10 mar. 2011

Manipulări vechi şi noi

Într-un articol nesemnat, regizat de Mărin şi schiţat în linii mari de şocâtele Şorici, fiţuica falimentară a lui Minciunelu a mai reuşit astăzi să răspândească o diversiune, preluată pe nerăsuflate de prosportişti şi gesepişti.

Astfel, foaia de şantaj scrie mare cam aşa: “Galeria Universităţii: Piţi pentru noi, e Neţoiu doi” ! Ne e imposibil să nu observăm manipularea ieftină a ospătarului, care atunci când îi convine îl numeşte pe Gabi Blondu (asta dacă declaraţiile sunt reale) galeria Universităţii, iar când nu-i convenea, Ţârcă şi ceilalţi erau doar nişte golani, plătiţi de dujmanii care-l blochează de ani de zile să facă performanţe maxime cu brendul.

Cât desprele cuvintele blondului Gabi Ţârcă, dacă într-adevăr sunt cuvintele lui, acestea sunt pline de... incoerenţă. De ce l-ar certa un reprezentant al suporterilor pe Piţurcă acum, după ce tot el i-a cerut iniţial managerului, în numele unei părţi a galeriei, să facă orice pentru a-l forţa pe Minciunelu să plece, indiferent dacă echipa va retrograda! Păi oare ce sacrificiu ar fi mai uşor de suportat pentru suporteri ca să scape de cancerul boovean, acela al unei retrogradări sau acela al unor jucători eliberaţi (şi ajunşi chiar şi la rivalii de moarte), aşa cum i-ar fi vrut pe toţi, numai pentru a-l pune pe Mărin în imposibilitatea de a mai continua să ne batjocorească?

Ori, atunci când îi ceri lui Piţurcă să facă orice numai să te scape de dictatura lui Ajică ospătaru, e cam ciudat să te întorci împotriva lui. Mult prea ciudat. Vom dezvolta însă acest subiect în zilele următoare, dacă se va adeveri că declaraţiile îi aparţin lui Blondu. Declaraţii care, culmea coincidenţei, au apărut tocmai în fiţuica Minciunelului, de acolo fiind împrăştiate în toată mass-media.

6 comentarii:

  1. am si eu o intrebare:
    DACA BLONDU E ASA DE CORECT DE CE NU "L-A TRATA LA FEL" SI PE MITITELU, CA ASTA DEJA A VANDUT MAI MULTI JUCATORI IN BUCURESTI, SI LA STEAUA SI LA RAPID. SI LA VASLUI INCERCASE SA IL DEA PE GANGEOVEANU.

    BLONDULE, DACA ERAI CURAT IL DADEAI AFARA PE MITITELU SI LUPTAI MULT MAI CU ARDOARE PENTRU ASTA. PANA UNA ALTA EU AM AUZIT CA IN CONTINUARE GALERIA NU VINE LA MECI...

    RăspundețiȘtergere
  2. CITITI SI ASTA10 martie, 2011

    http://www.prazburg.com/2011/03/povesti-cu-alinuta-amanta-lui-mititelu-i/

    RăspundețiȘtergere
  3. Blondule iar luasi bani ba???

    RăspundețiȘtergere
  4. SEZIONE : PROTESTUL CONTINUA - NIMENI LA MECI !!! VINDE PLEACA MORI mititelu . Nu puneti botul la vrajelile penibile ale booveanului.

    RăspundețiȘtergere
  5. cine e tabarca asta mare sef de galerie?

    RăspundețiȘtergere
  6. Nimeni la meci11 martie, 2011

    Perversul ce trucuri si ce vrajeli are in cap bai nene
    Te pisi pe tine de ras ....
    Auzi *galeria Universitatii*......... luamiai mielu la tranta de smenar boovean

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...