8 sept. 2008

Abureli fumurii

În fiecare sfârsit de săptămâna, „preşedintele” onorează cu sfinţenie aceeaşi invitaţie, la Radio Oltenia Craiova. De data aceasta, pentru că ecoul ruşinii de la Dinamo nu s-a stins deloc, el a încercat să ameţească ascultătorii suporteri ai Ştiinţei cu o mai veche promisiune, pe cât de departe de realitate, pe atât de parşivă, a construirii unui stadion.

Minciunelu a făcut o „salată” de argumente, explicându-ne că trebuie să fim mândri că el ar fi fost primul care a vorbit cu „firma aia”, înaintea clujenilor, dar el o să facă un stadion şi „mai mişto”… Vă redăm cu exactitate, în toată spledoarea sa, intervenţia de la ROL:

La întrebarea venită din studio, despre momentul în care „vom avea şi noi un stadion ca şi CFR Cluj?”, domnu’ Ajică a răspuns cu mare bucurie: „Da, uite, mi-aţi ridicat o minge la fileu, nici dacă ne vorbeam nu făceam treaba asta…”, a spus Minciunelu, ca şi când nu el i-ar fi sugerat realizatorului întrebarea, înainte de emisiunea în care are programate, weekend de weekend, felurite „dezvaluiri”.

Nea Adi a continuat:
„Deci io vă spun, veţi vedea că în următoarele luni vor avea loc chestiuni importante vizavi de această… şi io vă spun, pe actualul loc al stadionului Tineretului se va face un stadion de 25.000 de locuri, de aceeaşi firmă care a lucrat la proiect, de fapt aceeaşi firmă care, ca să vă spun o chestiune, firma care a făcut la Cluj, de la noi i-a luat ăia de la Cluj. Deci a venit prima oară la Craiova, am discutat cu domnu’ „Boş” ??, patronul firmei, Adam Boş, mai multe variante de proiect, le am şi aicea, da’ datorită lipsei de locaţii, ba „Oblemenco”, ba „Tineretului”, ba nu ştiu ce, între timp, domnu’ Abramovici, care făcuse terenurile la Cluj şi care lucra şi la noi, l-a dus pe domnu’ Boş la Cluj, c-a auzit ăia de la Cluj că la Craiova e unu’ care face stadioane.


Şi uite aşa cei de la Cluj l-au luat pe domnu’ Boş şi au făcut stadionu’ cu el. Şi acuma o să vină la Craiova, la fel cum am făcut şi eu, l-am luat pe domnu’ Abramovici de la Cluj şi am făcut treaba cu el. Şi de aceea vreau să vă spun, că eu visez ca în martie, aprilie, anul viitor, să înceapă lucrările. Eu sînt…, am rezolvat şi problema finanţării în proporţie de 60-70 la sută, sper ca domnu’ Prioteasa să ţână de cuvânt, sper ca consilierii locali, judeţeni, indiferent de orice culoare politică să ţână de cuvânt, deci o sa prezint în maxim o lună de zile o variantă de proiect, în care o variantă de 25.000 de locuri pe Tineretului este foarte, foarte posibilă şi se face în maxim 15 luni de zile”.

„Sa dea Dumnezeu”, intervine extaziat reporterul.

„Eu ştiu că pare puţin aşa… ce vă spun eu acuma, pare incredibil, dar chiar…”

„Păi nu, incredibil părea şi ceea ce s-a întamplat la Cluj, adică să apară stadionul ăla acolo, sunt lucruri…”

„E…, acolo a fost mai ieftin, ăia au mai umflat ei tarifu’, da’ mă rog, asta e… au cam umflat puţin, că io ştiu ce, io ştiu ce am negociat cu Boş, da’ mă rog, nu mă apuc acuma…, să nu vă apucaţi să mă daţi în primire ca am spus că…”

„Nu, haideţi să lămurim şi treaba asta, că ziceţi că vă dăm noi în primire, să ştiţi că aveţi ascultători şi în Statele Unite!”

