21 iun. 2010

În loc de Piţurcă e Tabârcă şi în loc de Abel e Aurel

După ce a lăsat să se creadă că a negociat cu Piţurcă, Sabău, Balbo sau Conceicao, Minciunelu l-a instalat antrenor principal pe Aurică Ţicleanu, al cărui CV rivalizează doar cu cel al lui Sandu Tăbârcă, noul “metodist” al echipei. Ţicleanu a mai antrenat Craiova în 1994 când a fost dat afară după câteva etape în care echipa nu juca nimic, în locul său a fost adus Victor Piţurcă, iar Universitatea s-a bătut apoi la titlu.

Cu jucători precum Craioveanu, Stângă, Gane, Vasc, Ungur, Papură, etc, Ţicleanu adusese echipa la retrogradare, pierzând lamentabil şi calficarea în Cupa UEFA în faţa echipei Dinamo Tbilisi. În cei 16 ani scurşi, Piţurcă a calificat în două rânduri naţionala la turneele finale, a câştigat trofee cu Steaua, iar Ţicleanu şi-a completat cartea de muncă în ţările arabe, mai mult la echipele de juniori de la Al Sahel Al Jahra, Al etc. Cu tot respectul pentru cariera frumoasă ca jucător al mijlocaşului Craiovei Maxima şi al naţionalei, Aurică Ţicleanu nu există ca antrenor. Numirea lui Ţicleanu are alt substrat. Va urma…

Blogu’ lu’ preşedintele: Bună seara, prieteeeeeni!














Un suporter către Ajică:
 Nu pricepi că n-ai ce să-mi mai dai?
 Întelegi că nu poţi tot sa ai?
 Chiar nu vezi că ei nu te mai vor?
 Chiar nu simţi durerea-n ochii lor?

Mititelu către suporterul Ştiinţei:
 Vrei să dormi şi dormi, nici că-ţi imaginezi,  (pe cine o să pun antrenor)
 Vrei să dormi şi dormi, tu nu poţi să visezi...  (la performanţă)

Hai, gata, că n-am intrat pe blog ca să vă cânt, deşi vă salut în stil minculescian!
Vă anunţ că în urmă cu doar câteva clipe am căzut… nu din copac, ci la o înţelegere cu marele fotbalist Aurică Ţicleanu, care va intra în pâine, cum se zice la brutărie, peste câteva zile.

În acest caz, chestiunea cu banca tehnică a echipei va arăta astfel:
Aurel Ţicleanu – antrenor principal
Sandu Tăbârcă – director tehnic
Silviu Lung – antrenor cu portarii
George Biţă – antrenor secund
Gabriel Martinez Poch – preparator fizic

Am ales aşadar, pentru viitorul sezon, care se anunţă unul de excepţie, cuplul Ţicleanu-Tăbârcă.


Traducerea şi adaptarea: CRAIOVASPORT

Blogu' lu' preşedintele: Bună seara,

Precizare

Vreau să vă spun că când intru pe blog eu citesc toate mesajele voastre, dar ştiţi, eu sunt un om foarte ocupat, am multe biznisuri şi timpul nu-mi permite să vă răspund la toţi. Dar nu vă lăsaţi, adulaţi-mă în continuare, merit asta, pentru că eu sunt salvatorul vostru.

De asemenea, în afară de vizorul de care vă povesteam într-o postare anterioară, eu am şi un cântar şi vă promit că voi cântări foarte bine ca antrenorul pe care îl anunţ deseară să se plieze şi să fie compatibil. Da, ştiu că eu sunt cel mai în măsură să mă pliez pe lotul echipei, mai ales că eu îl fac, nu aşa-zişii antrenori, dar trebuie să pun şi pe cineva pe bancă, de ochii lumii.

După ce trece perioada asta de vară, o să am timp berechet să stau pe blog, chiar mă gândesc să-mi iau un laptop şi să mă aşez în parcarea de taxiuri din faţa clubului, mai o blogăială, mai o discuţie cu suporterii înfocaţi care trec pe stradă şi mă asaltează cu tot felul de întrebări, spre extazul meu.

Sunt cu ochii pe voi! Hai, v-am pupat, Big Bradăr vă salută!


Traducerea şi adaptarea: CRAIOVASPORT

Blogu' lu' preşedintele: Nu este adevărat

Nu este adevărat. Dar deloc. Mai ales că este fals. Am auzit eu că e mişto să pui titluri din astea din care nu se înţelege nimic, ca să vă fac pe voi curioşi să citiţi ce scrie aici, în timp ce mă adulaţi şi mă veneraţi. Apropo, vă mulţumesc pentru milioanele de mesaje de încurajare.

Ştirea difuzată astăzi de toate siteurile şi televiziunile (ştiţi că noi suntem mediatizaţi, că suntem brend – ce-mi place cuvântul ăsta, foarte mulţi ani m-am întrebat ce-nseamnă!), este o minciună ordinară. Viermii din mass-media au ieşit la atac! Duşmanii Universităţii au ieşit din bârlog şi vor din nou să mă distrugă!

Aşa, să revenim… Deci este o minciună grosolană, care clar nu este adevărată. De fapt eu am negociat cu Abel Balbo, ăla care a jucat la Roma, dar am renunţat la acestă pistă pentru că ăsta are un frate, Cain, care ţine cu Lazio. Ei erau duşmani când juca Balbo la Roma, dar acum, după ce Abel a pus ghetele în cui, prietenii şi familia i-au împăcat.
Problema este că au devenit aşa de apropiaţi încât Abel Balbo face numai ce-i spune frate-so, şi cum ăla ţine cu Lazio şi e încă supărat pe mine că am făcut egal cu ei la Auronţo de Candore, anul trecut, n-a vrut în ruptul capului să-l lase la Craiova.

Oricum, în câteva zile o să încerc să fac tot posibilul să mă chinui să pun antrenor, că am eu mai mulţi în vizor. Noi avem un vizor aici la club, l-am cumpărat eu când am fost în America, dacă aţi văzut poze… două rânduri mai jos de aia unde sunt călare pe cal. Pot să vă dezvălui în premieră că deja se vede ceva prin vizor şi în curând vom avea mai multe date.

O zi bună vă doresc, s-auzim de bine şi multă sănătate, că-i mai bună decât toate!



Traducerea şi adaptarea: CRAIOVASPORT

18 iun. 2010

Blogu' lu' preşedintele: Emil Gargorov, la Universitatea

UPDATE: Aşa cum v-am făgăduit şi am plănuit când mi-am făcut blog, vă dau din nou de ştire că totul merge perfect. Mă grăbesc, pentru că eu am multă treabă, Universitatea are nevoie de mine!
Aşa că vă spun scurt de tot: am semnat un contract pe doi ani cu domnul Emil Gargorov. E un jucător foarte bun şi ne va ajuta mult.

Nici nu mai zic nimic, aştept reacţiile voastre… Sunt modest. Lăudaţi-mă doar dacă credeţi că merit. Se ştie că nu prea mă dau eu în vânt după astfel de chestiuni, dar dacă e ideea vostră şi vine din suflet, puteţi să-mi faceţi şi-un imn.

P.S. Mai m-am gândit… retrag chestiunea cu imnul, că o să ziceţi că e neavenită. Accept maximum, dacă totuşi insitaţi, o statuie în faţa stadionului, pentru că pe cea a lui Oblemenco am în plan să o mut la Severin.


Traducerea şi adaptarea: CRAIOVASPORT

15 iun. 2010

Blogu' lu' preşedintele: Iliev rămâne la Universitatea Craiova

Bine aţi revenit la mine pe blog,

abia aştept să văd reacţiile voastre după ce vă dau vestea asta. Ghiciţi ce?
…N-aţi ghicit!!! :) Fiţi atenţi: în urmă cu 13 secunde, Iliev a semnat un nou contract. Să văd acum ce mai zic cei care ne vor răul, să vedem ce mai inventează şi ce motive mai au să mă conteste. Ar trebui să tacă cel puţin cinci ani de acum înainte, dar parcă văd că acum o să înceapă iar cu placa aia veche – nu s-or mai fi săturat oare de ea?, cu performanţa, cu calificările în cupele europene, cu trofeele Cefereului şi Urziceniului… Dar nu-i nimic, sunt tăbăcit şi voi rezista, nu voi abandona lupta!

