17 feb. 2012

S.O.S.! Mărin nu mai are bani nici de pâine… :)))

Ospătarul e într-o situaţie disperată în aceste zile. În clădirea fostului bordel Niuiorc e un frig siberian, pentru că Minciunelu nu mai încălzeşte decât biroul său, încercând să ţină factura cât mai mică. În celelalte încăperi slugile stau cu paltoanele pe ele şi suflă-n palme, ca să nu le degere. La etaj, unde-şi fac veacul 3-4 milogi care înşiră mizerii pe site-ul prăfuit al fiţuicii, e ca la Polul Nord. Singurul care a găsit un remediu împotriva “cancerului” din redacţia fiţuicii e Flocosu’, care cu câte un gât de tărie uită pentru 10 minute de ger. Şi apoi aplică aceeaşi reţetă iar şi iar, până când seara câte un ghinionist din redacţie e nevoit să-l care pe braţe până-n pod, acolo unde ţiganul otevist doarme, în lipsă de locuinţă.

Viermele Minciunelu, care de 2-3 săptămâni ia pâine pe datorie de la un chioşc de pe Unirii, la câteva zeci de metri de clădirea Niuiorcului, nu mai ştie ce să facă pentru a supravieţui. De bani de carburant pentru Merţanul său nici nu mai poate fi vorba, acesta nemaifiind văzut vizavi de Minerva de mult timp, în timp ce mai mulţi fani au povestit (foto stânga) că l-au întâlnit înotând pe trotuarele pline de nămeţi, într-o formulă care-i mai cuprindea pe cancelarul ex-ciorbar (ciorba ar fi acum o delicatesă...) şi pe badigardu’ Calu’, cel care l-a articulat pe “gaetarul” Groşereanu. Şi asta nu pentru că străzile Craiovei ar fi fost impracticabile, ele chiar fiind deszăpezite, ci din cauză că falitul dement n-a apucat să-şi pună GPL pe Merţan şi carburantul e deja un lux.

Acum vreo 3 săptămâni, când situaţia a început să fie cu adevărat dezastruoasă, Mărin l-a sunat plângând pe Luţu, implorându-l pe acesta să vorbească cu Becali să-l împrumute cu bani. Suflet mare, “Hagi” a cedat insistenţelor şi i-a povestit ciobanului despre conversaţiile cu Ajică, în care ospătarul cerşea disperat nişte bani cu împrumut ca să nu moară de foame. La auzul veştii, idolul brutarului s-a pişat pe el de râs, hohotele panicându-l pe Luţu, adevăratul “cancelar” în absenţa lui Virgil.

Apoi, mărinimos cu un biet milog, ciobanului i-a trecut prin minte o secundă să-i trimită sărmanului boovean câteva mii de euro, dar imediat şi-a revenit în simţiri şi, dându-şi seama că n-ar avea cum să-şi mai recupereze vreun cent de la falitul chel, a hotărât să-l batjocorească la televizor.

Umilit public de chiar idolul său, cel al cărui comportament îl imita ca un cimpanzeu şi la a cărui notorietate a visat dintotdeauna, “jagardeaua” Mărin n-a mai suportat şi a jucat într-unul dintre ultimele sale spectacole televizate la gspOtv.



ONLINESPORT:
Adrian Mititelu a luat foc după ce Gigi Becali a declarat despre el că "în câteva luni îl vom uita, ca pe Florea de la Rocar. Mai are o pâlpâială şi gata". Mititelu a sunat la gsptv şi a început să-şi spună oful.

"În locul lui, aş băga capul în pământ de ruşine. Marele miliardar Becali, marele sfânt! Se bagă ca musca-n lapte frecvent în orice domeniu! E posibil să-mi râda în nas după ce a participat la distrugerea mea? Nu ţi-e ruşine?", a afirmat Mititelu.

Extrem de prompt a intervenit şi Gigi Becali, care a susţinut că Mititelu îi cere constant bani: "Îl sună el pe Luţu tot timpul, că vrea să-i dau 200 de mii de euro împrumut", a replicat Becali.

Dezvăluirea lui Becali l-a scos din sărite pe Mititelu, care n-a mai putut fi oprit. Becali a închis nervos telefonul, în timp ce Mititelu a fost scos de pe post în momentul în care a început să jignească.