„Deci într-o lună prezint proiectu’, sper ca în maxim două luni de zile să intre Consiliu’ să decidă o asociere pe 49 de ani şi o să vedeţi noua arenă, deci io zic campionatu’ 2010-2011 voi juca pe noua arena, mai mişto ca aia de la Cluj… să vă spun de ce: că io am făcut un acoperiş mai mişto decât Cluju’ şi nocturna la noi, în varianta mea, este aşa, împrăştiata difuz, în tot acoperişu’, nu cum e la ei, cu patru stâlpi. La mine ce e în plus, nu e liber în colţuri, tribuna e unitară peste tot, nu este... ştiţi acele lipsuri în colţuri cum e la Cluj”.

„Am înteles, racordul acela realizat”.

„Da, racordul, da, deci în varianta mea …”

„Este ovalul complet!”

„Bravo! Deci io am primele ăştea, în maxim o lună prezint oficial proiectul Consiliului Judeţean, am vorbit cu câţiva consilieri, toţi zic da, da, da…”

„Haideţi să vă dau şi un sfat, dacă tot mă apreciaţi şi aţi spus că “bravo” ceea ce am zis eu, duceţi-vă repede acuma înainte de alegeri, e mai bine aşa!”

„Hă hă hă... nu, eu am vorbit cu domnu’ Prioteasa, am vorbit cu 80 la sută din consilieri, toţi au zis da pe linie, am vorbit cu domnu’ Berceanu, deci este un consens, deci eu nu vreau să îl iau să fug cu el de aicea, nu vreau să fur terenu’, vreau ca o asociere pe 49 de ani să construiesc un stadion, superstadion pentru noua Universitatea Craiova, pentru că în 2010-2011 vom avea o echipă foarte, foarte puternică, şi trebe să avem şi un stadion la fel de puternic, să avem 25.000 de olteni la patru metri de gazon, să zică “hau” să tremure adversarii. Deci lucrurile sunt foarte clare, cine vine cu alte strâmbe, c-o să vină care o să bage strâmbe, da’ am două-trei bănci care mi-au dat acordul de principiu, şi e păcat ca cineva să-mi pună beţe-n roate”.

„Am înteles, deci spuneţi dumneavostră, cam pe 15 octombrie aşa o să vedem proiectul…”

„Domne, deja îl am, da’ am nevoie să fie aşa, cu fundaţie, deci io aşa o primă viziune pot să prezint şi maine, da’ aştept o machetă, o chestie… deci este…, are denumire mişto, o să vedeţi, e…, deci în maxim o lună prezint totu’ oficial ca să nu mai fie discuţii”.



Să explicam, pe scurt, haosul din amăgirile pe care ni le livrează Minciunelu: în primul rând, omul nu spune clar, nici o secundă, şi a evitat de fiecare dată să o spună, CINE VA PLĂTI PENTRU VIITORUL STADION MIŞTO!!! Apoi, fără să spună care anume, ne mărturiseşte că are el două-trei bănci care i-au dat acordul... deci nici nu ştie exact câte, doua-trei acolo, practic fug băncile după Minciunelu să-i dea bani, ca să facă un stadion „mai mişto ca ăia de la Cluj, care oricum au umflat tarifu’”... De ce povestea stadionului este o mare minciună?

1. Dacă Minciunelu spune că va plăti el construcţia arenei, din „averea” sa, atunci mai uşor am putea crede că în România porcii au început să zboare!

2. Dacă Consiliului îi va reveni sarcina achitării facturii, atunci cum de face Minciunelu proiectul după preferinţele sale personale în materie de infrastructuri, nu cumva oficialităţile ar trebui să decidă cum va arăta noua arenă? Sau poate Minciunelu crede că pe banii municipalităţii ne prezintă „varianta mea de acoperiş”…

3. Minciunelu spune că finanţarea este obţinută în proporţie de 60-70 la sută, dar oare cum ar putea vreodată discuta instituţiile bancare cu el o finanţare pe care ar trebui să o deconteze altcineva („dacă Prioteasa se va ţine de cuvânt”) ?

4. Deşi nici nu ar mai trebui menţionate, amintim şi de banalele contradicţii din monologul „preşedintelui”, pe care le întâlnim de fiecare dată când acesta minte: „am vorbit cu câţiva consilieri” / „am vorbit cu 80 la sută din consilieri”; „în varianta mea, io am făcut un acoperiş mai mişto decât Cluju’ şi nocturna la noi e împrăştiată difuz” / „deci io am aşa o primă viziune, da’ am nevoie să fie aşa, cu fundaţie”…

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...