23 feb. 2011

Un cincinal de chin şi groază, cu Mărin “deşte-n găoază”!

CRAIOVASPORT vă prezintă doar câteva dintre marile “realizări” ale lui Ajică Mărin Minciunelu, cancerul fotbalului craiovean, cel mai urât şi mai nociv dintre toţi patronii care au încercat să profite de pe urma numelui Universitatea Craiova:






»»» A contribuit la retrogradarea din 2005 a Ştiinţei, sabotând prin intervenţiile sale cinice asupra ignorantului Dinel şi prin influenţa malefică a Fiţuicii Falimentare, echipa din acel moment, care cu un an în urmă terminase pe locul 4 sub comanda „strâmbului” Rednic, pe atunci atacat virulent de Ajică în fiţuica sa de şantaj.

»»» A preluat echipa de la Dinel pretinzând că a găsit-o fără vreun jucător, deşi acesta îi oferise întreg grupul de fotbalişti contra-cost, însă era evident mult mai ieftin „lotul Caracal”, chiar dacă se zbătea în mediocritatea ligii secunde.

»»» A promovat echipa după un singur sezon cu sprijinul necondiţionat al suporterilor, singura bilă albă a brutarului, însă a transformat acest lucru într-un titlu de glorie, de parcă oraşul ar fi acceptat la nesfârşit un patron care să menţină Ştiinţa pe undeva în subsolul Diviziei B.

»»» Deşi, în megalomania lui, a promis an de an titluri, cupe şi participări necontenite în cupele europene, nu a reuşit nici măcar un tur preliminar de UEFA, chiar dacă în ultimii ani Liga I a trimis nu mai puţin de 6 (ŞASE - o treime din cluburile campionatului) echipe în Europa.

»»» În fiecare sezon (cu excepţia celui cu alenatoru’ Napoli pe bancă, 2008-2009) echipa s-a bătut aproape până în ultima clipă pentru evitarea retrogradării, iar Mărin explica acest lucru prin ghinion, greşelile arbitrilor, intervenţiile voodoo ale „răuvoitorilor”, vreme, horoscop, Chiron...

»»» În cei cinci ani de mandat, cu excepţia lotului Caracal, a cumpărat doar 3 (TREI) jucători, respectiv Prepeliţă, Tănasă şi Wobay, restul fiind liberi de contract sau veniţi pe filiera australiană a antipodului Stălinescu Borhot.

»»» A refuzat să instaleze un antrenor capabil, numind marionete sau cel puţin tehnicieni „no name” (unii chiar fără licenţă PRO) precum Stângă, Mogoşanu, Ungureanu, Cioroianu, Fane Stoica, Reghecampf, Napoli, Ţicleanu, etc, care primeau aproape de fiecare dată primul „unsprezece” ascultători chiar înaintea meciurilor. Singurul căruia n-a reuşit să-i facă echipa a fost Neagoe, pe care de ciudă îl critica la finalul fiecărui meci. Văzând că i-a mers şi n-a păţit nimic, el profită de lipsa de atitudine a fanilor şi nu se mai fereşte să afirme fără jenă că face echipa, pentru că „aşa se comportă patronii”.

»»» Când l-a adus pe Victor Piţurcă pentru a-şi rezolva problemele financiare, n-a rezistat departe de comanda absolută decât 3-4 luni, alungându-l apoi pe singurul mare antrenor pe care l-a avut echipa în era sa, chiar dacă prin acest gest vehement contestat de suporteri a pus în pericol însăşi rămânerea echipei în prima ligă şi a spulberat orice şansă ca acest club să mai fie condus vreodată într-o manieră profesionistă. Şi, prin urmare, să facă vreodată performanţă.

»»» A refuzat să angajeze vreun preşedinte, manager sau om de marketing profesionist la cârma clubului tocmai pentru a dicta după bunul plac unor slugi precum Mitu, Roşca, Stălinescu, Geolgău, etc.

»»» A umilit, jignit şi discreditat aproape întreaga Craiova Maxima, profitând de situaţia financiară a unora dintre componenţii ei şi de lipsa verticalităţii altora pentru a-i folosi în scopurile-i mârşave.

»»» Universitatea a suferit o altă ruşine, fiind penalizată de FIFA cu interdicţia de a transfera jucători timp de un an, pentru că Sărăcelu’ nu a avut 200.000 de euro să achite datoria jucătorilor brazilieni aduşi de Dinel Staicu, deşi convenise să preia clubul cu active si pasive. S-a eschivat atunci spunând că nu-i aparţine datoria şi că oricum el doreşte să promoveze tineri din propria pepinieră, când de fapt decizia i-a venit ca o mănuşă, neavând oricum bani de transferuri.

