13 iul. 2010

Consiliul Judeţean Dolj duce satelitul Severinului în turneu, ca să aibă Mărin ce exploata

Când Mărin - Patron de Severin (Ban nu ar fi o denumire prea inspirată) spunea că oraşul nu face nimic pentru Universitatea Craiova, uita să menţioneze că în principal creşte jucători pentru ca el să-i poată exploata în diverse feluri. După ce asigură divertismentul Severinului cu Lung, Găman, Gângioveanu, Bărboianu şi restul tinerilor crescuţi din bugetul Consiliului Judeţean Dolj, Ajică îi poate pune şi pe tarabă, fără ruşine. A plecat Andrei Ionescu, urmează Gângioveanu, pe care brutărelu’ cu lentile întunecate l-a scos la mezat şi anul trecut, însă Porumboiu a preferat să cumpere ceva mai scump, că tot avea de gând să-şi ia antrenor de la Real Madrid, nu vreun Mogoşan, Cioroian, Ţiclean şi alţi „profesori” de neam oltean.

Apropo de Andrei Ionescu, ciobanu’ Jiji tocmai a mai scăpat la teve o ghiduşie concepută cu pretenu’ Ajică: „I-am dat 500.000 de euro pe Ionescu şi de sărac ce e îmi cerea 25.000 din banii care îi primeam pe împrumutul la Iaşi, ca să îşi dea el acordul. I-am spus că i-l dau înapoi cu 200.000, dar nu a avut de unde să-mi dea”. Lui Jiji îi mai scăpase o „perlă” la o altă ciondăneală sporadică, probabil în timpul unei negocieri mai dure pentru cedarea punctelor către Ghencea: „Acest mititel se ruga de mine să spun în presă că îi dau câteva milioane pe Florin Costea că să îi măresc cota jucătorului, dar şi ca să se scoată el în faţa suporterilor că nu vinde jucători în Bucureşti”.

Dar am deviat de la nararea despre cum păcăleşte Ajică oraşul Craiova şi pe suporterii Ştiinţei. Ei bine, Primăvara Craiova (satelitul Universităţii Severin joacă totuşi în Bănie, fără să fie „persecutat” de municipalitate) se află în această perioadă în cantonament în Austria, la Wels, lângă Linz, chiar pe banii craiovenilor, deoarece turneul este plătit de Consiliul Judeţean Dolj.
Cităm o declaraţie în gds.ro a directorului CSJ Ştiinţa „U" Craiova, Bogdan Pîncu, aflat cu echipele de juniori în Austria: „Este un adevărat cantonament de pregătire şi jocuri de verificare. Echipele care se află aici, în Austria, beneficiază de condiţii deosebite din toate punctele de vedere. Grupele CSJ Ştiinţa «U» Craiova 1993 şi 1994 alcătuiesc, de fapt, echipa a doua a Universităţii Craiova, antrenori din partea clubului alb-albastru fiind Petrişor Bondrea şi Dragoş Stăvaru. Între FC Universitatea şi CSJ Ştiinţa „U" Craiova există o colaborare perfectă, benefică pentru ambele cluburi din Bănie”.

De asemenea, pe site-ul oficial al clubului Universitatea, regăsim informaţia: Echipa a doua a Universităţii va efectua, timp de nouă zile, un cantonament în Austria. Elevii lui Petrişor Bondrea şi Dragoş Stăvaru se vor pregăti în localitatea Wels, situată lângă oraşul Linz. Pe lângă antrenamentele obişnuite, Primăvara va participa la un turneu unde vor mai fi prezente echipe din Austria, Germania, Italia şi Spania”.

Aşadar, cum spunea nenea Iancu, cel care l-ar fi întruchipat cu siguranţă pe personajul cu chelie, burtă şi ochelari în piesele sale, „Trai, neneaco, cu banii babachii”. Adicătelea, cum s-ar spune, să crească Bănia jucători şi să-i răsfeţe prin sejururi externe, ca să aibă Mărin ce muta la Severin şi apoi ce vinde după bunul plac, aşa cum obişnuieşte să mai facă şi cu unele meciuri, în timpul campionatlui.

19 comentarii:

  1. nu stiam ca este totul platit de consiliu judetean .......sa vedem acuma ce mai zic astia care il ling in dos pe boovean si care sustineau ca uite domne a trimis si Primavara in cantonament pe banii lui.....nu am vazut sa spuna nici unde ca nu el plateste cantonamentul din contra ei vor sa lase impresia ca Primavara e pe banii marelui conducatror in austria........de ce nu spun clar ca NU booveanul PLATESTE CANTONAMENTU???? oricum probabil nu costa mult aceste cantonamente sunt reduceri mari pentru grupuri peste tot si costa maxim cateva mii de euro dar sa spuna adevarul!!!


    craiova sport de ce nu imi publicati comentariul pe care l am dat anteroior????????

