16 iul. 2010

Uraţi-i... ce vreţi voi personajului care înjură în Primărie!

Aşa cum anticipam (nu e o laudă de sine, chiar nu era prea greu de bănuit), Minciunelu a vrut să ne facă o nouă farsă, ca să se disculpe în faţa suporterilor tot mai scârbiţi şi mai indiferenţi. Şi, când domnii profesionişti ai echipei severinene bifau finalul comediei puse la cale de Ajică, adică dădeau programatele interviuri în care îşi exprimau dezamăgirea faţă de tot ce e vremelnic pe lumea asta, ce să vezi: printre ziarişti, unul mai colţos, rebel din fire, îşi permise să pună o întrebare. Una neprogramată.

Impertinenţa nefericitului a provocat reacţia spontană a valetului şef Lucică. Cu ochii bulbucaţi, paiaţa a sărit imediat, considerând că venerabilul Stroe (între noi fie vorba, aterizat ca musca-n lapte în mijlocul manevrei boovene) nu e destul de “incisiv”.

Culmea penibilului, ca să-i ia apărarea stăpânului, un alt personaj s-a năpustit şi el, mai ceva ca însuşi valetu’, pe sărmanul intrus care ameninţa să le strice scenariul dialogului “ad-hoc”. Aşa că, pentru a menţine ridicat nivelul intelectual al discuţiei, slugoiul a luat în gură un... falus!

Ghiciţi personajul care înjură în incinta Primăriei şi uraţi-i... poftă bună!

14 comentarii:

  1. dupa voce pare sa fie unul din reporteri de la gsp de la craiova :))mare sclav oricum

    RăspundețiȘtergere
  2. asta e sorica face emisiuni la oltenia tv

    RăspundețiȘtergere
  3. Soni Torica16 iulie, 2010

    Are asta niste intrebari pe cat de perverse pe atat de stupide in toate interviurile de pe editie.ro

    RăspundețiȘtergere
  4. e Rosca va spun sigur

    RăspundețiȘtergere
  5. rosca??? :))) oricum pofta buna:))))

    RăspundețiȘtergere
  6. INGURUL VINOVAT E INFRACTORUL DIN BOOVENI! Atata timp cat el va conduce aceasta echipa, nu va face performanta! Sau performanta se va numi evitarea retrogradarii an de an.

    RăspundețiȘtergere
  7. e un laptar din troaca, care a ajuns sofer, apoi prin pupincurism reporter, apoi corespondent la gsptv, la mediafax, la antene... omu lu felix cum ar veni. acu e mana stanga, buna de sters la poponeata, a lui mititelu. daca un brutar si un laptar conduc clubul e de vis

    RăspundețiȘtergere
  8. mie mi se pare ca il injura pe stroe saiu ma insel????

    RăspundețiȘtergere
  9. cine dracu mai e si asta ba?????

    RăspundețiȘtergere
  10. penibilu asta intreba unde e galeria pe sclavii aia de se adunasera in fata primariei chemati probabil de sarantoc ca nimeni nu stia de nici un protest.ce parodie au pus ei in aplicare...

    RăspundețiȘtergere
  11. ce sluga penala shoric asta

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...