»»» Universitatea a fost prima echipă ameninţată cu nelicenţierea din cauza datoriilor, în vara lui 2009, scăpând doar datorită unei presiuni media creată în special de Adrian Păunescu. Atunci, neavând bani să plătească datoria, Mărin s-a împrumutat să plătească excursia la Zurich unui mănunchi de suporteri creduli care să protesteze la sediul FIFA. Se ştie că la ora aşa-zisului protest sediul era închis, fiind vineri şi program mai scurt.

»»» Când minciunile sale nu au mai păcălit pe nimeni, a început să promoveze prin intermediul fiţuicii sale falimentare noua politică a clubului – aceea de promovare a tinerilor. În timp ce cluburi fără istorie câştigau trofee peste trofee, Mărin ne spunea că a avea echipă tânără este acelaşi lucru cu a avea echipă valoroasă şi că a avea cea mai scăzută medie de vârstă din România e cea mai mare onoare, chiar dacă suntem pe locul 9.

»»» Tinerii cu care Mărin s-a mândrit non-stop că erau selecţionaţi la naţionala de tineret erau de fapt şi de drept produsele Centrului de Copii şi Juniori finanţat de Consiliul Judeţean Dolj. În acest timp Minciunelu striga cu orice ocazie că urbea nu-l ajută nici măcar cu „o cană de apă”.

»»» Deşi a promis că nu va vinde niciun jucător rivalelor din Bucureşti, s-a rugat de idolu’ Jiji să-l cumpere cu 500.000 de euro pe Andrei Ionescu şi l-a împins pe Mircea Bornescu spre Rapid, acesta părăsind cu lacrimi în ochi vestiarul Ştiinţei.

»»» A tocmit interlopi pentru a intimida şi a ameninţa anumite grupări ale galeriei, de teama că acestea îl vor contesta pentru lipsa de performanţă şi îndepărtarea echipei din Craiova.

»»» În singurul sezon care putea fi performant, 2008-2009, l-a demis pe Nicolo Napoli cu 3 etape înainte de final, de teama că italianul crescuse mult în popularitate şi că va culege toate laudele unei eventuale calificări în Europa.

»»» A vândut constant meciurile cu steaua, făcând din Ştiinţa sluga stelei după ce 2 ani Neţoiu ne subjugase lui dinamo. Mărin a stat capră la cioban chiar şi când echipa avea şansa de a participa în cupele europene şi apoi s-a vândut şi lui Porumb în ultima etapă, mizând pe proverbul „ce-i în mână nu-i minciună”, participarea în tururile preliminare negarantându-i vreo sumă lui Ajică.

»»» A fost singurul patron care a îndrăznit să saboteze deplasarea galeriei craiovene în groapa dinamovistă, clubul cu cel mai mare număr de fani refuzând să-şi recunoască suporterii, fapt fără precedent în România, 500 de oameni făcând cale întoarsă de la marginea bucureştiului.

»»» A mutat echipa din Craiova, exilând-o pentru o jumătate de an la Severin, ceea ce nu şi-a permis nici măcar comandantul Neţoiu, pe spinarea căruia şi-a clădit Mărin imaginea de mare suporter care vrea să salveze clubul! Club pe care l-a îngropat apoi puţin câte puţin, aducându-l pe marginea prăpastiei, sechestrat aproape în întregime de fisc şi ameninţat în fiecare zi cu falimentul.

»»» Conducând despotic, e pe cale să înfăptuiască lucrul cel mai ruşinos din istoria acestui club: revenirea în liga a doua! Aproape de faliment din cauza amatorismului şi haosului boovean, Universitatea Craiova e şi în acest an în pericol să nu-şi primească licenţa şi să retrogradeze. Şi, nici măcar în ultima clipă, paranoicul megaloman nu-şi ia lebele jegoase de pe stema pe care continuă să o pângărească.

»»» Deşi în momentul preluării echipei a spus că în câţiva ani va reda clubul suporterilor şi el se va retrage definitiv, încercând să-şi creeze o aură de Superman de Booveni, el a devenit cu trecerea timpului un dictator absolut, care consideră echipa ca pe un obiect de uz propriu pe care-l moşteneşte de la mă-sa. În ultimii ani, Mărin a declarat de sute de ori că această echipă e a familiei sale şi că o va lăsa moştenire copiilor săi, ca pe un obiect de mobilier.

