1 iul. 2010

DEZASTRU: Minciunelu nu mai are bani nici de benzină!



Universitatea Severin dă dovezi tot mai clare, pe zi ce trece, că impasul financiar pe care-l traversează este unul crunt. Zilele trecute, preşedintele Ajică a răspuns pe blog unui “suporter adevărat”, care-l chestiona în legătură cu prezenţa sa la amicalul de luat ochii naivilor, cu Juventus, explicând că “va face tot posibilul să ajungă la faţa locului”.

Cum singura afacere a fostului ospătar este clubul de fotbal, UNICA EXPLICAŢIE pentru care Minciunelu nu ar putea ajunge la amicalul cu italienii este lipsa acută de lichidităţi, conturile prin care suflă vântul nepermiţându-i nici măcar să achite cazarea şi benzina până în Alpii italieni pentru câteva maşini cu oameni din “conducerea” clubului (Ajică, doi-trei lachei şi patru-cinci badigarji). Deşi, după aceste insinuări rău-voitoare ale CRAIOVASPORT, suntem siguri că “preşedintele-suporter” va face tot posibilul să acceseze un nou mini-împrumut de la vreunul din cămătarii cu care “lucrează” de ani buni.

O altă dovadă a sărăciei în care se zbate clubul a venit astăzi, la tragerea la sorţi de la sediul LPF, când Universitatea Severin a fost singurul club din Liga I care nu a avut un reprezentant în sală, pentru alb-albaştri făcând tragerea la sorţi unul din oficialii LPF, Alexandru Boc, momentul penibil fiind transmis în direct la posturile TV de sport şi acompaniat de chicotelile şi zâmbetele cu subînţeles din sală. Ca fapt divers, acolo au fost prezenţi oameni ca Dinu Gheorghe, Marius Stan, Gheorghe Chivorchian, Vali Argăseală, Tică Dănilescu, sau chiar Ioan Niculae, patronul Astrei Ploieşti.

Sursele CRAIOVASPORT au dezvăluit că absenţa oricărui reprezentant al clubului ex-craiovean a fost cauzată din nou de lipsa banilor, preşedintele nefiind în stare în această dimineaţă (nu mai spunem de aseară, că mai trebuia plătită şi o cameră la hotel) să pună la dispoziţia unui oficial o maşină cu rezervorul plin şi o diurnă care să ajungă măcar pentru câteva sandwichuri dintr-o benzinărie şi câţiva mici, o ciorbă de burtă şi-o apă plată la Albota. Sau poate că absenţa de azi a fost o strategie a magnatului din Booveni, care strânge bani pentru cel mai costisitor moment al verii, eventuala deplasare la amicalul de pe 11 iulie…

Vestea care l-a bucurat pe Minciunelu a fost însă debutul de campionat stabilit pentru Ştiinţa de mâna norocoasă a lui Boc (Sandu, ca să nu înţelegeţi greşit). Dacă CFR-ul ar putea găsi de data aceasta uşa închisă, “brendul” va juca în etapa a doua chiar cu Steaua, aşa că e foarte posibil, dacă nimic nu se va schimba până atunci prin conturile clubului, ca acesta să fie momentul unui nou “cash-in” care să prelungească agonia... 

28 de comentarii:

  1. Suntem intr-o situatie disperata , haos total. Macar caterinca sa facem , daca performanta este interzisa !

    RăspundețiȘtergere
  2. ce e trist e ca nu e caterinca e trista realitate asta...

    RăspundețiȘtergere
  3. gigi becali01 iulie, 2010

    ba mititelule eu am bani am pus si antenor tu ce dreaq faci ca mori de foame te mananca falimentu :)))))

    hai ca m-am distrat destul cu tine date dreaq de ospatar anu asta nici nu iti mai dau bani pe blat imi dai meciu degeaba

    hai si din retur il vreau si pe costea!

    RăspundețiȘtergere
  4. hai cu trei puncte la steaua ajica

    RăspundețiȘtergere
  5. minciunelu este falit.jucatorii au salariile neplatite nu au prime iar salariatii au si ei tot la fel salariile neplatite de luni de zile scrieti asta

    RăspundețiȘtergere
  6. ilie balaci01 iulie, 2010

    esti ata de sarab ba mititelule......... daca iti imprumut 2000 de RON mi-i mai dai inapoi? crezi ca reusesti sa faci rost?

