30 dec. 2010

Disperarea impostorului încolţit de propriile ticăloşii

Fără alte comentarii suplimentare, să trecem direct la traducerea ultimelor minciuni boovene, pentru ca toţi suporterii Şiinţei să înţeleagă ce se întâmplă cu adevărat la Craiova în aceste zile.

Ajică Mărin Minciunelu:
În 2011, îi rog pe fani să aibă încredere în mine. Întotdeauna a primat interesul Universităţii Craiova. Niciodată nu m-am gândit să sacrific interesul Craiovei pentru toanele mele, am făcut şi greşeli, dar neintenţionate. Nu mai contează câţi bani am investit sau cât urmează să investesc pentru a ieşi din această situaţie foarte grea. Pot spune că m-a trădat sufletul. Am privit relaţia cu Piţurcă prin prisma simpatiei pe care i-am purtat-o de când eram copil. Îl văd altfel pe Piţurcă acum, după patru luni de colaborare, decât îl vedeam înainte de a-l aduce la Craiova. Parcă nu eu m-am făcut preş în faţa lui Piţurcă, am venit cu declaraţii optimiste chiar şi după înfrângeri! Au început de vreo două zile campanii de denigrare la adresa mea... presa, care e bună prietenă cu Victor Piţurcă. S-au coalizat prea mulţi, încep să cred că Piţurcă şi apropiaţii lui încearcă să-mi ia echipa. Prerogativele mele sunt puţin cam mici în acest moment, aşa e când... numai în România e posibil să vină antrenorul şi să numească preşedintele. Eu sunt capul răutăţilor acum, când e perioada grea şi sunt probleme cu banii. Nimeni din zona Olteniei nu poate cumpăra Universitatea Craiova. Pentru mine, clubul acesta nu are preţ. Nu e de vânzare.

Traducerea CRAIOVASPORT:
În 2011, îi rog pe fani să fie proşti şi să mă lase pe mine să îmi fac jocurile murdare, că dacă nu le mut echipa iar. Întotdeauna a primat interesul meu. Niciodată nu m-am gândit să sacrific toanele mele pentru interesul Craiovei şi nici să fac teribilul efort de a da dovadă de puţină decenţă şi respect pentru fani. Na, iete recunosc că am făcut şi greşeli, da’ nu a fost intenţionate, că io am un suflet neprihănit. Nu mai contează că n-am investit nimic şi nici nu urmează să investesc ceva, că sunt sărac lipit şi secretara vrea să mă părăsească că cică acu’ e deja vedetă şi a primit şi alte oferte mai tentante de la alţi cocalari, cu maşini mai mişto ca a mea şi cu ceva maculatură prin buzunare.

Pot spune că am intrat într-un mare căcat. Din disperarea de a potoli suporterii şi de a opri şirul înfrângerilor cu mine antrenor principal şi mireasa Aurel secund, dar mai ales ca să nu depună jucătorii memorii, că erau neplătiţi de cel puţin şase luni, am fost nevoit să îl aduc pe Piţurcă, care a venit şi cu caşu’ salvator. Da’ io speram că ăsta nu e aşea cum spunea ăştea de iel la televizor, că e iel marele profesionist. Io credeam că mă bagă şi pe mine în seamă şi mai vine şi iel pe acilişa pe la Niuiorc să mai discutăm şi noi, ca-ntre specialişti, ca-ntre antrenori, ce mai. Că acu’ nu mai sunt nici io pielea belengherului, am şi io câţiva ani de iexperenţă în spate, mai m-am băgat şi la şcoală ca să fiu coci cu diplomă. Da iel, bulangiu’, ce-a făcut? În loc să stea pe la mine pe la uşe să mă aştepte să termin intervenţiile la gesepeu, mi-a dat afară toate slugile de la club şi nu m-a întrebat nici ce părere am despre ce iechipă bagă în teren. Acu’, dupe 4 luni de colaborare, că iel e colaboratoru’ meu - ştiţi cât de mult îmi place cuvântu’ ăsta, mi-am dat io seama că e groasă cu ăsta.

Adică io mă chinuiam să mimez acoloşa că mă bucur când bătea echipa şi că sufăr când ia bătaie, când io de fapt speram să dea chix Piţurcă şi să îl compromit, să vadă lumea cine a fost mai mare antrenor dintre noi 2. Şi dupe ce m-am strofocat atâta să-mi maschez reacţiile, iel ce-mi face? Vine la conferinţa de presă şi mă dă de gol, spune la lume că nu am nici o para chioară şi dezvăluie tuturor adevărata situaţie de la club, ca să îmi sară suporterii în cap că am afundat clubu într-un dezastru financiar total.