"E adevarat, dar nu cum o spune el. Prin Luţu s-a oferit să-mi dea bani. Dar ce legătura are? El oricum îmi datorează mulţi bani. Te faci că plouă? Ai dat vreun leu pe Prepeliţă, pe Florin Costea, pe Dănănae? Ai doi fotbalişti de 7 milioane de euro în curte şi te lauzi cu munca mea. Eşti un fanfaron de doi lei, un gibon! Dacă ai costume de 10 mii de euro, te crezi deştept? Mintea ta este de doi lei mărar! I-am zis lui Luţu sa-mi dea 150.000 de mii de euro împrumut până-mi revin şi acum se laudă ca un ţigan. Băi, baiatule, tu-mi datorezi 7 milioane de euro!", a completat Mititelu.






Traducerea CRAIOVASPORT:

G.B.: “În câteva luni îl vom uita pe Muicelu ăsta, bam - bam - bam, că e o jagardea… Ăhăhăhăhăhăăă… Mai are o pâlpăială şi gata, pac - pac dispare! Ăhăhăhăhăhăăă… ”

A.M.M. (cu lacrimi pe obraji de ciudă): “Deci domu’ Sa-muilă, vă mulţumesc din suflet că n-aţ uitat de tot de mine şi mai mă băgaţ şi pe mine în samă, să mai apar şi io la televizor. Deci io în locu’ lu’ acest individ Gigi aşi băga capu’ în pământ. Are iel bani şi să dă marele miliardar, să bagă iel ca musca-n lapte în toate domeniile. Pă ieo ce-am de nu pot să fac şi ieo aşea, că sînt mai deştept ca ăsta...?
De ce să am chear ieo atâta ghinion ca să fiu sărac lipit şi să nu mai fiu interesant, că ieo aşi putea să fiu un clovn mai mare ca Gigi?!  Pă’ dacă fac ieo un spectacol la emisiune la voi fac cea mai mare audienţă, vă rog să mă credeţ! Şi acuma ce face Gigi, să râde de mine dupe ce s-a aliat cu camarila care m-a distrus... Nu-i e ruşine să să râdă de mine că am ajuns să mor de foame?”

G.B.: “Jagardeaua asta de Muicelu îl sună el tot timpu’ pe Luţu… că de ce, sanchi că cică ce mai face… tra-la-la, şi pe urmă începe să plângă ca milogu să-i dau 200 de mii de ieuro împrumut… ”

A.M.M.: “Ieeeeaa... Iea uite la ăsta bă, spune tot acu’ la televizor să mă facă de căcat... Deci dome, e adevărat aşea… Da’ nu chear cum spune iel aşea, să mă facă de râs de tot… Deci vă rog să mă credeţ, ie în ieroare, că iel s-a oferit să-m dea iel mie bani, prin Luţu, că cică îm dă iel mie bani să nu mor de foame… Deci vă rog să mă credeţ, am informaţii că a vrut să-m dea bani falşi, să mă aresteze ăştea! Bă Becali bă, te-ai dat cu dujmanii, vreţ să mă distrugeţ…

Chestiunea asta cu împrumutu’ e aşea, ca o chestiune de fond… De fapt io ie-am cerut bani, da’ ce legătură are? Io nu sînt sărac şi vai de mama mea, ie-am cerut bani aşea la caterincă, să văd dacă-m dă, să văd ieo aşea ce suflet are iel şi ce prieten ie iel, l-am pus aşea la-ncercare... Şi orcum iel îm datorează mulţ bani, vreo 5 catralioane de ieuro. Bă, te faci că plouă? Ai dat freun ban pe copiii mei, care-a fugit de la mine mâncând pământu’? Pă’ ai 2 fodbalişti de 200 de milioane de ieuro şi te lauz tu cu munca mea şi cu truda mea şi cu patrimoniu’ meu? Ce, dacă ai bani şi ai costume şi te sună ăştea de la televiziuni eşti deştept?

Deci io m-am rugat în genunchi de Luţu să-l convingă pe Gigi să-m dea şi mie 150 de mii de ieuro că nu mai am bani nici de păine şi iel ce face, s-a apucat să spună la televizor să mă facă de râsu’ lumii? Pă’ bă băiatule, tu-m datorezi mie 500 de miliarde de ieuro, te dau în judecată şi te spun şi lu’ Deneau’ şi lu Chiron şi vei avea probleme foarte mari! Veţi vedea că timpu’ îm va da dreptate…!”



Praetoria lui Gogoașă, "armata" privată a familiei Mititelu, se chinuie tot mai mult să continue manipularea

Armata familiei Mititelu își face marketing... E "revolu ție" mare la Praetoria.  Mititelu e speriat de moarte și nu mai șt...