Vă doresc o seară de excepţie alături de cele dragi!

UPDATE: Un duşman s-a infiltrat pe blogul meu şi a schimbat poza lui Iliev cu aceasta. Nu ştiu ce se urmăreşte, dar se pare că oraşul Craiova este o cauză pierdută! Oraşul este condus din umbră de gds şi familia voinea, ei doresc moartea Universităţii pentru a-mi fi mie rău!


Traducerea şi adaptarea: CRAIOVASPORT

Blogu' lu preşedintele: Bună ziua!

Întâi de toate vreu să-mi arăt recunoştinţa pentru înflăcărarea cu care m-aţi întâmpinat chiar şi aici, în lumea virtuală.

De la bun început vă mărturisesc că tot ce scrie pe acest blog îmi aparţine mie, toate frazele sunt editate şi dictate de mine, în timp ce stau pe fotoliu şi cu picioarele pe birou, cu plasma pornită pe gesepeu, să văd ce mai zice Gigi. După păţania cu “maximumul”, din respect pentru voi, cei care citiţi aici, am dat ordin ca textele să fie corectate de un specialist înainte de a apărea pe blog. Am ales unul de la mine de la ziar, sper să fie compatibil şi să se plieze pe spiritul blogului.

Vlad îmi citeşte toată ziua ce mesaje am mai primit de la voi, dar pe unele dintre ele trebuie să le aprofundăm, pentru că nu ne dăm seama din prima dacă e bine să apară, sau să fie cenzurate ca să nu aprindă spiritele şi mai mult.

Îmi dau seama că foarte mulţi dintre voi aveţi dreptate, aveţi idei bune, dar ce nu înţelegeţi voi e că ele nu pot fi aplicate în actualul context socio-economico-falimentaro-…de austeritate de la Universitatea Craiova. Voi o ţineţi una şi bună: să aduc un antrenor cu personalitate şi experienţă şi să cumpăr şi fotbalişti valoroşi… Dar voi nu înţelegeţi că eu am şi alte informaţii de la colaboratorii mei, mai ales de la contabili, la care voi nu aveţi acces.

Dacă un antrenor e valoros, nu înseamnă că respectivul personaj e şi compatibil cu noi. Un antrenor de valoare are pretenţii, de multe ori nejustificate. Pretinde transferuri de jucători importanţi şi libertate, adică are o anumită mentalitate, nesănătoasă pentru el, care l-ar împiedica să pună în practică şi ideile lui Sandu Tăbârcă, mai ales că noul nostru director tehnic este foarte profesionist şi face numai ce-i spun… ce-i spune conştiinţa, intuiţia şi vasta sa experienţă.

Ce nu înţelegeţi voi e că există şi antrenori care nu sunt extraordinar de bine pregătiţi, dar care sunt compatibili, se pliază foarte bine pe echipă. Tot încerc să vă dovedesc asta, dar chiar dacă am avut foarte multe eşecuri, am încredere că până la urmă voi fi inspirat în alcătuirea echipei… tehnice.

Tăbârcă Sandu, căruia deja jucătorii îi spun mister, nu va avea atribuţii de antrenor principal. Va fi mâna dreaptă a mea, adică va analiza adversarii şi va ajuta antrenorul principal la pregătirea tactică a meciurilor. Sandu e un profesionist, e foarte competent, chiar dacă nu a avut rezultate la Bistriţa.

O să răspund acum câtorva din miile de mesaje primite de la voi, cei care mă apreciaţi şi mă iubiţi, sau dimpotrivă, vă lăsaţi influenţaţi de duşmanii care urmăresc să-mi facă rău şi sa-mi distrugă echipa. Aş fi putut, aşa la caterincă, să-l pun pe Spânu să vă răspundă, dar vreau să o fac eu.

1. Pentru LăbărtzicaUCV
Dragă Lăbărţica, îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase, dacă ar fi toţi aşa ca tine, ar muri de necaz duşmanii.

2. Pentru Borhot
Dragă Borhot, ştiu că Napoli este simpatizat de foarte mulţi dintre voi, tocmai din acest motiv nu este o soluţie pentru Universitatea în acest moment.

3. Pentru sorinaccio
Normal că o să jucăm tot la Severin, acolo ne simţim extraordinar, băieţii sunt fericiţi acolo, au venit în grup şi m-au rugat să jucăm tot acolo, unii dintre ei mi-au spus chiar că se gândesc să se lase de fotbal dacă mut echipa de la Severin.

4. Pentru mumu sandokanu
Tu eşti puţin răutăcios. Să ştii că am mai multe variante de antrenor, dar e foarte greu, pentru că trebuie să aleg soluţia cea mai bună. Nu e vorba de lipsa de bani, aşa cum insinuezi tu. Ştiu că Porumboiu l-a adus pe Lopez Caro. Te rog să mă crezi că şi eu m-am gândit la el, dar nu era compatibil. Eu m-am gândit chiar şi la Mourinho, au fost ceva contacte după finala Ligii Campionilor, dar din păcate este un madridist convins. Fabio Capello e plecat în Africa de Sud şi nu are semnal, iar Alex Ferguson ne-a transmis că vrea să se retragă, din păcate, după ce termină contractul.

5. Pentru când ne dai banii pe abonamente?
Dacă nu te potoleşti pun bodyguarzii pe tine!


Traducerea şi adaptarea: CRAIOVASPORT

14 iun. 2010

Blogu' lu preşedintele: Bine aţi venit, prieteni!

Mi-am făcut blog, acum, la început de drum. Ştiu că am promis că mă retrag şi nu mai ies cu fel de fel de declaraţii şi păreri, dar trebuie să spună cineva lucrurilor pe nume. Mă cunoaşteţi foarte bine din fenomen şi mai ales datorită brandului care este, aşa că ştiţi că oricât aş încerca să tac din gură, eu nu pot. Ce, vreţi să mor…? De plictiseală şi de nebăgare în seamă vreau să zic… asta ca să nu-şi închipuie duşmanii că vor scăpa aşa uşor de mine! :)

Am glumit. Să revenim la lucruri serioase. De ce mi-am făcut blog acum, la început de drum? Am văzut că e la modă, şi-a făcut şi Meme, şi Copos, a avut şi Gigi dar l-a închis. Acum, după ce o să mă vadă pe mine, o să-şi facă şi el din nou, ca să nu mai ziceţi că eu îl copiez şi alte bazaconii, să vă convingeţi voi cine pe cine imită.

Nu mi-a plăcut niciodată publicitatea. Eu nu sunt un tip megaloman. Dacă ştiam ce o să păţesc cu aceşti aceşti reporteri şi paparazzi, nu mai dădeam acum cinci ani benzinăria aia pe brand. Dar acum nu mai am ce face, nu mai pot să dau înapoi oricât aş vrea. Aproape toate cuvintele mele sunt întoarse pe toate feţele, spre disperarea mea, care nu mai ştiu cum să fiu mai discret şi să mă ascund de presa invadatoare.

Eu iubesc foarte mult brandul, dacă nu mă credeţi puteţi să-i întrebaţi pe toţi cei care mă cunosc. Ştiu că sună ca o dedicaţie de manelist, dar acesta este adevărul. Din cauză că mulţi dintre voi sunteţi intoxicaţi, vreau să vă aduc pe drumul cel bun, aşa că voi fi sincer la maxim.

Aşadar, curaj acum, la început de drum! Forţa Ştiinţa! Pe ei, pe mama lor!
Am mari emoţii, că sunt la început de drum… Probabil duşmanii o să mă acuze că tot repet asta pentru că vreau să manipulez şi o să-mi reproşeze, pe nedrept, că nu e nici un început de drum, că sunt de cinci ani la echipă şi nu am reuşit nici o performanţă, sau alte prostii.

