25 aug. 2010

Telenovela Piţurcă, ultima cacealma a lui Ajică...?

Pentru că mulţi dintre cititorii noştri, mai noi sau mai fideli, ne-au solicitat să ne exprimăm în privinţa posibilităţii sosirii lui Victor Piţurcă la Universitatea, unii chiar pe un ton provocator, CRAIOVASPORT nu întârzie să vină în întâmpinarea solicitărilor şi să-şi lămurească publicul. Subiectul este delicat, fiindcă oricât am fi de sceptici că Mărin alege în sfârşit calea normală spre performanţă, speranţa moare ultima şi rezistăm cu greu să nu ne lăsăm luaţi de valul de bucurie.

Practic, încercăm să nu ne mai amăgim încă o dată. Aşadar, pe cât este de atrăgătoare pentru toţi fanii Ştiinţei posibilitatea ca Victor Piţurcă să accepte revenirea în Bănie, lucrurile nu stau nici de această dată cum le prezintă booveanul. CRAIOVASPORT aplaudă totuşi această iniţiativă şi speră în finalizarea ei, însă îşi exprimă rezervele vizavi de venirea lui Piţi în Bănie. Fără vreun interes de a spulbera speranţele şi bucuria prematură suporterilor, încercăm să rămânem cu picioarele pe pământ. Facem apel tot la discursul demagogic al lui Ajică pentru a demonta această diversiune.

În primul rând Ajică a dezvăluit imediat presei negocierile, tocmai pentru că acest lucru îl deranjează pe Piţurcă. De altfel, Piţi a plecat din Ghencea tocmai din cauza unor declaraţii ale patronului. Dacă Piţi ar invoca acest motiv pentru a se răzgândi, Ajică şi-ar încheia şarada, deoarece s-ar presupune că el i-a oferit totul, însă Piţurcă a fost prea dificil. O nouă cacealma ar fi dusă până la capăt, la fel ca acum un an, când Ajică l-a plimbat pe fostul selecţioner prin faţa camerelor de luat vederi pentru ca în final să meargă pe mâna lui Mogoşanu.

„Piţurcă va fi manager şi va face totul, eu mă retrag în umbră, o să fiu doar un suporter” – Cine l-ar putea crede pe demagog? Ajică nu are nicio afacere, până şi singura, fiţuica falimentară, a intrat în colaps. Singura sa ocupaţie, din care trăieşte el şi familia lui, este Universitatea Craiova. Nici vorbă de acţiuni la anumite societăţi sau afaceri personale. De dimineaţa până seara Mărin poate fi văzut în faţă la Niuiorc uitându-se după gagici, cu o mână în cur şi cealaltă pe telefon, făcând planuri tot mai megalomane cu echipa. Dacă ar veni Piţi, care ar mai fi rolul Minciunelului? De decor? Acela de a băga bani şi a asista? Nu investeşte nici măcar când conduce el, cum ar accepta asta când e altcineva în prim-plan?

Dar să spunem că trece peste asta... Cum îl va putea plăti Ajică pe Piţurcă din moment ce el nu a fost în stare să achite contracte infinit mai mici precum cele ale lui Napoli, Neagoe sau Mogoşanu, care încă îşi mai solicită drepturile pe la comisii. „Avem probleme cu lichidităţile, dar o să le rezolvăm şi pe astea”, spune Mărin. Dacă le-ar rezolva, atunci de ce ar mai apela la cineva care să conducă şi nu ar face-o el în continuare? Dar în primul rând cum le-ar rezolva ştiindu-se faptul că este dator vândut la cămătari, bănci, jucători, angajaţi, iar pentru sezonul viitor licenţa este din nou sub semnul întrebării?

Piţurcă solicită în primul rând plata jucătorilor, iar aceştia au restanţe de peste o jumătate de an. Mulţi dintre ei au apelat deja la memorii, Dilevski nejucând la Ploieşti tocmai din această cauză. De asemenea, banii de transferuri solicitaţi de Piţurcă sunt o Fata Morgana. Imaginaţi-vă de unde ar scoate Ajică 7 milioane de euro pentru a-i satisface pretenţiile lui Piţi, când întreaga sa investiţie la Universitatea în 5 ani nu depăşeşte jumătate din această sumă, oricum recuperată din trepturi TV şi alte mici contracte publicitare. „Activele” despre care aberează Mărin sunt la fel de palpabile precum adierea unui vânt de după o ciorbă de fasole de la Periniţa.

