16 mai 2012

VIITORUL ni-l facem singuri

Adunarea Generală a FRF a dat în sfârşit un verdict în telenovela dezafilierii srl-ului boovean. N-a fost un verdict aşteptat, dovadă că nici măcar informatul colaborator al Denea, Mărin Minciunelu, nu bănuia cum vor vota cei din sală.

Ajică tocmai se pregătea să contracareze o variantă în care Adunarea Generală a fotbalului românesc îi va reafilia firma, dovadă intervenţia sa din emisiunea porcului Horia de la Digi, cu o seară înaintea şedinţei, în care explica plin de vigoare cum nu va putea el să înscrie Booveniul în Liga a 2-a chiar dacă va fi reafiliat, pentru că “nu are bani şi suntem deja în luna mai...”, etc.

Asta ca să eliminăm aberaţia că votul de luni lasă Craiova fără fotbal şi să mai temperăm niţel elanul celor care jelesc pe umărul firmei boovene dezafliate, deşi nu ştim exact la care sereleu să ne referim, că Minciunelu avea mai multe despre care pretindea că sunt Universitatea Craiova...

După votul la care rechinul de la FRF n-a avut emoţii, majoritatea largă a membrilor votând pentru eliminarea dezaxatului Minciunelu din fotbal, Sandu a căutat şi puţină popularitate şi a propus ca oraşul Craiova să primească un loc în Liga 2-a de la anul, motivând că oricum fotbalul craiovea ar fi avut o echipă în acest eşalon şi locuitorii acestui oraş nu au nici o vină că Mărin e atât de grav bolnav. Adunarea Generală a aprobat propunerea cu 185 de voturi pentru şi şase abţineri, iar oraşul Craiova a primit un loc în Liga a 2-a, după ce SC FC U Craiova SA a fost exclusă din FRF.

Au urmat apoi reacţiile mai multor reprezentanţi ai Craiovei Maxima, declaraţii contradictorii pe care le redăm mai jos.


Ilie Balaci:
“La Craiova se strângeau 30 000 de oameni şi asta este cel mai mare necaz. A fost printre puţinele echipe care putea să aducă la stadion atâţia oameni. Necazul nu este numai al Craiovei, ci al întreg fotbalului românesc. Au ce au cu Mititelu, însă pe noi ne deranjează faptul că decizia nu este cea corectă. Decizia este total împotriva Craiovei, nicidecum împotriva lui Mititelu!

S-a uitat faptul că această echipă a fost prima care a reuşit o performanţă în Europa? Cred că Mititelu ar trebui să continue demersul în Justiţie şi nu contează unde se va ajunge. Dacă nu, o vom lua din nou de la capăt şi sperăm să apucăm să mai vedem această echipă acolo unde îi este locul.

Dacă mâine se va înfiinţa o echipă care să reprezinte fotbalul craiovean, această echipă va avea suporteri cât are acum Sportul! La Craiova nu se poate face o altă echipă. Este o glumă proastă această reînfiinţare! Este doar o şmecherie ieftină!”


Rodion Cămătaru:
“Am un proiect căruia sper să îi dau drumul pe 1 iunie. Pe această cale, anunţ public şi sper ca Gică Popescu o să ni se alăture în tentativa noastră de a forma o echipă puternică în Craiova. Gică este un om care ne poate ajuta foarte mult, iar oraşul are nevoie de el. Vom avea o întâlnire şi cu suporterii ca să le explicăm cum stă treaba, deoarece nu putem sta să ne uităm cum alte echipe joacă fotbal, iar la noi, în Craiova, fotbalul se practică în curtea şcolii sau pe sintetice.”


Sorin Cârţu:
“E o decizie bună. Sper să ajut autorităţile să o pună în aplicare. Acum mingea este în terenul celor din Craiova. Depinde de ce vor dori şi probabil că vor stabili să aibă o anumită conducere. Totul trebuie luat de la zero. Chiar e o situaţie inedită la care nu ne-am gândit până acum. Eu am crezut că Universitatea va fi reprimită. Ca o echipă să aibă viaţă în Craiova trebuie să fie un parteneriat cu Primăria şi Consiliul Judeţean. Sunt oameni care au obligaţia să ajute şi să refacă spiritul Universităţii.

Dacă sunt bani, se pot face multe la Liga a II-a. Campionatul începe abia pe 18 august. Până acum o lună nu urmărisem deloc meciurile din Liga a II-a, dar nu e greu pentru un oraş precum Craiova să intre într-un campionat şi să se lupte chiar la promovare.

