3 aug. 2010

La Ajică… nici boii nu trag

Vechiul proverb explică în mare măsură ce s-a întâmplat în debutul noului campionat. Echipa de la Severin n-a jucat rău în primele două etape, dar “ajutată” serios şi de arbitraje, n-a câştigat nici un meci, figurând cu un singur punct în clasament, deşi merita să aibă mai multe. Poate din dorinţa disperată de a prinde un transfer afară şi a scăpa de sărăcia booveană, poate pentru c-o fi fost Minciunelu mai inspirat ca-n alte dăţi când a conceput tactica de joc, cert este că severinenii nu s-au făcut de râs pe teren atunci când n-au mai avut ordin să piardă. A fost nevoie de metode specifice ca să fie opriţi să bată doi dintre granzi.

Luată la mişto de toată lumea din cauza neplăţii baremurilor de arbitraj din sezonul trecut, Universitatea Severin a ţinut prima pagină vreo 2 zile, motivul fiind jaful din Ghencea. Toată lumea a plâns pe umărul năpăstuitului Ajică, preşedintele care pare că vrea să-şi abandoneze imaginea de barosan cu ochelari de plastic pentru un nou look. Booveanu’ vrea să se rebranduiască într-o victimă de serviciu, în speranţa că va stârni compasiunea fanilor din Bănie.

De milă, pesemne oamenii ar trebui să uite toate umilinţele la care i-a supus manelistul şi să-i sară în apărare necondiţionat. Paradoxal, înfrângerile nemeritate e posibil să-l ajute pe Minciunelu la capitolul imagine mai mult decât ar fi făcut-o 4 sau 6 puncte în clasament. Patronu’ de brend o să mai trăiască un timp din hoţiile lui Tudor şi Onicaş, un paravan perfect pentru un nou sezon mediocru. Ce mai contează că-n alte dăţi a donat punctele, odată a vrut şi el să joace şi uite, nu-l lasă duşmanii să câştige.
“E o umilinţă fără margini peste care nu ştiu dacă pot să trec, să râdă Becali de mine”, spunea şucărit Ajică. Adică şi bătut şi… pe gratis! Asta da umilinţă!!! Încă nu se ştie dacă a refuzat sărăcelu’ sau nu a mai apelat ciobanu’, convins că acum echipa sa joaca tiki-kaka şi momentan nu mai e cazu’ să scoată valize.

În ciuda declaraţiilor de complezenţă de prin emisiunile digitalo-gesepiste, echipa lui Minciunelu nu mai impune respect nimănui. Chiar dacă presa încă o numeşte Universitatea Craiova şi asta trezeşte sentimente speciale multor suporteri olteni, gruparea severineană este deja trecută de mass-media la capitolul şi altele, adică în categoria echipelor mici. Apărată “straşnic” de un moldovean buhăit (pe post de director sportiv), adică de nimeni, trupa Severinului va mai fi ciupită de arbitri, iar fanii care încă-şi mai imaginează că asta e Universitatea CRAIOVA vor trebui să se văicărească în continuare în cor, exclamând fatalist, ca-n Mioriţa: “ce să-i faci, aşa e soarta noastră...”

5 comentarii:

  1. Marea editura literala CCA a scos pe piata cel mai mare best-seller al veri, scris de marele autor ONICAS - " CUM SA INVINGI CU 2-1 CAND ESTI CONDUS CU 0-2". Cartea va fi distribuita gratis fiecarui fluieras si stegar din liga 1.

    RăspundețiȘtergere
  2. pacat de jucatori mititelu nu are bani nici sa plateasca baremurile de aia ne fura toti in stanga si in dreapta ca stiu ca nu au de cine sa le fie frica....pai mititelu e mai sarac decat unii dintre arbitrii frate.........

    RăspundețiȘtergere
  3. daca nu ne furau arbitri eram mai sus si mai linistiti.brutare sper sa nu te apuci sa vinzi jucatorii ca iti iau familia in ...................

    RăspundețiȘtergere
  4. intrati pe chanelul youtube.com/forzaOltenia sa vedeti cum arata singura echipa adevarata(neblatista) a orasului Craiova in acest moment GM CFR CRAIOVA poate viitoarea Oltenia Craiova. Si cum ar putea arata viitoarea sigla si viitoarea tifoserie.

    RăspundețiȘtergere
  5. E bine ca Universitatea se intoarce acasa trebuie sa o sustinem si in acelasi timp sa il facem sa plece pe acest boovean sarac si paranoic!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Blondu, Gogoașă și Chipeșu, slugile familiei Mititelu

Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...