21 iul. 2017

Cascadorii râsului


Luni seara, așa cum Mititelu împreună cu Baca, Gogoașă și Blondu plănuiseră, masa manevrată de ei a jucat într-un sinistru spectacol de circ. Blondu a stat mai la umbră, de-a dreapta “tatălui”, în timp ce Gogolino, ajutat de sluga Chipeșu, a fost maestru de ceremonii.

Peluza Adrian Mititelu
Au curs în valuri muile pentru domnul Mititelu, prietenul lui Gogoașă, al lui Blondu, al Poștașului. Totul cu acordul domnului Adrian, ba chiar la îndrumarea acestuia, ca galeria P.A.M. (Peluza Adrian Mititelu) să fie cât mai credibilă.

Cum să crezi sau să gândești că mai poți scăpa vreodată de Mititelu când tu alegi să susții și să girezi o nouă echipă inventată chiar de Mititelu?


Peluza Adrian Mititelu, mereu 
la ordinul escrocului
care acum și-a deschis o nouă firmă, 
FC  Mititelu 2017
Cum să spui că-l urăști pe brutar când liderii tăi, cei care dirijează circăreala (Gogoașă dădea indicații tuturor la coborârea din microbuz, pe unde trebuie să intre pe teren și le spunea ce trebuie să facă atunci când popândăii care îi sunt subordonați o să aprindă torțe), sunt bot în bot cu brutarul zi de zi, de dimineața până seara?



Cearșafuri la înființarea FC Mititelu din 2017 
Cum să ai tupeul să scrii pe un cearșaf la adresa ospătarului că “din acțiunile tale au rezultat ani pierduți și un oraș divizat”, în timp ce domnul analfabet cu pretenții de interlop numit Gogoașă îl spală pe picioare pe Mititelu și pentru o ciorbă e bodyguardul cocalarului Gigi Adrian jr. ?   

Și ce să vândă Mititelu? Și de unde să plece?
De la firma pe care a înființat-o acum? Ce să vândă, s.r.l.-ul ăsta nou?
Dacă s.r.l.-ul ăsta e Craiova, înseamnă că orice s.r.l. va mai înființa Mititelu va fi Craiova. La nesfârșit. Atunci ce să vândă și de unde să plece, idioților


Interlopul Andrei Preda "Gogoașă", 
liderul-vedetă al Peluzei Sud de azi, la un 
proțap organizat de domnul "Muie Mititelu"
Sunt grotești imaginile cu Gogoașă dând ordine tuturor acelor penibili care îl înjurau de mama focului pe Mititelu, în timp ce Andrei Preda - fratele, reprezentantul și liderul acestor nenorociți e întreținut de brutar.

Ba chiar, la un moment dat, când măscăricii își luaseră nasul la purtare și ieșiseră din scenariu exagerând cu înjurăturile, Gogolino s-a enervat și le-a făcut semn să oprească scandarea Muie Mititelu! și să strige de Cristi Neamțu, ca să nu i se pară prea mult brutarului și să nu riște cumva ca acesta să se supere și să nu mai pună masa.





Chipeșu (cu șapcă), liderul Praetoria,
"fratele" lui Gabi Blondu și Poștașul.
La câteva zile de la mizeria la care au participat pentru interesele familiei Mititelu, sclavii vânduților acestuia fac pe inocenții într-un comunicat prin care vor să spele cadavrul tot mai urat mirositor numit Peluza Sud.
Ei ar jura pe toți sfinții că nici nu-i cunosc pe Blondu, Gogoașă sau Poștașul și s-ar delimita și de ei înșiși, numai să lase impresia că nu sunt ceea ce în realitate sunt: o jalnică masă de manevră mereu la ordinele grupului de vânduți ai lui Mititelu.