Adrian Mititelu are o mare parte de vină pentru tot ce s-a întâmplat şi pentru că Universitatea a ajuns pe ordinea de zi în Adunarea Generală. Însă vina cea mai mare o poartă autorităţile pentru că au lăsat-o şi nu s-au implicat acum mai mulţi ani. Pentru a nu se mai întâmpla aşa ceva, totul trebuie să fie perfect din punct de vedere juridic atunci când se va înfiinţa noua echipă, iar controlul trebuie să fie tot timpul la autorităţi pentru a nu mai depinde de starea financiară a unui om de afaceri.”



La scurt timp după votul Adunării Generale a FRF, foarte scurt timp chiar, ziarele au şi publicat declaraţiile lui Gabi Ţârcă “Blondu”, reprezentantul unei anumite părţi a suporterilor care se pare că a organizat o conferinţă de presă:
“Nu ne interesează nicio altă echipă în oraşul Craiova pe care Mircea Sandu a dat-o autorităţilor locale s-au cui a dat-o el. Pentru noi, Universitatea Craiova este şi va rămâne unică în sufletele noastre. Poate să facă oricine o echipă aici, Solomon, Neţoiu sau cine şi-o face, însă trebuie să înţeleagă că echipa lor nu va fi iubită niciodată în acest oraş. Îl anunţăm pe Mircea Sandu că războiul dintre noi şi el va fi şi mai intens pentru că durerea care ne-a pricinuit-o este foarte tare. Vă repet, pentru noi există doar Universitatea Craiova.”



Pentru că opiniile lui Cămătaru şi Cârţu le ştim de multă vreme (ei au spus aceleaşi lucruri mereu şi nu şi-au schimbat discursul), să comentăm puţin afirmaţiile lui Ilie Balaci, căruia i-am mai spus şi-n trecut părerea noastră despre atitudinea lui din ultimii ani.
Pledoaria sa pro-ospătar începe cu invocarea mulţimii de suporteri olteni, imagine care emoţionează. Apoi, domnul Balaci încearcă să inducă impresia că acei 30.000 de fani erau în strânsă legătură cu Mărin, ca şi cum acei oameni veneau la meci pentru booveanul dezaxat şi sereleul acestuia, nu pentru simbolul Universitatea Craiova.

Ce legătură o avea performanţa Craiovei Maxima în Europa cu Mărin Minciunelu, numai Iliuţă Balaci ştie. Sau poate că nici el, pentru că ne aducem aminte cum cu vreo 2 ani în urmă chiar el spunea că Mărin nu e Universitatea Craiova şi că istoria acestui club nu are nici o legătură cu el. Era pe vremea când îl desfiinţa şi-l ameninţa cu cafteala în direct, într-o emisiune tv, pe cancelarul moldovean Roşcaca, apărându-l pe Dorel care plecase la steaua. Era pe vremea când stătea cu Tilihoi printre suporterii de la tribuna I, pentru că Mărin nu-i mai dădea invitaţii la oficială, iar toată oftica “minunii blonde” plecase de la faptul că Minciunelu îl amăgise din nou, a mia oară, că-l va pune antrenor.

Dar să revenim la declaraţia lui Balaci, care are un talent unic de a se contrazice de 10 ori în 2 propoziţii. El afirmă că “dacă mâine se va înfiinţa o echipă care să reprezinte fotbalul craiovean, această echipă va avea suporteri cât are acum Sportul! La Craiova nu se poate face o altă echipă”, ca şi cum părerea sau dorinţa sa ar fi obligatorii de însuşit de către orice oltean.

Nemaiputând de grija booveanului, Balaci îl sfătuieşte pe acesta să bage cât mai multe procese, mai ales că o să se plictisească îngrozitor pe holurile Niuiorcului şi asta ar fi singura modalitate să mai dea, o dată la 6 luni, câte un interviu de 5 minute pe la vreo publicaţie de tip can-can:
“Cred că Mititelu ar trebui să continue demersul în Justiţie şi nu contează unde se va ajunge. Dacă nu, o vom lua din nou de la capăt şi sperăm să apucăm să mai vedem această echipă acolo unde îi este locul.”

Păi cum vine asta nea Ilie, cum adică “o luăm din nou de la capăt”? Păi nu spuseşi matale că “la Craiova nu se poate înfiinţa o altă echipă”?

Păi ori se poate, ori nu se poate? Sau poate să înfiinţeze echipe doar cine vrei matale, mai ales dacă respectivul ţi-a promis din nou, că dacă va reuşi să reia spectacolele de circ, te pune pe matale antrenor? Trist…



Nu ştim dacă soluţia propusă de Cămătaru şi Cârţu e cea mai bună, sau dacă ea ne va aduce acel club la care visăm, care să ne reprezinte şi cu care să ne identificăm: Universitatea Craiova.
Încrederea suporterilor e de mult ceva relativ. Şi Cârţu şi Balaci au bile albe şi bile negre.

Cârţu e prieten cu Neţoiu (nu că Balaci ar fi vreun inamic al fostului miliţian, ba din contră), dar şi Balaci e aliatul de nădejde al unui distrugător mult mai feroce, dezaxatul tiran Minciunelu.

