29 sept. 2013

Da, Craiova, te recunoaştem... Tu eşti, ridică-te şi luptă!

Doar 1-1 la Târgu Mureş, extaz şi agonie alb-albastră. Craiova nu primeşte cadouri. Acuzată dinspre Booveni că are arbitrii la picioare, Ştiinţei i-a fost anulat un gol şi împotriva ei s-a dictat în prelungiri un penalty care n-ar fi fost fluierat în nici un campionat serios al Europei. Nu contează însă, toate astea sunt pe planul doi. Poate că tocmai ca să-şi onoreze spiritul, Ştiinţa trebuie să aibă forţa de a trece peste eternele dezavantaje. Şi poate sună ilogic ori copilăresc, dar chiar şi începutul greu e parcă un semn că asta e Ştiinţa noastră. Suferinţa sinceră şi renaşterea din propria cenuşă sunt în ADN-ul oltenesc.

La Severin se aprind torţe băgate pe stadion de portarul Gogoaşă, cumpărate din banii de pe nişte frigidere second hand, totul cu acordul şi susţinerea lui Mărin, care după ce evacua galeria sau o oprea la intrarea în bucureşti, a ajuns acum organizatorul show-urilor pirotehnice. Între şefii celor de la peluza sud şi Ajică e în realitate o relaţie extraordinară. După ce-i cer să plece şi-l înjură zeci de minute de ochii lumii, aceştia merg să se întâlnească cu el la fripturi.

Cu Severinul impostorului boovean aflat sus în clasamentul începutului de campionat şi cu echipa Craiovei cu doar 3 puncte în 4 meciuri, ăsta da test de fidelitate. Şi da, e imposibil să confundăm Universitatea Craiova cu echipa unei familii boovene. Pentru noi Ştiinţa cea adevărată ca spirit, cea liberă de sub tirania booveană e mai presus de orice. Parcă n-am fi fost noi dacă totul ar fi fost uşor, iar faptul că noi rămânem alături de Ştiinţa acum, când e atât de simplu să te duci după valul cocalarismului boovean, e cel mai important lucru din lume. 

LEII  FAMILIEI                                                LEII  LIBERI
Nu, nu schimbăm echipa în funcţie de rezultat. Nu, n-o schimbăm din interese imorale. Nici pentru toţi banii din lume. Nu, noi n-am schimbat niciodată echipa. NOI ŢINEM CU CRAIOVA! Aia cu U-ul, cu stema în dungi alb-albastre ori cu leul nostru viteaz, regele confiscat temporar de ospătar. Leii, ca să fie lei, trebuie să fie liberi. Ştiinţa noastră e Ştiinţa Craiovei, şi după mulţi ani o simţim vie cu adevărat. Cu neajunsuri, cu suferinţă, cu contestatari dubioşi şi cu o presă potrivnică, partizană a circului boovean aducător de audienţe degradante dar facile.

Nasoală toamnă. Dar frumuseţea renaşterii Ştiinţei e inegalabilă. Sentimentul de libertate şi bucuria speranţelor nu pot fi comparate cu nimic. La Târgu Mureş, Ştiinţa a ratat victoria în ultimul minut din prelungiri. Apoi a fost bătaie pe teren. Poate că nu e productiv” şi poate că vom avea fotbalişti suspendaţi, dar ăsta e spiritul. Aşa vă vrem, cu sânge pe tricouri şi lacrimi în ochi când pierdeţi, căci va veni, curând, şi timpul să ne bucurăm!

21 de comentarii:

  1. =))) ce articol penibillllllllllll !

    RăspundețiȘtergere
  2. craiova spor,ai fost la severin la meciu cu petrolu?ai fost acolo de vorbesti?

    RăspundețiȘtergere
  3. FELICITARI pentru modul in care ai spus ceea ce simteam foarte multi !!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. va multumim.....respect fratilor...

    RăspundețiȘtergere
  5. Tinem cu echipa noastra nu a clanului mititelu ,Echipa noastra a jucat la Tg Mures!!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. "Nasoală toamnă. Dar frumuseţea renaşterii Ştiinţei e inegalabilă. Sentimentul de libertate şi bucuria speranţelor nu pot fi comparate cu nimic.".....foarte emotionant.stiti ca in sufletul lor cei care au fost la severin fara sa fie cumparati nu se pot bucura cu adevarat chiar daca mititelu are victorii si noi nu? sunt tristi pentru ca o stim si noi si o stiu si ei........... SPIRITUL CRAIOVEI NU E LA MITITELU!

    RăspundețiȘtergere
  7. E prima data in acest campionat cand am arstst ca o echipa si chiar daca Vom avea jucatori suspendati asta Inseamna Craiova

    RăspundețiȘtergere
  8. Esti doar un jurnalist frustrat si de cacat.Tu tot nu vrei sa-ntelegi ca noi iubim ECHIPA nu pe brutaru ala infect..in schimb tu si restu v-ati dus ca niste curve..muie ma milogii CRAIOVEI.

