10 ian. 2011

Prinţul deşertăciunilor

Ilie Balaci:
“Mi s-a părut groaznic că publicul craiovean a scandat numele unui alt tehnician în momentul în care Ţicleanu era antrenor principal. A fost comandă, asta e clar! I s-a strigat numele lui Piţurcă, iar după două săptămîni a fost adus ca antrenor.

Mititelu a băgat la Universitatea 23 de milioane de euro din banii familiei lui. Vă daţi seama cum ar fi trăit copiii lui fără Craiova? Haideţi să vedem cîţi bani a costat echipa, cînd a luat-o de la Caracal, cît au costat stadionul, terenurile de antrenament, fotbaliştii aduşi şi plătiţi cu sume imense pentru fotbalul românesc.”

Şirul continuu al declaraţiilor duhnind de falsitate pe care le acordă Ilie Balaci despre Craiova, în ultima perioadă cu o cadenţă de mitralieră, ne face să tragem o concluzie tot mai evidentă: Ilie urmăreşte ceva, cel mai probabil o funcţie la club bine remunerată şi de aceea îl atacă aproape zinic, de obicei indirect, pe Victor Piţurcă. Îndoielile în privinţa sincerităţii lui Ilie le aveam demult, de când Iliuţă spunea orice numai să îl mai spele puţin pe mizerabilul Mărin, care-l angajase la club cu un salariu uriaş, ca de fotbalist activ. Toată lumea se mira cum de îl plăteşte booveanul regeşte pe Balaci -peste 100 de mii pe an-, când rolul său nu era decât cel de a da declaraţii, pentru că el nu făcea nimic altceva, deşi avea titulatură pompoasă: meneger. Mărin îşi cumpărase trofeul de care avea nevoie şi pe care să-l expună în vitrină, ca să-l vadă suporterii şi să tacă, în timp ce el îşi bătea joc de ei.

După ce l-a făcut de căcat pentru că a acceptat să vină şi să fie sluga lui Minciunelu, care, spunea chiar Ilie, făcuse tactica şi stabilise lotul de jucători (aşa cum a făcut mereu), Balaci îi tot linge rănile lui Ţicleanu, cică nedreptăţit de publicul craiovean care nu l-a susţinut pe el, deşi în realitate era doar secundul trimis la caterincă pe bancă de antrenorul Minciunelu. Dar lucrul cel mai trist din tot comportamentul lui Balaci este acela că el face totul intenţionat. Ilie înţelege foarte bine cum stau de fapt lucrurile, dar preferă să ne prostească în faţă din interes. Balaci acuză fanii într-un mod penibil, ca şi cum oamenii ar fi de condamnat că nu au avut încredere într-o paiaţă de antrenor (Aurel doar vorbeşte coerent la televizor şi deci are o relaţie bună cu ziariştii, care îşi fac emisiunile cu el), pe care chiar el l-a criticat pentru compromisul pe care l-a făcut şi care l-a descalificat ca profesionist.

Suporterii nu au avut nici un fel de empatie pentru Ţicleanu tocmai pentru că Aurel nu a avut nici un pic de personalitate, dovedindu-se a fi doar un nou actor cu rol mărunt din piesa de teatru regizată de Minciunelu. Lumea i-a strigat numele lui Piţurcă din primul moment în care s-a zvonit că ar exista măcar o mică şansă ca fostul selecţioner să accepte să vină la Craiova. Dacă ar fi fost doar o parte a galeriei cea care i-a scandat numele, pe Balaci l-ar fi putut crede cineva dacă acuza o “comandă”. Dar numele lui Piţurcă a fost scandat, din prima secundă şi până la sfârşitul ultimei etape din 2010, de întreg stadionul. Iar stadionul chiar a fost “întreg”, pentru că el s-a umplut de oameni şi de optimism odată cu venirea lui Piţi.

Suporterii l-au văzut pe noul manager ca pe un salvator, fiindcă nimeni nu mai are încredere în Minciunelu. Asta i s-a părut “groaznic” lui Ilie, care insinuează la mişto că un stadion întreg a primit comandă de la Mărin. Ca şi cum cineva ar mai fi avut încredere în boovean sau ca şi cum ar fi fost cineva de partea lui Ţicleanu şi era nevoie de o comandă pe care lumea să o asculte hipnotizată şi să renunţe la susţinerea pentru Chiose… Ilie se preface că-l acuză pe Minciunelu că a greşit faţă de Ţicleanu, ca să pară sincer, pentru ca apoi să-l apere, spunând că a cheltuit nişte sume uriaşe, dar fictive.

