15 mai 2012

Craiova, strigătul disperării!

Alin Fornade, despre evenimentele din această săptămână:


ALIN FORNADE: Craiova, strigătul disperării  
   
1948-2012. A jucat fotbal şi a înflăcărat mii de inimi. Cei care au cunoscut-o nu o vor uita niciodată. Asta va scrie pe crucea ce va fi aşezată pe mormântul "Ştiinţei". Craiova a murit cu zile. Avea doar 64 de ani, într-o ţară unde speranţa de viaţă e de 73,5 ani. 
După ce a fost ţinută un an în viaţă doar de aparate, Universitatea Craiova a fost decuplată luni dimineaţă de Adunarea Generală a FRF montată de Mircea Sandu. "Mititelu a făcut pact cu Diavolul", şi-a justificat "Naşul" decizia criminală, în timp ce umbra îi juca o festă preşedintelui. Ca din senin, pe faldurile draperiei din sala de şedinţe îi crescuseră o coadă lungă şi două coarne. "Cine zice, ăla e!", era unul dintre strigătele care rezolvau conflictele copilăriei. Între oamenii mari, disputele se tranşează cu ajutorul votului. Cu un ultim gest disperat, doi dintre fanii olteni au intrat pe teren în timpul finalei Europe League, solicitând dreptate pentru "Ştiinţa". Fără nici un efect. Cu o majoritate ruşinoasă, juraţii lui Sandu au ridicat mâinile şi au condamnat Craiova la moarte. Destinul e scris în gena echipei. Nici acum, nici altădată sistemul nu a ajutat-o pe "Campioana unei mari iubiri". Sebastian Domozină şi Adrian Păunescu nu mai pot să-şi strige revolta, iar oraşul e tăcut, pare plecat de acasă. Universitatea a făcut istorie, e deja istorie.

Adrian Mititelu nu e un erou. Nu e credibil în rolul de victimă. Un lider serios nu ar fi permis niciodată ca "Ştiinţa" să ajungă la cheremul maşinii de vot federale. A făcut prea puţin pentru echipa pe care susţine că o iubeşte. Mititelu nu va putea fi iertat niciodată pentru drama provocată Universităţii. Singura consolare pentru fanii olteni, care nu s-au lăsat prostiţi de balivernele patronului, e că Universitatea nu avea nici un viitor cu Mititelu finanţator.

Rămâne însă durerea provocată sutelor de mii de fani. Sandu s-a răzbunat pe cine nu trebuia. FRF putea să-l excludă din fotbal pe patronul Universităţii, să-l amendeze zdravăn, să retrogradeze formaţia din Bănie. Hotărârea de luni e mult prea dură pentru clubul lui Balaci sau Oblemenco. Cine a aruncat piatra? Mircea Sandu? Omul care a patronat sistemul corupt la adăpostul calificărilor "Generaţiei de Aur"? Cine râde în spate? Mitică Dragomir? Alt şmecheraş supravieţuitor al unor fapte cu iz penal? Dacă microbiştii ar vota şi ei, Mircea Sandu şi Mitică Dragomir ar primi interdicţie să mai intre pe stadioane, ar fi excluşi pe viaţă din fenomen.

Cu o mărinimie ce aminteşte de suta de lei a lui Ceauşescu, Sandu a dăruit Craiovei un loc în liga secundă. Fotbalul e feuda lui şi face ce are chef, iar dorinţa sa e lege. În Bănie ar urma să apară o echipă nouă, sprijinită de autorităţile locale şi de Gigi Neţoiu. Asta ar fi ultima aroganţă pentru încercaţii suporteri olteni! Să revină Neţoiu, personajul care a învăţat leii să latre, iar cînd lumea s-a săturat de circ, i-a trimis la pachet în "Ştefan cel Mare".

Nici o echipă nu va mai fi la fel de iubită în Bănie, pe străzile unde salcâmii vor înnebuni de dorul "Ştiinţei".



7 comentarii:

  1. eu unul as vrea fotbal la Craiova..orasul asta e mort fara fotbal dar as vrea un club condus profesionist si care sa isi respecte suporterii si sa nu traiasca din scandaluri

    RăspundețiȘtergere
  2. nu prea inteleg publicarea articolului lui fornade de data asta a cam dat’o in bara ,parca e fan mititelu.sper sa nu ii ia locul lui iioanitoaia.

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar dacă avem opinii diferite în câteva rânduri, Alin Fornade e prietenul acestui blog şi părerile sale vor fi totdeauna respectate.

    Cu cât mai multe opinii, cu atât mai bine, e constructiv şi asta înseamnă libertatea de a fi suporter onest. Atâta vreme cât ştim că un om e curat, că moralitatea sa nu poate fi pusă la îndoială nici o secundă, acceptăm orice părere. Şi îi mulţumim lui Alin Fornade pentru orice ar scrie despre Universitatea Craiova, indiferent dacă suntem sau nu mereu de acord cu el.

    RăspundețiȘtergere
  4. RESPECT CRAIOVA SPORT !

    RăspundețiȘtergere
  5. bai baieti iar incepeti sa criticati pe altii care nu au aceeasi parere cu voi? credeam ca ati terminat.
    numai pe Fornade nu il criticaserati, ca pe Mitran si Ioanitoaia...nu mai vorbesc.
    Fornade a mai zis ca a cam fost un abuz la exludere, si mai sunt si altii de aceeasi parere, haideti sa lasam timpul sa le rezolve pe toate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Alin nu are cum sa ii ia locu lu ioanitoaia stai linistit

    RăspundețiȘtergere
  7. ....alin,intereseaza te LEGAL,cum pot suporterii sa faca parte din acest NOU CLUB,ca ACTIONARI, evident organizati intr-o societate,parerea mea NON PROFIT....TE rog hai sa facem o dezbatere pe aceasta tema.

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...