28 aug. 2008

Mititelu răspunde suporterilor


Mititelu a dat astăzi un comunicat în care încearcă să se disculpe în faţa suporterilor Ştiinţei, care probabil nu vor avea acces în tribune la derbiul cu Dinamo:

“Cu privire la unele reacţii apărute în mass-media vis-à-vis de accesul suporterilor Ştiinţei la meciul de fotbal din cadrul Etapei a VI-a, dintre Dinamo Bucureşti şi Universitatea Craiova, precizăm următoarele:

Adresa clubului nostru expediată către FC Dinamo Bucureşti este parte a unei proceduri standard ce se foloseşte în cadrul regulamentului de organizare a meciurilor din Liga I, iar clubul nostru a adoptat această decizie încă de anul trecut după partida de fotbal Dacia Mioveni – Universitatea Craiova, când, pentru a nu ştiu câta oară, unii aşa-zişi suporteri ai Universităţii s-au dedat la acte huliganice ce au condus la suspendarea dreptului de a organiza meciuri pe teren propriu cu spectatori, pentru a zecea oară în ultimii trei ani. Deşi am făcut numeroase apeluri de a nu mai proceda contrar normelor de desfăşurare a meciurilor din Liga I, unii aşa-zişi suporteri au continuat să creeze acte huliganice, să aducă injurii jucătorilor Universităţii Craiova, cât şi conducerii clubului, fără temei, creând în permanenţă o stare tensionată în jurul echipei.

Aceşti aşa-zişi suporteri, în număr de cca. 30-40 persoane continuă şi în prezent să instige la violenţă şi să destabilizeze atmosfera din rândul suporterilor care, cu adevărat, doresc să încurajeze echipa. De fapt, şi în ultimele două deplasări la Bistriţa şi Cluj, s-a putut observa că acest grup de aşa-zişi suporteri au fost prezenţi în tribune numai pentru a înjura jucătorii, conducerea, cât şi pentru a ameninţa cu bătaia pe ceilalţi suporteri de bună-credinţă care doreau să încurajeze echipa.

Afirmaţiile unora din presă cum că Universitatea Craiova s-ar dezice de suporteri sunt false şi răutăcioase. De fapt, unii aşa-zişi suporteri s-au dezis de Universitatea Craiova prin modul lor de comportare şi prin răul şi pagubele pe care le-au făcut clubului.

Vă informăm că totalul pierderilor, care cuprinde amenzile şi sumele pe care le-am fi putut încasa din meciurile pe care nu le-am putut juca cu spectatori este de aproximativ 15 miliarde în ultimii trei ani. 

Toate aceste fapte din ultima vreme arată haosul şi dezordinea care există în rândul galeriei Universităţii Craiova, galerie care, în opinia noastră, are nevoie de reorganizare pe bază de decenţă şi bună-credinţă. Niciodată nu ne-am delimitat de suporterii noştri!

Suntem conştienţi că ei înseamnă foarte mult pentru noi. Îi respectăm şi îi iubim. Însă nu putem să mergem la nesfârşit cu acest tip de comportament. Lumea s-a schimbat, vremurile s-au schimbat. A venit timpul ca şi ei să se schimbe, să iasă în evidenţă aşa cum se întâmpla odinioară, pe vremea marelui Mihai Ostrovschi, nu prin huliganism, comunicate aberante şi prin lipsă de respect faţă de jucători şi de toţi cei implicaţi în viaţa clubului Universitatea Craiova.

Dacă am fi riscat să ne dăm acceptul ca unii aşa-zişi suporteri să intre din nou pe Stadionul Dinamo sub oblăduirea noastră, existau şanse foarte mari ca următoarele trei meciuri de acasă să le disputăm iar cu porţile închise.

Aşa însă, preferăm să îi sacrificăm pe cei câteva sute de suporteri de bună-credinţă care ar fi vrut să fie alături de echipă pe Stadionul Dinamo, în favoarea celor circa opt mii de suporteri care doresc să vadă meciurile Ştiinţei de acasă cu Timişoara, Braşovul, etc.

Nu ne-a fost uşor să luăm această decizie dureroasă, însă am considerat că, pe moment, e cea mai sănătoasă. Sperăm ca, cât mai curând posibil, suporterii adevăraţi să ia iniţiativă şi să elimine persoanele care nu sunt compatibile cu idealurile Universităţii Craiova şi care nu doresc cu niciun chip să se schimbe.

Suntem dispuşi la dialog, suntem dispuşi la concesii, însă cu oameni care au credibilitate şi de bună-credinţă şi care îşi pot asuma responsabilităţi.

 Nu mai vrem anarhie, nu mai vrem haos! Sperăm ca suporterii adevăraţi să ne înţeleagă exact mesajul pe care vrem să îl transmitem.

Aveţi toată consideraţia clubului Universitatea Craiova!”

                                                                                                    Adrian Mititelu, Preşedinte

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Praetoria lui Gogoașă, "armata" privată a familiei Mititelu, se chinuie tot mai mult să continue manipularea

Armata familiei Mititelu își face marketing... E "revolu ție" mare la Praetoria.  Mititelu e speriat de moarte și nu mai șt...