»»» A încercat să se folosească de numele clubului în şmecheriile imobiliare ale familiei sale, trecând pe aceeaşi firmă terenurile revendicate şi de alţi rechini, crezând că acestea vor fi protejate de numele U Craiova. A implicat clubul în mizeria politică, transformându-l în vehicul electoral (doar Dinel mai comisese acest sacrilegiu) pentru candidaţii PSD Gigi Nedelescu (la primăria Craiovei) şi Mircea Geoană. Indiferent de opţiunile politice, suporterii au fost scârbiţi de infamia booveanului şi n-au ascultat manipularea de la Niuiorc. Scopul a fost pur personal, Mărin urmărind să-şi rezolve afacerile imobiliare personale, pentru care a folosit de atâtea ori şi numele echipei, pe lângă şantajele fiţuicii pe care a înfinţat-o special cu acest scop.

»»» În loc să scoată programe speciale penrtru suporteri, pachete cu diverse opţiuni pentru aceştia, pe Mărin l-a dus capul numai să lege numele acestei echipe de fiţuica sa falimentară şi şantajistă, inventând oferte cu abonamente moca la fiţuică pentru biletele cumparate sau cu bilete gratis pentru abonamente, tocmai pentru a-şi promova mizeria de ziar, pe care apoi să-l folosească drept mijloc de propagandă în scopuri financiare personale. A legat atât de mult numele fiţuicii de cel al echipei, de zici că şi Craiova Maxima avea pe piept Fiţuica Falimentară şi altfel nici n-ar fi făcut performanţele din care trăim şi azi.

»»» A umilit şi jignit suporterii prin declaraţii mizerabile, spunând că oamenii din Craiova nu merită să aibă echipă de fotbal. Nimeni nu se pricepe la fotbal aşa ca el, iar cei din galerie nu iubesc echipa aşa cum o iubeşte el.

»»» Şi-a bătut mereu joc de suporteri, inventând minciuni pe bandă rulantă despre situaţia financiară a clubului. Deşi delirează despre sume de zeci de milioane pe care minte că le-ar fi băgat în achipă, adevărul e că Mărin şi familia sa au supravieţuit datorită acestui „brend” (drepturi TV + bilete vândute + produse vândute la magazin + sponsorizări + reclame/publicitate), în condiţiile în care el nu avea nici gazele plătite acasă, iar la cantonament datoriile la apă sau curent erau neplătite de 4-5 ani şi ajunseseră de sute de milioane. Inclusiv fiţuica sa de şantaj era susţinută financiar din banii veniţi de la Ligă, din drepturile TV.

25 de comentarii:

  1. Stai asa ca aranjatul cu Steaua se pare ca are un revers acum. Dupa ce de fiecare data i-a supt maturoiul lui Jiji, dandu-i meciurile, Ajica e la un pas de un nou aranjament. Doua surse de pe langa Marin ne spun ca booveanul e aproape gata sa castige meciul cu Steaua. Jiji e de acord sa-i dea meciul.
    1. Marin stie ca, daca intr-adevar vine lumea la stadion, iar FC Booveanca pierde, iese macel. Un stadion intreg care ar urla "Muie Mititelu" si l-ar lua cu pietre. Asa ca a planuit cu Jiji sa castige Marin.
    2. Jiji nu-i prost. Nu face asta gratis. Brutarul il va ajuta cu Ionescu (sa-l scape pe oier de el), dar si, se pare, din vara cu Gaman si cu M. Costea (inca nu stie Marin prea bine cum va face cu Nila sa-l dea, dar e gata sa coaca un "scandal" ca in cazurile Bornescu, Gangio, Dorel etc.)
    3. Jiji are interes sa piarda in Banie, mai ales ca Galatiul a castigat la masa verde. O infrangere la Craiova i-ar da apa la moara sa-l demita pe Lacatus si sa-l readuca pe Piturca.
    4. O victorie cu Steaua i-ar crea lui Ajica liniste la echipa, oltenii, in tampenia lor, fiind gata sa-i ierte orice.
    Vedeti, dar, ca Marin e inca periculos.
    PS: toate datoriile booveanului, ca sa poata fi programat in campionat, au fost achitate de cuplul comic Prodan-Reghe. Conditia a fost ca toti jucatorii Craiovei sa semneze cu Prodanca (ca sa-si poata recupera investiile la transfer). De aici si celebrul conflict cu Giovanni din Turcia.
    PS2: apropos de performante: Marin declara azi in ziare ca-si doreste locul 7 la finele campionatului. Asta da performanta! Craiova,care nu era obisnuita decat cu primele locuri. Nu cumva mai sus de sapte, boovene, sa participi dracului cumva din greseala in vreo cupa si sa fii nevoit sa dai la nemancatii aia si prima de performanta!

