5 ian. 2011

De anul nou, Ajică a fost cu capra

Disperat că Piţi nu pleacă şi el nu-şi poate continua regiile jalnice cu care ne-a obişnuit timp de cinci ani şi jumătate, booveanul şi-a propus să strângă banii pe care i-a împrumutat toamna trecută de la manager ca să mai prelungească agonia cu 4-5 luni. Pentru că nu are de unde să colecteze euroii şi nimeni nu concepe să-l mai împrumute pe boovean cu vreo leţcaie, Mărin a pus de sărbători în practică ideea cancelarului său, care mai făcuse d-astea când era stelist înfocat (foto).

Însoţit de argaţi, umflatul a mers de sărbători din poartă-n poartă ca să cerşească bani pentru a putea redeveni dictatorul de odinioară, care făcea echipa şi comanda schimbările telefonic. Cu alte cuvinte, el vrea “să se elibereze de lanţuri”. Sub pretextul unui colind, Mărin, valetu’, administratoru’, flocosu’ şi cancelaru’, ultimul deghizat în capră, au pornit din poartă-n poartă să cerşească bani. Citiţi mai jos cum a decurs primul colind al caprei pe care l-au interpretat booveanul şi trupa lui de slugi.

Mărin, marele conducător, a deschis evident colindul:
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!
Daţi un ban pentru Ştiinţa
Că asta-i echipa mea
Şi vreau să profit de ea!

Pe fază, flocosu’ l-a completat imediat pe stăpân:
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!
Ăsta-i brendu lu Şefu’
Să plece manageru’
Capra noastră pe munţi urcă
Vrem ca să plece Piţurcă!

Fără să aibă vreo strofă pregătită când i-a venit rândul, valetu’ a încropit ad-hoc o rimă:
Şi plecai si eu la târg
Pe echipă ca s-o vând
Şi mergând pe drum, mergând
Aud pe Piţi strigând:
Adriene bani nu ai,
Ştiinţa în schimb tre’ s-o dai...

Strofa sornită de valet l-a scos din minţi pe dictator, care l-a pus la punct imediat:
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!
Ce bataie îţi voi da
De mai spui aşa ceva
Las’ c-ajungem noi acas’
Şi pe drumuri eu te las!

Speriat, valetu’ a revenit şi s-a prosternat numaidecât în faţa lui Ajică:
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!
Şefu’ iartă gura mea
Nu a ştiut ce spunea
Şi numai prostii vorbea!

Mulţumit că nu există trădători printre ai săi, booveanul a continuat colindul:
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!
Hai săriţi cu banii-ncoa
Că e mare beleaua
Şi Piţi nu va pleca...

Hai daţi bani ca să-l gonim
Şi ca-nainte să fim
Io marele dictator
Şi cu stadionu’ gol
C-o paiaţă antrenor
Şi Borhot conducător...

Talentat la discursuri, administratoru’ dinamuist a închis colindul:
Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa!
Şi la anu’ tot aşa
Şefu’ nostru să trăiască
Şi pe Piţi să-l gonească
Că Piţurcă-i o povară
Şi ne-a dat pe toţi afară!

Spre deziluzia vedetei de la gesepeu, valetu’ Lucică, al cărui rol era cel de a aduna măruntul, nu s-a întors prea încărcat la Niuiorc. Şi, ca să fie treaba oablă, după ce că nu se adunaseră prea mulţi bani, secretara Alinutza, despre care se ştia că e la salon, a trecut ca din senin pe la Niuiorc. Spontan din fire, valetul a încercat să ascundă dintr-o mişcare caşcavalul, dar perspicacea ibovnică a şi ochit monezile.

Apoi, pentru Alinutza “ochi de vultur” a fost floare la ureche până să plece la cumpărături cu buzunarele pline de RONI. A început să plângă şi să jelească pe lângă biroul lui Mărin, ameninţând că depune memoriu şi după vreo 5 minute Ajică a cedat ispitei şi a ordonat valetului să-i dea tot ce agonisiseră cu colindul, pentru ca Alinutza să se oprească din plâns şi să treacă la treabă. Poziţia? Evident... capră.

Pentru Mărin, banii sunt o himeră. Cu capra i-a luat, tot caprei i-a dat... deci de Piţurcă tot nu a scăpat.

7 comentarii:

  1. marine sa ne dea capra ta cu coarnele in buric!

    RăspundețiȘtergere
  2. ce bani sa aiba ma ca nu are de unde sa dea banii inapoi lu Piturca
    ia echipa Piti !!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mititelule toti te vrem plecat!! NU POTI SA INTELEGI ASTA????????????

    RăspundețiȘtergere
  4. jet brutare mars la booveni si fa echipa acolo /

    RăspundețiȘtergere
  5. AM AUZIT CA VALETULMITU AR FI RAMAS PE DRUMURI PE BUNE ... STITI CEVA DE O CONCEDIERE?

    RăspundețiȘtergere
  6. FMM CU MM DE NEADAPTAT, acum te iei de piturca, de stafful lui, n-ai bani sa-i dai, zici ca au salarii mari, cand l-ai adus nu ai fost ba constient in ce te bagi?

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...