3 aug. 2011

Mărin dixit: “Ajutooorrr! Nu vreau să-m’ spargă rozetaaa!!!”

Japiţa infectă care din interese meschine (ca-ntotdeauna) o arde “liberal” şi în acelaşi timp încearcă să intre cu japca pe sub pielea pesediştilor, spune că de fapt el e “soldatul lui Traian Băsescu” (trăiască procurorii Deneaului!) şi urlă cât îl ţin boşogii că e mare nedreptate la mijloc şi el nu merită arestat, mai ales că e gata să dea limbi în cur oricui din politică, numai să scape de frecatul în găoază dimineaţa, la prânz şi seara, adică de câte ori va scăpa săpunul.

Mărin foloseşte în continuare SRL-ul FC Booveni ca armă personală şi scut şi anunţă / ameninţă că nimeni nu va pune mâna pe acesta, chiar dacă “moare Universitatea Craiova”.
Vai..., incredibil..., ce surpriză de proporţii pentru susţinătorii “continuităţii”, care acum câteva luni se opuneau proiectului lui Piţurcă de salvare a fotbalului craiovean!!!

Iată ce declară cel care mai săptămâna trecută se dădea mare luptător împotriva lui Băsescu şi se autoproclama erou al opoziţiei USL care, spera Mărin în visul lui erotic, îl va scăpa de faliment şi de puşcărie, pentru că deh... şi el a luptat cu marinarul!


Mărin Minciunelu:
“Cea mai mare greşeală a vieţii mele a fost că l-am susţinut pe Traian Băsescu. Vă zic ceva ce n-am mai spus vreodată: în 2004, înaintea finalei de la alegerile prezidenţiale, i-am tipărit un ziar anti-Năstase. Noaptea, pe furiş, am scos 80.000 de exemplare. Fără nici un ban! Am făcut-o din nebunie, am crezut că ajut ţara să scape de mafiotul Adrian Năstase. Acum, foştii adversari ai lui Băsescu îl înving pe soldatul lui. Asta mi se întîmplă mie.


Da, am informaţii că vor să mă aresteze. Am vorbit cu familia şi vreau să-mi duc rudele în străinătate, să ceară azil politic! Eu rămîn aici, să mă lupt cu duşmanii. Trăim în dictatură, familia mea e în pericol evident!


E exclus să investesc la altă echipă. Voi fi cu Universitatea Craiova pînă la moarte. Moartea ei sau a mea. Nu înţeleg de ce păţesc toate aceste lucruri, nu am furat de la nimeni, nu am făcut blaturi. Indiferent dacă mă omoară sau mă arestează, nimeni altcineva nu pune mîna pe brandul Universitatea Craiova!”.



Traducerea CRAIOVASPORT:
Cea mai mare greşeală a mea a fost să-l susţâu pe Băsescu. Ete, io i-am făcut şi afişe şi ziare anti-Năstase, dacă nu ieream io nici nu mai câştiga iel niciodată freo alegere!!! Vă rog, domu’ Băsescu, faceţ dome ceva pentru să nu m-aresteze ăştea, că io sînt cu matale de fapt. Ete, îţ spun ceva ce nu mai am spus la nimeni, decât Alinutza ştie, că am lăsat-o pe mâna lu’ văru’ Lubeniţă în noaptea aia, s-o rezolve el:
Ete, cân’ a fost alegeri, io ţ-am făcut lu’ matale un ziar anti-Năstase, pe furiş aşea, în toiu’ nopţîî! Pe ochii mei care minte!

M-am furişeat aşea ca să nu mă dibuiască dujmanii, recte oştirile inamice de la Pesedeu şi Peneleu (parcă trebuia să nu mă dibuiască noaptea, că nu citeau oricum a doua zi fiţuica – este că sînt idiot?) şi mai ales Vadim – că ala e dracu’ gol, dacă afla nu mai scăpam de gura lui – şi am făcut ziaru’. Că ştiţ că ziaru’ meu e profesionst aşea, nu scrie ei ce le dau io ordin să scrie, ăştea ai mei e cei mai neutri, mai rău ca Ielveţia!