Oricum, la două zile de la prima negociere de ochii lumii, discursul lui Ajică s-a schimbat. „Piţurcă nu vine decat dacă i se îndeplinesc anumite condiţii (...), eu pot să îndeplinesc solicitările doar peste 3-4 luni, dar poate şi mai târziu sau şi mai devreme, nu ştiu acum... oricum Piţurcă va veni sigur, dar nu ştiu dacă acum sau la iarnă... Ce vorbeşte de lumea de 7 milioane de euro, atâţia bani nu au toţi patronii din fotbalul românesc la un loc acum”. Drept dovadă, Mărin şi-a îndeplinit ţelul, el dorind din nou, la fel ca acum un an, puţină vâlvă pentru ca fraierii să creadă aberaţiie cu predarea clubului pe mâini profesioniste şi aducerea unui antrenor capabil.

Un alt scenariu malefic al lui Ajică presupune alăturarea lui Piţurcă măcar câteva luni pentru a linişti apele atât în lot cât şi cu suporterii, Piţi urmând să aducă echipa pe linia de plutire. Acesta îl va şi împrumuta cu o anumită sumă până la presupusa rezolvare a problemelor financiare. Mărin mizează că atunci când Piţi va realiza bluful „prietenului” său situaţia se va redresa oarecum la echipă şi nu va mai conta prea mult că „Satana” va părăsi Universitatea. Practic, Ajică ar dori să-l imite pe idolul Jiji, care când s-a văzut cu sacii în căruţă, respectiv o echipă încropită şi pregătită de Piţurcă, s-a putut debarasa de el pentru a-şi continua circul cu o altă marionetă. Aşadar, ori printr-o negociere-cacealma, ori printr-o instalare temporară, scopul lui Ajică este doar să depăşească un moment de criză profundă, poate chiar cel care ar urma să-i pună capac.

Varianta cea diabolică, de care suntem siguri că Adrian Mititelu este capabil, ar însemna „compromiterea” lui Victor Piţurcă, respectiv ca după instalare să-l „lucreze” pentru a nu avea rezultate. În acel moment, Ajică şi-ar permite să spună „dacă nici Piţurcă nu a reuşit, atunci nu mai merită să mai încerc cu nimeni” şi s-ar instala în sfârşit şi oficial antrenor principal, funcţie oricum îndeplinită în toţi aceşti ani.

În speranţa că niciuna dintre aceste predicţii nu se va adeveri, CRAIOVASPORT vă urează (încă) vise plăcute!

21 de comentarii:

  1. Mi-ati stricat toate sperantele stiu ca aveti dreptate de obicei mai bine nu citeam...oricum super tare imaginea mi-a mai alinat amarul

    RăspundețiȘtergere
  2. e greu sa nu te lasi imbatat de visele frumoase. e greu sa rezisti tentatiei dupa atata amaraciune iar venirea lui Piturca reprezinta tocmai dreptul de a visa frumos intr-o perioada in care marinica din booveni ne furase pana si placerea de a visa. e greu daca nu chiar imposibil de a rezista unei asemenea ispite. Universitatea Craiova a fost, este si va ramane o poveste de dragoste iar cand iubesti gandesti cu inima. insa un strop de realitate e mai mult decat necesar, sper totusi ca Piturca sa fie mai smecher dacat clona lui gigi din pipera si sa nu fie pacalit si a 2-a oara

    RăspundețiȘtergere
  3. sunteti NUMARUL 1.

    RăspundețiȘtergere
  4. bai morcov sa ti bag MORCOVUL in cur.scursura a societati

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi place craiovasport dar sper sa nu aveti dreptate oricum motivele voastre sunt extrem de bine formulate se pare ca il cunoasteti pe mititelu

    RăspundețiȘtergere
  6. Victor Brazda26 august, 2010

    Vine Piturca am aflat din sursa sigura 30.000 de oameni cu Sportul !!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. si daca vine PITI, voi ce faceti?.....tot ce ati enumerat mai sus sunt doar pure speculatii si se pot demonta f. usor cu alte speculatii aparute prin presa..... "banii vor veni din vanzarea de terenuri" si terenuri de vanzare are destule... "din vanzarea de actiuni la Fondul Proprietatea" si aici pot sa confirm ca si acum se pot vinde legal (desi nu e cotat la Bursa de Valori Bucuresti) dar cu un pret de 0.45-0.5000 pe actiune iar specialistii se asteapta ca pretul pe o actiune sa creasca atunci cand se va cota la bursa ( ianuarie 2011)..... asa ca daca apar banii dispar si toate problemele ridicate de voi mai sus...