Deci prerogativele mele (ce cuvinte ştiu sănebunesc de când mă uit şi io pe la tocşoaiele politice!) e cam mici, nu pot nici să fac iechipa nici să îmi dau cu părerea de tactică, nici să organizez măcar masa de final de an, ca s-o transform într-o petrecere cu manelişti şi să fac aşea o regie mişto, ca să fiu io personaju’ principal şi să mă dea Sa-muilă la televizor. Acu’ nu pot nici să-l dau afară pe Cristescu că a spus că el a avut un rol important în aducerea lu’ fraţii Costea. Ce plm, ăsta vrea să-mi ia toate meritele? Că ştiţi că io n-am bani să-mi plătesc datoriile şi să iau licenţa şi îmi depun jucătorii memorii, da’ sunt ocupat cu meritele aducerii lu’ fraţii Costea.

Şi acuma răuvoitorii ăştea de suporteri nu vrea să mai pună botu’ deloc la balivernele mele. Şi-a dat bulangii seama că io sînt vinovat şi e de partea lu’ Piţurcă. Adică ce mă, io sînt capul răutăţilor acuma, când e perioada grea şi sunt probleme cu banii? Ce, io trebue să aduc bani? N-ar putea primăria să dea bani de la buget din banii craiovenilor ca să fiu io mare patron şi vedetă TV? Sau măcar vreo organizaţie de-asta umanitară ceva, să vină cu bani să plătească salariile la jucători şi datoriile mele la stat? E, şi dacă tot s-apucă, să dea şi bani să facem câteva transferuri! Da dacă dă freunu din ăştea bani să nu pretindă cumva şi acţiuni, că io nu le dau, că le-am promis lu Gigy şi lu Găbitza.

Nimeni din zona Olteniei nu poate cumpăra Universitatea Craiova. De fapt, ce din zona Olteniei, nici Abramovici nu poate, chear dacă ar interveni şi Buşi cu Obama pentru iel, să mă roage să-i vând şi lui 5-6 acţiuni. E iexclus! Pentru mine, clubu’ ăsta nu are preţ. Nu e de vânzare. Asta e jucăria mea. Păi voi sînteţi idioţi, cum să dau echipa? Sînteţi nebuni? Păi dacă vînd echipa cine dreaqu mai mă bagă pe mine-n seamă bă? Cine eram io înainte să pun laba pe iechipa asta? Cine dreaqu mă cunoştea pe mine? Acu sînt şi io jmecher, că sînt vedetă, sînt Simona Senzual a fotbalului! Nici secretară nu mai aveam dacă nu loam iechipa de la Dinel... Ce dreaqu, cât am tras io sforile să cadă iechipa asta în B ca să pot să-mi permit să o iau mai ieftin de la mentoru’ meu, Dinel…


Ajică Mărin Minciunelu:
Eu n-am ajuns la ideea că vreau să mă despart de Piţurcă, cred că putem găsi soluţia să mergem înainte împreună. Dar sunt şi eu om, am suflet, am şi eu ambiţii. Am dreptul să fiu respectat cel puţin la fel de mult cât îl respect eu. Nu am de ce să fiu nemulţumit de Victor Piţurcă, dar Silvian Cristescu e la un lung şir de gesturi urâte pe care le-a făcut în ultimele luni. Să nu credeţi că acum e prima dată când îl jigneşte pe Silviu Lung. Mă aşteptam ca Piţurcă să intre în direct să-i spună lui Cristescu că nu a făcut bine că s-a luat de mine. Eu nu le dau voie apropiaţilor mei să vorbească rău de Piţurcă. Mi s-au aprins şi mie nişte lămpi, cum se spune pe româneşte. Nu-mi amintesc ca un angajat care are 5.000 de euro pe lună să-şi jignească patronul. Cristescu a făcut-o. Despre Dragomir ce să mai spun, aşa e când vorbeşti despre ce se întâmplă în casa altora, de multe ori spui tâmpenii. Dragomir a vorbit fără să cunoască situaţia. Fără noimă, cum face de multe ori.