De la cele “peste 20 de milioane” cheltuite de Mărin, de care ne vorbea acum 3 zile, Balaci a ajuns la fix 23. Nu ştim de ce nu 25 sau 20. Probabil că Mărin, cititor fidel al CRAIOVASPORT, i-a spus că suma nu trebuie să fie rotundă, ca să pară credibilă. Ilie, te întrebăm din nou, de unde a luat aceşti bani Minciunelu, care nu are nici o afacere şi deci nici o sursă de venit? Balaci ştie că booveanul a ţinut până acum clubul exclusiv din drepturi TV, vânzări de bilete, sponsorizări, reclame şi alte sume care au venit ]n mod natural la club (dar nu din conturile sale). Singurii bani investiţi de Minciunelu în transferuri au fost cei 900.000 de la cumpărarea “lotului Caracal”, cele câteva zeci de mii de euro pentru fraţii Costea şi apoi achiziţionarea lui Prepeliţă şi Tănase de la Piteşti, pentru aducerea cărora a plătit în natură, Penescu primind un teren de un million şi ceva de euro. Toţi ceilalţi jucători au venit gratis la Craiova, pentru că booveanul a adus numai fotbalişti liberi de contract.

Dacă adunăm şi redecorarea oficialei şi vestiarelor (Balaci vorbeşte de “cât a costat stadionul”, de parcă booveanul ar fi construit vreun stadion şi noi nu ştim), plus schimbarea gazonului pe 3 terenuri, 2 de antrenament şi unul cel oficial, ajungem la vreo 5-600 de mii de euro. Deci, în total aproximativ 1 milion şi jumătate de euro (spunem euro cu generozitate, pentru că unele sume au fost în dolari, ca şi salariile tuturor fotbaliştilor Ştiinţei), plus terenul cedat lui Cornel “pân la coadă crecă nu ştiu” pentru Prepeliţă şi Tănase. Sunt cam singurii bani pe care megalomanul rupt în cur i-a adus de la el în 6 ani ca să întărească echipa. În rest, el doar a pus diferenţa dintre drepturile TV şi valoarea totală a contractelor jucătorilor, şi acelea negociate într-un mod lipsit de sens. Aproximativ un milion pe an. Au fost banii primiţi în tranşe de la o firmă străină contra unui teren pe care respectivii doreau să construiască un market. De 2 ani, când respectiva compania a încetat să mai achite, au apărut şi marile probleme, Mărin fiind nevoit să trăiască doar din împrumuturi, de la o lună la alta.

Balaci ne sfidează şi ne insultă inteligenţa cu aceste manipulări jenante, contrazise de mai mulţi foşti coechipieri care nu au interese în zona booveană. Cel mai recent, Sorin Cârţu a avut demnitatea de a spune adevărul: Minciunelu “nu e un patron care ţine echipa, ci e un patron întreţinut de echipă”! În sezonul acesta, pentru că locul ruşinos ocupat de Ştiinţa Severin anul trecut a făcut ca banii din drepturile TV să fie mai puţini, Minciunelu a intrat într-o criză profundă şi a apelat la Piţurcă. De ce? Pentru că grosul “bugetului”, care provenea din aceste drepturi, nu a mai putut acoperi salariile fotbaliştilor şi cheltuielile cu deplasările şi cantonamentele echipei. Acesta este, pe scurt, adevărul pe care Ilie Balaci nu-l spune, preferând să ne spună poveşti de adormit copiii.

Ilie, ai alunecat în ridicol! Lasă publicul în pace, nu eşti tu în măsură să judeci şi să condamni zeci de mii de suporteri şi, până la urmă, un oraş întreg! Ai fost cel mai mare pe teren, te-am iubit ca fotbalist, dar în afara lui nu ne mai placi! Deloc!




PS. Iată o mostră de manipulare, mascată de o părere “de geniu” a unui fost fotbalist de geniu. Nu-i aşa că aveţi cu toţii senzaţia că sunteţi nişte cretini care nu înţeleg nimic din acest sport, prea complicat pentru voi, oamenii de rând?

Ilie Balaci:
“Toată lumea e încîntată de Wobay, dar mie nu-mi place. Cele mai multe stopuri le face cu talpa, iar asta e o execuţie pe care o vezi doar la fotbalul de sală, cînd nu ai cum să opreşti mingea pe o suprafaţă dură. Cînd au avut o ofertă destul de interesantă pentru Wobay, le-am spus să îl dea, pentru că blochează jucători precum Gîngioveanu sau Firţulescu”.