LATER EDIT:
Vă mulţumesc pentru miiile de mesaje de felicitare şim cer tot odată scuze că Vlad nu fu atent cînd scrisă cei dictai io şi înţelesăi că greşi eronat şi scrisă maxim în loc de maximum. Probabil se gândea la Minodora… Credeţimă că io nu sînt de vină, io iam dictat bine, da el na fost atent cea scris.

Să ştiţi că chiar mă gândesc să scriu chiar io personal de mâine, aşa cum hotărâi să fac şi acuma. Singura chestiune nefastă e că găsesc mai greu literele. Oricum, vă spun io că la mine pe blog nu se va mai face asemenea greşeli pe viitor.

Forţa Ştiinţa!


Traducerea şi adaptarea: CRAIOVASPORT

Blogu’ lu’ preşedintele: Despre MINE


















AM TATUATĂ PE FRUNTE MARCA “PINOCCHIO”

 M-am născut într-un salcâm, într-un cuib… din Booveni, un sat situat la o juma de oră de mers cu rata distanţă de Craiova. Mă mândresc cu satul meu, acolo mi-am format eu inventivitatea care mă caracterizează. De exemplu, acoloşa am mâncat pentru prima oară măsline. Delicatesele proveneau de la oile vecinilor, dar eu eram foarte inventiv, ca şi azi.

Eu sunt cel mai mare suporter din istoria Universităţii Craiova. Încă din 1978, veneam cu verişorul meu, pe care îl porecleam Lubeniţă, la Craiova, via Drănic - Segarcea. Nu ratam nici un meci al Ştiinţei, atât acasă, cât şi în deplasare. Ştiu că nu e frumos să minţi, dar dă bine la siviu. Eu de aia mint de îngheaţă apele... din vale de la Jâi. Aşa am inventat şi snoavele cu Ajică şi cu păscutul vacilor, după ce am văzut ce furori a făcut Gigi în presă, cu povestirile lui despre capre, oi şi miei cu o nară.



CRAIOVA - O DESTINAŢIE BLESTEMATĂ PENTRU SOARTA ŞTIINŢEI

Când eram mic am fost şi la şcoală. De acolo cred că mi se trage carenţele de exprimare de care râdeţi voi azi. Şcoala generală am terminat-o greu, dar meritat. Eram în Craioviţa Nouă, repet de fiecare dată asta pentru că e un cartier cu mulţi suporteri şi poate mai câştig popularitate. Am vrut să fac o figură frumoasă şi am fost şi la liceu, dar nu am făcut rost decât vreo 15 ani mai târziu de diploma de bacalaureat. Profesorii rău-voitori nu au vrut să îmi dea şi mie note bune, dar eu sunt inventiv, aşa că am scăpat: acasă îi spuneam lu’ tata că sunt duşmanii mei şi vor să mă distrugă.

Am fost mereu complexat că nu am avut şcoală, aşa că după ce am parvenit, visul meu secret a fost să am şi eu o diplomă. În acest moment, la 42 de ani şi cu burta din dotare, fac facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, că m-am împrietenit cu Corneliu Stroe, pe care l-am invitat pentru imagine pe la câteva meciuri şi i-am dat o funcţie la mişto în club, ceva cu … de onoare.

Când eram în armată vroiam să mă tirez din ţară, dar cum eu sunt foarte fricos din fire şi pe atunci nu aveam bani de 2-3 badigarzi, ca acuma, am renunţat la idee.



REVOLUŢIA DIN BUDA MEA

Revoluţia m-a prins în izmene, pe WC. Acolo eram când a venit un moldovean, coleg de unitate militară, să mă anunţe şi pe mine şi să mă roage să ies mai repede, că vrea şi el la budă. Aşa că am participat activ la evenimente, mai ales că mâncasem şi nişte fasole.

După revoluţie nu descoperisem încă aparatul de ras, aşa că aveam o claie în cap… după cum bine se poate observa şi în poze. Am vrut să fiu şi eu la modă şi să mă fac metalist, dar nu m-au primit ăia în grupul lor, că m-au prins ţopăind şi chiuind pe manele.

Am luat ...viaţa-n piept, de jos în sus. Munceam câte 30-40 de ore pe zi la descărcat navete. Pe urmă m-am făcut ospătar şi toate rudele erau mândre de mine. Am trecut prin multe, dar de fiecare dată când cădeam, mă ridicam imediat. Mi se mai spunea şi Hopa Mitică (cade-n …cap şi se ridică). Ce mai, reînviam, eram exact ca pasărea Feonix.

După ce m-a luat Dinel sub aripa lui, am profitat de situaţie ca să deprind cât mai multe din tainele afacerilor şi apoi am reuşit să fac pasul spre o categorie superioară. Inventam biznisuri pe bandă rulantă, aşa că acum sunt putred de bogat, deţin mai multe corporaţii. Am pus mâna şi pe clubul de fotbal, ceea ce urmăream de mult, aşa că dintr-un neica nimeni am ajuns ditamai preşedintele lu’ brendu. În ultimu timp m-au tot luat ăştia de la CRAIOVASPORT la caterincă şi mi-au bagatelizat titulatura, aşa că i-am pasat-o temporar lu’ Ghiţă Geolgău.



AM RĂMAS ACELAŞI

Cum eu mi-am făcut blog ca să aveţi voi, cei mulţi, unde mă venera, trebuie să bag la final şi o harneală de-asta să vă ungă pe suflet: deci, eu sunt un om foarte modest şi chiar dacă am avut nişte realizări senzaţionale, nu m-am schimbat deloc. Unde mai pui că sunt şi mai “inventiv” ca în copilărie, sunt în stare să inventez miliarde de scuze pentru care Universitatea Craiova se zbate în mediocritate şi haos.



P.S. Am pus pe blog şi un album. Stiu că aţi fi preferat imagini cu trofeele Ştiinţei câştigate în mandatul meu, aşa cum v-am promis şi că nu vă interesează pozele cu mine călare pe cal, din armată sau îmbrăcat în cauboi. Dar eu sunt idolu’ vostru, aşa că simt nevoia de adulare. Nu că aş avea cultul personalităţii, dar nu mi-am riscat degeaba averea, mai ales că nu mi-a dat nimeni o cană cu apă.

După cum remarcaţi, am fost şi peste “baltă”, ca orice biznismen care se respectă. Apropo, de acolo mi-am luat ochelarii ăia şucari, era un libanez cu o masă pliantă şi vindea la 2 dolari bucata, made in Niuiorc.



Traducerea şi adaptarea: CRAIOVASPORT

Poze cu MINE:




Aceste imagini este un pamflet.
Este postate aici la caterincă.

Am revenit !!!

Pentru toţi suporterii celei care a fost odată Universitatea CRAIOVA, echipa aceea care juca acasă pe “Ion Oblemenco”, CRAIOVASPORT revine de astăzi, de această dată în format de blog.







Vom comenta împreună orice, începând cu minciunile de pe blogul lui nea Adi, la rubrica “Blogu’ lu’ preşedintele”, vom spune adevărul despre ce se întâmplă acum la Ştiinţa şi, uneori (sau deseori), vom încerca să facem puţin haz de necazul pe care ni-l oferă în fiecare zi, cu multă dărnicie, cocalarii din fruntea clubului pe care îl iubim.


13 oct. 2008

Gunoierii



Valetul Lucian, primul om în club după preşedintele Ajică, are o misiune extrem de importantă în această perioadă, pe care cu orice preţ trebuie să o ducă la bun sfârşit. Convins că acesta este ultimul obstacol în calea marilor performanţe ale Universităţii, care la vară se va califica mai mult ca sigur în Liga Campionilor, omologul lui Iuliu Mureşan sau Meme Stoica duce o luptă la baionetă, caracteristică funcţiei de vicepreşedinte de club.