“Dorim sa ne delimitam de orice asociere cu fostul si (din nefericire) actualul patron al echipei. Il consideram in procent covarsitor vinovat de toti acesti ani pierduti in zadar si de faptul ca in Craiova s-au creat doua tabere. Suntem satui de instante, de incertitudini, de minciuni si de sperante desarte. Dorim sa facem public faptul ca vom contesta in continuare acest personaj sinistru si il asiguram ca nu vom uita niciodata raul pe care ni l-a adus in toti acesti ani”, ne anunță cascadorii râsului”, așa cum s-au autocaracterizat poate mai bine decât o putea face oricine altcineva.

"Paokara" Simulescu, în 2016 distribuia picturi 
despre cum brutarul cerește mila-n instanțe 
ca să facă rost de bani, iar în 2017 era prin 
sălile de tribunale, așteptând sentința ca un 
lacheu adevărat. Exemplu de etică la acest
 reprezentant de marcă al Peluzei Adrian Mititelu.
Cu alte cuvinte, sclăveții sunt deznădăjduiți după ce finanțatorul șefilor lor a pierdut toate procesele, unul după altul. Și sunt supărați, mai ales că Mititelu le promitea multora dintre ei recompense dacă-i iese manevra cu dezafilierea și cacealmaua cu utopica despăgubire. Ei însă s-au ales doar cu gura plină, în timp ce șeful lor, brutarul Mititelu, cu obligația de a mai plăti și cheltuieli de judecată.

Așa cum au lăsat să se vadă, pentru oamenii lui Blondu și Gogoașă ăsta a fost procesul cel mai important, nu cel în care brutarului i-au fost anulate toate stemele pe care le înregistrase pe la OSIM și în urma căruia Justiția română a decis că istoria Științei, cu nume și steme, aparține Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

Ei vor să se delimiteze de Mititelu” și de orice asociere cu acesta” în timp ce aprind rapid torțe pentru orice srl înființat de brutar, imediat ce Mititelu și omenii plătiți de el pocnesc din degete.

Sentința Justiției române, care desființează stemele
înscrise la OSIM de Mititelu și constată că Știința
nu a aparținnut niciodată brutarului, așa cum Steaua
nu a aparținut niciodată ciobanului. Doar că la București
steliștii s-au întors la Clubul Sportiv al Armatei,
fără să se vândă ciobanului și să vorbească de
continuități ale unor societăți comerciale.
Până acum câțiva ani, și ei susținuseră echipa lui Becali,
așa cum și noi, la Craiova, am susținut echipa lui Mititelu.
Pentru ei Mititelu însuși este întruchiparea divină a tot ceea ce înseamnă Universitatea Craiova. Atunci când wc-ul de la Niuiorc se umple de fecale, de fapt nu se cacă Mititelu, ci însăși Universitatea Craiova.
Pentru acești indivizi de carton, pionii de pe tabla de șah pe care Kasparov Mititelu îi mută cum vrea el, nimic nu mai e sfânt. Nici Clubul Sportiv și istoria lui, recunoscută de justiție, nici fotbaliștii de legendă care au adus glorie Științei, nici siglele sub care Universitatea a câștigat trofee și în numele cărora a jucat decenii.

Tupeul acestor primate a depășit de mult orice limită. Ei pot să-ți vorbească despre dieta vegetariană pe care o urmează cu sfințenie în timp ce mușcă din ciolan și își șterg cu mâneca untura din colțul gurii. Îți pot vorbi despre onestitate și cinste în timp ce sunt cu mâna-n buzunarul tău, încercând să-ți fure portofelul.

Andrei Preda (zis Gogoașă) și Poștașu își fac veacul 
la biroul brutarului din clădirea numită Niuiorc.
În imagine, cu spatele, este Gigi Adrian Mititelu jr.,
fotbalist la echipa familiei Mititelu.
Peluza PUZ e un hoit a cărui duhoare îți dă stomacul peste cap.
Sclavii brutarului ne asigură plini de obrăznicie “îl vor contesta în continuare pe acest personaj sinistru” și că “nu vor uita niciodată răul pe care l-a adus în toți acești ani”, în timp ce reprezentantul lor cel mai de seamă - tentativa de interlop Andrei Preda, zis Gogoașă, își petrece cea mai mare parte a zilei în biroul lui Mititelu, la ordinele acestuia și ale cocalarului Gigi Adrian junior, moștenitorul la tron.