Cârţu poate fi acuzat că nu vrea să vadă lucrurile rele ale lui Neţoiu, dar Balaci cum poate fi caracterizat când şi-a pierdut orice urmă de demnitate acceptând să devină garantul ridicol al tuturor balivernelor boovene, de la celebrele declaraţii despre “valoarea lui Gogoşoiu” (care era mai talentat chiar decât Balaci însuşi) şi a altor non-fotbalişti booveni, până la complicitatea condamnabilă la mutarea echipei din oraş. Măcar Cârţu a luat atitudine atunci, ceea ce Balaci n-a făcut, ba chiar şi-a mai pus o dată numele la bătaie pentru sacrilegiul nemernicului boovean.

Dacă ar fi să alegem între Neţoiu şi Mărin, dacă viaţa ne-ar obliga vreodată şi fără drept de recurs să facem această oribilă alegere, o spunem fără urmă de dubiu: l-am prefera pe primul! Amândoi sunt nişte oameni puţin respectaţi de fanii Ştiinţei, fiecare a contribuit la distrugerea acestui simbol în felul său. Dar marea diferenţă e că după Neţoiu s-a putut trăi, s-a putut reveni la viaţă şi trăi. Neţoiu n-are abilitatea de a manipula a diabolicului Minciunelu, şi-n plus e genul de personaj care cedează într-un final, când vede că toată lumea e împotriva sa. E adevărat, nu fără costuri pentru noi, dar cedează. Chiar dacă ne-a înjunghiat, pentru un preţ ne-a lăsat să trăim.


Mărin e mult mai diabolic şi vrea să fie sigur că neam de neamul oltenilor nu va mai avea vreodată bucuria de a aplauda un gol al Ştiinţei fără ca el să fie buricul evenimentelor. Decât o Ştiinţa fără el, Mărin alege fără să clipească dispariţia Ştiinţei. Pentru acest asasin nu există leac. El nu e un şmecheraş care urmăreşte exclusiv un scop financiar, ci e un bolnav psihic care crede că el şi numai el e Universitatea Craiova. Şi poate, peste vreo 2 decenii, copiii copiilor lui.

De asta, în ciudăţenia ei, e şi dreaptă decizia adunării generale a FRF. Ce s-ar fi întâmplat dacă firma lui Mărin dădea faliment, sucomba din punct de vedere economic? Craiova trebuia să rămână fără fotbal, istoria Universităţii trebuia să fie ştearsă cu buretele doar pentru că la Craiova există un srl ajuns pe mâna unui dement?

Nu e normal să ne întrebăm totuşi, de unde şi până unde acel srl reprezintă Ştiinţa şi spiritul ei? De ce srl-ul lui Dinel Nuţu-Staicu sau cel al jagardelei Mărin Minciunelu e mai îndreptăţit să fie confundat cu Ştiinţa decât o societate care să fie patronată de comunitatea locală şi la care să fie implicaţi în acţionariat şi suporterii?

Aici logica noastră nu poate da un răspuns. Aici părerea noastră nu mai e aceeaşi cu cea a prietenului nostru, Alin Fornade. Pentru că în sufletele multora dintre noi, Universitatea Craiova a fost dezafiliată în clipa în care ni s-a spus că echipa e a lui Mărin Minciunelu şi copiilor copiilor lui. Atunci a încetat să mai existe Craiova lui Oblemenco, Deselnicu, Oţet, Crişan sau Balaci. Sperăm că doar temporar.

Posibilul abuz al celor de la FRF nu e pentru noi o tragedie, pentru că noi ştiam că mai devreme sau mai târziu acest club ar fi dispărut şi fizic, după ce spiritul său a fost profanat de nemernicul brutar. Măcar aşa nu va mai fi jucăria sa, unealta electorală de pe urma căreia va încerca să profite acest ordinar. Acum Olguţa îi poate promite degeaba că va pompa fondurile primăriei în firmele sale evazioniste şi insolvente, pentru că nu va găsi modalitatea legală de a devia banii publici către Mărin atâta timp cât FRF, ca entitate de sine stătătoare şi supusă exclusiv propriilor reguli (ca orice asociaţie) l-a exclus definitiv din rândurile sale pe asasinul spiritului Ştiinţei.

Prin presa centrală s-a vorbit în ultimele două zile despre cadoul FRF, se spune chiar că de astfel de favoruri n-a beneficiat nici măcar Victoria, Flacăra Moreni sau FC Olt. Să remarcăm că măcar au decenţa de a scrie pe undeva, prin subsolul articolului, că steaua pe care ei, ziariştii pulii de la bucureşti şi nu numai, încearcă să o transforme într-un fel de echipă naţională de club, a fost înfiinţată direct în Liga I.

