20 aug. 2010

De ce-a fost nevoit Mărin să plece de la Severin...


Nu din dragoste neţărmurită faţă de fanii craioveni, pe care ar asmuţi interlopii şi jandarmii fără să pregete, a readus Ajică Universitatea la Craiova. Nevoia şi interesul au primat, aşa cum s-a întâmplat şi când a mutat-o fără jenă la Severin, ceea ce nici Neţoiu şi nici Dinel nu îndrăzniseră, chiar dacă la un moment dat „Comandantul” ne ameninţa cu asta, iar Minciunelu îl ataca feroce, în stilu-i de analfabet,  în fiţuica sa, pe atunci proaspăt lansată, numindu-l “omul întunericului”, a cărui “decizie samavolnică de a muta echipa din oraş punea în pericol distrugerea unui mit”.

Nimeni nu va uita ruşinea trăită preţ de 8 luni de zile, cât timp Ştiinţa a fost răpită de-acasă de cel care şi-a căpătat renumele „Mărin of Severin”. El a creat precedentul, ne putem aştepta oricând, atunci când oportunitatea de a profita se va ivi, să vedem Universitatea purtată pe la Slatina, Râmnicu Vâlcea, Caracal sau Târgu Jiu, sau chiar spre Şimleul Silvaniei sau Dorohoi.

Deocamdată însă, Ajică a fost nevoit să renunţe la ideea mutării. De ce?
 - În primul rând, pentru că primarul Gherghe nu i-a mai putut vira, din cauza crizei, milionul de euro promis în momentul mutării, iar Ajică şi-a luat jucăria şi a plecat.
 - În doilea rând, pentru că televiziunile au solicitat ca meciurile de acasă ale Ştiinţei să poată fi programate şi în nocturnă, nemaisuportând încă un sezon capriciile booveanului, iar acesta a trebuit să le dea satisfacţie celor care îi alimentează bugetul echipei an de an. Şi cum nocturna la Severin nu a fost instalată până în septembrie, aşa cum promitea solemn Mărin pe blog, Ştiinţa a trebuit să revină la Craiova.

Ce l-a înfricoşat însă pe boovean a fost solicitarea echipei Gaz Metan CFR Craiova de a disputa meciurile de pe teren propriu pe „Ion Oblemenco” în aceleaşi condiţii pe care Primăria le-a oferit Universităţii Craiova. Minciunelu a conştientizat faptul că prelungirea şederii la Severin ar fi însemnat pierderea totală a identităţii Universităţii Craiova, iar brendul pe care îl tot invocă n-ar mai fi putut fi folosit ca armă, în timp ce craiovenii ar fi adoptat treptat noua echipă, mai ales că aceasta îşi propunea promovarea în maxim doi ani în Liga I.

9 comentarii:

  1. Cum il dati in vileag pe mititelu nu poate sa faca si el o smecherie ca imediat spuneti voi adevaru cred ca l-ati disperat pe bune ati avut o idee indrazneata

    RăspundețiȘtergere
  2. MIRCEA BADEA SI ORESTE.SI TEO :=))20 august, 2010

    DA STIAM CA saracelu PRIMEA BANI DE LA GHERGHE CA SA JOACE ACOLO SI APOI NU A MAI PUTU ALA SA II DEA.........CRIZA L/A DISTRUS PE minix L/A RUINAT DE TOT.
    AR MUTA ECHIPA SI LA SATU MARE DACA AR SARI AIA CU CEVA MARUNTIS SA AIBA SI EL BANI DE SALARIILE JUCATORILOR. PUNEM PARIU CA PANA IN IARNA ISI DEPUN JUCATORII MEMORII SA DEVINA LIBERI CA SUNT NEPLATITI DE PREA MULT TIMP?

    RăspundețiȘtergere
  3. vlad craioveanu20 august, 2010

    lumea a zis sa incurajeze echipa si sa il lase pe ospatar in pace poate se mai poate salva ceva din acest sezon... da dupa alte 2-3 infrangeri o sa vina maxim 1500-2000 de oameni la stadion si o sa il mUEasca sanatos pe jegu de la booveni.
    orice incearca sa faca tot nu va evita inevitabilu ptr ca poate baietii din galerie se sperie de interlopi da toata tribuna a doua ii bat pe tiganii aia de se kk pe ei.
    aia de la tribuna a doua cand vor injura atunci nu o sa mai aiba ce face bisnitaru boovean. si nici nu mai e mult pana atunci.

    RăspundețiȘtergere
  4. riciu pacaliciu20 august, 2010

    ce sareta are al dreacu :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Doru Magaru'20 august, 2010

    Adriene te-ai dat dracu iti iau echipa ha ha ha!!!!!!! Tine bine de ea ca ti-o iau..
    Sint pe felie cu Solomon, Camataru, Netoiu, Dinel si ni s-a alaturat si familia Paunescu cu vrajitoarele....Ce mai,toti dusmanii......
    Mai zi si tu ceva de noi ca ai cam tacut de vreo 2 zile.
    Hai ca plange Gesepeu' si Digisportu !!!!

    Cu prietenie, al tau Doru Cataru'

    RăspundețiȘtergere
  6. Nelu Spanu20 august, 2010

    ba de ce ii faceti asa lu sefu? nu va e rusine?
    si pe mine de ce nu m-ati pus in poza????????

    RăspundețiȘtergere
  7. @ Nelu Spânu:

    Pai eşti şi tu în autocar, dar 2-3 banchete mai în spate şi nu te vezi de coviltir.
    Bahtalo!

    RăspundețiȘtergere
  8. spanule fa un editorial de stuparu

    RăspundețiȘtergere
  9. cata dreptate aveti.....................

    RăspundețiȘtergere

Gogoașă și Blondu au rezolvat problema cu sclavii de la PUZ

Gașca de milogi care trăiesc de pe urma lui Mititelu și Baca au reușit să-și convingă adepții să mai joace într-un spectacol de circ regi...