7 iul. 2010

Ajică vrea să facă bani chiar din istoria de care-şi bate joc

Preşedintele brendului, Ajică Mărin Minciunelu (zis şi inventivu’), anunţă cu surle şi trâmbiţe că va pune în vânzare 3.000 de tricouri cu numele sacrului Ion Oblemenco. Iniţiativa pare lăudabilă, lăsând la o parte că ea trebuia să presupună un model de tricouri care să le imite pe cele ale Campioanei Unei Mari Iubiri şi nu pe cele care le vor purta la Severin nişte proaspăt salvaţi de la retrogradare...

În mod normal şi la un club normal ideea ar fi deci de apreciat, cel mai iubit jucător al echipei din toate timpurile meritând chiar periodic astfel de omagieri. La fel şi suporterii, care pot avea acum ceea ce le era imposibil să-şi procure pe vremea când evoluau Oblemenco, Balaci, Donose, Cârţu, etc. Numai că în ograda lui Ajică MM (primul M e de la Mărin, celălalt prenume al booveanului, nu fiţi răutăcioşi!) tot ce se întâmplă are un substrat malefic.

Disperat de sărăcia în care se zbate, mimul lui Becali speră să mai acopere cheltuielile până vor veni banii din bilete la Severin. De investiţii nici nu poate fi vorba, din contră, adevăratul brand fiind exploatat de cel care îl calcă în picioare în momentul de faţă. Truda şi talentul gloriilor Ştiinţei este valorificată prin asumarea mişelească a palmaresului, siglei şi numelui. Ipocritul preşedinte a luat în deşert numele sfânt al „Tunarului”, mutând Universitatea de pe „Ion Oblemenco”, acolo unde a avut el interes.

Gloriile Ştiinţei, în viaţă sau decedate, sunt la cheremul sărăntocului narcisist. Sub „mandat” (cine i l-o fi dat nu ştim, dar aşa îi place să-şi numească dictatura) ajician, Ţicleanu, Geolgău şi Lung se compromit, iar bietul Oblemenco nu se poate opune când un troglodit profită cu nesimţire de renumele său, aşa cum nu a mai putut-o face nici când echipa a părăsit stadionul care-i poartă numele, locul unde Ştiinţa a câştigat toate trofeele.

Bloggerul Mărin ne-a mai spus că va continua seria „omagială” cu Bălan, Deselnicu, Crişan sau Neamţu. Dacă vă întrebaţi de ce nu apar şi numele fostelor vedete care nu ne-au părăsit, răspunsul este simplu: Minciunelu nu-şi permite să-i „vândă” pe Balaci, Cârţu, Cămătaru, Tilihoi, Ştefănescu sau Gică Popescu, care constituie „Opoziţia” în momentul de faţă”. În plus, momentul vrea să însemne şi o lovitură afectivă dată de „preşedinte” lui Ilie Balaci, care, alături de Oblemenco, are un loc special în inimile fanilor olteni.

Îndepărtat de lângă echipă după ce s-a săturat să accepte compromisuri, Balaci e în dizgraţia farseorului cu ochelari de sudor. Nu se vor vinde tricouri cu Ilie, pentru că booveanul vrea să pună într-un antagonism forţat cele două legende, „Tunarul” şi „Minunea blondă”, profitând astfel de dispariţia „îngerului Oblemenco”, al cărui simbol să-l folosească în dublu scop: atât cel material, cât şi cel al asumării capitalului de simpatie al fostului golgheter în rândul tuturor suporterilor Universităţii CRAIOVA.

Dacă n-ar fi fost plecat în voiajul austriac, am fi fost foarte curioşi să vedem cum comentează această situaţie Ghiţă Geolgău de la Pieleşti, cel care ne explica acum vreo zece zile că ar fi o trădare ca Universitatea CRAIOVA să revină pe Stadionul care se numeşte... „Ion Oblemenco”.



«Citesc că finanţatorul Craiovei se foloseşte de notorietatea lui Oblemenco şi vrea să vândă tricouri cu numărul 9, să mai facă rost de un bănuţ...
Nu comentez, dar constat că imaginea celor din “campioana unei mari iubiri” şi a celor din “Craiova Maxima” este folosită din plin pentru interesul lui privat. Şi când se pune problema ca Universitatea să joace pe legendarul stadion “Ion Oblemenco”, acolo unde nişte fraieri au luptat pentru brandul Ştiinţei, ne ia pe toţi peste picior», remarca trist şi Nicolae Tilihoi.

22 de comentarii:

  1. adu echipa inapoi la CRAIOVA daca vrei sa vinzi tricouri cu OBLEMENCO si sa profiti de pe urma acestui nume, care intamplator e si al stadionului de unde ai mutat echipa pentru bani...

    RăspundețiȘtergere
  2. trist dar adevarat......am ajuns bataia de joc a unui impostor.pai in felul asta poate oricare dintre noi sa tina echipa cu banii din drepturile tv si din vanzarea diverselor simboluri ale istoriei clubului in timp ce pe de alta parte iti bati joc de istoria Craiovei, mutand echipa la severin.....