Traducerea CRAIOVASPORT:
Io acuma încă mă prefac că nu vreau să scăp dreaqu odată de Piţurcă. Nu pot să recunosc aşea din prima, vă bag o caterincă de-aia că io cred că putem găsi soluţia să mergem înainte, bla-bla... O ard aşea din 2 motive, amândouă diversiuni de-ale mele, cum v-am obijnuit: 1- ca să pot să zic, când voi spune pe faţă că vreau să plece Piţi, că io de fapt am vrut să rămână, am încercat, da’ nu s-a putut, şi 2 - pentru ca să induc în mintea oamenilor ideia că dacă mergem înainte, mergem împreună (pun aşea la plural), dacă nu merg io singur. Asta e important să subliniez, că deja văd că a început unii suporteri să se deştepte şi să ceară ca Piţurcă să ia echipa de la mine şi e de rău. Mi s-a aprins şi mie nişte lămpi, că io sînt un fel de saiborg aşea, am nişte beculeţe în cap, aşea că trebue neapărat să contracarez această ideie neavenită care m-ar lăsa pe dinafară şi m-ar transforma într-un anonim dintr-o mare vedetă de circ.

Sînt foarte şucărit că nu pot să-l dau afară pe Cristescu ăsta, io am vrut să fac aşea o demonstraţie de forţă, ca să arăt cine e şef acileaşa. Acuma şi Mitică Dragomir ăsta s-a făcut al dreaqu, nu mai vrea să spună ce vreau io şi mă bagă în gura lumii. Când mă rugam de el să declare tâmpenii ca să aibă ăştea de la fiţuica mea ce să publice pentru fraieri erea bun Mitică. Acu’, dacă s-a făcut al dreaqu şi nu mai vrea să acopere mizeria mea, înseamnă că vorbeşte fără noimă. Când mă umfla pe mine cunoştea situaţia, acu n-o mai cunoaşte. Păi ăsta nu ştie că io sînt dictatoru’ acia şi conducătoru’ suprem care nu are nimeni voie să mă contrazică cu nimica?



Ajică Mărin Minciunelu:
Am semnat toate clauzele nebuneşti de pe pământul ăsta. I-am acceptat toate doleanţele. Pot spune că m-am prostituat pentru Piţurcă. Am constatat că Piţurcă şi ai lui au profitat de asta. Au crezut ca sunt prost şi naiv, dar o să le arăt că nu sunt prost. Sincer, am fost ca un câine în lanţ. Am acceptat tot ce mi-a solicitat Piţi şi nu am vorbit mai deloc de când el a venit în Bănie. Acum cred că apropiaţii lui Piţurcă îi bagă tot felul de chestii în cap şi, sincer, cred că ei vor să-mi ia echipa. Pe Piţi l-am adus cu inima deschisă. Am gândit ca un suporter”.

Traducerea CRAIOVASPORT:
Am semnat toate clauzele nebuneşti dupe pământu’ ăsta. Spun ăsta că ştiţ că e mai multe pământuri. Ce, nu e clauze nebuneşti să îţi iei angajamentu’ că ca patron nu te mai bagi peste antrenor şi stai acoloşa la tribuna oficială şi asiguri condiţii de pregătire iechipei? Ce vreţi mai nebuneşti de atâta? Păi cum bă, să nu mai mă bag io deloc la iechipă să nu mai fac schimbările, nimic… ? Păi io sînt mai inspirat ca Piţurcă bă, ăsta e slab ca antrenor, io sînt mai bun ca el.

Deci io am fost ca un câine în lanţ. Să nu mai hotărăsc io tot la club, voi vă daţi seama? Chinu’ dupe lume bă! Că ştiu că v-a explicat ăştea de la CRAIOVASPORT aşea în mare cât am pătimit io să nu mai mă bag. Bine, atunci negam şi ziceam că ăştea e dujmani răuvoitori, da normal că iei avea dreptate şi acu’ recunosc că aşea era. Da problema e că mi se pare că nişte neaveniţi şi inadecvaţi, ca de iegzemplu suporteri sau apropiaţi, îl îmbârligă pe Piţurcă să încerce să îmi ia echipa şi să o salveze. Auzi, cică vrea ei să o transforme într-un club profesionist... Ce atâta profesionizm bă? Ia mai terminaţ cu profesionizmu’, că ce e prea mult strică. Io l-am adus pe Piţurcă cu inima strânsă, parcă bănuiam io că o să fie belele cu ăsta. Am gândit strâns cu uşea de datoriile pe care nu pot să le plătesc.