    RăspundețiȘtergere
  2. pai saracu asta de unde sa aiba el bani sa mai dea si la maimutzoii aia mici cand el nu are bani nici de salarii la echipa mare?

    RăspundețiȘtergere
  3. saracule vinde echipa, U CRAIOVA E A NOASTRA!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. minciunelu nu are bani nici sa bage benzina in rezervor ma

    RăspundețiȘtergere
  5. puti mititelule!!!13 iulie, 2010

    da-ne echipa inapoi fmm de boovean nespalat!!

    RăspundețiȘtergere
  6. asta e de rasu curcilor DECI NU PLATESTE EL CANTONAMENTU LU PRIMAVARA????????????????

    hahahahahahahahahahahahahahahahahaaaaaaaaaaaa
    baaaaaaa!!! UNDE SUNT MA APARATORII BOOVEANULUI???????????

    RăspundețiȘtergere
  7. nu pot sa cred ca astia baga banii publici in echipa lu mititelu!!!!!!!!!!13 iulie, 2010

    I
    N
    C
    R
    E
    D
    I
    B
    I
    L

    RăspundețiȘtergere
  8. pacat ca nu mai vedem si pe alte siteuri aceasta stire scoasa in relief se pare ca ospatarul controleza o buna parte din masmedia altfel nu imi explic de ce doar craiovasport spune acest lucru !!!!!! ceilalti trec cam repede peste acest aspect "neimportant"...

    RăspundețiȘtergere
  9. minciunelu esti rusinea tarii!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. imi e teama ca am pierdut echipa definitiv..........si nu o sa o mai recuperam niciodata din ghearele acestui milog parvenirt...

    RăspundețiȘtergere
  11. ar trebui sa fie facuta o sesizare sau ceva nu e posibil ca oamenii sa aiba pensiile si salariile taiate si in acest timp CONSILIUL JUDETEAN DOLJ SA BAGE BANII PUBLICI INTR-O ECHIPA PRIVATA a unuia care a mai si mutat un club de legenda din orasul lui si l-a dus unde a intarcat mutu iapa pentru niste euroi dati si aia nu stiu cat de legal de infectu ala de primar al severinului....care a lasat sa moara echipa locala FC Drobeta si a aduc CRAIOVA la severin si da bani lu mititelu tot din banii publici pe timp de criza...

    AR TREBUI FACUTA O ANCHETA DE CINEVA!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. sarmane VINDE ECHIPA!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Adrian MITITELU13 iulie, 2010

    Clubul nu e d vanzare sa va intre bine in cap ! E al meu si al lu Gigi Adita si il lasam urmasilor urmasilor nostrii ! Facem ce vrea pla noastra cu el ca suntem smecheri si nu aveti ce sa ne faceti mai dativ-a in slobozzz de asa zisi suporteri !

    RăspundețiȘtergere
  14. inaptu asta de ajica a profitat mult ptr ca suportrii nu au fost uniti si el a mai si dezbinat suporterii ca sa faca oto ce vrea planul lui diabloic merge perfect

    RăspundețiȘtergere
  15. zicea cineva ca trebuie facuta o ancheta si ca e ilegal pe timp de criza acuta sa dai bani la o firma privata..

    treziti-va oameni buni pai voi de ce credeti ca tine ochelaristu fituica aia de editie speciala ca sa faca santaje si sa forteze mana autoritatilor sa ii dea bani publici pentru afacerile lui...

    RăspundețiȘtergere
  16. sarantocule vinde clubul jigodia draq!!!!

    RăspundețiȘtergere
  17. pai la banii lu mititelu vroiati sa duca el echipa in austria?

    RăspundețiȘtergere
  18. craioveanu14 iulie, 2010

    de ce oare nu ma mai mira sa aud asta

    RăspundețiȘtergere
  19. Primavara mai are unde sa cada din divizia D? ce e dupa aia, Onoare? sau Elita?Oricum la banii pe care ii baga mititelu in fotbalisti...daca nu se milea de el Consiliu Judetean o belea iertati expresia

    RăspundețiȘtergere

Gogoașă și Blondu au rezolvat problema cu sclavii de la PUZ

Gașca de milogi care trăiesc de pe urma lui Mititelu și Baca au reușit să-și convingă adepții să mai joace într-un spectacol de circ regi...