Şi-acu’ ce-m faceţ voi mie, pă’ e corect ca să-nvingeţ un soldat de-a lu’ Băsescu? Deci domu’ Traian, io sînt soldatu’ lu’ matale, chear dacă acu’ 2 săptămâni povesteam pe la televizor, pe une mă circăresc io, că am visat un vis că mă tăvăleam cu matale şi cu domu’ Boc toată noaptea, mă încăieram cu domniile voastre. De fapt am iexagerat io, nu mă-ncăieram, mai mult mă hârjoneam aşea… cum ar veni în jeaocă aşea… Vă rog io domu’ Traian, am glumit, vă rog iooo... nu vreau la pârnaieee...!!!

Deci orcum, dacă tot o băgai pe-asta cu ziaru’ anti-Năstase să umblu la sentiment, acu’ o ard la 2 capete şi-o dau şi pe partea ailantă, adică zîc aşea public că am io informaţii că vrea să m-aresteze, ca să pun presiune.

Ce dacă făcui şi io câteva infracţiuni, ce ie aşea de grave chestiunile ăştea…? Iete, dacă ie nevoie, pot să întorc imediat armele şi să fac nişte lobii pentru domu’ Traian cu fiţuica mea falimentară, aia de n-o mai citeşte nimeni şi am interzis şi comentariile, că mă-njurau câte 2000 de inşi pe minut (că cam toată lumea e dujmanii mei, cu escepţia lu’ Alinutza, Auraşi şi cancelaru’ Ciorbă, iar fidelu’ Viceroy se abţine, să nu să ia Cancea ăla de iel...).

Deci familia mea ie într-un pericol ievident, acilea ieste dictatură! Am vorbit io cu Leana şi cu plojii mei, cum ar veni cu propietarii pe veci ai lu’ FC Booveni şi vreau ca să ne refugiem în străinătate, să cerem azil politic! Dupe ce le găsăsc un adăpost la vreun orfelinat, io mă-ntorc, ca Rambo, să lupt în continoare cu dujmanii!

Este că fu’ tare asta? Deci acu’ io sînt şi persecutat politic, chear dacă toată zîua mă-mplimb prin faţă pe la Niuiorc şi mă scarpin în cur. Deci gata, cancelaru’ a declarat ieri dupe-amiază stare de necesitate la FC Booveni, ne luptăm cu toată lumea dupe mapamond, de la Virgil Cancea pân’ la bucătaru’ lu’ Piţurcă, Gaeta de Sud, Sandu Mircea, Dragomir, Băsescu şi Putin!!! Deci am informaţii că ie o conjiuraţie mondială care vrea să mă blocheze, să me-a ei mie iechipa, ca să-m distrugă viaţa!

Io nu o dau la nimeni pe firma asta, pă’ ce, vreţ să nu mai dau io interviuri la Sa-muilă şi la Horică, să dispar? Ie exclus să investesc la altă iechipă! Nu mai vă râdeţ bă de mine c-o băgai pe-asta cu investeala, ştiu că n-am nici un şfanţ în buzunare şi că sunt plin de datorii ca câinele de pureci, da ce vreţ să spun? Ce dacă zâc şi io că investesc, când de fapt trăiesc dupe urma iechipei? Voi fi cu Universitatea Craiova pănă la moarte. Moartea ei sau a mea. Chear dacă mă omoară sau mă arestează, nimeni alcineva nu pune mîna pe brendu’ Universitatea Craiova! Deci io sînt mare suporter, ţâu cu Craiova aşea de mult că prefer să nu mai iegzâste iechipa decât să nu mai fie a mea. Nu mă interesază că distrug clubu’, ieu trebuie să am o scenă une să-l copiez pe idolu’ meu Becali!

Aşea că dragi suporteri ai iechipei lu’ copiii copiii copiilor mei, veniţ alături de mine, vă rog io nu-i lăsaţ pe dujmani pentru să m-aresteze! Faceţ aşea, ca un front comun, un lanţ viu aşea în juru’ meu, în parcare la Niuiorc, să m-apăraţ de dujmanii care vrea să me-a ei mie echipa, ca să-m distrugă viaţa! Ştiu că v-am ucis echipa şi am transformat firma aia în FC Booveni, pe care apoi am retrogradat-o şi am dezafiliat-o!