14 comentarii:

  1. PITURCA SUNTEM TOTI CU TINE IA CLUBUL SA NE SCAPI DE DISTRUSU ASTA !!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. PLEACA MITITELULEEEE DUTE DRAQ
    PITURCA 100%

    RăspundețiȘtergere
  3. auzi ba asta s-a facut pres in fata lu piturca daca a facut declaratii optimiste dupa infrangeri!!!!!!!!!!!!! bai NENOROCITULE pai echipa chiar a jucat bine si cand a pierdut de cele mai multe ori si asta nu aveai cum sa nu o recunosti ca o vedea tot stadionu care il aplauda pe piturca si ii striga numele!!
    tu te-ai facut pres? pai tu esti un pres o mizerie nu te-ai facut nimic asta esti tu!dar piturca cand a tacut din gura si nu a spus nimic din "secretele" tale cum nu platisei fotbalistii cu lunile si cum nu ai platit nimic si te-a acoperit atata timp cum a fost? cum vrei ba sa joace o echipa care are asemenea probleme????fmm de brutar cretin esti un gunoi aia esti!!!

    sa indraznesti sa il dai afara pe piturca daca vrei sa te muti din oras!

    RăspundețiȘtergere
  4. "Eu sunt capul răutăţilor acum, când e perioada grea şi sunt probleme cu banii."

    Da cine mortii lui o vrea sa fie 'capu rautatilor' nu stiu.... tata? Sa-ti platesc eu datoriile ba, asta vrei? Cine vrei sa iti plateasca datoriile facute de tine? Uniunea europeana? Guvernu? Boovene tu esti de o nesimtire cum rar am vazut!!!! Vinde echipa inainte sa nu agiti prea mult lucrurile in Craiova ca nu te mai suporta nimeni!

    RăspundețiȘtergere
  5. din drepturile tv si din sponsorizari si bilete puteam sa tin si eu cu varu'meu echipa si nu eram circar ca asta.mititelule da'te la o parte ca vin eu cu vau'meu mihai ]n locu tau si al lui jivina.
    sau daca nu poate sa vina oricne,ca nu e nevoie sa faca nimic decat imparte banii din drepturi si bilete.si eu nu am amanta care sa imi manance banii sa ii cumpar casa si masina deci sunt mai rentabil ca tine.mars de la craiova ca nu ai fata de clubul asta in viata ta///

    RăspundețiȘtergere
  6. VINDE BA ECHIPA CA NU ECHIPA LU MATA SI A LU TACTU!

    RăspundețiȘtergere
  7. Piti ajutane esti ultima noastra speranta!!!!!! o sa fi imparatul Olteniei daca iei echipa de la cacatu asta..

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt datorii la club ca, daca ar vrea cineva sa-l cumpere, ar trebui sa-l dea gratis Mititelu. Ori gratis nu-l va da niciodata si solutia ar fi sa se gaseasca unul sau mai multi investitori, ori primaria, sa cumpere un loc in div A pentru noul sezon de la o promovata sau sa mute promovata la Craiova. Mititelu nu va vinde decat cand va fi fortat, in urma unui proces de faliment, asta inseamna multi ani si in timpul asta vom ajunge in B sau C, precum alte foste gen Corvinul, etc.

    RăspundețiȘtergere
  9. Primaria sa il dea afara de pe stadion pe acest boovean si sa ne facem echipa orasului CRAIOVA! Toti suporterii vor sa fie actionari la clubul care ne reprezinta si care sa fie al orasului si al cetatenilor craioveni sau chiar suporteri alb albastrii de peste tot.
    E cea mai buna solutie.Si in scurt timp o sa ne recuperam si palmaresul si istoria pentru ca poate fi invocat ca precedent cazul timisoara si nici nu va dura prea mult procesul la fifa.Suntem satui si scarbiti de acest impostor care crede ca tot orasul e la cheremul lui.

    RăspundețiȘtergere
  10. afara cu marin de la clubul nostru drag!!!!!30 decembrie, 2010

    daca primaria si piti reusesc sa ii ia echipa lu marin o sa fie cei mai iubiti oameni din craiova!si e si in avantaju primariei ca ar scapa de presiunea pusa de ziaru lu marin care nu ar mai avea interese atunci.........

    RăspundețiȘtergere
  11. mitica mai spune si adevaru cateodata.muicelu e o rusine de om.caracter zero.imi e rusine ca sunt oltean din cauza lui.

    RăspundețiȘtergere
  12. Scarpinatoru de buci a terfelit simbolul nostru.Daca craiovenii sunt destui de prosti sca sa mai rabde sa se pise el pe ei atunci isi merita soarta.

    RăspundețiȘtergere
  13. asta numai cu mana in cur sta are un fetis cu gaoaza

    RăspundețiȘtergere
  14. te detest boovene!!!

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...