    RăspundețiȘtergere
  2. pleaca infectule te urasc!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mititel de tot23 februarie, 2011

    Cate ne-a facut analfabetul asta.......................
    Nu-mi vine sa cred... nici netoiu sau staicu nu s-au pisat asa pe suporterii Craiovei...............

    RăspundețiȘtergere
  4. Nimeni la meci23 februarie, 2011

    NIMENI LA MECI!

    daca sunteti suporteri care iubesc cu adevarat acest club puneti umarul sa'l salvam de la dezastru. si dezastrul este mititelu!!!
    sa incercam prin orice mijloace sa'l lasam fara bani si sa'l fortam astfel sa plece! orice bilet cumparat si orice breloc sau fular luate de la magazin sunt un ajutor pentru cel care distruge spiritul STIINTEI!
    fiti solidari cu suporterii de la ambele peluze si de la tribune care au pornit acest protest extrem! salvati Universitatea Craiova!

    NIMENI LA MECI!

    RăspundețiȘtergere
  5. vinde echipa idiotule ca ne distrugi de tot. mars la severin ca acolo ai fugit data trecuta cand intrasei in gaura!

    RăspundețiȘtergere
  6. marine sa ne sugi pe toti

    RăspundețiȘtergere
  7. Si Alinuta sa ne suga! :))

    RăspundețiȘtergere
  8. si peste inca 5 ani , o sa fie multe de adaugat la lista asta , iar comentarii mai putine pentru ca suporterii nu vor mai fi .

    RăspundețiȘtergere
  9. merg la meci si arunc cu bulgari in asistent si jucatori pana pierdem cu 3-0 si ne suspenda terenul 2 etape. zapada sa fie!!!moooooja mititelu

    RăspundețiȘtergere
  10. ba dar voi scrieti articol si tot voi comentati? sunteti penibili intrati si voi pe alte site-uri sa vedeti pareri la voi numai parerea celui care a scris articolul apare ...jegosi penibili

    RăspundețiȘtergere
  11. Nimeni adica mititelu la meci!

    RăspundețiȘtergere
  12. Daca se mai duce cineva la meci merita toata batjocura asta eu unul nu mai vin de 2 ani de la meciul cu Vasluiul stiam ca o sa il alunge si pe Piturca

    RăspundețiȘtergere
  13. Ati uitat sa spuneti ca este primul presedinte al Stiintei prins cu destiu-n cur in mai multe ipostaze, deci un demn urmas al lui Cornel Stroe, Ion Constantinescu, Oblemenco, Deselnicu etc

    RăspundețiȘtergere
  14. Ba io zic ca are si merite o buleste pe Alinutza ...aici e in trend

    RăspundețiȘtergere
  15. Asa e ba ce naiba scrieti numai de rau mai acceptati si postarile lu Minciunelu

    RăspundețiȘtergere
  16. 1 sper ca fane barboianu sa nu ajunga la dinamo, desi pana acum m/am gandit ca nu conteaza unde se duc numai sa plece toti.
    2 mai avem o luna de "liniste", apoi daca nu luam licenta o sa inceapa adevaratul cosmar.
    3 mai departe nu ma pot gandi viitorul ar putea fi sumbru ca un cosmar.

    RăspundețiȘtergere
  17. Pai cine te opreste ma sa dai mesaje pro miti ca nu cred ca ler opresc baietii de la Craiova Sport? Daca atat de penibil esti stai capra la boovean si lauda l pe forumuri si pe site uri.Da du te pe altele ca aici cei care intra au ceva in cap. Spre deosebire de tine....

    RăspundețiȘtergere
  18. sper sa bata steaua dar apoi sper sa nu ia licenta si sa se termine odata cu prostia asta.cand citesc lista asta interminabila nu mai am ce sa spun.pacat ca multi s-au lasat pacaliti in asa hal si atata timp de un individ fara scrupule.

    RăspundețiȘtergere
  19. NIMENI LA MECI... BOOVENE VREM SA PLECI!