    RăspundețiȘtergere
  7. vinde echipa ba saracule ca nu ai bani nici sa treci strada!

    RăspundețiȘtergere
  8. adrian saracelu a ruinat un simbol....................

    RăspundețiȘtergere
  9. banii pe care i-a luat din drepturi au ajuns doar sa plateasca salariile restante de lunile trecute ale fotbalistilor si sa ii trimita in cantionament.....+

    RăspundețiȘtergere
  10. A AVUT mare noroc mititelu ca a primit licenta anu asta ca au dat aia directiva sa ii lase si daca au datorii.altfel el si echipa familei lui erau deja in liga a 2 a.

    RăspundețiȘtergere
  11. Daniel Costescu01 iulie, 2010

    Societatea care adminstreaza clubul e de mult in faliment fratilor ne agitam degeaba.Mai devreme sau mai tarziu asta va fi deznodamantu si acum inca nu se stie public lucrul asta dar soarta ne e pecetluita.Acest analfabet a distrus cea mai mare legenda a fotbalului romanesc: Campioana Unei Mari Iubiri!!!!Mare pacat.....

    RăspundețiȘtergere
  12. Vindeti echipa domnule Mititelu va implor daca mai aveti o farama de suflet va rog vindeti echipa nu mai chinuiti milioane de inimi care sufera !N u aveti cum sa ajutati mai mult clubul singura solutie care a mai ramas este sa il dati cuiva care poate face mai multe pentru UNIVERSITATEA Craiova!

    RăspundețiȘtergere
  13. Fratilor,suntem mancati de acum!!Sa fim realisti ca optimisti tot am fost si am ajuns de era sa ne manance B-ul.In primele 8 etape cred ca 6 le ratam total si abia atunci Domnul Mititelu isi va da seama ca a gresit grav ca nu l-a adus pe Hagi-antrenor care are o dorinta imensa de revansa in fotbalul romanesc si lucreaza perfect cu tinerii iar Craiova era perfecta pt el si Popescu -presedinte care in sufletul lui doreste sa isi ceara iertare prin ceea ce putea face pt Craiova deoarece tot ce a realizat ii datoreaza in mare parte Craiovei .Cred ca sunt singurii care puteau sa ne aduca iar in prim plan in maxim 2 ani.80% din fani pe blogul personal al lui Mititelu i-au cerut pe cei doi MARI CAPITANI AI NATIONALEI, iar domnul Mititelu care intotdeauna le stie pe toate numai noi fanii suntem niste neispraviti ca nu suntem deacord cu dumnealui, a mai inventat un antrenor gen Badea,Stanga,Mogosanu,Bita,Nea goe etc care au luat numai ,,TROFEE';';cu tot respectul pt ei ca jucatori dar asta e adevarul si la inventat SI pe Domnul Ticleanu.Vom mai vorbi dupa etapa a 8 a si imi doresc din tot sufletul sa ma insel, sa nu fie rau cum gandesc acum dar de atatia ani greu ne mai putem schimba opinia.Nu stiu de a mai facut blogul personal sa comunice cu fanii (probabil numai cu cei care ii fac linguseli si il lauda)din moment ce un fan daca scrie o opinie contradictorie nu o afiseaza pe site decat pe cele care il sustin.Niciodata in istorie daca nu asculti si parerile contra ,nu poti progresa si ca dovada, de 5 ani am facut numai ,,performante''.Eu stiu ca daca o palarie e prea mare pt mine nu o cumpar iar daca plapuma mea e mica,nu ma intind decat cat imi ajunge sa ma acopar iar daca am cantarit bine si am intrat in hora atunci JOC.Vom trai si vom vedea.Succes STIINTA!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. e foarte bine asa
    scapam de retrogradare si anul asta, avem ultimele 2 meciuri cu bistrita si gaz metan :))

    RăspundețiȘtergere
  15. cand dai ba salariile la jucatori? le dai si tu vreo prima anu asta?
    .poate daca pierd cu steaua sa le dai si lor cate o suta de euro.....

    RăspundețiȘtergere
  16. sunt sarac si recunosc ce e cu asta ete asa de al draq nu plec !

    RăspundețiȘtergere
  17. si se mai si scumpeste benzina............