În cazul Craiovei, oraşul acesta avea deja un loc în Liga a 2-a. Faptul că-l are mai departe nu e ceva strigător la cer, cu atât mai mult cu cât acest lucru s-a mai întâmplat şi cu alte cluburi ale unor oraşe distruse de diverşi nenorociţi. Dar cine vorbeşte despre favoruri pentru Craiova şi craioveni? Nişte pseudo-ziarişti, suporteri ai echipelor de sorginte comunistă care nu doar că s-au înfiinţat la ordinul dictaturii, dar şi-au continuat existenţa lor greţoasă furând zi de zi, an de an! Despre asta ar trebui să scrie articole în fiecare zi, mii de articole, domnii can-canişti din prea sportivă centrală, care i-au lăsat deoparte pentru o zi pe Gigi Becali sau Bianca Drăguşanu şi au devenit brusc mai deontologi decât Cristian Tudor Popescu.

Căutând să se răzbune pe Mărin, Mircea Sandu şi FRF ajută fotbalul craiovean, falimentat de un neghiob paranoic (spunem doar Sandu şi FRF, pentru că n-am înţeles niciodată ce treabă are miliţianul Dragomir cu ce a decis FRF şi Adunarea Generală, cu excepţia faptului că şi “Mitică de la brutărie” s-a certat cu brutarul original, dar asta a făcut trei sferturi din populaţia gobului). 

Poate o fi “răzbunare în stil mafiot”, dar suporterii Ştiinţei scapă astfel de un rău uriaş, de un bolnav psihic ale cărui acţiuni îi afectau direct şi infinit mai dureros decât acţiunile unuia ca Mircea Sandu. E o reglare de conturi între oameni pentru care nu avem nici un respect, dar să spunem lucrurile aşa cum sunt: e o reglare de conturi care ne poate ajuta pe noi, cei care vrem ca Universitatea Craiova să mai existe şi să fie a oraşului şi a fanilor ei, nu a unei familii de curve şi cocalari agramaţi!

O Universitatea Craiova patronată de Primărie, de comunitate, ar fi un pas uriaş înainte, pentru că deşi echipa poate fi momentan administrată de un primar ca Solomon, ea poate va ajunge, într-un viitor mai îndepartat sau mai apropiat, pe mâna unui edil mult ca capabil pe care acest oraş l-ar putea da (şi aici nu ne referim în nici un caz la madam Olguţa).

Cea mai corectă afirmaţie e poate cea a lui Sorin Cârţu, care spune că “vina cea mai mare o poartă autorităţile pentru că au lăsat-o şi nu s-au implicat acum mai mulţi ani. Pentru a nu se mai întâmpla aşa ceva, totul trebuie să fie perfect din punct de vedere juridic atunci când se va înfiinţa noua echipă, iar controlul trebuie să fie tot timpul la autorităţi pentru a nu mai depinde de starea financiară a unui om de afaceri.”


E esenţa a ceea susţinem şi noi că trebuie să se întâmple în acest oraş, pentru ca milioanele de inimi alb-albastre să mai poată tresări de emoţie pe Oblemenco, iar noi să mai vorbim la prezent despre UNIVERSITATEA CRAIOVA! Iar antrenorul care a câştigat ultimul titlu pentru Universitatea Craiova crede că oraşul poate susţine o echipă care să îşi propună în sezonul 2012-2013 promovarea în Liga 1.




15 mai 2012

Craiova, strigătul disperării!

Alin Fornade, despre evenimentele din această săptămână:


ALIN FORNADE: Craiova, strigătul disperării  
   
1948-2012. A jucat fotbal şi a înflăcărat mii de inimi. Cei care au cunoscut-o nu o vor uita niciodată. Asta va scrie pe crucea ce va fi aşezată pe mormântul "Ştiinţei". Craiova a murit cu zile. Avea doar 64 de ani, într-o ţară unde speranţa de viaţă e de 73,5 ani. 
După ce a fost ţinută un an în viaţă doar de aparate, Universitatea Craiova a fost decuplată luni dimineaţă de Adunarea Generală a FRF montată de Mircea Sandu. "Mititelu a făcut pact cu Diavolul", şi-a justificat "Naşul" decizia criminală, în timp ce umbra îi juca o festă preşedintelui. Ca din senin, pe faldurile draperiei din sala de şedinţe îi crescuseră o coadă lungă şi două coarne. "Cine zice, ăla e!", era unul dintre strigătele care rezolvau conflictele copilăriei. Între oamenii mari, disputele se tranşează cu ajutorul votului. Cu un ultim gest disperat, doi dintre fanii olteni au intrat pe teren în timpul finalei Europe League, solicitând dreptate pentru "Ştiinţa". Fără nici un efect. Cu o majoritate ruşinoasă, juraţii lui Sandu au ridicat mâinile şi au condamnat Craiova la moarte. Destinul e scris în gena echipei. Nici acum, nici altădată sistemul nu a ajutat-o pe "Campioana unei mari iubiri". Sebastian Domozină şi Adrian Păunescu nu mai pot să-şi strige revolta, iar oraşul e tăcut, pare plecat de acasă. Universitatea a făcut istorie, e deja istorie.