"Paokara" Simulescu, în poziție de drepți în fața lui 
Mititelu, pe care îl însoțește prin tribunale.
Cu alte cuvinte, Mititelu e răul suprem pe care ei îl urăsc și de care se dezic în timp ce îi susțin orice ticăloșie ar pune acesta la cale.
I se alătură ca parte în procese și îi țin companie pe holurile tribunalelor în timp ce pictează mesaje despre cum le e lor scârbă de procesele brutarului. Îl contestă de moarte și-l înjură pentru impresia artistică în timp ce stau împreună pe marginea aceluiași maidan de la marginea orașului și joacă în spectacolul regizat chiar de Mititelu.

Imaginați-vă galeriile de la peluzele steliste înjurându-l și contestându-l pe Becali, dar stând cu el pe marginea unui (aceluiași) petec de iarbă și jucând în piesa regizată chiar de cioban, numită "renașterea Stelei"... :))) 

"Paokara" Simulescu, cu steagul Peluzei lui Mititelu.
Sfidând orice logică a bunului simț și chiar adevărul confirmat de Justiție, ei vorbesc despre cum Clubul Sportiv și-a reactivat secția de fotbal în 2013 ca despre o echipă nouă”, numind refondarea Științei după 2 ani de când fotbalul dispăruse în Craiova clonă, în timp ce tot ei merg la comandă să susțină un s.r.l. inventat azi de Mititelu, care nu are absolut nicio legătură nici măcar cu vechiul s.r.l. al brutarului, despre care spuneau până mai ieri că e Știința și care între timp a dispărut, intrând în faliment.

Mititelu nu mai are nimic, nici steme (și implicit istorie), nici imn (cedat de familia Păunescu exclusiv Clubului Sportiv Universitatea Craiova), nici nume (pierdut în instanță și pe care Universitatea din Craiova l-a aprobat spre folosire exclusiv echipei Clubului Sportiv), dar acești indivizi fără rușine și fără scrupule îi girează escrocheria sub masca unor protestatari integri și incoruptibili.

"Șmecherie, bani, golănie, băieție"...
Nimic nu caracterizează mai bine peluza vânduților.
“Dorim sa ne delimitam de orice asociere cu fostul lider al galeriei, Gabi Tarca, zis si Gabi Blondu, care a pus mai presus de oamenii din Peluza interesele personale si pe cele ale familiei Mititelu. Din momentul asumarii acestui rol s-a incheiat absolut orice posibila imixtiune a acestuia in viitoarele actiuni ale Peluzei. Recent, la primul antrenament al Universitatii, a sarit in apararea “fotbalistului profesionist” Adrian Mititelu Junior in momentul in care suporterii au incercat sa il scoata de pe teren”, spun sclăveții, încercând să facă pe independenții.

Cam atât de rău o urăște Peluza Adrian Mititelu 
pe progenitura brutarului...
Mascarada cu contestarea cocalarului Mititelu jr. e atât de penibilă, încât te apucă râsul. 
Din scenariu nu făcea însă parte și intervenția energică a lui Blondu, care voia să se remarce în ochii stăpânului și i-a cam umilit pe vasali cu această ocazie. 
Au vrut să-l scoată de pe teren pe juniorul manelist ca să pară rebeli, dar au făcut pași imediat ce Blondu a intervenit, i-a înjurat și le-a ordonat pe un ton amenințător să părăsească terenul.

Din spatele cortinei sau pe față, gașca lui Blondu 
și Gogoașă dictează autoritar în Peluza Sud 
Faptul că Gabi Blondu și gașca lui controlează prin forță și prin intimidare peluza PUZ era deja clar de multă vreme. Că trebuia ca grupul să se delimiteze public de el ca să încerce să-și salveze credibilitatea e la mintea cocoșului. 
Doar că Blondu a împușcat acum doi iepuri dintr-o lovitură: și-a subliniat încă o dată autoritatea asupra penibililor care compun masa de manevră și i-a arătat și stăpânului că își merită plata și chiar că merită și un desert, pe lângă ciorba și salamul cu pâine din fiecare zi.