    RăspundețiȘtergere
  3. o sa imi cumpar tricou desi stiu ca nu fac altceva decat sa ii bag niste bani in buzunarul gol al booveanului cu care apoi sa ne minta el ca face investitii ca aduce bani de acasa.......
    exact pe asta mizeaza el pe faptul ca noi iubim aceasta echipa sau mai bine zis ce era odata UNIVERSITATEA ca ceea ce este acum este un club distrus de acest parvenit anonim

    RăspundețiȘtergere
  4. IMI E SCARBA DE ASTA TOT CE FACE ,FACE NUMAI PENTRU BUZUNARUL SI INTERESUL PROPRIU

    RăspundețiȘtergere
  5. eu o sa iau tricoul acela doar pentru numele lui nea Nelu OBLEMENCO dar o sa fie ultimu lucru care il fac pentru ca eu la severin nu ma mai duc am crezut ca e doar temporar dar se pare ca nu e vorba ca nu vrea primaria din Craiova ci de fapt e vorba de banii care vin de acolo pentru ca in conturile mititelului n mai e nimic

    RăspundețiȘtergere
  6. am simtit durere citind aceste randuri dar asa e in viata, adevarul doare. nu am sa imi iau tricou din 2 motive 1. numele MARELUI TUNAR nu are ce sa caute pe un echipament model nou ci doar pe unul vintage apropiat ca model, daca nu chiar identic, cu cele purtate de Campioana Unei Mari Iubiri si 2. chiar nu vreau sa ii bag bani in buzunar celui care a mutat echipa de pe templul fotbalului oltenesc: Stadionul Ion Oblemenco

    RăspundețiȘtergere
  7. manelistul vrea sa faca rost de bani de salarii comercializand istoria clubului nimic absurd daca chelul ar mai baga si alti bani de la el ca sa facem performanta

    RăspundețiȘtergere
  8. Bai frate eu nu inteleg de ce nu scoate ospataru tricouri cu jucatorii cei mai reprezentativi de la fc trompeta turnu severin ca acum echipa e a severinului nu mai e a craiovei.ce treaba are echipa booveanului din severin cu UNIVERSITATEA CRAIOVA si simbolurile stiintei??????????

    RăspundețiȘtergere
  9. super site in sfarsit un loc unde se spune adevarul despre UCV..aproape ca era sa zic despre defuncta UCV/ mighty a ruinat acest simbol/

    RăspundețiȘtergere
  10. se pare ca astia sunt insa singurii bani care se vor investi in club

    RăspundețiȘtergere
  11. minciunelule cam cati bani crezi ca o sa scoti cu noua ta idee geniala?
    iti ajung sa platesti toate datoriile pe care le ai?

    RăspundețiȘtergere
  12. acest personaj e pur si simplu hidos pe tot ce pune mana transforma in ceva rau

    RăspundețiȘtergere
  13. gica craioveanu07 iulie, 2010

    peste un an o sa se mute si de la severin ca o sa se plictiseasca si aia de minciunile lui se duce la caracal si pe urma la bals.

    ar trebui infiintata o noua echipa STIINTA CRAIOVA sau FC CRAIOVA oricum toti suporterii vor striga Stiinta pe stadion si sa fie echipa comunitatii cu u fel de socios asa in spania si atunci conducatorii vor avea raspundere si nu vor mai face doar ce-i taie pe ei capul iar suporterii vor putea sa isi spuna parerea.

    RăspundețiȘtergere
  14. pai la cate mizerii a facut ochelaristu asta pare un lucru bun ghiinionu lui ca nu mai are cine sa ii cumpere tricourilelu dina cu OBLEMENCO imprimat pe spate

    RăspundețiȘtergere
  15. MITITELU e FALIT !!!

    RăspundețiȘtergere
  16. brandu e pe maini bune.....ne/am cam plictisit in Liga I ,hai din nou prin a doua.....

    RăspundețiȘtergere
  17. cat de nesimtit e acest personaj profita de ceva ce nu-i apartine dar in schimb isi bate joc de suporterii care tocmai datorita acelor simboluri iubesc U CRAIOVA

    RăspundețiȘtergere
  18. adrian mititelu08 iulie, 2010

    ba ce aveti ma cu mine nu vedeti ca sinteti rau voitori? fac ce vreau eu cu echipa asta am pus laba pe ea si acu e mea si a lu aditza daca vreau ma pun si pe stema fac ce vrea plm ha ha ha!

    RăspundețiȘtergere
  19. da pe mana unui bisnitar nenorocit

    RăspundețiȘtergere
  20. o sa faca pe draq nu o safaca trebuie sa ne unim toti si sa nu cumparam nimic de la asta ca sa il obligam cumva sa plece mai repede!!!mititrelule nu te mai suporta nimeni intelege odfata ca tot vei pleca de l a echipa asta sau daca nu o sa o pastrezi da ea nu mai fi UNIVERSITATEA CRAIOVA decat pentru tine in inima noastra nu va mai fi si atunci va aparea o alta UNIVERSITATEA CRAIOVA care pentru noi sa fie cea veche si cea adevarata cu spiritul nepatat de un bisnitar ca tine!!!!!!!!

    pleaca vacare vinde echipa altuia care poate sa o ajute tu ai distrus !!!!!

    RăspundețiȘtergere
  21. vrea pe dreaq ajica...........pleaca boovean sarantoc!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...