Nu vă speriaţi, „mai-marele clubului” - genială formularea, nu-i aşa?, nu ne reprezintă pe la vreo întrunire sau recepţie FIFA sau UEFA, nu ne apără cauza în faţa vreunei reputate comisii, nu e ocupat cu urmărirea vreunui jucător de mare valoare pe care Ştiinţa să-l transfere în pauza de iarnă, nu e pe cale să stabilească vreo colaborare cu vreun mare club al Europei, ci are o ţintă mult mai importantă: a făcut un comitet de urgenţă cu ţiganul Năzdrăvan, împreună cu care lucrează la un plan pe termen lung pentru strângerea gunoiului din jurul bazei „Ion Oblemenco”. Aşa ne anunţă, cu un discurs plin de însufleţire şi patos revoluţionar, adresa de site imprimată pe tricourile Craiovei, în lipsă de vreun sponsor dispus să-şi asocieze imaginea cu gentâlmenul Ajică:

«Mai-marii clubului Universitatea Craiova se luptă de ceva vreme să rezolve problema resturilor menajere aruncate lângă stadion de romii care locuiesc în apropierea arenei “Zoltan Crişan”. Din comoditate, etnicii îşi depozitează gunoaiele chiar în cei trei metri ce despart gardul terenului de cele ale locuitorilor din zonă. Pentru a pune punct situaţiei, conducerea echipei de fotbal a convocat la o vizită de urgenţă reprezentanţii autorităţilor locale şi pe unul dintre liderii romilor, Vasile Velcu Năzdrăvan.


Un comitet de urgenţă s-a reunit sâmbătă la stadionul “Zoltan Crişan” pentru rezolvarea problemei şi a fost format din vicepreşedintele clubului, Lucian Mitu, Mărinică Dincă, viceprimarul Craiovei, şi Marian Grigore, şef serviciu la Poliţia Comunitară Craiova, alături de consilierul pe probleme de romi ale prefectului de Dolj, Vasile Velcu Năzdrăvan.


„Se pare că e un obicei practicat de câţiva ani. Locuitorii de aici aruncă gunoaiele lângă stadion, dar trebuie să se şi dezobişnuiască. Este păcat, pentru că aici s-a dezvoltat o zonă foarte frumoasă, ce trebuie întreţinută. Cred că oamenii au confundat baza noastră de antrenament cu groapa de la Mofleni. Avem garanţii din partea oficialităţilor că se va trece curăţarea zonei cât mai repede posibil. Mulţumim pentru sprijinul acordat de Primărie în această problemă şi sperăm ca locuitorii din această zonă să păstreze curăţenia”, a declarat vicepreşedintele Universităţii Craiova, Lucian Mitu.»

De-a dreptul mândri de conducerea Ştiinţei, care este, iată, capabilă să rezolve şi astfel de probleme, de o dificultate extremă, nouă nu ne mai rămâne nimic de comentat sau de adăugat. Mai ales după „preţioasele explicaţii” date de acest „mai-mare al clubului”, paiaţa din lesa lui Minciunelu care a ajuns să dea interviuri în numele Universităţii Craiova.

8 oct. 2008

Baird a fost suspendat, dinamovistul Dănutz s-a făcut de râs!

Comisia de Disciplină a anunţat verdictele în cazul celor doi fotbalişti craioveni eliminaţi în partida cu FC Argeş. „Profesionista” conducere a Universităţii Craiova a cerut, prin vocea anonimului său „avocat” dinamovist, în baza probelor video, ca australianul Michael Baird să nu fie suspendat, deoarece eliminarea sa nu a avut nici o bază regulamentară. Federalii nu l-au luat însă în seamă pe tăntălăul trimis de Minciunelu la Comisie şi au dat alt verdict.

Astfel, atacantul Michael Baird a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi o penalitate de 700 lei, informează site-ul FRF. El îşi va ispăşi sancţiunea în meciul de Cupa României de la mijlocul săptămânii viitoare, urmând să lipsească de pe teren contra celor de la CSM Ploieşti.

Pentru ieşirea nervoasă de după faultul piteşteanului Adrian Voiculeţ, Mircea Bornescu a fost sancţionat cu suspendare de două jocuri şi cu o penalitate de 3.000 lei, el urmînd să stea atât la Ploieşti, cît şi în jocul de pe teren propriu cu Pandurii.

După decizia de astăzi a comisiei, Minciunelu ar trebui să-l trimită pe mediocrul său avocat la un training de câteva luni, la Dinamo, spre bucuria celui din urmă. Incapabilul ar avea multe de învăţat de la clubul pe care-l iubeşte şi care a rezolvat cât ai bate din palme un caz similar, eliminarea lui Julio Cesar din partida cu Craiova rămânând nepedepsită, pentru că a fost nemeritată.

Se spune însă că, oricum, la fiecare vizită pe care o face la Bucureşti atunci când trebuie să se prezinte pe la comisii, Dănutz face o escală şi pe la stadionul din Ştefan cel Mare, atât de drag lui, de unde îşi mai achiziţionează câte un suvenir cu echipa sa favorită.

Epigonul lui Dinel

Uitând să ne explice de ce nu a prezentat Consiliului Judeţean proiectul noului stadion, preşedintele a „dezvăluit” duminica trecută, bineînţeles, tot la Radio Oltenia Craiova, că după ce „a făcut public planul său” privind reconstrucţia stadionului «Tineretului», mai multe firme i-ar fi prezentat proiecte. Redăm mai jos declaraţia sa, „coafată” (aşa încât subiectul să se acorde în gen, număr şi caz cu predicatul), de pe editie.ro:

„De când am lansat pe piaţă proiectul «Tineretului», trei-patru firme m-au contactat, au venit cu nişte proiecte care m-au înnebunit. A venit o firmă şi mai bună decât cea care a făcut stadionul la Cluj. Are 25 de stadioane făcute în Europa şi în special pentru cluburile medii, cum suntem noi consideraţi”, a spus Ajică.

El a explicat şi care ar fi forma legală prin care s-ar putea reconstrui stadionul: „E o decizie politic-administrativă. Teoretic, partidele politice au spus că sunt de acord. Lucrarea este în jur de 20 de milioane de euro. Universitatea Craiova să plătească şapte-opt-zece milioane de euro, să vină şi consiliul judeţean şi local cu 4-5 milioane fiecare. Dacă ei vor să devină acţionari la această bază, noi avem bugetul să construim. Se înfiinţează o societate comercială care primeşte terenul în concesiune pe 49 de ani şi care are ca obiect de activitate această bază. Orice persoană fizică sau juridică din oraş poate să fie acţionar, dorim să atragem şi firma Ford”.

Concluzia Craiovasport.ro:

„Înnebunit” de proiectele celor „trei-patru firme” (nici nu mai ştie exact câte) care ar fi venit peste el, preşedintele îi uimeşte pe credulii care încă îi mai înghit gogoşile. Gata, Ajică a şi renunţat la „ăla care a făcut şi la Cluj, de l-au luat ăia de la noi, «Adam Boş»”, pentru că după ce „a lansat pe piaţă vrăjeala, a venit o firmă şi mai bună”. Deci s-a ales praful de „firma lu’ Boş”, despre care acum o lună ne spunea că îi şi făcuse proiectul, cu „tribună unitară şi lumina împrăştiată difuz în acoperiş”, şi pentru care, mai mult decât atât, alergau şi două-trei bănci care ofereau finanţarea:

„Deci într-o lună prezint proiectu’, deci io zic campionatu’ 2010-2011 voi juca pe noua arena, mai mişto ca aia de la Cluj… să vă spun de ce: că io am făcut un acoperiş mai mişto decât Cluju’ şi nocturna la noi, în varianta mea, este aşea, împrăştiata difuz, în tot acoperişu’, nu cum e la ei, cu patru stâlpi. La mine ce e în plus, nu e liber în colţuri, tribuna e unitară peste tot, nu este... ştiţi acele lipsuri în colţuri cum e la Cluj. Am rezolvat şi problema finanţării în proporţie de 60-70 la sută, două-trei bănci şi-au dat deja acordul de princiupiu…”, spunea patronu' brendului la începutul lui septembrie.

