6 sept. 2011

Septembrie fără "Ştiinţa"


"Craiova doarme în loc să-şi salveze echipa

Cînd foştii deportaţi în Bărăgan s-au întors să revadă vatra vremelnică, n-au mai găsit decît puţine din locuinţele ridicate din chirpici şi acoperite cu stuf şi lacrimi. Peisajul se schimbase, martorii îi numărai pe degetele de la o mînă. Doar drumurile arse de soare le-au recunoscut, erau aproape nemodificate. Ele au supravieţuit vitregiilor vremii şi monstruozităţilor comise de oameni. Al Craiovei a început pe 5 septembrie 1948 cu un meci cu echipa din Filiaşi. Pe banca formaţiei UNSR Craiova, care şi-a schimbat numele în CSU, apoi s-a numit “Ştiinţa”, iar 1966 a fost rebotezată Universitatea, a stat prima oară Nicolae Polojinschi.

O aniversare fără sărbătorit la masă. Fotbalul îşi derulează impasibil etapele, clasamentul frige deja, fraţii Costea au semnat cu Steaua, Dorel e la Dinamo, Gîngioveanu a ajuns la Rapid.

Viaţa merge înainte şi cerul e dureros de albastru pentru suporterii “Ştiinţei”. Cînd priveşti ce bătaie este pe juveţi, înţelegi cît de mult lipseşte Universitatea. Degeaba ne uităm în zare, Craiova nu e nicăieri. Drumul ei a rămas suspendat, întrerupt de trădări şi interese oculte. În urmă sînt Florenţa, Leeds, Bordeaux, Monaco, Munchen, Milano sau Pireu. Au rămas zece trofee şi multe alte momente memorabile. Dacă titlurile au fost mai puţine, din cauza boemiei sau piedicilor, au răsplătit-o poeţii, au alintat-o “Campioana unei mari iubiri”.

Timpul trece şi din Bănie nu vine nici un semn. Un vulcan activ s-a stins subit. Nu mai e decît cenuşa. Unde a dispărut galeria care umplea Peluza Sud? De ce nu strîng rîndurile suporterii să arate lumii şi autorităţilor că le pasă, că nu s-au consolat, că nu vor renunţa aşa de uşor? Cîţi dintre liderii fanilor sînt compromişi sau şantajabili? Şi fostele glorii sînt în culpă. Să nu mai stea cu mîinile-n sîn! Cu mentalitatea mioritică, “eu ce rezolv cu asta?”, “nu depinde de mine”, “ce importanţă are un miting?”, veţi rămîne orfani. Doar voi, oltenii, vă puteţi salva echipa. Nu aşteptaţi ajutor din altă parte!

E anotimpul caznelor. Al unui supliciu nemeritat. Sute de mii de oameni au fost condamnaţi, în grup, fără drept de recurs. Ar fi suportat cu stoicism tortura anilor săraci în recolte, erau vaccinaţi. Trăiau din amintiri şi au rămas numai cu ele. Torţionarii se ştiu, nu are rost să le mai pomenim numele. Îi avertizăm că nu vor fi iertaţi niciodată pentru suferinţa pricinuită cu bună ştiinţă.

Călătoria Craiovei s-a încheiat, măcar pentru o vreme. Şi e păcat de imnul lui Tudor Gheorghe."

6 comentarii:

  1. unde pula mea e craiova?06 septembrie, 2011

    pana si de la cluj se vede indolenta condamnabila a craiovei si a craiovenilor fata de echipa noastra.e adevarat ca o vede totusi un suporter al craiovei.dar suntem jalnici si ne meritam soarta.
    unde e sezione urmarita de 2 interlopi stirbi si unde e galeria care era odata si acum e pe mana murdara a lui blondu si gavriluta care o vand la oricine si cat mai des posibil??? bine ne face muia de mititelu ba!cacatul asta de la booveni a prins perfect smenu si profita,ca nu e prost.
    SUNTEM PENIBILI!

    RăspundețiȘtergere
  2. BRAVO ALIN FORNADE ESTI MAI MARE SUPORTER DECAT PRAMATIILE CARE SE DAU SEFI DE GALERIE DAR NU SUNT DECAT NISTE PUSCARIASI VANDUTI CARE URMARESC DOAR SA MAI FACA NISTE BANI NU SA APERE CA SUPORTERI INTERESELE ECHIPEI.FORNADE E MULT MAI SUPORTER DECAT SCURSURILE DE BLONDU POSTASU CHARLI........MACAR TIGANU E LA BULAU DAR N-AI CE FACE NICI CU AILALTI NESPALATI..

    RăspundețiȘtergere
  3. V-ati resemnat si voi?
    Macar mai bagati cate ceva de marin si familia lui de degenerati, ca asta a ramas cam singura noastra placere...

    RăspundețiȘtergere
  4. mititelu cu duhoarea ta ai sufocat craiova

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...