    RăspundețiȘtergere
  20. craiovasport spuneti? aruncati atata mizerie asupra orasului asta, va imprastiati dejectiile prin curtile oamenilor si voi va spuneti craiovasport? uitati-va la Craioveanu, uitativa la Ticleanu, uitati-va la Silviu Lung, la Beldeanu, si apoi uitativa in oglinda daca va suporta. Si nu e vorba de Mititelu, maine de nu o mai fi patronul Universitatii nu voi da doi bani pe el indiferent ca face bine ori rau, personajul imi e indiferent, dar atata timp cat numele lui e asociat cu cel al Universitatii, doar niste infectii mintale ca cele ce semneaza aici mai pot spune ca vorbesc in numele unei iubiri alb albastre. Scarbosenia adusa la rang de cultura nu va fi niciodata altceva decat este: un hoit plimbat pe strada sa vada lumea cat este de imputit.
    Iar faptul ca primiti bani ca sa defaimati zilnic Craiova fotbalistica ma face sa imi aduc aminte ca totusi tradarea a fost inventata pe aceste meleaguri. O spurcaciune, ca si voi, l-a vandut pe trei galbeni pe marele Decebal, lui Traian, iar urmasii lui se rusineaza azi sa mai spuna ca se trag din daci, cei mai viteji dintre traci. Mizeriile se vor descendentii ai Romei.......... ce triste adevaruri!

    RăspundețiȘtergere
  21. CraiovaSport, Iudelor care vindeti pe arginti imaginea scarbei mititliene! Nu va e rusine sa va luati de maretul conducator al lui FC Booveanca? Nu sunteti demni de urmasii lui Decebal, Burebista, Scorillo, Gelu, Glad , Menumorut si as putea sa continui cu exemple ilustre din istorie, dar ma retine o jena mititeliana:))))

    RăspundețiȘtergere
  22. ba ala cu dejectiile, tu esti mult prea prost si suspect de pervers. ce imprastie baietii de la craiova sport? daca sunt dejectii sau adevaruri hotarasc doar aia care intra sa citeasca blogul lor si nu esti obligat sa intri deci ei nu “imprastie” nimic.eu ma uit ba la craioveanu si vad cum omu a fost folosit intr-un mod ordinar cand de fapt el are un mare respect pentru piturca. si la ticleanu si la beldeanu ma uit.primul ma dezgusta cu compromisurile lui la fel ca si geolgau. pe al doilea il compatimesc,n-are bani nici de o tuica si il ajuta marin... iar daca inca n-ai vazut -chiose,tu eşti?-, cine scrie la craiovasport nu semneaza,au spus clar ca nu cauta publicitate.

    zici ca “atata timp cat mititelu e asociat cu numele universitatii, doar niste infectii mintale pot spune ca vorbesc in numele iubirii alb-albastre".aici imi dau seama ca nu esti suporter ci doar un argat de prin jurul mititelului.nu esti suporter pentru ca suporterii nu gandesc asa.. daca am fi inghitit mizeriile tuturor care si-au asociat numele cu echipa asta netoiu era si acum aici.si la fel si dinel. asta e o logica specifica lui mititelu pentru ca el a exprimat-o de mai multe ori crezand ca are imunitate daca se prevaleaza de faptul ca e patron.desi tot el il ataca virulent pe netoiu, care la acel moment era tot "asociat" cu numele echipei.asa ca dupa logica ta ti-ai jignit inclusiv patronul de la care-ti iei din joi in paste salariu.sau poate ca nu stii aceste lucruri in caz ca esti chiar vlad rosca.ca am vazut ca el nu prea stie,e ratacit pe aici doar de cativa ani.eu nu stiu daca cine scrie pe blogul asta primeste bani ca sa scrie,dar nu prea cred.e un blog,daca se dadeau bani era un site de anvergura si poate si un ziar si atunci va pisau rau de tot,faceati infarct.da poate tocmai de asta a prins atat de mult.eu iti urez sa primesti toata viata ta cati bani primesc baietii de la craiova sport ca sa scrie pe blogul lor.si sa traiesti doar din banii aia adica din nimic.poate te mai duci pe la scoala sa afli ca noi suntem intr-adevar descendenti ai latinitatii,ca altfel n-ai mai vorbi acum limba asta pe care o maltratezi la fiecare fraza.
    PS. aveti curent la new york? a plătit mititelu factura? ca saptamana trecuta vi-l taiase...

    RăspundețiȘtergere
  23. CAT RAU AI PUTUT SA FACI CELOR MAI FRUMOSI SUPORTERI BAI CIRCACRULE

    RăspundețiȘtergere
  24. arunca mizerie asupra orasului ????
    asta e cea mai tare fazaaaa hahahha ha ha haaa haaaaa
    pai ce ba mititelul tau e ""orasul" acum? asta le intrece pe toate :)))))))
    craiovasport cei mai tari!

    RăspundețiȘtergere
  25. PLEACA SARACULE VINDE SI LASA/NE

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...