După ce atunci ne-a asigurat că finanţarea e ca şi obţinută, pentru că băncile fug după el cu zecile de milioane, nea Adi a întors-o acum ca la Ploieşti, şi ar vrea o implicare a Consiliilor, Judeţean şi Local, care să vină cu 4-5 milioane fiecare, într-o societate din care ar mai face parte şi el, şi în care, cică ar mai putea să fie acţionar orice persoană fizică sau juridică din oraş, numai să sară cu banu’. Şi, dacă s-ar putea, mai ales ăia de la Ford, că a auzit Adi că sunt cu caşcavalu’ pe ei…

Demagogia dusă la extrem din discursul preşedintelui nu mai e însă de mult o surpriză pentru majoritatea fanilor Ştiinţei. Cei pe care Ajică plănuieşte să-i agaţe cu o stratagemă pe care a folosit-o, la vremea sa, şi mentorul Dinel. „Geniala” idee se bazează pe dragostea oltenilor pentru Universitatea Craiova, mai exact pe specularea sentimentelor oamenilor. Mai ţineţi minte când, acum vreo cinci ani, Dinel şi mâna sa dreaptă de atunci, Ajică, au lansat celebra campanie în urma căreia oricine cotiza în conturile fostului miliţian ar fi urmat să devină acţionar al echipei sale de suflet? O mare excrocherie! Câţi dintre miile de fraieri păcăliţi atunci de cei doi borfaşi s-au ales cu vreo acţiune la Universitatea Craiova? Vă spunem noi: nici unul!

Lanţul minciunilor, debitate de boovean cu aceeaşi naturaleţe cu care bea „o cană cu apă”, nu se va opri însă aici. Aberaţiile vor continua şi duminica viitoare, când e posibil să ne şi prezinte vreun filmuleţ cu grandioasa arenă, dar noi vom fi aici, ca să le demontăm, una câte una, spre disperarea urmaşului lui Dinel.

Minciunelule, unde e proiectu’?

Acum exact o lună de zile, adică pe 7 septembrie 2008, Minciunelu ne aburea la Radio Oltenia Craiova, emisiunea care duminică de duminică îi găzduieşte slugarnică inepţiile, cu un plan măreţ al construirii unui stadion „mai mişto ca ăla de la Cluj, unde Paşcanii şi Mureşan au mai şi umflat tarifu’…”.

„Într-o lună prezint proiectu’ şi o să vedeţi noua arenă, deci io zic campionatu’ 2010-2011 voi juca pe noua arena, mai mişto ca aia de la Cluj… Deci io vă spun, io am primele ăştea, în maxim o lună prezint oficial proiectu’ Consiliului Judeţean”, spunea acum patru săptămâni, agramatul domn Minciunelu.

Ieri, 7 octombrie 2008, ar fi trebuit să fie ziua cea mare, când vărul patronului din acte al Ştiinţei, îmbrăcat ca maneliştii, în pantaloni albi de in şi încălţat cu pantofi de aceeaşi culoare, dar fără „şoşete”, însoţit de valetul său, Lucian, trebuia să meargă peste consilierii judeţeni, cu proiectul noii arene.

O armată de ziarişti a dat ocol instituţiei toată ziua, carele de televiziune parcate prin centru au blocat circulaţia, sute de camere de filmat şi de microfoane erau gata să transmită „live” istoricul eveniment şi să capteze cele mai mici detalii, Andreea Esca plănuise să înceapă cu asta ştirile de la ora 19.00, dar, ce sa vezi: nici urmă de Ajică!!!

Aşa cum CRAIOVASPORT a sesizat încă de acum o lună, în bunul obicei al său, Ajică Minciunelu ne-a mai livrat la început de toamnă o vrăjeală, care în mintea lui ar putea ţine loc de investiţii reale sau de vreo performanţă notabilă.

Pe urmele „huliganicilor”

Motivul şucărului recent al lui Minciunelu este, care altul, decât decizia în urma căreia potentul om de afaceri craiovean este nevoit să plătească o amendă la FRF. Şi, cum obrazul său cel gros îl protejează invariabil de orice atac, singura lovitură dureroasă pe care Adrian o poate primi e să-l obligi să dea bani. În mare pană de caşcaval, magnatul din Booveni s-a dezlănţuit la adresa şefilor fotbalului, faţă de care, până acum, nu mai contenea cu laudele:

„Ca să mai apuc şi io vreo zi fără suspendare greu de crezut, că a făcut ei acolo o militărie de regulament, că oricine comentează ceva imediat primeşte amendă şi suspendare. Deci io mă judec cu ei, că e anormal ce se întâmplă, regulamentu’ ăsta contravine dreptului internaţional şi nu pot să dea o lege ei care să contravină unui drept fundamental, deci să îmi bage pumnu’ în gură. Adică pe mine mă pune la dispoziţia unor indivizi care a ajuns la comisia aia pe nu ştiu ce criterii şi îmi dă ei mie amenzi, că aşa vor ei. Asta e o altă îngrădire a dreptului fundamental”.

Când vine vorba de el, Minciunelu nu mai e de acord cu politica pumnului în gură. El vrea acum respectarea drepturilor omului, adică exact ceea ce cereau şi suporterii Universităţii, care nu puteau înţelege cum pot fi sechestraţi la marginea Bucureştiului înaintea derbiului cu Dinamo şi cum li se poate interzice dreptul la liberă circulaţie.

Oare asta nu a fost tot o încălcare a unui drept fundamental, făcută, e adevărat, cu consimţământul total al propriului club, recte al duetului M & M. La dorinţa căruia, la meciul cu FC Braşov, aceiaşi suporteri alb-albaştri au fost bătuţi şi amendaţi pentru că au avut tupeul să spună ce cred despre Ajică, vărul patronului Ştiinţei. Asta n-o fi fost tot vreo încălcare a unui drept „şi mai fundamental”, acela la liberă exprimare? Nici la partida cu Timişoara, când galeriei oltene i-a fost interzis să intre pe stadion cu, atenţie, o coregrafie aniversară a Universităţii Craiova, care împlinea 60 de ani de existenţă, Minciunelu nu s-a mai „răsculat”. Ba chiar l-a delegat pe valetul Lucian să intervină exact pe lângă acei indivizi despre care vorbeşte acum, pentru ca frumoasa intenţie a fanilor să nu se materializeze.

„Şi criminalii dacă sînt prinşi tot au voie să facă apel. Aţi mai pomenit până acu’ aşa ceva? Sînt nişte oameni care stă toată ziua să facă regulamente şi se gândesc ce să mai bage ei prin articole, să mai modifice ceva. Nu au nici o competenţă, nici o responsabilitate şi nici o prestanţă. E un regulament care are articole de se bat cap în cap, deci vă spun io, e o batjocură. Lor le convine, pentru că când se judecă, te încadrează unde vrea ei”.

Dacă n-ai şti ale cui sunt cuvintele de mai sus, ai putea jura că tocmai ai citit vreun comunicat al galeriei Universităţii, deşi fanii Craiovei nu maltratează chiar aşa limba română. Aceasta e însă reacţia lui Ajică Minciunelu, acelaşi om care până ieri a profitat din plin de regulile „care se bat cap în cap” impuse de „indivizii fără competenţă şi prestanţă”, pe care acum îi ameninţă cu tribunalul de la Laussane. Oraş drag lui, pentru că acolo s-a dat decizia interdicţiei la tranferuri, care l-a „acoperit” la fix când rămas fără mălai.

Minciunelu a ajuns acum la vorbele „huliganilor”. Ce poate face? Să protesteze şi el, să-l ia pe valetu’ Lucian şi să se ducă în faţa Casei Fotbalului cu o pancartă, şi să strige cât îl ţin boşogii: „Regulamentu’ e o mizerie!”. Măcar de-ar veni jandarmii, să-l bage-n dubă şi să-i dea şi lui o interdicţie… să mai dea declaraţii! Ar fi o binecuvântare...
Doamne ajută!

3 oct. 2008

Ajică, la fel ca Paszkany

Ajică Minciunelu a adoptat aceeaşi tactică precum Arpad Paszkany pentru ca Universitatea să joace şi ea de la egal la egal cu Chelsea în Champions League. Fanii Craiovei pot sta liniştiţi, totul decurge conform planului, chiar dacă NU este vorba de investiţii de zeci de milioane de euro în jucători şi stadion.