Adrian Mititelu nu e un erou. Nu e credibil în rolul de victimă. Un lider serios nu ar fi permis niciodată ca "Ştiinţa" să ajungă la cheremul maşinii de vot federale. A făcut prea puţin pentru echipa pe care susţine că o iubeşte. Mititelu nu va putea fi iertat niciodată pentru drama provocată Universităţii. Singura consolare pentru fanii olteni, care nu s-au lăsat prostiţi de balivernele patronului, e că Universitatea nu avea nici un viitor cu Mititelu finanţator.

Rămâne însă durerea provocată sutelor de mii de fani. Sandu s-a răzbunat pe cine nu trebuia. FRF putea să-l excludă din fotbal pe patronul Universităţii, să-l amendeze zdravăn, să retrogradeze formaţia din Bănie. Hotărârea de luni e mult prea dură pentru clubul lui Balaci sau Oblemenco. Cine a aruncat piatra? Mircea Sandu? Omul care a patronat sistemul corupt la adăpostul calificărilor "Generaţiei de Aur"? Cine râde în spate? Mitică Dragomir? Alt şmecheraş supravieţuitor al unor fapte cu iz penal? Dacă microbiştii ar vota şi ei, Mircea Sandu şi Mitică Dragomir ar primi interdicţie să mai intre pe stadioane, ar fi excluşi pe viaţă din fenomen.

Cu o mărinimie ce aminteşte de suta de lei a lui Ceauşescu, Sandu a dăruit Craiovei un loc în liga secundă. Fotbalul e feuda lui şi face ce are chef, iar dorinţa sa e lege. În Bănie ar urma să apară o echipă nouă, sprijinită de autorităţile locale şi de Gigi Neţoiu. Asta ar fi ultima aroganţă pentru încercaţii suporteri olteni! Să revină Neţoiu, personajul care a învăţat leii să latre, iar cînd lumea s-a săturat de circ, i-a trimis la pachet în "Ştefan cel Mare".

Nici o echipă nu va mai fi la fel de iubită în Bănie, pe străzile unde salcâmii vor înnebuni de dorul "Ştiinţei".



14 mai 2012

Blestemul Băniei

Ce păcate să aibă oare oraşul ăsta, atât de mari încât să merite toţi aceşti ani de chinuri, în care e dominat de ţigani, de hoţi, de trădători, iar lumea politică (o altă denumire a mizeriei şi ticăloşiei) e formată exclusiv din nenorociţi şi din lichele bine ancorate la banul public?

Sărăcia e la ea acasă în Craiova, oraşul care abia la sfârşitul anului trecut a încropit o tentativă de mall – de fapt o fostă hală plină de praf a unei uzine care găzduieşte câteva magazine mai de soi, iar la sala sporturilor se lucrează parcă de un secol. Oraşul acesta nu are o piscină acoperită decentă (un bazin cu dimensiuni olimpice în care cetăţenii săi să se poată menţine sănătoşi), aşa cum nu are majoritatea lucrurilor pe care le găseşti într-un oraş civilizat al Europei milenilui 3.

Are însă un velodrom în parcul Romanescu, şi ăla făcut de fostul primar comunist Bulucea (al cărui mare fan a fost mereu Mărin), locaţie a cărei principală menire e să găzduiască festivaluri ale berii, unde Solomon cheamă în proporţie de 90% din cazuri un pomelnic de trupe jalnice, dar la modă, tocmai bune pentru a fi admirate de pe ovalul de bitum de miile de manelişti, ţigani, sau adolescenţi retarzi cu coafuri de cămin cultural (dintre care face parte inclusiv plodul cocalar Aditză).

E tragic că oraşul acesta, altădată înfloritor, a ajuns să trăiască un prezent sumbru. Oraşul marelui Nicolae Romanescu are acum de ales între două personaje perfide, interesate financiar şi nedemne să-l conducă: lăutarul Solomon, care nici el nu mai ştie de la ce partid e, şi coţohârla Olguţa, ajunsă din prestatoare peremisto-otevistă ditamai candidata USL. Dacă asta e schimbarea pe care useliştii ne-o propun la Craiova…


“Dacă tot aducem lăutari, măcar să fie unii de calibru. Cred că s-au săturat oamenii să-l vadă pe Mâţu Stoian” - Aşa a explicat Olguţa cea bărbată evenimentul electoral pe care îl organizează pe Stadionul Craiovei. O arenă şi o locaţie centrală a Băniei deja acontată pe 5 decenii de Mărin Minciunelu (mai exact de firmele sale evazioniste şi falimentare) în cazul în care demoazela senator Olguţa îşi va plimba formele rotunde prin primărie în următorii 4 ani.