    RăspundețiȘtergere
  8. m-am convins si eu ca nu vine piturca.......din pacate ramanem sa ne lupotam la retrogradare cu astfel de patron.

    RăspundețiȘtergere
  9. La voi niciodata nu e bine . Acum o saptamana ziceati pe aici ca nu are bani Mititelu de Piturca , ca nu vine Piturca . Acum ca la adus , de ce la adus pe Piturca ... Daca castiga vreo cupa , campionat sau merge in europa , gasiti sa spuneti inca ceva , prostesc , care va caracterizeaza . Voi nu vedeti ce frustrati sunteti .

    RăspundețiȘtergere
  10. mititelu ESTI UN GUNOI26 august, 2010

    Bune motivele prezentate de voi, insa eu sper ca totul sa fie doar fictiune. Nu-l suport pe nemernicul de mititelu, dupa parerea mea acest mititelu e cel mai mare rau din istoria Craiovei, mult mai rau pana si decat groparul staicu si "el comandante" netoiu. Motivele pentru care cred lucrurile astea le-am expus de nenumarate ori la comentariile articolelor despre Universitatea Craiova pe gds. Totusi, sper sa vina Piturca din 2 motive mari si late. Primul ar fi ca Victor Piturca ar aduce linistea la echipa si am putea sa visam la performanta, lucru interzis pana acum de mititelu si politica lui falimentara de la club. Al doilea motiv ar fi ca, daca Piturca NU ar reusi la Craiova (iar acest lucru s-a intampla doar daca ar fi "lucrat" de mititelu), atunci ar fi clar ca lumina zilei pentru toata lumea cine este vinovatul pentru dezastrul in care se scalda Universitatea Craiova. Spun asta pentru ca inca mai sunt cativa care, chiar daca nu au nicio legatura cu booveanul, inca il vad ca pe un adevarat salvator al acestei echipe. Daca nici Piturca nu ar reusi sa faca treaba la Craiova, atunci sper ca si acei "orbi", la figurat vorbind, sa deschida ochii si sa vada ca CEL MAI MARE RAU DIN ISTORIA UNIVERSITATII CRAIOVA ESTE adrian mititelu! MULT MAI RAU DECAT STAICU SI NETOIU, pana acum etaloane ale distrugerii acestui club.

    RăspundețiȘtergere
  11. sunteti niste cocalari care vrei sa faceti imagine proasta Universitati Craiova .... sigur tineti cu Stiinta ?! .... sunteti de kkt vai de voi ...

    RăspundețiȘtergere
  12. trist...dar adevarat. Vinde, pleaca, mori!

    RăspundețiȘtergere
  13. sa-l pupati in qr pe ajica, sugatori de qr.hahaha

    RăspundețiȘtergere
  14. a,pai deaia nu va injura lumea aici,trebuie sa aprobati, astea de mai sus sunt tot comentariile voastre =))

    RăspundețiȘtergere
  15. Sunteti de kkt:-j... numai sa criticati stiti.. piturca a semnat:) inseamna ca voi sunteti niste ratati si niste prosti:-j

    RăspundețiȘtergere
  16. ADRIAN MORARU26 august, 2010

    EU CRED CA DATORITA VOUA L-A PUS MITI PE PITURCA ANTRENOR CA L-ATI DISPERAT ASA CA VA MULTUMESC SI VA URMARESC INTOTDEAUNA FITI LA FEL DE ACIZI SI APARATI CAUZA STIINTEI NU A LUI MITITELU!!!! CU RESPECT - ADRIAN TARGU JIU

    RăspundețiȘtergere
  17. bravo ba, ati pus presiune pe sarantoc si in sfarsit a adus si el un antrenor!

    RăspundețiȘtergere
  18. da.. cu siguranta mititelu a intrat pe blog aici ca sa se "incalzeasca" pentru negocierile cu piturca.. si de aia l-a pus antrenor. Nu vedeti ce neghiobii puteti sa spuneti ? Si eu l-am criticat in ultimul an pe mititelu, dar voi chiar intreceti limitele prostiei..

    RăspundețiȘtergere
  19. pana la urma nu a fost o cacealma. dar bine ca s-a terminat asa sper sa ii fi venit la ospatar mintea la cap si sa il tina cat mai mult ca daca si acum nu are rabdare sa il lase pe Piti sa lucreze e terminat..

    RăspundețiȘtergere

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...