21 mai 2011

Miting pentru Ştiinţa

ALIN FORNADE: Miting pentru Ştiinţa  
Suporterii Craiovei ies în stradă de dorul echipei, participă la o cruciadă în numele amintirilor

Cimitirul e chiar la şosea, pe o colină. Dacă treci prin comuna Petreşti din judeţul Alba, pe drumul spre Sebeş, e de ajuns să ridici capul peste volan. N-ai timp să-ţi faci cruce, că o altă imagine te tulbură. Deasupra cimitirului o mînă neinspirată a scris “Groapa de gunoi”. Un mod straniu de a semnala locul unde se depozitează deşeurile comunei.

O senzaţie la fel de neplăcută ne-a produs şi tirada lui Gigi Becali, care anunţa că a pregătit o valiză pentru olteni, să-i motiveze în meciul cu Gaz Metan. Fanii tocmai au aşezat o bandă neagră pe blazonul “Ştiinţei”, în semn de doliu, cînd fanfaronul din Pipera a învîrtit cuţitul în rana Universităţii. Dacă valiza era un cadou pentru Mititelu, să-şi împacheteze palavrele şi să plece departe, am fi apreciat gestul. Aşa, e încă o umilinţă pe care o îndură oltenii. De la paşalîc dinamovist, Universitatea a devenit în ultimii ani feudă roş-albastră. Jocuri suspecte, declaraţii mieroase, un bilanţ ruşinos pentru juveţi în partidele directe.

Pînă să-l declare FRF persona non grata, pe Adrian Mititelu l-au repudiat suporterii Craiovei. Minciunile nu mai ţin, circul nu mai vinde bilete. Duminică, fanii Universităţii organizează un miting în Bănie, un protest împotriva lui Adrian Mititelu, patronul vinovat de retrogradarea echipei şi de amputarea speranţelor. E un strigăt de revoltă, un apel către autorităţi şi oamenii de afaceri să se implice. Au ieşit în stradă şi suporterii Universităţii Cluj, ai Politehnicii Timişoara, ai Petrolului, ai Rapidului. Fără violenţă, fără scandal, în numele amintirilor.

Au început diversiunile, nu le cădeţi în plasă. Fiţi măcar în acest moment împreună! Nu e un efort prea mare să ieşiţi duminică în oraş, să vă întîlniţi cu camarazii din peluză. Nu răspundeţi la provocări. Neţoiu se plîngea că e contestat de fanii cu cazier, Mititelu e mult mai vocal şi mai pregătit pentru un război de gherilă. S-a antrenat timp de şase ani jonglînd cu fumigene.

Fiţi inteligenţi şi inspiraţi. Lupta pentru eliberarea Universităţii nu va fi uşoară.

6 comentarii:

  1. CRAIOVA LIBERA!!!!!!!!!

    TOATA LUMEA LA MITING DACA MAI VRETI SA PUTEM SPERA!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. frumos,pacat k lumea nu si da seama k acest miting trebuie sustinut de toata lume, trebuie sa fim cat mai multi.GATA cu plangerea de mila, trebuie sa punem mana pe arme, trebuie sa luptam pt MAREA NOASTRA IUBIRE,nu trebuie lasata sa MOARA...

    RăspundețiȘtergere
  3. RUSINEEEE mititelu ESTI O MIZERIE !!!!!!!!!! ITI BATI JOC DE OAMENII CARE AU VENII LA STADION INDIFERENT CA ECHIPA E IN A SAU B !!!! SA ITI FIE RUSINEEEEE NICI MACAR NU AI ANUNTAT CA NU DAI BILETE !!!!!!! PLEACAAAA LASA-NE NU POTI SA TI O ECHIPA CA UNIVERSITATEA IN DIVIZIA A PLEACAAA LASA PE ALTU !!!! CE POATE FI MAI RAU DECAT ATAT!

    RăspundețiȘtergere
  4. sunt un simplu suporter, care este DEZGUSTAT de tine...in viata mea nu am fost atat de scarbit de un om, cum sunt de tine minciunelule...CRAIOVA ESTE IUBITA MEA,si din pacate CURVA TA.

    RăspundețiȘtergere
  5. fututi familia in gura de brutar infect!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...