11 iun. 2011

Avortonul Mărin e mult mai rău ca Neţoiu!

Infectul Ajică Minciunelu l-a vândut în această săptămână şi pe Prepeliţă la steaua (n-are importanţă, dar probabil că pe o sumă mai mare decât cea vehiculată oficial şi pe care e dispus s-o cedeze fiscului ca să mai stingă din datorii, diferenţa fiind probabil încasată la negru).

Dând timpul înapoi, imaginaţi-vă însă cum ar fi sunat discursul manipulator al booveanului dacă în ianuarie Victor Piţurcă ar fi propus, să zicem, vânzarea lui Miţa Costea şi a lui Prepeliţă la steaua şi a lui Lung, de exemplu, în străinătate, pentru ca din banii încasaţi pe ei să fie plătite datoriile, salariile şi să fie făcute şi transferuri cu care echipa ar fi fost întărită. Să-i vândă deci pe Prepeliţă, Costea, Lung, adică exact ce a făcut Minciunelu acum, ca să mai facă rost de nişte creiţari să-şi îmbrace amanta-n costum de leopard (achiziţionat din Sucpi) şi să bage benzină în rezervorul merţanului. Başca salamul zilnic al badigarjilor care-i fugăresc pe Cancea şi compania.

Dacă Piţurcă ar fi pus în aplicare din iarnă ceea ce oricum a făcut Mărin acum, echipa era salvata şi s-ar fi luptat pentru cupele europene, cu mari şanse de a se califica în Europa. Mai ţineţi minte cum urla avortonul de la Booveni că vrea Piţurcă să ia jucătorii şi să-i vândă la steaua? Cum vorbea el despre “pângărirea” Craiovei şi cum se văicărea pe toate posturile TV că-i dă Piţurcă peste cap strategia de a nu vinde la rivali? Evident, şi asta o demagogie ieftină, care ţinea doar la proşti, pentru că doar proştii uitaseră de Ionescu, Bornescu, Gângioveanu, Stoica…

Toamna trecută suporterii se întorseseră la stadion, încântaţi de profesionalismul lui Piţurcă. Valuri de oameni invadau “Centralul” meci de meci şi-i scandau în repetate rânduri numele managerului, înfigând de tot atâtea ori cuţite în inima otrăvită a lui Minciunelu. Pentru că imbecilului chel nu i-a convenit că-şi pierduse prerogativele de dictator, totul s-a prăbuşit ca un joc de domino la începutul acestui an. Ospătarul dement a distrus visurile a milioane de suporteri. Şi-a bătut joc de noi toţi şi totuşi scapă nepedepsit şi continuă să existe şi să ne intoxice cu prezenţa sa nocivă.

Acest nenorocit a cumpărat câţiva dintre liderii galeriei şi cu ajutorul lor vrea să ne batjocorească în continuare, pentru mulţi ani. Egocentricul cretin cu ochelari de plastic îşi va continua opera de distrugerea a iubirii alb-albastre nestingherit, într-un oraş care nu ia atitudine şi care nu mai ştie să-şi apere credinţa. Instituţia UNIVERSITĂŢII din CRAIOVA se face de râs cu fiecare zi în care întârzie să ia atitudine faţă de batjocura la care-i supune numele acest infractor care evită puşcăria sifonând la Denea. Autorităţile locale asistă impasibile la batjocorirea Ştiinţei şi nu fac nimic concret pentru a salva simbolul oraşului, iar câţiva autoinstauraţi lideri de galerie se vând ca nişte curve de pe centură şi-l înregistrează pe Piţurcă.

Nemernicul Mărin nu l-a lăsat pe Piţurcă să-şi facă treaba în iarnă şi pentru că ştia că oricum va ajunge în punctul în care falimentul îl va înghiţi. Pentru că, într-un final, probabil că tot ar fi ajuns în situaţia de a fi nevoit să vină şi cu bani, vânzările de jucători nemaifiind suficiente. Piţurcă ar fi redresat situaţia în această primăvară şi poate chiar ar fi dus echipa în Europa, dar până la urmă tot era nevoie de investiţii pentru a continua ascensiunea spre obiectivele măreţe la care visa fostul selecţioner şi pentru care a şi anunţat că venise la Craiova. Iar falitul ospătar ştia că nu avea cum să respecte înţelegerea cu managerul.

