15 nov. 2010

Ştiinţa a subordonat-o pe dinamo, Piţi pe boovean

După meciul de campionat cu Dinamo, Ajică nu mai conteneşte cu laudele la adresa jocului echipei. Tehnica arhicunoscută a booveanului nu mai e un secret pentru nimeni: Mărin are un instict de conservare extrem de dezvoltat, aşa că simte şi momentele prielnice unor atacuri, fie ele subtile sau fără ocolişuri, dar ştie şi că nu trebuie să te pişi contra vântului. Acum e un astfel de moment, când Mărin a simţit că Piţi e pe val şi caută să-şi arate buna credinţă.

Booveanul mimează mulţumirea şi optimismul care îi izvorăsc din suflet, şi mai-mai că l-am crede şi noi dacă nu ne-am fi dat seama în ultimii 5 ani ce-i poate pielea. Adevărul e că Mărin e un adevărat cameleon, un obsedat de propria persoană care e-n stare să facă echilibristică, riscând orice numai să fie în prim-plan.

Craiova a reuşit încă două jocuri bune, la dinamo acasă şi e clar că merita să obţină mult mai mult. Cu câţiva fotbalişti de valoare şi ceva mai experimentaţi în plus, Ştiinţa ar fi fost acum în semifinalele cupei şi ar fi măturat pe jos cu câinii în campionat. Oricum, n-a fost departe de a face asta nici în aceste condiţii. Dar actualul lot nu permite vise de mare performanţă. Ne putem amăgi, aşa cum am mai făcut-o, cu vreo victorie în faţa lui dinamo, a rapidului sau a cfr-ului, (cu steaua n-a prea fost voie până acum), cu vreun sfert de finală de cupă, dar cam atât... Chiar şi vreun tur preliminar de cupă europeană a fost un tărâm interzis.

Venit în plin sezon, Piţurcă a cam scos tot ce se putea din acest lot, cu indisponibilităţile cunoscute - acum Iliev, până acum Florin Costea, probabil cel mai bun fundaş şi respectiv atacant din România. Meci de meci, indiferent dacă pierde sau câştigă, Ştiinţa îşi “subordonează” adversarul. Piţi visează o Craiova ofensivă în faţa oricui, o “mică” diferenţă faţă de predecesorul său, mireasa Aurel, care se băga cu curu-n poartă cu Brăneştiul sau Astra. Dar care deh, e apărat de Mărin, mulţumit de pupincurismele din acea vreme, imposibile astăzi, cu un antrenor adevărat pe bancă.

Aşa că forţat de jocul echipei, preşedintele (sau reprezentantu’ acţionarilor majoritari) bate în retragere pentru moment. Vom vedea cât de sincer e nu peste mult timp, în pauza de iarnă, când va trebui să facă ce i-a promis lui Piţurcă.

13 comentarii:

  1. si eu am remarcat mesajele de pe editie e clar ca sunt puse de 2-3 insi.stiu si cine sunt:rosca mitu spanu.astia oricum se plictisesc,nu au ce face ca i/a dat piturca afara primii 2 zic si spanu e teleghidat slugoiu.toate mesjele sunt cam la fel spun acelasi lucru se vede ca sunt ca sa agite apele da se lovesc de o parere in masa a suporterilor buna despre piti.mai tastati fraierilor ca pana acu ati insistat degeaba.

    RăspundețiȘtergere
  2. @1: acest fapt este foarte bine sesizat astazi cand echipa n-a pierdut la dinamo si mesajele acelor indivizi in eso lipsesc total, in conditiile in care toata saptamana s-au instigat suporterii impotriva lui piti.

    RăspundețiȘtergere
  3. marine pupa-i manaa, maarine, maarineee... :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. o sa il sub ordoneze toti oltenii pe marin daca se atinge de Piturca!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. mititele stai draku in banca ta ca te joci cu focu.ce plm credeam ca avem si noi parte de liniste si ca am scapat de tine ai aparut iar pe toate posturile zici ca esti blonda lu bote.fratilor stati linistiti ca piti stie ce face am incredere totala in el.mititelul nu o sa cfaca figuri ca ii luom si nevasta si amanta si pe fiesa la trepidatii.../

    RăspundețiȘtergere
  6. N. Istratoiu15 noiembrie, 2010

    Bah mie mi se pare ca exagerati eu nu cred ca miti il face pe piturca. Ce motiv ar avea, credeti ca lui nu ii convine sa ii faca un superantrenor echipa si sa fie lumea multumita si stadionul plin si sa nuu mai aibe conflicte cu galeria?

    RăspundețiȘtergere
  7. prunea+njock+terente la un loc15 noiembrie, 2010

    @ ala cu trepidatziile
    ba tu asha vb de femeile boovene porcule misogin nu tzi/ar fi rushine

    RăspundețiȘtergere
  8. craiovasport ce rai sinteti :)) ce aveti cu omu daca vrea si el sa antreneze si il incurca piti? las ca isi ia el un trening pe el si coboara in iarba sa vedeti voi ce tactician bun e !!!

    RăspundețiȘtergere
  9. pentru nr 1: ba pai de stanilescu uitasi ,ca nu il vad mentionat a colo ????????

    RăspundețiȘtergere
  10. mititelule sa iti dam la ..ue de nesimtit a spsu si piturca azi in conferinta se pare ca are dreptate craiovasport !!!!!!!!!!!!!!!!!!fmm de pervers!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  11. Mihnea [Brazda]16 noiembrie, 2010

    Mda...am crezut ca aveti voi o problema cu patronul si de aia tot ii dati ca il lucreaza cineva pe Piturca.........dar se pare ca lucrurile nu stau chiar asa si e ceva real in ce spuneti pe aici.O sa fiu f atent de acuma la ce se intampla pentru ca m-a lasat mut de uimire ce a zis Pitit la conferinta de presa de astazi.Un baiat de la Mititelu ziarist la GSPTV care raspandeste zvonuri...Hm.....Ceva se intampla......... sper ca Mititelu nu e idiot!

    RăspundețiȘtergere
  12. craiova sport de ce nu spuneti nimic despre ce a zis piti la conferinta cu ala de la GSP care arunca zvonuri cum ca pleaca la steaua etc.....????? piti a zis ca o sa discute cu booveanu despre asta..

    RăspundețiȘtergere
  13. forzza stiinta forzza piti lasati problemele si sa venim toti la stadion sa sustinem echipa mititelu investeste sa faci echipa mare

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...