Ce dacă v-am interzis prin deplasări pe la dinamo şi v-am închis porţile să nu mai intraţ pe stadion? Ce dacă am zâs că Craiova nu merită iechipă şi am mutat pe FC Booveni la Severin, că găsâsăm o combinaţie bună cu Gherghe? Ce dacă m-am înjurat pe copiii mei că nu vând jiucători la rivale şi ce dacă m-am înjurat pe mormântu’ mamei mele că ţîn cu steaua…? Veniţ toţ să m-apăraţ, că m-atacă dujmanii, am auzât io că cică vrea să mă pedepsască c-am făcut şi io aşea câteva ievaziuni fixale şi alte mici ilegalităţ… mai mult aşea, să nu zâcă gurile rele că nu sînt şi io om de afaceri… Că ce om de afaceri nu face mici ievaziuni şi nu-nşeală statu’, angajaţîî şi partenerii de afaceri…?

Şi mai vă spun de-acu’, ca s-audă toate televiziunile şi toate ziarele din Ieuropa: dacă o să m-arestaţ va apărea în Fiţuica Falimentară câteva înregistrări cu domu’ preşedinte Traian, dovezi clare care va demasca complotu’ împotriva lu’ iechipa mea, FC Booveni! Şi pe urmă, domu’ preşedinte de i-am făcut io pe furiş ziaru’ în noaptea aia, va primi şi câteva SMS-uri în care va fi blestemeat, da’ ăştea nu va avea nici o legătură cu mine, va fi de la un suporter...

Vă spun io, se pare că inclusiv preşedintele lu’ Franţa, Sarcozii, va loa atitudine înpotriva lu’ domu’ Traian, dacă m-arestează! România va avea ienorm de suferit, am informaţii că de-aia Sarcozii nu a dat atunci mâna cu domu’ Traian, la Lisabona, ierea foarte supărat că auzâsă de la Obama că vrea să me-a el mie iechipa, ca să-m distrugă viaţa… Vă rog să mă credeţ, aşea ceva nu se poate!






Traducerea şi adaptarea: CRAIOVASPORT

7 comentarii:

  1. Manipularile eterne ale muicelului.Le stim pe dinafara.Nu mai poate pacali decat niste idioti cu textele astea de victima eterna.Omul e nebun la cap si trebuie sa uitam cat mai curand de el, altfel ne va fi imposibil sa mai avem echipa.Oricine numai sa faca ceva sa ia initiativa si sa se miste ceva ca altfel murim.

    RăspundețiȘtergere
  2. E exclus să investesc la altă echipă. Voi fi cu Universitatea Craiova pînă la moarte. Moartea ei sau a mea. Nu înţeleg de ce păţesc toate aceste lucruri, nu am furat de la nimeni, nu am făcut blaturi. Indiferent dacă mă omoară sau mă arestează, nimeni altcineva nu pune mîna pe brandul Universitatea Craiova!”.


    asta spune totul despre mititelu. asta si cu aia cu echipa copiilor lui este definitita bastardului asta.ma rog sa moara in chinuri.

    RăspundețiȘtergere
  3. LA PUSCARIEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE MARINEEE LA PUSCARIEEEEEEEEEEEEEEEE

    RăspundețiȘtergere
  4. boovene pisamas pe rasa ta de gunoi!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. OSPATAR INFECT MERITI SA ITI LUAM TOT NEAMU IN PULAAA BAAAAA

    RăspundețiȘtergere
  6. _I_ mititelu !!!!!!!!!!!!!!!

    mars in rasa matii de la craiova o sa se aleaga prafu de tine oricum la cate blesteme ti/ai luat n/ai cum sa sfarsesti de moarte buna

    RăspundețiȘtergere
  7. sa ma sugi mititelule si tu si gabita!si "secre" muista!

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...