Aşa că a preferat să mai murdărească o dată istoria fotbalului craiovean, să retrogradeze din nou Craiova şi să ia el banii pe jucători, decât să-l lase pe Piţi să facă echipă. A preferat să dicteze el tot decât să lase profesioniştii să lucreze. A preferat să distrugă prezentul unui club extrem de iubit, decât să nu mai fie el în prim-plan şi să nu mai converseze zilnic cu Sa-muilă câte 2-3 ore, scărpinându-se la coaie în mijlocul străzii, prin faţa Niuiorcului, în timp ce văru-său Lubeniţă şuieră după toate femeile până-n 50 de ani care trec pe stradă.

Booveanul iese mult mai prost şi în comparaţia cu Neţoiu, “omul negru” de a cărui imagine negativă se foloseşte de fiecare dată pentru a se da mare suporter. Exact lucrurile de care Ajică îl acuza pe Neţoiu, ca vânzarea de jucători unei rivale (dinamo), le-a făcut el (cu steaua idolului său). Dacă Neţoiu doar a ameninţat că mută echipa, sabotat pe-atunci de primarul Vasile Bulucea (prieten la cataramă cu Minciunelu), tiranul boovean chiar a mutat-o!

Spre deosebire de Neţoiu însă, diabolicul Mărin este un manipulator mult mai abil. Acţionează pe mai multe fronturi, cumpărând susţinerea câtorva analfabeţi care conduc galeria prin forţă, a unor persoane cu nume precum Corneliu Stroe sau a unor foşti componenţi ai Craiovei Maxima, pe care-i ajută să supravieţuiască printr-un fel de rentă lunară de câteva milioane (nu e salariu, pentru că respectivii nu fac nimic, nu muncesc efectiv) şi al căror nume practic l-a cumpărat. Tot ce le cere este să dea periodic declaraţii “de bine”, care să influenţeze oamenii care-i percep pe foştii sportivi ca pe nişte voci sincere, ce merită încredere.

În acest început de vară, Craiova e mai tristă şi mai insipidă ca niciodată. Booveanul se pregăteşte să se ducă în Liga a 3-a cu a sa FC Booveni, echipa pe care altădată ne plăcea s-o alintăm Ştiinţa, dar care ştim acum că nu va mai fi nicodată a noastră. Nu ne va mai aparţine nici fizic, nici sufleteşte de-acum, pentru că satrapul chel a transformat-o într-o jucărie personală, un obiect de uz casnic al familiei sale de cocalari manelişti şi curve cu înfăţişare de piţipoance.

11 comentarii:

  1. Cuvinte mari...fapte mici. Astia suntem noi, astia o sa fim!
    Facerea de bine e futere de mama :)...si-a dat seama si piturca k n-are cu cine cand analfabetii cred k el vrea sa fure craiova. Ce sa mai fure? Niste jucatori luati pe datorie, o echipa in liga a 3-a? Stati..am mai auzit una. Vrea sa fure izvorul nesecat de talente (rofl). Oricum scrii frumos, felicitari. Dar oare se merita efortul? In Craiova a murit si speranta.Fotbalul murise de mult. Tot ce a ramas e propaganda ieftina marca Editie Speciala si noi cativa prosti care n-avem pe umarul cui sa plangem.

    RăspundețiȘtergere
  2. sa speram ca intr-o zi pierde cineva controlul masinii si intra cu ea in niuiorc. altfel nu scapam de oligofren.