Vor să formeze încă o grupare care
să susțină echipa indiferent de cine
o conduce, grupare pentru care au
susținerea finanțatorului Mititelu.
În ultimele săptămâni, alți câțiva slugoi care au fost și ei prezenți luni la antrenamentul lui FC Mititelu 2017, au trecut inclusiv la înființarea încă unei facțiuni, chiar la ordinul stăpânului lor. 
Totul la vedere, fără perdea, fără rușine.
Sclavii au postat totul pe facebook și au anunțat întâlnirea la care avea să participe și escrocul brutar, care se ocupă în mod direct inclusiv de organizarea galeriei.
Numele "brigăzi": Leii din Banie.
"Propunere propusă" chiar de Adrian Mititelu...

Aceste loaze sunt cu adevărat unice în lume. Nimic altceva decât ceea ce chiar ei înșiși au spus că sunt: cascadorii râsului!

16 iul. 2017

Gogoașă și Blondu au rezolvat problema cu sclavii de la PUZ

Gașca de milogi care trăiesc de pe urma lui Mititelu și Baca au reușit să-și convingă adepții să mai joace într-un spectacol de circ regizat de brutar.

Iată rușinosul comunicat care îi plasează definitiv în slujba familiei Mititelu pe cei care se vor alătura grupului de vânduți. 

Legal, ospătarul de la Booveni nu mai poate folosi niciuna dintre stemele falsificate pe care înscrisese la OSIM, pentru că ele au fost anulate de instanță.

Disperat și simțind că nu mai are absolut nimic de pierdut, probabil că escrocul se va folosi de aceste sigle și de orice alte bunuri intelectuale care aparțin exclusiv Clubului Sportiv Universitatea Craiova, urmând ca noul s.r.l. inventat probabil în aceste săptămâni să intre în faliment ca urmare a daunelor pe care va trebui să le plătească. Dar Mititelu și Baca vor face după altul, care la rândul său va fi prezentat cetei de proști ca fiind "ăla adevărat" de către milogii care atârnă pe la Niuiorc.



Să ne aruncăm o scurtă privire plină de greață peste mizeria de comunicat emis de galeria familiei Mititelu: 

"Dupa ani de pauza, in care in oras a intervenit doar o inventie hidoasa a Federatiei Romane de Fotbal, Peluza Sud '97 este datoare sa se intoarca neconditionat alaturi de echipa langa care a trait cele mai frumoase momente."

E clar ca aveti datorii, doar sefii vostri atârnători sunt hrăniți zilnic de Mititelu. Sunteți doar o lamentabilă masă de manevră.
O curiozitate retoricăoare dacă Mititelu le-a făcut acum o echipă nouă, de ce a trebuit să aștepte atâția ani? Dacă oricând bastardul de la Niuiorc și familia sa și-ar înființa oricâte firme și pentru nenorocții ăștia el și familia lui sunt egali cu istoria Științei, de ce l-au lăsat să îi țină fără firma familiei atâția ani? Dacă oricând se putea să existe mizeria asta de clonă booveană, înseamnă că idioții ăștia acceptă că sunt la bunul plac al lui Ajică, iar acum din mila lui au echipă.
Suntem oripilați de nivelul la care sunt aceste jalnice primate. Oamenii aceștia nu sunt altceva decât slugile dezgustătoare ale unui bădăran parvenit devenit interlop evazionist, stând ca niște oi și ascultând minciunile brutarului, tolerându-i și rămânându-le supuși liderilor care se vând pe hrană caldă lui Mititelu și Baca.
Aceștia nu pot fi numiți suporteri, pentru că un suporter pune pe primul plan interesele clubului pe care-l iubește, binele acestuia. Ei nu sunt nimic altceva decât o grețoasă masă de manevră.