Aşadar, Minciunelu s-a hotărât să îl imite pe Arpad Paszkany şi a ţinut o cură de slăbire în speranţa că fizicul său va fi compatibil cu numele. Finanţatorul clujenilor a scăpat de kilogramele în plus înainte ca echipa sa să câştige campionatul şi i-a servit ca model lui Ajică, acesta eliminând în vara aceasta un surplus considerabil de şunci. Minciunelu şi-a dat seama că doar astfel poate reînnoda firul performanţei la Craiova, deşi planul său este unul centenar.

Oricum, nu contează, fiindcă a decretat că echipa nu a fost a strămoşilor noştri şi nici a noastră, ci a lui şi a copiilor lui în vecii vecilor. Din nefericire pentru el, sloganul era preluat de la un nene pe care îl chema Ştefan cel Mare, iar pe el îl cheamă doar Minciunelu cel mititel...

1 oct. 2008

Valetul Lucian, omologul lui Mureşan, Meme Stoica şi Dinu „Vamă”

Mâna dreaptă a lui Minciunelu, aghiotantul Lucian a fost răsplătit de stăpân cu funcţia de vicepreşedinte al clubului, provocându-ne o criză de râs şi apoi una de nervi, când realizăm cât suntem de jos. Acesta este personajul despre care vom vorbi, fără motiv, sau cu destule, în rândurile de mai jos.

Servitorul mai sus pomenit este cel care, se pare că face toată „treaba murdară”, de la interzisul unei coregrafii aniversare a galeriei oltene până la transmiterea către smardoii cu veste de steward a ordinului de căsăpire a spectatorilor de pe stadion, care nu fuseseră de ajuns chinuiţi de ploaie şi de neputinţa echipei.

În loc să se ocupe de treburi mult mai importante, acest lingău anonim care ar trebui să fie omologul lui Mureşan, Argăseală, Zotta, Meme Stoica, Chivorchian, Marius Stan sau Dinu „Vamă”, îşi pierde timpul cu sabotarea suporterilor Craiovei, invidios că n-a fost niciodata unul dintre ei, inima fiindu-i, se ştie, roş-albastră.

Vă imaginaţi că Lucian are habar de vreun paragraf din ROAF, sau că omul cu faţă de muncitor pe şantier, care urla la portavoce în faţa unei mese pliante, prin Severin sau pe la ţară, texte de genul „Domnu’, veniţi la magazinul mobil!!!” şi „Nu mai citiţi Gazeta de Sud!!!”, are cumva vreun număr de telefon al vreunui conducător cu experienţă, antrenor, impresar sau om de fotbal care i-ar putea recomanda vreun tânăr fotbalist talentat, pe care să i-l prezinte stăpânului?

Nicidecum, valetul are în fişa postului alte îndeletniciri, de la lustruitul pantofilor lui Minciunelu până la comandarea unor chiciuri pentru magazin, dar de mai mult de-atât n-ar fi capabil.

28 sept. 2008

În lipsă de rezultate, ne fălim că iarba creşte

Cel mai iubit fiu al Craiovei, bravul nostru ctitor al acestei tinere echipe a Ştiinţei moderne, lider curajos şi înţelept cârmaci, pe ale cărui tâmple s-a aşezat sarea tuturor furtunilor acestui început de mileniu, tovarăşul Ajică Minciunelu, va sărbători peste patru săptămâni o măreaţă şi nemaiîntâlnită realizare, creşterea ierbii de pe stadion, ne anunţă adresa web de pe tricoul lui Gogoşoiu. Preşedintele Republicii Socialiste Universitatea Craiova ne spune aşa:

„Toţi cei care iubim Universitatea Craiova ne era ruşine cu gazonul care era înainte pe stadion. Am avut o viaţă foarte grea jucând în altă parte, niciodată, să fiu sincer, nu m-am simţit acasă decât aici. Iată că am ajuns şi la ziua când putem spune că acest nou gazon este gata 99 la sută în stare bună de joc.


A fost greu chiar dacă unii ne-au luat peste picior. Am reuşit să refacem gazonul care cândva a făcut istorie în fotbalul craiovean şi românesc. Sper să intre în circuit odată cu darea lui în folosinţă. El se află aproape de finalizare, în maxim patru săptămâni poate fi bun de joc. O să mă consult şi cu Napoli şi cu băieţii. 99 la sută arată foarte bine, foarte pufos, foarte gras. Se poate spune că operaţia a fost reuşită. Eu voiam ca, încă de la meciul cu Timişoara, să jucăm pe el, însă au fost mici probleme, dar mai bine mai târziu decât niciodată”

Dragul, bravul şi agramatul nostru conducător suprem, noi, suporterii Universităţii Craiova, te anunţăm pe această modestă cale, intitulată sugestiv craiovasport.blogspot.com, că nu gazonul a făcut istorie în fotbalul craiovean şi românesc, ci neşte băieţi pe numele lor mici Nelu, Petrică, Silviu, Costică, Nicolae, Aurică, Rodion, Ilie, Zoli, Mircea, Gheorghiţă sau Sorin...

Şi, ca să readuci pe cele mai înalte culmi această echipă înconjurată de vreo 60 de ani (aniversare de care ai uitat) de pasiunea noastră, tovarăşe, te sfătuim preteneşte, să investeşti bani adevăraţi în jucători de valoare, în loc să ne spui „cât de greu ţi-a fost” cu iarba buclucaşă şi cum „te-a luat unii peste picior”, îndoindu-se, netrebnicii, de calitatea „celei mai speciale seminţe” de gazon din lume, pe care au semănat-o muncitorii conduşi exemplar de inginerul acela..., văr primar după tată cu patronu’ de la Chelsea.

Dar, ca să nu stricăm momentul solemn la care ne îmbie site-ul promovat pe tricourile tinerelor vlăstare din pepiniera noastră, ca cum ar fi Barbu, Buşu sau Gogoşoiu, drag tovarăş Ajică Minciunelu, îţi scriem azi, aici, că te iubim, te vom iubi şi nu vom căuta altă cale, decât cea din planul tău pe termen lung. Tinereţea noastră ţi-o dăruim ţie şi alta nu vom mai avea. Te iubim, dar nu demagogic, ci în intimidate, dimpreună cu familiile noastre, cu toţi vecinii noştri de pe scară, cu întregul oraş, înfloritor înainte de a fi confiscat de duşmanii tăi, care nu au dat nici o cană cu apă plată la echipă, lăsând acest lucru doar în seama maseorilor Tufan şi Bamse.

Pentru Universitatea Craiova, căreia îi eşti geniu tutelar, ai făcute mai multe decât au făcut, pentru echipele lor, toţi Becalii, Paszkanii, Turcii, Iencii, Bucşarii şi Porumboii la un loc. Ajică, eşti un geniu binecuvântat, ai lângă tine o familie excepţională, iar la lumina grijii tele părinteşti creşte un tânăr patriot revoluţionar, din ce în ce mai matur şi mai serios, în care deja simţim că se regăseşte un viitor conducător strălucit: însuşi fiul tău, Aditză!

Trăiască Ajică Minciunelu şi gazonul, care „creşte foarte pufos şi foarte gras şi va intra în circuit odată cu darea lui în folosinţă” !!!

23 sept. 2008

ACROBAT FĂRĂ PLASĂ

Gura de oxigen din Ialomiţa, venită după două înfrângeri consecutive, a readus, pentru moment, liniştea pe malul Jiului. Aceste rânduri vin ca o reacţie de frustrare faţă de neputinţa unei echipe demne de un altfel de prezent. Minciunelu ne-a îngropat speranţele în sărăcia care-l bântuie şi pentru care ne-a vândut Stelei anul trecut.

Ne rugăm la Dumnezeu ca mimul lui Becali să câştige la Loto şi aşteptăm iarna cu înfrigurare, pentru că doar o campanie adevărată de achiziţii poate salva speranţele noastre. Dinamo şi Timişoara nu ne-au lăsat nici un punct două etape la rând şi doar victoria nesperată şi parţial norocoasă de la Urziceni ne-a scos din „vrie”, ca să-l cităm pe amărâtul care ne conduce clubul.

