu chiar cerea asta, șantaja cu amenințări și chiar muta echipa prin alte orașe ca să obțină bani de la primărie, în timp ce azi, când nu se întâmplă acest lucru (se poate constata foarte simplu, prin verificarea bugetului Primăriei, care e public!), el acuză asta cu o nemernicie cum doar la el poți vedea.

Cum să mai accepți să fii cârpa grupului de impostori de la Niuiorc, conduși de ospătarul care în fiecare săptămână făcea circ otevist la posturile sportive și care, la fel ca idolul său din Pipera, se hrănea cu acest circ?

E nevoie să mai explicăm că odată intrat în faliment srl-ul său, această scârboșenie pusă la cale de Mititelu, Baca și Blondu ar fi o echipă nouă, o invenție care nu are nicio legătură nici măcar cu srl-ul aflat deja în putrefacție?

În felul ăsta Mărin ar putea face în fiecare an câte o nouă firmă și sclavii săi să spună la comandă, în cor, că pe rând, fiecare dintre acestea e Știința, pentru că așa le spun Mititelu și Blondu că trebuie să fie. Și orice face Mititelu să fie Craiova.

Dacă Mititelu trage o bășină, ea va fi adulmecată cu nesaț și cu nările larg deschise de oile de la PUZ, pentru că ea, chiar dacă pute de îți întoarce stomacul pe dos, este bășina sfântă. E bășina Craiovei. Pentru că Mititelu e Craiova în mintea lor.


Astă-seară, conform planului pus la cale la Niuiorc, cei ce se simt slugi ale familiei Mititelu sunt chemați de Blondu, Cearli și Gogoașă ca să li se aducă la cunoștință ce au de făcut. 

Vom vedea în scurt timp câți și cine sunt acești sclavi ai grupului Mititelu - Baca - Blondu - Cearli - Gogoașă

17 iun. 2017

Doliu la Niuiorc


Blondu și Gogoașă au sosit primii la priveghi. E foame mare și decât să-ți chiorăie mațele e bun și un păhărel de plastic cu colivă.
Cearli stă cuminte într-un colț, el nu e încă de-al casei și încă se chinuie să înțeleagă ce s-a întâmplat. Nu are capacitate.

Creditorul Baca e în transă, are mulți bani de recuperat și știe că nu o va mai face vreodată.
E cald afară și e multă tristețe, așa că Blondu și Gogoașă s-au mutat la Perinița, să bea ultimele beri pe datorie. Sunt șocați de gândul că de acum e posibil ca nici ei să nu mai apuce vreun rest de parizer și vreo firimitură de pâine. Visau la sutele de milioane de euro pe care să pună mâna stăpânul lor și la multele mii de euro promise de brutar. Deja se certau între ei pentru cum să împartă banii ce vor veni.

De la stânga la dreapta: 
Baca junior / gagicu' lu' Găbița la poștă / badigardu' Petrică / 
Gabi Blondu Peluza PUZ / Mărin brutaru' / Joavină Lubeniță / 
cocalarul Adiță Karim Muicelu jr. (celebrul "left winger & striker").
Baca senior e probabil cel care făcea poza, iar Paokara Simulescu 
încă nu ajunsese.
Cearli Coandă, vizitatorul lui Mititelu din ultima vreme nu mai pricepe nimic. Înțelesese el de prin oraș că o să câștige Mititelu mulți bani și s-a gândit că e rost de ceva cașcaval dinspre Niuiorc, deci e cazul să facă o vizită de lucru la Perinița. A luat țeapă, că Mărin nu avea ce să-i dea și l-a trimis la plimbare. Îi avea deja acontați pe Blondu, Gogoașă, Poștașul, la care se adaugă indirect ceilalți "lupi tineri" ai galeriei vândute pe numele lor Oul, Chipeșu sau Paokara Simulescu și nu mai avea nevoie să se mai îndatoreze încă unui milog care stă cu mâna întinsă.

Hotărârea definitivă de ieri a îndreptat o porcărie făcută de tribunal la presiunea procurorilor Denea. O asociație de cluburi private cu reguli proprii de funcționare, așa cum este federația de fotbal, nu putea fi trasă la răspundere de procurorii cărora le sifonează Mititelu verzi și uscate ca să "rezolve" dosare de imagine. Dacă un membru încalcă flagrant și intenționat prevederi ale statutului, adică regulile de funcționare pe care s-a angajat să le respecte, atunci e dreptul celorlalți membri ai acestei asociații de cluburi private să decidă inclusiv excluderea acestuia din rândurile lor, consecință prevăzută de regulamentele interne.

Nu se încalcă nicio lege prin asta, e vorba doar de regulile proprii ale unei asociații, pe care oricine care vrea să fie membru se obligă să le respecte și își asumă faptul că dacă nu o va face poate fi exclus de ceilalți. Nimic mai simplu.  
Daunele cerute de Mititelu erau doar o jalnică încercare a unui escorc notoriu de a se pricopsi de pe urma tuturor cluburilor de fotbal din România, cu complicitatea probabil deloc dezinteresată a unor procurori.

Jucătorii care aveau contract cu srl-ul lui mititelu, între timp radiat de instanțe din cauză de FALIMENT, erau liberi să joace la orice alt club afiliat la FRF. Ei nu mai jucau pentru nicio echipă membră a vreunei federații recunoscute de FIFA și UEFA, din nicio țară. O consecință logică a dezafilierii deja declarate legală de instanța supremă prin sentință definitivă și irevocabilă (Vezi VIDEO!), pentru că așa cum știți, lui Mititelu nu i-a ieșit șmecheria pe care o pusese la cale și în decursul acestor ani a pierdut toate procesele. Prin urmare, Federația nu avea de ce să nu anuleze înregistrarea unor jucători ai unui club care nu mai exista pentru ea, pentru că nu mai era membru. Dina, Dănănae și ceilalți puteau oricând juca pentru un alt club membru al FRF.