    RăspundețiȘtergere
  18. MESAJ PENTRU TOTI IDIOTII ANTI-MITITELU CARE SE AUTOINTITULEAZA SUPORTERI AI STIINTEI. Spuneti'mi si mie ce performante a avut UCV din '92 si pana in momentul preluarii de catre Mititelu!? Ce va face sa credeti ca dupa dezastrul din 2004/2005 aceasta echipa ar fii putut fi salvata de altcineva mult mai potent financiar, mult mai sufletist si mult mai performant? Primul lucru cu care ne'a "vrajit" Mititelu cand a preluat echipa a fost acela ca nu va mai da drumu' marilor talente in Bucuresti. Stiti voi cumva sa ne fii mintit in privinta asta, cu exceptiile CARE NU AU DEPINS DE EL, Ionescu, Bornescu si Stoica??? Sau sa facem un exercitiu de imaginatie. Maine vinde Mititelu si o cumpara X pe Universitatea Craiova. Traiti cumva cu ideea ca lui X i'ar fii rusine SA VANDA IN CAPITALA talente precum Costea 1, Costea 2, Gaman, Dananae, Prepelita, Gangioveanu, Lung etc??? Sa il acuzati ca nu are bani si ca nu plateste salariile jucatorilor la timp??? Dar de ce nu il acuzati ca plateste nu cele mai scumpe, dar printre cele mai scumpe salarii din Liga 1, fara ca aceasta echipa sa faca vreo performanta??? Sau de de nu il acuzati ca nu vinde din jucatori ca sa se "scoata" si el, pentru ca banuiesc ca nu sunteti atat de stupizi incat sa credeti ca nu si'a facut o mare gaura in averea proprie cumparand si tinand echipa!? Ce ati vrea ba, sa ne umplem cu jucatori(straini) de mana a 3-a cum fac toate "marile echipe" de la noi? Banuiesc ca v'ar placea sa avem in echipa mari, dar mari jucatori precum Magera, Vrsic, Parks, Nibombe, Semedo, Bilasco, Apostol, Toja, Szekely, Karamyan, Culio, Alcantara etc etc. Banuiesc ca ati prefera cu totii un Cardoso decat un Busu. Dar Gaman, Dananae, Costea, Lung si altii unde au jucat pana sa devina titulari indiscutabili??? Nu cumva au venit tot de la echipa a 2-a ca si Busu, Buleica, Ologu, Roman, Craciun sau Gogosoiu??? Asa ca dragi "suporteri", voi ori nu va pricepeti la fotbal, ori sunteti orbiti de ura, ca altfel e greu de explicat! Astept sa ma contrazica vreun "destept" la toate argumentele mai sus expuse, daca poate, desigur, dar si cu argumente serioase - altfel n'avem ce discuta. Curios sunt ce veti face cand aceasta echipa condusa de Mititelu(taranu' de la booveni) isi va da drumul si va avea rezultate pe masura valorii, pentru ca tre sa fii dobitoc rau sa nu'ti dai seama ca, cu mici exceptii, acestia sunt super talente + cei care au fost promovati recent de la echipa a 2-a.

    RăspundețiȘtergere
  19. PENTRU ASTA DE MAI SUS

    Ba esti rosca sau mitu,ca sa stiu cum te strig?
    Deci fi atent acia oricare din slugi ai fi:mititelu i/a vandut pe IONESCU LA STEAUA PE 500 DE MII DE EURO, pe BORNESCU LA RAPID PE 250.000 DE EURO, acum va cadea la pace cu becali si ptr STOICA PE CATEVA SUTE DE MII DE EURO....
    nu suntem prosti,ne prindem si noi asa din cand in cand.........
    "plateste nu cele mai scumpe, dar printre cele mai scumpe salarii din Liga 1, fara ca aceasta echipa sa faca vreo performanta"???? hahahahahahaaaaa pai de ce nu face ba mitule/rosco performanta? il tinem noi suporterii sa nu faca? mars in plm de slugoi ca esti penibilpai tu tii cu steaua si vorbesti de craiova?mutati/o pe steaua la buzau nu pe CRAIOVA LA severin!!!!!!!

    treci si linge unde scuipa muicelu si mai vorbim maine seara, da? sa fi cumninte !papa

    RăspundețiȘtergere
  20. OOOOOOOOOOO,BONSOAR DOMNU ajica,DAR CE ONOARE SA VA AVEM PRINTRE NOI ASTIA SUPORTERII NEADEVARATZI !!!!!!!
    CE ZICETI CA MAI FACETI? ROVINIETA ATI PLATIT O ?