    RăspundețiȘtergere
  3. aurolacul de la niuiorc va vinde pana si portile de la stadion...blestemata sa fie ziua cand acest golan s-a nascut

    RăspundețiȘtergere
  4. craiova de azi ca oras asa cum arata nu merita sa aiba fotbal.motive:
    -nu suntem in stare sa reactionam,stam sa ne fota in cur ochelaristul,ne speriem de 2-3 bodiguarzi ai booveanului care sunt niste neica nimeni nici macar niste smecheri nu sunt,doar 2-3 baietasi care merg pe la sala si stau pe langa ajica pentru cateva sandwichuri pe zi.
    -blondu si aia 5-6 distrusi de pe langa el se vand mai rau decat curvele si cu care da bani cu ala sunt si ei.
    -galeria e praf de cand au renuntat sa mai vina baietii vechi sunt niste penibili pe acolo care habar nu au de capul lor.
    -primaria isi vede de interesele ei si atat timp cat nu exista o presiune publica mare nici ei nu se complica.
    -la universitate cum ziceti voi e o mafie mare iar stroe ala sa imi bag pola in gatu lui de bosorog cretin si pervers.
    deci asta e adevarul dragi prieteni de la craiova sport, NE MERITAM SOARTA!stupizii astia il suna pe piturca sa ii zica ca ei vor craiova lui mititelu cand ala vrea sa vina sa ne scoata din rahat si se ofera omul voluntar sa o faca doar ca multumire ca i-am strigat numele si l-am respectat cat a fost aici.si noi ce facem? facem coayele mari si ne dam rotunzi,ca ii luam echipa noi lui mititelu......numai niste idioti pot sa mai creada ca ii mai ia cineva echipa lui mititelu cand asta face ce vrea cu noi..cine sa ii ia echipa?cum? cand sezione e fugarita prin oras si vine blondu cu postasu si cu gavriluta si le conduc mitingu facut de ei.cu tot respectul toate realizarile sezione au fost sa lipeasca niste afise cu nimeni la meci si sa organizeze un miting pe care nu i-a lasat blondu si cici sa il conduca cu adevarat.
    mititelu va domni la craiova mult si bine obisnuitiva cu asta ca nu mai avem ce face.zarurile au fost aruncate si un oras intreg sufere din cauza catorva vanduti si a catorva baieti de la aso care sunt bine intentionati dar prea putin maturi ca sa inteleaga cum stau lucrurile in realitate.nu mai scrieti pe aici ca va pierdeti timpul,ajica a vrut prin orice mijloace sa castige lupta asta si a castigat pana la urma.si doar din vina noastra, as suporterilor in intregime,nu doar a galeriei desi ea are cea mai mare parte din vina.va salut cu respect.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ dinu : corect, nu meritam nimic. Prostia ne copleseste pe toti in orasul asta de cacat.

    RăspundețiȘtergere
  6. si mai este o diferentza intre netzoiu si mititelu; netzoiu nu ne-a bagat nicodata in liga 2-a pe cand dementul boovean ne-a retrogradat de 2 ori fara scrupule.sa dam timpul inapoi si sa vedem de cate ori ne-am batut la retrogradare cu netzoiu?...dar cu booveanul ?care e cel mai bun loc ocupat cu netzoiu?..dar cu booveanul?de cate ori am jucat in cupe cu netzoiu?...dar cu booveanul?catzi jucatori a cumparat netoiu pt achizitii?..dar booveanul?de cate ori am ramas fara motorina cu notziu?..dar cu booveanul?hai sa facem o comparatie si la bune si la rele.cati jucatori a dat netzoiu la dinamo inainte de a pleca?..1?..claudiu niculescu? dar booveanul la steaua???( nu vb de jucatorii pe care i-a luat cu el cand a plecat ci doar in perioada in care a fost finantzator la craiova)....parca imi doresc mai mult acum sa scap de boovean decat mi-am dorit atunci sa scapam de netzoiu.pt ca muicelu a daunat inzecit stiintei in comparatie cu netzoiu.

    RăspundețiȘtergere
  7. lupul-cel-rau14 iunie, 2011

    Gata! Piti a semnat cu FRF, adio si-un praz verde! De-acu' inainte, sa se duca sa sustina echipa Blondu si cu agaricii care l-au inregistrat pe Piturca si l-au indepartat de Craiova! Turism rural scrie pe voi baieti, oare unde om avea in prima etapa? La Visina Noua? La Matasari? Sau poate la Barca?

