18 aug. 2010

Mărin şi-a epuizat “muniţia”. Aşa că fotbaliştilor nu le rămâne decât să joace neplătiţi, iar arbitrilor să uite de baremuri...

Minciunelu:

“Mi-am epuizat toată muniţia pentru arbitri. Nu mai vreau să vorbesc despre ei. Asta e viaţa. Întotdeauna Craiova a fost o echipă care a avut de suferit de pe urma arbitrajelor. Sunt lucruri care ma depăşesc şi sunt convins că nu mai contează, orice aş spune. Mi-am epuizat bagajul cu reproşuri. Şi ieri am avut trei faze. Am avut penalty la Roman, le-a dat celor de la Timişoara un corner aiurea şi a mai fost o intrare la Silviu Lung junior, care nu a fost sancţionată. Nu pot spune că a fost un arbitraj împotriva noastră, dar a fost foarte rigid. M-am obişnuit, cum se obişnuieşte stuparul ăla care e înţepat mereu de albine.

Poate că si adversarul ne-a făcut să avem o astfel de evoluţie. Am întâlnit o echipă foarte închisă, foarte puternică şi nu am putut să ne facem jocul. Noi, în fiecare meci, avem 4-5 ocazii. A contat mult -în sens pozitiv - revenirea pe stadionul «Ion Oblemenco», băieţii şi-au dorit mult să se întoarcă. A fost o atmosferă foarte caldă şi i-a îndemnat pe băieţi la joc. Pot spune că a fost o atmosferă plăcută şi suporterii adevăraţi au dat dovadă de ataşament şi au decis să nu mai reia ultimele conflicte”.



Cu alte cuvinte:
“Dacă mai bag şi acu’ de arbitri nu mă mai crede nimeni, tre’ să fac o pauză până la următoarea văicăreală, în care deplâng soarta Craiovei şi anunţ că am pierdut titlul din cauza dujmanilor echipei. Deci de arbitri nu vreau să zic, dar vreau să spun... că a fost rigiji.

Băeţii şi-a dorit mult să se întoarcă pe «Ion Oblemenco», deşi eu vă spuneam la emisiunea lu’ sclavu’ Soni Torică, acu’ vreo lună, cum toţi băeţii mă ruga să jucăm la Severin, că acolo e cei mai superbi fani şi le dădea Gherghe mâncare bună şi nu-i lăsa nici pe întuneric.”

5 comentarii:

  1. auuu iarasi ati pus punctul pe "i". aproape ca uitasem ca nea marin (intr-o varianta deplorabila nu cea intruchipata de marele nostru Amza) acu cateva luni mai mai ca se jura ca jucatorii vor sa joace la Severin si nu la Craiova. acu vad ca o intoarse, jucatorii de fapt doreau sa vina acasa. pai cum e mah nene ori voiau acasa ori la Severin ? ca ambele variante nu pot exista in acelasi timp. desi in universul booveni orice e posibil

    RăspundețiȘtergere
  2. mititelu pune vorbe in gura jucatorilor cum ii dicteaza interesul/
    mereu a facut asa , stie sa se foloseasca perfect de oameni , e diabolic/
    asa face cu toti de la componentii CRAIOVEI MAXIMA pana la actualii fotbalisti sau antrenori/
    mititelu e cancerul acestui club si aasta nu o cred doar eu tot mai multa lume cu care vorbesc are aceeasi parere deci nu e doar o senzatie de a mea/

    RăspundețiȘtergere
  3. Hahaha din ce film e asta e marfa va dati gata cu pozele voastre daca puteti sa-l faceti si orc pe miti din ala din stapanul inelelor

    RăspundețiȘtergere
  4. Hai Craiova pleaca mititrelu imi place CRAIOVASPORT VA IUBESC!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. hot shots Rambo Minciunelu

    RăspundețiȘtergere

Praetoria lui Gogoașă, "armata" privată a familiei Mititelu, se chinuie tot mai mult să continue manipularea

Armata familiei Mititelu își face marketing... E "revolu ție" mare la Praetoria.  Mititelu e speriat de moarte și nu mai șt...