    RăspundețiȘtergere
  21. Bai, dar sunteti de'a dreptul penali! Auzi la ala ca sunt rosca sau mitu. Doar atat te'a dus mintea sa comentezi la mesaju' ala? Ah, vad ca mi'ai raspuns la treaba cu jucatori vanduti in capitala. Uita'te mai bine si ai sa vezi ca am zis MARI TALENTE(gen Costea, Gaman etc) daca tie iti pare a fii mare talent Ionescu...si mai mult decat atat, esti atat de ingust si nu ti'ai dat seama ca l'a vandut pt ca nu mai vroia sa ramana la echipa si nu avea alta solutie??? La fel si cu Bornescu, care EL A VRUT NEAPARAT SA PLECE, PT CA ERA RAPIDIST. Iar de Dorel chiar tre' sa'ti explic care a fost treaba??? Esti atat de prost incat n'ai citit acul ala in care n'are voie sa joace in bucuresti??? Scuza'ma ca te'am jignit! Te astept cu alte argumente, ca pana aici ai fost penibil. ASTEPT UNUL, DAR UNU SINGUR CARE SA IMI POATA CONTRAZICE MESAJUL ALA - CU ARGUMENTE SERIOASE!!! Altfel exact cum am zis - n'aveti nicio treaba cu fenomenu.

    RăspundețiȘtergere
  22. soni torica03 iulie, 2010

    vacare, ai descoperit craiovasport?
    ce faci acu iti neglijezi blogu tau?
    adu dreaq echipa in CRAIOVA sau schimba numele in FC Severin!

    RăspundețiȘtergere
  23. MESAJ PENTRU SUPORTERII ANTI-MITITELU (PARTEA A 2-A)Din pacate voi cred ca n'aveti scapare. Imi pare rau ca imi iau o vacanta acum si nu stiu daca voi mai posta pe aici, dar voi reveni peste cateva saptamani, sa va mai dau niste exemple sau sa va repet mesaju' asta de mai sus, ca poate va mai ganditi si cititi cu mai multa atentie, fara sa fiti orbiti de ura. Sau poate faceti parte din suporterii aia : am si eu 2 prieteni, cica suporteri in galerie, vin la toate meciurile, se duc in deplasari. :)) Si stiti? Habar nu au pe ce post joaca unii jucatori, n'au vazut in viata lor un meci de fotbal din Anglia, Germania etc. In afara de sa'l injure pe dina(nici eu nu'l suport, dar nu poti avea numai ce iti doresti ca suporter) si ca fratii Costea sunt atacanti, Lung portar sau Gaman fundas, HABAR NU MAI AU ALTCEVA LEGAT DE ECHIPA ASTA. Dar stiti, ei sunt ULTRASI si il injura pe mititelu. SI SUNT MUUUULTI CA EI. Dar macar poate gasesc si eu unu ma, dar macar unu care sa imi contrazica ce zic eu mai sus, dar FARA PRESUPUNERI INTERPRETARI SI CE VEDETI IN PRESA!!! Apropo, daca vroia sa faca bani pe jucatori PAI FACEA BAAA CAND AVEA EL CHEF. Cate ocazii n'a avut sa'l vanda pe Costea, Wobay sau Prepelita CAND ERAU EI IN FORMA si putea scoate milioane serioase CE N'ATI VAZUT VOI SI NICI EU NICI IN VISE!!! Sau Gaman, Dananae recent. Mai ganditi dreacu!!! Si inca una si inchei pentru moment. Sunteti suparati ca a mutat echipa??? Vai, nu o mai puteti injura??? Nu'l mai puteti hui dui pe Dina??? Sau pe Costea cand rateaza??? Tineti minte ce il mai injurati in ultima vreme pe COSTEA CA RATEAZA??? Pai rata ba mult, pentru ca era destept, talentat si isi crea ocazii multe,!!! deci, RATA, RATA, DAR SI DADEA!!! Sau tineti minte ultima etapa aia de care ziceti ca a fost blat cu Valui in 2008/2009? Dupa o juma de ora nu v'ati mai putut abtine si deja incepuserati sa'i huiduiti la fiecare greseala, iar dupa meci nu mai vorbesc - DIN ZIUA ACEEA MI'A FOST SCARBA DE CE AM VAZUT LA VOI SI CHIAR M'AM BUCURAT CA A MUTAT ECHIPA(bineinteles ca si eu o vreau inapoi, dar parca ar fii bine sa mai simtiti si voi ce mult v'ati batut si voi joc. Ba fratilor, indiferent cat de mare a fost durerea ratarii calificarii, nu asta inseamna ma sa fii suporter!!! Dar dreacu, d'aia au englezii stadioanele pline, bani si echipe multe in europa. Pentru ca atunci cand ai o baza, ai o echipa aproape plina de talente, pai sa fiti siguri ca la un moment dat va avea si performante!!! Hai, va las SI CHIAR IMI PARE RAU CA VA JIGNESC PE UNII, DAR NU SE POATE SA FITI ASA DE PORNITI IMPOTRIVA OMULUI. PS : nici eu nu l'am suportat in primele 2-3 luni, chiar il uram si jur ca nu mint!!! Iar daca mai zice vreunu ca sunt mititelu sau rosca sau plm mitu inseamna ca e retardat!!! Cititi cu atentie cele 2 mesaje lungi, asta si celalalt pentru ca nu conteaza cine sunt, ideea e ca iubesc UCV si nu pricep de ce nu putem fi O MARE FAMILIE!!! Am senzatia ca unii dintre voi se lasa manipulati de cei care ori au interese sa ii dea in cap lu' mititelu, ori de cei care nu se pricep la fotbal. Sper sa ne auzim cu bine.