Olguţa s-a pliat perfect pe logica “să-i dăm mulţimii ce vrea să vadă” şi acţionează ca atare. La “lăutăreala” (aşa a numit-o chiar Olguţa) de pe Oblemenco şi-a băgat evident coada şi diabolicul Mărin Minciunelu, care simte că e rost de schimbări politice prin Românica şi vrea neapărat şi cu disperare să profite de ele, aceasta fiind ultima sa şansă.

El şi-a oferit cu insistenţă fiţuica falimentară celor de la USL (fiţuică pe care oricum nu mai avea bani să o tipărească), cu scopul de a obţine cât mai multe beneficii în urma alegerilor. Şi prost să fii înţelegi că nu face asta pentru că ar avea vreo apartenenţă doctrinară la vreunul dintre partidele USL-ului ci pentru că urmăreşte avantaje de la politicieni. Acum vreo 5 ani încerca să facă o mânărie dăruindu-i lui Băsescu tricouri cu numele marinarului pe spate şi publica poza în care apărea şi valetul Mitu pe coperta fiţuicii sale.

Prin fiţuica sa falimentară Minciunelu a pornit campania pentru Olguţa vijelios şi parţial cu japca (vom reveni cu explicaţii).

Încă de pe primele afişe Olguţa e însoţită de stema Universităţii Craiova (momentan pe echipamentul unor copii), folosită abuziv de ospătarul care nu are nici o legătură morală cu Ştiinţa şi care a batjocorit echipa Craiovei mutând-o din oraş şi apoi retrogradând-o, după ce i-a refuzat dreptul la performanţă timp de 6 ani.

Nu e prima oară când Minciunelu face bişniţă electorală cu simbolul fotbalului craiovean şi oltean, dar suntem convinşi că ăsta e doar începutul.


Câteva cuvinte despre cea pe care Mărin Minciunelu speră să o vadă primăriţă
 ca să-l scoată din foame

• 1991 – Membru fondator Partidul România Mare;
• 1993 – Preşedinte Organizaţia de Tineret România Mare,Dolj;
• 2000 - 2004 – Purtător de cuvânt PRM şi Preşedintele Organizaţia de tineret România Mare;
• 2004-2007 – Preşedinte Organizaţia de Tineret România Mare;
• 2008-2010 – Secretar Executiv PSD, Vicepreşedinte PSD Dolj;
• 2010-prezent – Şef Departament PSD, Purtător de cuvânt al Departamentelor PSD, Vicepreşedinte PSD Dolj.

16 ani a stat Lia Olguţa în PRM-ul lui Vadim, având funcţii dintre cele mai importante. A tot sperat să urce treptele mai repede până la cele mai înalte niveluri, dar nu i-a ieşit şi a devenit tot mai invidioasă pe colega Udrea, apărută în peisaj mult mai târziu şi reuşind o ascensiune fulminantă.

Când şi-a dat seama că “Vadim medicamenteeeee” nu mai are chiar nicio şansă de a ajunge vreodată la guvenare, mai ales că şi societatea românească s-a mai stabilizat un pic din punct de vedere psihic şi emoţional, Olguţa s-a reorientat subit către unul dintre partidele pe care le criticase timp de 16 ani cu o fervoare de care numai o fiinţă “gingaşă” ca ea ar fi în stare.

Ea nu e o traseistă, ea numai şi-a schimbat brusc optica...
S-a mutat la PSD nu ca un simplu membru, ci direct pe funcţie, negociindu-şi cu multă abilitate bruma de notorietate pe care o acumulase, după motto-ul “Nici un an fără funcţie!”

Dacă aţi auzit-o vreodată vorbind live pe Olguţa şi brevetând “stilul Coţohârlă” printre “politiciencele” românce, o să vă pufnească râsul când veţi citi pe site-ul ei că Olguţa are şi activitate ştiinţifică, fiind autoarea lucrarării ştiinţifice "Cultura – factor de securitate naţională". Oau... şi pe noi dicţia ei ne ducea mai mult cu gândul la Leana de la Vacanţa Mare...



Ca să mai ieşim din tristeţea acestor zile, redăm un articol de pe Trombon.ro despre madam Olguţa:
(http://www.trombon.ro/media/codul-de-conduita-in-online-se-va-numi-pizda)
P.I.Z.D.A., sau Protocol for Internet Zone Decency Act, acesta este numele propus de Lia Olguţa Vasilescu pentru viitorul cod de conduiă în online, proiect iniţiat şi susţinut de senatoarea PSD.