Megalomanul cel parvenit a intrat într-un joc prea periculos pentru el. Minciunelu e acum pe sârmă şi trebuie măcar să-şi ţină echilibrul până la capăt. Pentru că dacă va aluneca, istoria îl va înghiţi ca pe un fir de praf de pe trofeele pierdute ale Ştiinţei.

În război deschis cu fanii, care l-au înjurat din nou, patronul de carton alunecă-n prăpastie şi e salvat în ultima clipă de câte o victorie eroică a strategului Napoli. Poate că Minciunelu va reuşi să prelungească această agonie în care Craiova se zbate sub conducerea sa, dar dacă Universitatea se va afunda prea mulţi ani prin mâlul de la mijlocul clasamentului, ospătarul care dă azi interviuri ar putea fi părăsit şi de ultimul om care încă îl mai protejează, probabil nu pe gratis: Ilie Balaci. Şi atunci va fi începutul sfârşitului.

19 sept. 2008

Extraordinar, senzaţional, inclusiv, fantastic !!!

Ziarul al cărui site tronează pe tricoul craiovenilor ne anunţă, în numărul său de azi, că domnu’ Minciunelu ar fi obţinut o victorie fără precedent în lupta sa cu forţele răului. Cică Adrian-cel mai mare barosan, ar fi reuşit de unul singur să îi convingă pe şmecherii de la FRF să scoată capii de serie la tragerea la sorţi din fazele Cupei României. Adicătelea, tocmai al nostru pezident, ar fi reuşit să facă în aşa fel încât Ştiinţa să aibă mai puţine şanse de a juca în optimi cu Dinamo, Steaua sau CFR.

Cum a câştigat el această crâncenă bătălie? Evident, şi-a dorit mai mult victoria şi, cu puţin noroc, a făcut o figură frumoasă. Mai concret, speriaţi de numele său, de temut în toată Europa fotbalistică şi nu numai, dar şi de personalitatea sa impunătoare, băieţeii din gaşca lui Mircea Sandu n-au avut încotro şi, ne spune Ediţia, au aprobat în Comitetul Executiv al Federaţiei cererea lui Minciunelu.

Nu mai comentăm informaţia în sine, nici n-am avea de ce de altminteri, suntem siguri că e reală şi lucrurile nici nu se puteau întâmpla altfel. Din contră, nu înţelegem tonul de senzaţional care răzbate printre rândurile ştirii !?! Ca şi cum s-ar mai fi îndoit cineva de relaţiile şi influenţa pe care le are în fotbalul mondial Ajică Minciunelu.

Apropo, la data de 22 septembrie, longitudinea astronomică a Soarelui va fi de 180 de grade, dar asta nu deoarece acesta ar fi momentul echinocţiului de toamnă, ci pentru că „preşedintele” i-a dat un telefon Sfântului Dumitru şi i-a cerut acest lucru. Ultimul, onorat că Ajică (foto, chiar în momentul în care discuta cu Sanctitatea Sa) are biroul chiar pe strada care-i poartă numele, i-a promis că propunerea va fi aprobată în Comitetul Executiv al Raiului.

17 sept. 2008

CĂUTĂTORII DE TALENTE

Victoria lui CFR Cluj la Roma a venit ca o palmă peste chelia lui Minciunelu. La fel cum, locul ocupat acum în campionat de Unirea Urziceni, este un croşeu aplicat în plină figură ochelaristului. De ce? Pentru că aceste echipe, împreună desigur cu Timişoara, cu Vasluiul, ne arată că provincia se poate bate cu capitala atunci când există bani şi o organizare profesionistă.

De ce nu le urmăm şi noi exemplul? E simplu, pentru că prin conturile lui Minciunelu bate vântul, şi pentru că megalomania „preşedintelui” sufocă orice urmă de profesionalism. Şi, din păcate, pentru patronul Ştiinţei nici măcar suporterii nu mai contează, cu excepţia momentelor când aceştia cumpără bilete, umplu stadionul şi îi pun bani în buzunarul său cel gol.

Retorica lui Minciunelu păcăleşte, încă, o parte a publicului Craiovei, pe care îl manipulează, trebuie să recunoaştem, cu o măiestrie feroce. Sunt deja destui ani de când fanilor li se promit performanţe cu jucători tineri, majoritatea nişte anonimi prezentaţi ca viitori Kaka, Balaci, sau Maradona. Unde sunt azi Velcovici, Săceanu, Stemat, Stăvaru, Gîrlă sau „micul Kaka” Ryan Lee Clarke? Ca să nu ne mai amintim de Ionescu, oferit ca bir idolului Gigi Becali…

Ştiinţa e într-o continuă campanie de întinerire a lotului, iar scuzele cu celebra şi mereu invocata lipsă a experienţei au devenit penibile. Universitatea e grădiniţa Ligii I, iar Minciunelu e bufonul campionatului. Urziceniul a promovat odată cu noi, i-a lăsat libertate totală lui Petrescu şi acum e-n UEFA şi lider în clasament, Vasluiul îi ţine isonul şi le-a bătut deja pe Steaua şi pe CFR, în timp ce nouă ni se cere să fim onoraţi că avem cea mai tânără şi de o eternă perspectivă echipă din campionat. Suntem doar nişte căutători de talente (pe care atunci când le gasim, le vindem Bucureştiului), pentru care locurile 8-10 vor fi, din păcate, singurul obiectiv realizabil.

Mitică, laudă-l pe Minciunelu!

Din biroul său de la Niuiorc, nea Ajică a urmărit marţi seara, încordat şi iritat, meciul din Liga Campionilor dintre AS Roma şi CFR Cluj: „Ce bine joacă aştia, bă, fir-ar ai dracu să fie!” (la al doilea gol al lui Culio), a explodat plin de nervi „preşedintele”, stând pe un fotoliu, cu pantalonii ridicaţi pân’ la genunchi, în timp ce unul Lucian, valet de meserie, aşezat în genunchi în faţa unui lighean, îl spăla tacticos pe picioare.

„Aşa e şefu’, joacă bine, bravo lor!”, a glăsuit servitorul.

„Taci bă, că nu vorbeam cu tine, de unde dracu ştii tu cum joacă, că nici nu te uiţi la meci, eşti cu spatele la plazmă!?”

„Aşa e şefu’, sunt cu spatele, mă scuzaţi…”, spuse valetul, în timp ce îl freca pe barosan cu piatra ponce pe călcâiul piciorului stâng.

„Dacă bate ăştia pe Roma îmi sare toţi în cap, că ete ce face Paşcani la Cluj, bagă bani mulţi la echipă, tu de ce nu aduci jucători să jucăm şi noi aşa prin Europa? ...Mâine trebuie să spun că au avut mare noroc că a jucat Roma prost, da’ o bag iar pe aia, că copii ca ai noştri n-are nimeni şi noi în următorii cinci ani vom fi mai buni ca cefereu’, şi io zic că pune fraierii iar botu’, nu bă?”

„Da şefu’, pune sigur!”

..................................................................................................................

Cam aşa a trăit meciul mai sus menţionat preşedintele Ajică, iar aceasta este starea de spirit care l-a dominat în orele de după căderea Romei, deşi astăzi, pentru presă, va declara altceva.

Pe editie.ro, puteam citi săptămânal declaraţii de la Dragomir, în care nea Mitică îl ridica în slăvi pe Minciunelu pentru „curajul său extraordinar de a promova tinerii”. Doar cei mai naivi dintre noi nu ştiu însă că adevărul e cu totul altul: Minciunelu nu are de fapt bani să facă altceva, pentru că, de când a luat echipa de la mentorul său, Dinel, nu a făcut decât să trăiască din împrumuturi luate de la diverse personaje din Craiova. Curajul preşedintelui, ras în cap ca să pară interlop, e de fapt o mare minciună, e exact impotenţa sa financiară, sărăcia în care se zbate clubul din Bănie.