    RăspundețiȘtergere
  24. mititelule innebunisi ba? nu mai ai somn a?
    adu draq echipa inapoi acasa ca aia e echipa orasului CRAIOVA si a suporterilor nu a ta jegos infect ce esti!!!!

    RăspundețiȘtergere
  25. taci ba dreaq din gura cocalarule ca noi in momentu asta avem mai multe echipe ca englezii in europa soarece oparit.........

    mai bine spune ca si asa cu jumate din campionat calificand u se in cupele europene noi tot nu reusim asta de 5 ani si din contra ne batem la retrogradare.............

    RăspundețiȘtergere
  26. Pai ba ingustule, avem in momentu' asta cat englezii :))DA. Dar la anu sau in 2 ani? :)) Ba da prosti sunteti ba. Altceva nimic de comentat la mesajele alea 2??? Doar atat??? ERAM SIGUR CA SUNTETI PREA PROSTI SI NU AVETI ARGUMENTE!!!

    RăspundețiȘtergere
  27. CRAIOVASPORT04 iulie, 2010

    Pentru că în ultimele zile am respins de la publicare zeci de comentarii rugămintea CRAIOVASPORT pentru voi este ca atunci când trimiteţi un comentariu să respectaţi trei reguli [dacă ne mai vin şi altele în cap o să vă anunţăm :)) ], şi anume:




    1. NU FOLOSIŢI CUVINTE OBSCENE!
    Având în vedere că noi nu putem şi nici nu vrem să cenzurăm conţinutul mesajelor voastre, adică fie le aprobăm în forma în care le trimiteţi voi, fie le respingem, pentru ca ele sa fie publicate este necesar să nu conţină cuvinte obscene. Eventuale puncte, @-uri,etc în interiorul cuvântului nu vă ajută cu nimic.

    2. NU TRIMITEŢI MESAJE IDENTICE LA ACELAŞI SUBIECT (cu atât mai mult dacă sunt lungi ca şi conţinut)!

    3. NU SEMNAŢI MESAJUL "CRAIOVASPORT", PENTRU CĂ VA FI RESPINS DE LA PUBLICARE!







    Vă mulţumim şi blogăială plăcută, preşedintele e cu ochii pe noi!

    RăspundețiȘtergere
  28. uni dinte noi inca nu pricep nimic ......pacat de ei saracii........

    RăspundețiȘtergere

Familia Mititelu a pierdut prin sentință defintivă, irevocabilă și executorie MARCA Universitatea Craiova

Fostul ospătar și brutar devenit “ om de afaceri ” a pierdut definitv și irevocabil procesul cu Clubul Sportiv Universitatea Craiova, prin ...