Codul de conduită va conţine norme stricte de comportament pe internet, reguli privind comentariile şi mai ales interzicerea oricăror obscenităţi.

"P.I.Z.D.A. este un document care vine să completeze legislaţia în vigoare şi a fost ajustat perfect normelor impuse de Comisia Europeană vizavi de comportamentul cetăţenilor în spaţiul virtual. Noul cod va fi propus spre dezbatere Parlamentului, odată cu începerea sesiunii parlamentare, urmând să fie adoptat la începutul anului viitor. Sper că preşedintele Traian Basescu îl va promulga, cu toate că actul normativ se referă mai ales la trepăduşii procletei de Udrea, care trollează pe orice site, cu texte de gunoi", a precizat Olguţa Vasilescu pentru Trombon.ro.

Olguţa Vasilescu a mai declarat că speră ca toţi internauţii să respecte P.I.Z.D.A., fiind convinsă că aceasta va fi situaţia majorităţii, cei care aleg să dispreţuiască P.I.Z.D.A. constituind o minoritate ce va fi aspru sancţionată.


Olguţa, să ştii că noi respectăm P.I.Z.D.A.!



13 mai 2012

Trepăduşul stelist şi plodul cocalar au bântuit mormântul lui OBLEMENCO

Dacă inima sa n-ar fi cedat într-o blestemată zi de 1 septembrie, undeva în Maroc, departe de Craiova marii iubiri şi de Corabia natală, legendarul atacant al Ştiinţei ar fi împlinit azi 67 de ani. De simbolul Oblemenco încearcă din păcate să profite, la ani de la dispariţia sa fizică, toţi nemernicii care nu ai nimic în comun cu Universitatea Craiova şi care au reuşit să calce-n picioare spiritul alb-albastru pe care “Tunarul” l-a lăsat moştenire craiovenilor.

“O delegaţie a FC Universitatea Craiova, formată din Vlad Roşca şi Adrian Mititelu junior, a depus o coroană de flori la mormânt”, aşa sună fraza din fiţuica falimentară care încearcă să ne arate cu ce oameni ataşaţi de istoria Ştiinţei avem de-a face în fostul bordel “Niuiorc”, de vizavi de Minerva.

Câtă impostură şi câtă perversitate...

Stelistul spurcat care îi spală chiloţii booveanului pentru o cazare şi o felie de salam şi plodul cocalar căruia Mărin plănuieşte să-i lase moştenire peste decenii pe FC Booveni s-au dus la mormântul Tunarului Oblemenco.

Evident, cele două gunoaie au fost însoţite de sluga Toni Şorici, şoferul analfabet de la Troaca (despre care cei care-l cunosc spun că venea prima oară în Craiova pentru a vinde brânză prin pieţe). Şocâtele care acum îl linge-n cur pe ospătar pentru o ştire care să-i mai aducă 10 lei de pe la publicaţiile unde e corespondent, considerându-se un expert în arta manipulării, a fost “coregraful” teatrului stelisto-cocalar de la cimitir.

“Misiunea Ungureni”, altădată în apanajul lui Geolgău sau Beldeanu (singurele îndatoriri reale ale respectivilor “profesionişti” în afara datului de declaraţii de bine), a rămas acum în sarcina stelistului moldovean Roşcaca şi a urmaşului la tron, plodul Aditză care a ţinut să-şi afişeze din nou freza tip cuibar în cap”, un “must” în ultima vreme pentru toţi cocalarii mioritici.
 

10 mai 2012

După şoul lui Falcao, urmează circul lui Mărinao

Sfios din fire, preşedintele Ajică a făcut zilele trecute un pas în spate şi a lăsat Europa League să-şi consume ultimul act. Domnul Minciunelu, un adevărat patriot şi om de bine, nu a vrut să păteze renumele ţării şi a amânat circul până după finala de la bucureşti.

Cam mult timp a trecut de când alienatul de la Niuiorc n-a mai fost în prin-plan. A mai avut o tentativă de a apărea când în emisiunea porcului de la Digi a anunţat o conferinţă de presă-bombă, fără să realizeze că lumea era liberă de 1 mai şi că nici măcar “ziariştii” care erau programaţi a fi spectatori la circul său nu lucrau. A anulat apoi reprezentaţia, anunţul său “incendiar” pierzându-se în tăcere.

Mărin vrea să revină însă acum în forţă şi pentru asta are nevoie ca de aer de câţiva Şorici, Stănceşti sau Petrişori Albi care joacă la păcănele şi “fură becuri”...

Avem deci o săptămână cu de toate, de la Radamel Falcao la Ajică Mărinao.


Mărin Minciunelu:

“Lucrurile sînt grave. Cînd vă spun că aduc probe, voi aduce probe letale, mortale. Ca să nu fiu considerat de rea credinţă, am ales să fac dezvăluirile joi, după marele eveniment de miercurea viitoare, finala Europa League. Dacă nu era finala, erau pulverizaţi pînă acum!

