Mărin: „Suporterii din Craiova nu merită echipă de fotbal”
de Cosmin Staicu
Singurul patron al Ştiinţei care a mutat echipa din Bănie în istoria sa,
Adrian Mititelu, era convins că suporterii din Bănie nu merită să aibă
echipă de fotbal.
În mai 2010, Mititelu declara, după un meci al echipei
sale pe „Municipalul” din Severin: „Nici nu se pune problema să ne
întoarcem pe «Ion Oblemenco», suporterii din Craiova nu merită să aibă
echipă”.
Gigi Neţoiu ameninţase şi el, în 2002, cu desprinderea
Universităţii din oraşul care i-a dat naştere, însă a fost doar o
diversiune a „Comandantului”, care în cele din urmă a înţeles să lase
Ştiinţa acasă şi chiar să o predea, fie şi fără jucători. Mititelu a
decretat clubul ca fiind al „copiilor, copiilor” săi şi a descins la
Severin preţ de o jumătate de an.
Brandul pe care îl invocă acum a fost
relocat, trecut pe diverse societăţi, intrat în insolvenţă, retrogradat,
dezafiliat. Totul sub stăpânirea aceluiaşi patron. Suporterii sunt
invitaţi acum să aleagă între jucăria cuiva, între un SRL arogat din
toate punctele de vedere şi o echipă care să-i reprezinte, una cu care
se pot identifica. Una care-şi are rădăcinile în Clubul Sportiv şi în
instituţia de învăţământ înfiinţată în 1947 şi totodată una care este
asociată cu municipalitatea, cu persoane care pot fi trase la răspundere
prin vot.
Atunci când au „votat” pentru echipa lui Mititelu, venind cu
zecile de mii la meciurile Ştiinţei în perioada Piţurcă, solii Băniei nu
au fost băgaţi în seamă. Li s-a răpit speranţa, li s-a ignorat punctul
de vedere. Au spus „pas” echipei devenită a unei familii prin campania
„Nimeni la meci” şi nu li s-a dus dorul.
De data aceasta, craiovenii au
ocazia să spună că Ştiinţa e a lor. Până la urmă, oraşul, spiritul său,
suporterii, recunoaşterea fostelor glorii conferă identitate echipei
care va reprezenta Craiova, nu un document sau altul care a intrat
într-un moment nefericit pe mâna unui afacerist. Preţ de două decenii,
soarta fotbalului a fost lăsată de autorităţi în interesul altora. Toţi
finanţatorii au fost întâmpinaţi cu speranţă, li s-a acordat credit, dar
majoritatea au dezamăgit, nefiind demni de istoria fotbalistică a
Băniei.
Greşeli poate face oricine, dar umilirea repetată şi intenţiile
meschine nu duc decât la îndepărtarea definitivă, la separarea
drumurilor. Acum, când oraşul este gata să redea fotbalul celor cărora
le aparţine, cel care le-a răpit bucuria şi le-a anulat apartenenţa la
culori, îi cheamă alături într-o asociaţie artificială, care poate
dispărea la fel de uşor ca societăţile pe care s-a perindat „brandul” şi
totodată pretinde loc pe arena renegată acum 3 ani.
Universitatea
Craiova este spiritul Băniei, apartenenţa la oraş este sacră, pecetea de
autentificare este pusă în sufletul suporterilor, nu pe o filă dintr-un
birou, fluturată ostentativ în funcţie de un interes personal.
Craiovenii sunt ajutaţi acum să spună „Ştiinţa e a noastră!”
Răspunde la asta ospătare, tu sau lacheii pe care-i pui să dea mesaje primăriţei sau să înregistreze selecţioneri!!! Mai ţii minte când ţi-ai mutat şatra la Severin? Atunci nu merita Bănia echipă, nu?
Ei bine, ospătare, uite că acum merită.
Marş de pe "Ion Oblemenco", şobolan odios!