    RăspundețiȘtergere
  9. e foame mare la leii familiei, n-au mai plecat decat 5-6 masini din Craiova la meci

    RăspundețiȘtergere
  10. Anonimule, din comentariul tău nu iese decât că eşti un copil care habar nu are cu ce se mănâncă istoria craiovei şi pe deasupra mai eşti şi needucat. Ai văzut tu pe "trădătorii" care ţin cu "noua echipă" să înjure suporterii FC-ului ? Eşti praf cumetre, mergi în faţa TV-ului cu seminţele şi berea şi lasă-ne.

    RăspundețiȘtergere
  11. Sunteti atat de liberi ca echipa v-a facut-o Kassai. Nu exista nicio diferenta intre boovean si Larguta, unul a confiscat Stiinta pentru ego-ul lui, iar politicana asta ratata vrea s-o fure pentru partidul ei de comunisti infecti.
    Iar craiovasport a revenit brusc( a se citi este platit ) din dragoste pentru echipa. Din lasitatea voastra, Stiinta va muri, iar clona asta infecta va fi mai urata decat echipa securitatii.

    RăspundețiȘtergere
  12. auzi ba....da tot aud asta cu "largutza".... ma vere da nu v-ati gandit deloc ca poate ea nu e asa larga si in schimb aveti voi pula mica?

    RăspundețiȘtergere
  13. @ Anonimul care spune "craiovasport este plătit":

    Acuzele tale ne insultă profund. Noi ne spunem părerile de simpli suporteri aici de mulţi ani, iar acestea nu s-au schimbat. Am fost coerenţi şi am avut de fiecare dată argumente sau dovezi pentru ce am scris. Dacă eşti atât de convins de faptul că scriem aici pentru bani, atunci îţi urăm să-ţi dea Dumnezeu fericire şi zile multe, atât de multe câţi bani am luat noi ca să ne scriem părerile!

    RăspundețiȘtergere
  14. frate il vazurati pe mititel la etno ? cica ne aresteaza ca i-am transferat pe curelea si ferfelea!!! la negru ... :)))))))))))))))) e fiert fraieru nu mai are mult :)))))))

    RăspundețiȘtergere
  15. craiova sport........ sunteti doar niste vanduti! vorbim dupa meciul cu olimpia!

    RăspundețiȘtergere
  16. ciudat cum un simplu suporter alege sa dea intr-o echipa condusa de un mitoman bolnav si sa treaca in tabara cu mai multa potenta financiara. v-am citit 2 ani si am fost contestatarul lui booveanu alaturi de multi altii. eu nu traiesc fotbalul in modul ultraseriei, eu sunt genul care sta la tribuna, fie 1 sau 2 si care apreciaza sportul in sine, nu cocalarismele cu fumigene si pula-n pizda. am zis ca oricare echipa infiintata va fi de bun augur si o voi sustine in detrimentul echipei familiei mititelu. ei bine, nu a fost tocmai asa. de ce? pentru ca sufleteste sunt legat de echipa aia, desi omu asta a fost cancerul clubului, mai rau ca toti ceilalti la un loc. l-a alungat pe piturca, poate singurul care a vrut intr-adevar sa faca un bine. s-a vandut stelei, lui dinamo si altora. am luat o palma de la el pentru ca, cu ani in urma, am avut tupeul sa-l intreb de ce a vandut meciul cu vasluiul. ma doare in pula cine e mititelu, ma doare in pula de familia lui si de peluzele de pe stadion - pline de curve. cu toate acestea recunosc doar o singura echipa. cea care dintr-un nemernic in altu m-a bucurat sau m-a amagit din 1990-1991 atunci cand am inceput sa percep fotbalul.

    RăspundețiȘtergere
  17. Dacă tu crezi sincer în ceva, susţine-ţi părerea. Fă ce crezi că e mai bine. Nu-ţi face griji, noi nu vrem să te convingem de nimic şi nici nu te judecăm. Aşa cum fără argumente nici noi nu permitem nimănui să ne judece. Pe acest blog doar ne scriem părerile şi atât.
    Nu trebuie să-ţi justifici opţiunea decât în faţa propriei conştiinţe, iar dacă trecutul ultimilor 8 ani te lasă să te simţi reprezentat de diversele firme ale unuia ca mititelu, e dreptul tău. E dreptul tău să mai fi umilit de un personaj insalubru care nu are nici o legătură cu Universitatea Craiova. Asta da ciudăţenie. Dar noi suntem siguri că va veni ziua în care vei afla că ai greşit.

    RăspundețiȘtergere
  18. cea mai tare faza a fost ieri cand s-a dus mititelu la stadion si le spunea gardienilor de la poarta "vreti sa chem suporterii"? aici s-a ajuns... ca mititelu sa controleze peluza si sa o considere supusa lui. pentru ca v-ati vandut!! va "cheama" mititelu!

    RăspundețiȘtergere
  19. gata ma, a pus blondu mana pe voi sau de ce nu mai scrieti nimic?

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...