Chiar şi marele Ilie Balaci, pe care orice olten îl repectă prea mult ca sa-l „certe” vreodată, încearcă de o bună bucată de vreme să şteargă noroiul care s-a aşezat pe ochelarii lui Minciunelu. De ce face asta „minunea blondă”? Vom înţelege într-o bună zi, mai devreme sau mai târziu... Acum însă, când victoria CFR-ului pe Olimpico, visul frumos al Ardealului, le trece tuturor prin faţa ochilor închişi, toţi şi-au schimbat discursul. Dar aveau ei nevoie de o astfel de dovadă, chiar aveau nevoie de această seară de septembrie ca să vadă ceea ce noi, nespecialiştii, am prevăzut demult? Sau interesul îi făcea să ne mintă frumos, iar acum superba realitate de la Cluj le bate obrazul şi îi obligă să mai spună, din când în când, şi adevărul?

„Îi felicit pe cei de la CFR Cluj. Au investit mult şi roadele se văd. Au jucat extraordinar, dacă bat şi pe Bordeaux, deja pot să scoată rezultate mari în Ligă. Pe Chelsea e greu să îi baţi, ăia au o selecţionată mondială acolo”, a spus Mitică Dragomir, o reacţie pe care vă garantăm că nu o veţi găsi pe site-ul de pe tricourile Ştiinţei, pentru că este într-un total contrast cu „planul pe termen lung şi cu investiţii zero” al lui Minciunelu.

„CFR a jucat într-adevăr extraordinar, au făcut-o cu plăcere, deja putem să încercăm să visăm frumos. Dacă bat Bordeaux şi fac un egal cu Roma, cu 7 puncte pot spera la calificare. Acum să nu facem calcule, doar să visăm frumos. Au jucat excelent, fără presiune pe ei. Eugen a jucat bine astăzi, a dat două pase extraordinare de gol”, a spus şi Balaci acum, după ce de mai multe ori ne-a explicat cum strategia lui Mititelu de a-i promova pe Gogoşoiu şi Barbu e mai bună. „90% dintre străinii din Liga I, inclusiv foarte mulţi de la CFR, nu-mi plac, pentru că nu au valoare şi nu sunt peste copiii noştri”, ne transmitea, nu demult, Ilie Balaci.

„Victoria CFR-ului este o mândrie pentru România, dar la fel de important este şi jocul excelent. CFR a fost mult peste Roma, a jucat cu dăruire, ambiţie şi din punct de vedere tactic mai bine. CFR a început un pic ezitant meciul, dar după ce a primit golul, a demonstrat că este o echipă mare” este şi părerea lui Mircea Sandu.

Aşteptăm acum declaraţiile Minciunelului, care să ne explice cum a făcut Universitatea egal la CFR Cluj, şi deci, dacă aredelenii au bătut-o pe Roma cu 2-1, e clar că şi noi am fi câştigat pe Olimpico, poate chiar la o diferenţă şi mai mare. Mai ales că avem “valenţe de cupele europene”, nu?

12 sept. 2008

Bani să fie, că Arnold face tribune la toată lumea

Cel cu care Ajică Minciunelu a dat mâna înaintea celor de la CFR Cluj, Arnold Bosch (alias „Adam Boş”), a vizitat astăzi Bănia la orele după-amiezii. El a mers la Prefectură unde a fost primit de câţiva membri ai Consiliului Judetean, dar unde a sosit şi bunul său prieten din copilărie, Ajică, cel care nu putea rata o astfel de întâlnire.

Reprezentantul firmei belgiene, care a realizat şi tribunele din Gruia, a discutat cu oficialităţile locale despre posibilitatea unei astfel de construcţii la Craiova. Cu siguranţă că, dacă cei interesaţi vor avea „caşcaval”, orice companie, nu numai „domnu’ Boş” (foto), ar fi dispusă să construiască tribune, stadion, mall, zgârie-nor sau orice altceva pentru care există finanţare.

Şeful Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa, spune: „Noi, CJ-ul, suntem proprietarii unui bun de preţ, şi anume stadionul Tineretului. Pe acest teren, de-a lungul timpului am vrut să facem diverse activităţi şi să primească destinaţii diferite. Fiind o discuţie incipientă, CJ nu respinge o idee prin care acest stadion ar putea să redevină utilizabil”.

Din câte ne duce pe noi mintea, din declaraţia lui Prioteasa nu se înţelege prea clar că intenţia ar fi ca autorităţile să suporte o astfel de posibilă investiţie, mai ales că, din practicile anterioare, e clar că dacă statul face o concesionare pe termen lung, să zicem jumătate de secol, cel în favoarea căruia s-a făcut concesionarea suportă finanţarea diverselor proiecte.

Sceptici din fire, noi nu credem nici în ruptul capului că, la Craiova, „caşcavalul” ar putea veni din vreo sursă privată, iar dacă aceasta se numeşte Ajică Minciunelu, punem rămăşag cu oricine că totul va rămâne doar la stadiul de declaraţii festiviste înaintea meciului cu Timişoara, unul „special”.

Nea Adi spune, din nou, lucruri...

Cum ne-am obişnuit, nea Aditză de la Niuiorc nu şade departe de microfoane şi telefoanele presei, nici să-l pici cu ceară. Şi pentru ca părerea sa să apară pe undeva şi el să beneficieze de orgasmul de zi cu zi, a trebuit să facă notă discordantă cu toată România, să se uşureze puţin contra alizeului.

Din fotoliul său impozant, luându-şi poziţia obişnuită, adică mâna direcţionată în posterior, Minciunelu decretează că Piţurcă ar trebui să rămână la naţională, excitat probabil de faptul că Florin Costea a jucat cu Feroe, deşi de „Costică” era nevoie astă-vară cu Italia sau Olanda, mai ales că atunci era în formă maximă.

„Părerea mea este ca s-a sărit calul cu privire la aceste acuze care i se aduc lui Piţurcă. S-a uitat prea uşor lucrurile bune care le-a făcut. Trebuie lăsat să îşi continue munca. A pierdut un meci dar sunt şanse reale de calificare. În ciuda unui început foarte prost, sunt sigur că naţionala se va califica”, spune omul ahtiat după publicitate. Nu se ştie la ora aceasta dacă însuşi Minciunelu a formulat dezacordul din text şi dacă nu posedă noţiunea de acuzativ sau chiţibuşarii săi redactori de la editie.ro au vrut să-şi ia peste picior patronul.

11 sept. 2008

Gogoşile brutarului

După ce l-a vândut pe Ionescu şi a mai luat nişte bani de la Gigi Becali ca să poată termina şi acest sezon şi să primească licenţa pentru următorul, Minciunelu a început să umfle nişte jucători obscuri de la echipa a doua, pretinzând că ar fi, nici mai mult nici mai puţin, decât cele mai mari talente ale României de la Balaci încoace.

Sub motto-ul săracului, „Nu mai transferăm jucători, că nu mai pot să crească ăia mici”, Minciunelu ne omoară de ceva timp cu Gogoşoiu, un borac de la Primăvara care la prima vedere nu pare să aibă mai mult de 40 de kile. O fi copilul talentat, dar Napoli nu şi-a făcut curaj până acum să-l lase în teren, deşi s-ar putea să nu aibă încotro, în cazul în care vom mai avea 1-2 indisponibili în etapele următoare.

Deşi interdicţia la transferuri a Craiovei a expirat de la 1 septembrie, Minciunelu nu aduce vorba de achiziţii. A pronunţat însă două nume, Iacob şi Sânmărtean, doi fotbalişti răsuflaţi, ideali din punctul de vedere al „nefinanţatorului” Craiovei, pentru că nu ar fi dat bani pentru a-i aduce.

E posibil ca pretenţiile acestora să nu fi fost deloc „mititele”, aşa că vulpea când nu a ajuns la struguri a zis că sunt acri. În schimb, pepiniera Craiovei produce pe bandă rulantă după mintea lui Minciunelu, chiar dacă echipa a doua nu a reuşit să câştige nici campionatul Ligii a IV-a, în timp ce Dinamo II evoluează lejer în B, iar Steaua II sau CFR II au şanse să ajungă in 16-mile Cupei.

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...