E ultima oară când explicăm asta, fie și pe scurt, pentru că lucrurile sunt foarte simple și trebuie să fii cu adevărat retardat ca să nu le înțelegi. Asta în cazul în care nu aperi interesele familiei lui Mititelu, fie pentru o ciorbă gratis la Perinița, fie pentru promisiuni de viitoare recompense. Sau în cazul în care nu ești doar o legumă umblătoare, care nu e oricum interesată de Știința sau să înțeleagă lucruri simple și logice, mulțumindu-se să facă parte din masa de manevră, pentru că așa e cool și așa a zis și vecinul de la 2, care e prieten cu Gogoașă pe facebook.

Mititelu nu mai există. Aici s-a terminat totul.
De ce? Pentru că SINGURUL proces, pierdut și acela, dar la care mai așteaptă doar consfințirea aruncării sale la coșul de gunoi al istoriei fotbalului craiovean e acela al proprietății asupra siglei cu leul. O siglă modificată de el și furată pentru ani buni de la proprietarul care nu a vândut-o niciodată, Clubul Sportiv Universitatea Craiova, pentru că ospătarul s-a folosit mult timp de ea ca să pretindă că el e Știința. E mai mult decât clar că va fi confirmată decizia deja în vigoare a instanței și că Mititelu are ce a avut cu adevărat dintotdeauna: adică NIMIC!

Disperarea crește și ospătarul încearcă salturi mortale pe facebook, ca să țină mobilizată masa de manevră. Sunt aceleași câteva sute de indivizi pentru care e absolut imposibil să scrie corect gramatical o propoziție în limba română, pe care o mutilează la fiecare postare.
Judecătorii au decis să mențină sechestrul pe niște bunuri ale lui Sandu și Dragomir pentru o lună, în care Mărin ar putea deschide un proces în civil. Problema e însă taxa de timbru… 😤

Potrivit Art. 3 din OUG 80/2013:
(1)Actiunile si cererile evaluabile in bani, introduse la instantele judecatoresti, se taxeaza astfel:
a)pana la valoarea de 500 lei - 8%, dar nu mai putin de 20 lei;
b)intre 501 lei si 5.000 lei - 40 lei + 7% pentru ce depaseste 500 lei;
c)intre 5.001 lei si 25.000 lei - 355 lei + 5% pentru ce depaseste 5.000 lei;
d)intre 25.001 lei si 50.000 lei - 1.355 lei + 3% pentru ce depaseste 25.000 lei;
e)intre 50.001 lei si 250.000 lei - 2.105 lei +2% pentru ce depaseste 50.000 lei;
f)peste 250.000 lei - 6.105 lei + 1% pentru ce depaseste 250.000 lei.

Cum Mititelu se înscrie la pragul valoric maxim, doar pentru a deschide procesul el ar trebui să plătească o taxă de timbru de 1% din valoarea despăgubirilor solicitate. 
Ca Mititelu să rămână cu ceva, câștigul ar trebui să fie de la 20 de milioane de euro în sus. Până pe la acea sumă, eventualii bani câștigați în urma unui proces sunt ai creditorilor, în frunte cu Pițurcă, sau se vor duce pe salariile neplătite ale foștilor fotbaliști țepuiți și la stingerea datoriei de multe milioane de la ANAF, taxe și impozite neplătite la stat. 
Asta oficial. Pentru că brutarul are datorii semnificative și la cămătari sau la sponsorul din ultimii ani, Claudiu Baca.

Prin urmare, doar pentru a deschide procesul în care să solicite, să zicem, o sumă minimă de măcar 30 de milioane de euro, Mititelu ar trebui să meargă la tribunal cu o valiză cu 300.000 de euro.
Și de unde să recupereze zecile de milioane? Sandu și Dragomir nu dețin aceste averi.

Dacă ar fi posibil să aibă valiza aceasta, mulți ani de acum înainte distracția ne-ar fi asigurată, ochelaristul neavând vreo șansă pentru că legalitatea dezafilierii a fost deja consfințită de o altă instanță. Speța e simplă și chiar dacă ar fi judecată greșit, s-ar face oricum evaluări corecte ale valorii așa-zișilor fotbaliști ai lui Mititelu. Din acelea pe baze reale, adică pe sumele reale pe care au fost ei asigurați, pe care s-au transferat ulterior sau pe care au fost aduși la firma lui Mititelu. Iar toată acea echipă nu era evaluată nici pe Transfermarket la mai mult de 7-8 milioane de euro, adică echivalentul datoriei către Pițurcă. 
Să plătească taxa pentru proces și prin absurd să câștige valoarea reală a jucătorilor eliberați oricum de FRF în mod corect, pentru ca apoi acei bani să meargă la salarii și la Piți ar fi cea mai mare comedie la care am putea asista. Cu alte cuvinte, Mărin s-ar îndatora cu sute de mii de euro ca să-i dea banii înapoi lui Pițurcă.

Ar fi superb ca Baca să-și vândă și casa ca să-l împrumute în continuare pe brutar și să-și asume riscul evident și uriaș de a pierde tot, după alți mulți ani de șters praful de pe băncile din holurile tribunalelor. Abia atunci ar primi ce merită samsarii ăștia. 
Dar suntem sceptici că vom avea parte de satisfacția asta, pentru că Mărin nu va mai deschide niciun proces în civil.

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...