    RăspundețiȘtergere
  8. fmm mititelu15 iunie, 2011

    mititelu si slugile de il inconjoara nu ar trebuii sa inspire teama sunt doar niste argati.badigarjii aia nu sunt decat niste taranusi cu tupeu la fel ca varuso lui saracu lubenita care traieste pe spinarea saracului.mititelu si-ar vinde si familia pentru bani daca ar putea ne-ar vinde si pe noi suporterii...mars saracule de la craiova

    RăspundețiȘtergere
  9. Mititelu stia pasii care vrea sa-i faca cu mult timp inainte. Circul creat de el cu Gaman si Barboianu, cu Piturca , etc , un circ ieftin care era premeditat. Gata , in septembrie e gata. Dar noi, noi cu ce ne alegem? Asta clar o sa lase echipa ca nu mai poate s-o tina , dar noi? Noi ce ne facem? Cine o sa vina ? De unde fotbal? Mititelu a pus la cale cu mult timp inainte. Sursa sigura ! Si ascultati-ma ca nu e prost deloc ! Planul e pus la cale dinainte de a veni Piturca ! Acum a vandut tot ce a putut la negru, ca sa ramana cu ceva dupa ce plateste Fiscul. El, ca si sifon si turnator trebuie pe viitor sa fie cetatean model, sa nu care cumva sa fie agatat cu ceva si bagat si el asa cum i-a bagat si el pe altii. Acest personaj ne arata inca o data ca a fost creat cu scopul sifonarii unor persoane iar acum iese din scena injurand toate forurile fotbalistice, FRF, Piturca, etc. Si cade el bine, ca vezi domne el a incercat , dar mafia nu l-a lasat. !Oricum ar fi , planul i-a iesit !Noi am ramas cu buza umflata, si far fotbal multi ani de acum incolo. Sa vedem daca istoria si timpul il va ierta! Sa vedem ! Noi avem rabdare !

    RăspundețiȘtergere
  10. Ma intreb si eu ca prostul: unde sunt banii? Mititelu a pus la cale dezafilierea echipei de la forurile fotbalistice, adresandu-se cu buna stiinta la instantele civile. Dar Fiscul ce face? Mai acum cateva luni se anunta cu surle si trambite ca jucatorii sunt sechestrati de Fisc, ca nu pot fi vanduti decat de institutia statului, ca s-a pus sechestru pe ei. TOATE ASTEA DOAR MINCIUNI ! Fiscul din Craiova nu face nimic ! Uitati-va ! Iliev plecat liber , Dina liber, Piturca Jr. liber, Costea M. liber, Fl. Costea are si el memoriu si va deveni liber, Dilevski liber, Wobay pe 300.000 fals, suma a fost mult mai mare, Prepelita are siu el memoriu asa ca nu stiu nici Mititelu si nici Becali cum sa insele Fiscul, Dananae are si el memoriu. Toti astia au plecat LIBERI ! MItitelu are la negru cateva miliona bune din vanzarea acestora . Si mai urmeaza acum si Lung jr. pe bani curati , o sa dea din el la Fisc si GATA ! Toata lumea isi vede de viata mai departe, uita ca Universitatea nu va mai exista, Mititelu va avea cateva milioane in plus fata de banii cu care a cumparat echipa si cu care a venit sa investeasca. Parerea mea: Fiscul impreuna cu institutiiile celelalte, alea la care sifoneaza Mititelu nu isi fac treaba si il lasa sa-si faca de cap pe acest individ dator la Stat. Asta e parerea mea. Mititelu va pleca , va avea cateva milione si va uita de aceasta echipa !

    RăspundețiȘtergere
  11. va pleca in mortii masii..... stai linistit ca nu scapi curand de jegul asta.sa ma pis pe blondu ca e un nenororcit si un om de nimic.cat timp avem distrusi ca astia in fruntea galeriei care e cea mai vocala parte a suporterilor,ne meritam soarta exact cum a mai spus cineva mai sus.

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...