Traducerea CRAIOVASPORT:
Toată lumea e încântată de Wobay, dar mie nu-mi place. Ce atâta încântare, ăsta face stopurile numai cu talpa. Trebuie să-l discreditez puţin, că mi-a trasat sarcină Mărin şi eu îl ajut la greu, poate mă pune iar ceva pe-acolo. Vă daţi seama că negru’ ăsta nu o să mai joace din retur, e imposibil din cauză că Ajică are datorii mari şi cum ăsta e extracomunitar, nu va mai avea drept de muncă. Deci comanda pe care am primit-o e să zic nasoale de el, ca să nu-i sară lumea în cap lu’ patronu’. Nu contează că în viziunea lu’ Piţurcă a fost un jucător exponenţial şi strategia lu’ Piţi s-a cam bazat pe el. Ştiu că toţi au văzut că Wobay a renăscut cu Piţurcă, da’ acu’ dacă Ajică mi-a spus să declar aşa… Oricum, eu sunt sunt specialist în declaraţii din astea ciudate. Da’ pot să zic orice dacă semnez Ilie Balaci. Ştiţi că orice prostie dacă dacă e semnată de Balaci capătă deodată altă valoare şi unii chiar se apucă s-o dezbată.

18 comentarii:

  1. daca nu aduceati atatea argumente ar fi putut unii sa va acuze ca va luati de balaci,dar nu au cum.lucrurile sint simple:balaci abereaza nu stiu din ce motive.

    RăspundețiȘtergere
  2. Muicelu ii dadea lu Balach 10.000 de euro pe luna atat avea salariul.Se poate verifica.Balaci vrea totusi sa fie neaparat antrenor asta e oful lui,ca asa bani ar avea nu sta in banii lu Muicelu.Sunteti tari ca sunteti singurii care spuneti adevaru!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ilie nu mai bea tata.....

    RăspundețiȘtergere
  4. Balaci e satul de whisky si de aia spune lucruri traznite oricum sper sa nu mai apara pe la club ca imi schimb definitiv parerea despre el

    RăspundețiȘtergere
  5. Nea' Ilie de ce nu iti vezi dreaba dumitale? Lasa-ne in beleaua noastra nu ne mai supara....

    RăspundețiȘtergere
  6. de ce e balaci mereu rosu la fata?de la macheu sau e doar bronzat?

    RăspundețiȘtergere
  7. RESPECT PENTRU BALACI FOTBALISTUL.omul balaci M-A DEZAMAGIT COMPLET.

    RăspundețiȘtergere
  8. nu cred ca balaci spune ceva la comanda! omul are coloana verticala mie imi place si il apreciez! cred doar ca nu stie f exact situatia

    RăspundețiȘtergere
  9. BALACI STIE F BINE CUM STAU LUCRURILE DAR VREA SA ISI FACA SI EL UN INTERES CU MITI

    RăspundețiȘtergere
  10. Balaci sa taca el e un mare zero ca antrenor si nu stiu cat mai valoreaza si ca om

    RăspundețiȘtergere
  11. Balaci mai e bun decat la whisky si la rummy in rest nici sa f.. ceva nu mai poate

    RăspundețiȘtergere
  12. Toata lumea la reunirea lotului maine sa il convingem pe Piti sa ramana sa se pishe pe Muicelu

    RăspundețiȘtergere
  13. La ce ora e conferinta lui Piti vreau sa vin si eu sa asist

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu s-a anuntat probabil dimineata o sa spuna Piti ceva despre situatia de la club...sper sa nu plece

    RăspundețiȘtergere
  15. Daca pleaca Piti booveanul e mancat o sa il urmareasca lumea pe strada nu o sa mai scape e ultima marsavenie pe care ne-o face

    RăspundețiȘtergere
  16. CRAIOVASPORT TRAGETI UN SEMNAL DE ALARMA CA ESTE ULTIMA SANSA A CRAIOVEI PITURCA DACA PLEACA SUNTEM PIERDUTI

    RăspundețiȘtergere

Praetoria lui Gogoașă, "armata" privată a familiei Mititelu, se chinuie tot mai mult să continue manipularea

Armata familiei Mititelu își face marketing... E "revolu ție" mare la Praetoria.  Mititelu e speriat de moarte și nu mai șt...