M-am gândit mai bine este un eveniment destul de important în Romania şi nu am vrut să încadrez aceste dezvăluiri înainte de meci, vin mulţi suporteri din Spania şi din alte ţări şi ar fi o ţiganeală să mă apuc să provoc scandal acum. Lucrurile sunt foarte grave, presa o să explodeze…

Tot sistemul de licenţiere din România e lovit de nulitate absolută din momentul în care s-a înfiinţat. Nu voi vorbi joi doar pe tema licenţierii, am şase-şapte teme. Este exact ca procesul Holocaustului, aceşti oameni au comis atrocităţi. Mircea Sandu cu încă doi s-au gîndit ei să facă o Federaţie, aşa, fără să aibă nici o legătură din punct de vedere juridic. Sînt două Ligi, sînt două Federaţii, o să vă vină rău, o să vedeţi! E cel mai bine organizat grup infracţional din România, sînt sute de complici. Nu poate să-i mai scape nimic.”



Traducerea CRAIOVASPORT:

“Lucrurile sînt grave rău de tot, am probe zdrobitoare că speţa este de bună credinţă şi e o chestiune de fond. Cân’ vă spun că aduc probe, aduc, nu mă-ncurc… Deci veţ’ vedea că ei va încerca să invoce fel şi fel de nebunii, gaşica lu’ Sandu Mircea, da’ nu le merge lor cu mine!

Deci dacă nu ierea finala, mă-nfigeam în gâtu’ lor şi-i terminam, îi pulverizam, nu mai rămânea nici căcatu’ din iei!
Cancelare, ţâne-mă că rup lanţu’!

Deci vă rog să mă credeţ, e cel mai bine organizat grup infracţional din România, sânt sute şi sute de complici, e ca o reţa mafioată aşea! Da’ io sînt aşea, ca Corado Catanii, îi pun pe toţ cu botu’ pe labe!
Deci dacă aţ’ văzut şi copiii ăia de a intrat asară pe teren... vă rog să mă credeţ că cân’ i-am văzut cu maieurile ălea cu “geastis for Craiova” m-a impresionat pănă la lăcrimi... iei însuşi îm’ dă forţă să mă lupt cu dujmanii de mă blochează...


Deci io din patriotizm şi din respect pentru domnu’ Randament Falcao am amânat până joi dupe finală dezvăluirile mele bombă, ca s-arăt la toată Europa cât sânt io de mărinimos. Deci nu mai vă va venii să credeţ cân’ veţ auzî noile mele aberaţii.

Deci o sa desfiinţez tot fodbalu’ din România, o să să oprească toate competiţiile, o să să anuleze toate trofeele din ultimii 20 de ani şi o să să rejoace ultimile şeapte-opt canpionate, io şi cancelaru’ Roşcaca lucrăm dejea la un nou calendar comprimat ca să rejiucăm şi canpionatele ăştea în paralel cu canpionatu’ de la anu’… Noua conducere revoluţionară care va veni la Ferefeu va trebui să accepte această soluţie, ca să nu le cer daune un million de miliarde de catralioane de ieuro…


Şi vă rog să mă credeţ că ăsta nu e decât începutu’! Următoru’ pas e să desfiinţez Fifa şi Uiefa, veţ vedea că voi aduce probe zdrobitoare că sunt complici la atrocităţîle de mă blochează de ani de zile! O să vă vină rău, să aveţ pastile la-ndemână că-i pulverizăz, vă spun ieu!

Sclavu’ Toni Şorici a anunţat toţ limbricii ăia de a semnat iei lista aia că nu mai vine ei la mine la conferinţe, cân’ l-am pus pe Calu să-l bată pe Groşereanu. Am încredere că ăştea n-are coloană vertenbrală, o să vină ca câinele la măcelărie la circu’ meu de îm’ place să îl numesc io conferinţă de presă.

Deci veţ vedea că fac şou de şou, nu mai suport ca să nu apar niciunde atâta timp! Deci dacă nu aşi fi fost io aşea cu fodbalu’, cine mai m-ar fi băgat pe mine în samă? Făceam io conferinţă pe tema brutăriei, vă interesa pe vreounu’ aşea ceva? Aşea, dacă mă pricep la fodbal şi am şi iechipă dau interviuri şi mă sună ăştea de la televizor, să moară dujmanii de ciudă şi s-o impresionez pe Alinutza de emoţii, ca s-o cuceresc!”

“Îu, cuceritorule…!”, suspină Alinutza, tolănită pe canapeaua lipicioasă.

“Taci fă, că te-auz la televizor şi mă discretitezi!”, se răsti Mărin în şoaptă, nervos că suspinul Alinutzei s-a auzit pe post.



Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...