21 feb. 2011

Perversa de la Booveni

E clar, totul este o maşinaţiune, s-a pus răuvoitorii pe Ajică. Dupe Gaeta de Sud, şi ziarul stelist Gaeta Sporturilor apelează la mârşăvenii. Se pare că Ioaniţoaia vrea să-i ia iechipa, ca să-i distrugă viaţa:


«Exasperat de amenzile şi suspendările dictate de comisiile LPF, patronul Universităţii Craiova a făcut plîngere la UEFA. Intrată în posesia ei, Gazeta v-o prezintă în exclusivitate. ;)

În atenţia domnului Platini,
Încep această scrisoare prin a-mi exprima admiraţia pentru ceea ce însemnarăţi în cariera de fotbalist, fusarăţi IMENS. Dar nici eu nu reprezint vreun fraier - sînt cel mai şmecher din lume şi al doilea din Craiova, conform dedicaţiilor lu` Florin Salam.

Acu, daţi-mi voie să expun cazu. În urmă cu 6 luni adusai la echipă un grup managerial în frunte cu Victor Piţurcă. După aproape un tur de campionat, doi indivizi dintre ei mă apostară cu o solicitare: să achit datoriile la club. Eu m-am chinuit foarte mult să fac datoriile astea, iar ei mi-a dat de m-a julit - au acoperit din ele. Păi bă mînca-v-aş glanda voastra, daştea faceţi cu mine?

Acuma, luai şi io solicitarea şi îi dădui lu unu cu ea în faţă şi lu altu îi dădui perversa de la Booveni: L-AM DEMIS. Şi tot ei chemară comisiile, ce-nseamnă asta? Păi ori sîntem faliţi, ori nu mai sîntem!? Dumneavoastră ce-aţi fi făcut în locu meu?

Rugămintea mea e următoarea, suspendaţi-l pe impertinent! Păi ştie el cît l-am iubit? “Băi, Pitzi, băi, eu fusai cel mai mare fan al tău”, îi zisai. “Bă, Adriene, băă, lasă vrăjeala asta”, mi-a răspuns.”Păi ce, tu m-ai luat pe mine de prost?” După care îmi zisă că nu ştiu diferenţa dintre prosciuto şi parmezan.

Menţionez că ştiu, prosciuto nu se rade pe deasupra, iar mai jos ataşez ultima convorbire cu el.
- Băăăi Pitzii…
- Băăăi Adriene…
- Băăăi Pitzii…
- Băăăi Adriene…
- Băăăi Pitzii…
- Băăăi Adriene…

Neşte baliverne d-ale lui, după cum observaţ. Io le ataşai totuşi la dosar şi vă scrisai să m-ajutaţ.

Cu respect,
Adrian Mititelu
Craiova, judeţu Dolj»

7 comentarii:

  1. exact cum spuneati mai demult, toti rad de circarul gras, chel si analfabet

    RăspundețiȘtergere
  2. Gaeta Sporturilor :)))))))))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ba Ajica ti-a luat lumea seama...

    RăspundețiȘtergere
  4. nea ovidiu de ce vrei sa imi iei echipa? e echipa familiei mele!

    RăspundețiȘtergere
  5. dujmanii vor sa-l distruga eu sint de partea lui ca e rambo de oltenia se lupta cu toti.
    forta fc mititelu

    RăspundețiȘtergere
  6. CHIRON S A SPERIAT DE IOANITOAIA CA L A AMENINTAT ALA CA SCRIE DE EL IN GAETA SPORTURILOR SI ACU IL LASA PE MARIN CU BUZA UMFLATA.CE PACAT...

    RăspundețiȘtergere

Familia Mititelu a pierdut prin sentință defintivă, irevocabilă și executorie MARCA Universitatea Craiova

Fostul ospătar și brutar devenit “ om de afaceri ” a pierdut definitv și irevocabil procesul cu Clubul Sportiv Universitatea Craiova, prin ...