"Coerenta, fidelitatea si neacceptarea niciunui compromis, ce ne-au ghidat in 20 de ani de existenta a peluzei, ne obliga sa fim alaturi de stema si culorile noastre atat de dragi."
Coerența? Fidelitate? Neacceptarea niciunui compromis?
Păi voi îl înjurați pe Mititelu și îl contestați în public, în timp ce liderii voștri sunt servitorii și întreținuții lui. Voi îi spuneați lui Pițurcă să faceți orice ca să nu-l lase pe Mititelu să intre pe stadion și apoi tot voi, slugoi vânduți, trăgeați de porți cu Mititelu și familia lui ca să-l lase să intre deși nu-și mai plătise utilitățile de ani de zile și adunase datorii de miliarde.
Asta vă e coerența?
Fideli îi sunteți doar stăpânului vostru, lui și celui care vă plătește direct, maimuțoiul ăla negricios, aschilopatic și chelios pe nume Claudiu Baca.
Voi ați făcut toate compromisurile posibile. Sunteți cea mai coruptă galerie din România, o rușine pentru Craiova.
Stemă și culori?
Până unde o să mai încercați să continuați minciuna, vânduților? 
Stemele Universității Craiova aparțin prin sentința unei instanțe supreme exclusive Clubului Sportiv Universitatea, în timp ce falsurile înregistrate de Mititelu au fost anulate.
Sclavilor cumpărați din târg de Baca și făcuți cadou brutarului, nu vă e rușine că ați ales să dezbinați un oraș și să încercați să țineți în mocirlă un simbol pentru că așa v-au ordonat niște lideri vânduți?


"In acest sens, invitam toti suporterii demni care au tinut steagul sus alaturi de noi, in cea mai grea perioada a echipei, sa asiste la primul antrenament oficial al Stiintei, luni 17 iulie, ora 19:30 la baza sportiva situata vis-a-vis de aeroportul din Craiova."

Duceți-vă toți, așa vă veți semna dispariția definitivă din viața Universității Craiova și Știința va scăpa definitiv de voi, indivizi lipsiți de orice urmă de moralitate și demnitate. Ați reușit să divizați un oraș din interesele financiare ale liderilor care vă controlează și vă dictează ce să faceți.
Craiova este încă rănită de minciunile și manipulările stăpânului vostru, dar încet-încet rana se va cicatriza și ne vom vindeca. La fel cum voi, încet-încet, veți dispărea în întunericul cu care ați făcut acest rușinos pact.


"Tinem sa amintim ca pozitia noastra fata Adrian Mititelu ramane neschimbata, considerandu-l in continuare unul dintre principalii vinovati pentru umilintele prin care a trecut un simbol al fotbalului romanesc, caracterizat de pasiune si devotament."

Poziția voastră față de Mititelu? Ați îndulcit-o, acum a devenit "unul dintre principalii vinovați". Parcă el era marele vinovat, parcă voiați să ardă-n flăcări, parcă scriați pe ziduri că pițipoanca de fie-sa e curvă. Parcă strigați Muie Mititelu cât puteați de tare și îl amenințați să plece din oraș?
Nu așa era? Dar stați, că între timp liderii voștri sunt de dimineața până seara la Mititelu la birou, îl pupă și-l îmbrățișează-n plină stradă, îl însoțesc peste tot și îi sunt vasali pentru o burtă de ciorbă. 
Poziția voastră față de Mititelu e poziția "capră", mizeriilor! Tupeul vostru nu are limite, dar cu toții înțelegem foarte bine cine sunteți, cu ce vă ocupați și care e motivația acțiunilor voastre.


"Multumim tuturor ultrasilor care ne-au sustinut cauza !"
Mulțumiți-le și gesepeului pentru propagandă și manipulări și lui Baca pentru că îi asistă social pe liderii voștri muritori de foame… Cauza voastră e cauza familiei Mititelu, a unor escroci care v-au cumpărat ca pe niște sclavi și care vă folosesc pentru interesele lor. 


"Stiinta mai presus de toate !" 
Dar nu mai presus de interesele familiei Mititelu, finanțatorul liderilor voștri...
Dumnezeu să vă ierte, scursurilor!

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...