“Mişcarea alb-albastră”? Nimic în ploaie

Cum fotbalul lipseşte cu desăvârşire din Bănie, ziariştii de sport scriu despre cai verzi pe pereţi:

“În acest final de an, în Bănie a luat fiinţă "Mişcarea alb-albastră", înfiinţată de Bogdan Berneanu, jurnalist şi totodată nepot al lui Cornel Berneanu, campion al României cu Universitatea Craiova în 1974.

"Mişcarea alb-albastră", la care au aderat şi gloriile Craiovei Maxima, îşi propune ca printr-o serie de partide demonstrative, prima dintre ele desfăşurându-se la Călăraşi, dar şi prin diverse alte acţiuni, să tragă un semnal de alarmă faţă de situaţia dramatică în care a ajuns fotbalul din Bănie, în speranţa că cei abilitaţi vor lua măsuri pentru readucerea sportului rege în Bănie.

Prima acţiune a "Mişcării alb-albastre" a avut loc la Călăraşi. Printre alţii, au participat Tilihoi, Ungureanu, Negrilă, Donose, Ciurea, Calafeteanu sau Narcis Mohora.

În prima acţiune a "Mişcării alb-albastre", o echipă a fostelor glorii a Universităţii a învins astăzi cu scorul de 9-2 o formaţie alcătuită din foşti fotbalişti ai Victoriei Călăraşi. Pentru fostele glorii ale Universitatii au marcat Tilihoi (3), Ungureanu (2), Donose, Negrilă, Mohora şi Ciurea. Partida a fost arbitrată de instructorul CCA Silviu Bogdan, fost arbitru divizionar A.”

Articolul poate că ne-ar fi suscitat un minimum de interes dacă domnul Bogdan Berneanu, deşi nepotul fostului coechipier al lui Oblemenco, n-ar fi un susţinător stelist notoriu în Craiova (în imaginea alăturată Berneanu chiar purta, în boxa arestaţilor pentru o acuzaţie de returnare ilegală de TVA, treningul echipei sale favorite). Prosportul, ca de altfel şi alte mijloace de informare scrise sau online, publică acest material pentru că oamenii de acolo nu mai au, din păcate, ce scrie despre fotbalul craiovean şi caută cu disperare subiecte.

Suntem convinşi că Bogdan Berneanu nu-şi propune nimic din aluziile articolului din Prosport. Ce poate face el e să găsească un nou prilej de şpriţ cu cei din generaţia lui Cârţu şi Balaci. Şi cam atât cu “campania de imagine care poate salva fotbalului craiovean” (despre care vorbeşte Sport.ro) şi cu “semnalele de alarmă”. Oricum, nu de semnale de alarmă are Craiova nevoie, ci de ceva concret şi curat, demn de spiritul dintotdeauna al Ştiinţei, nu doar de anii ‘80.

Dincolo de tâmpeniile publicate de diverşi jurnalişti ca să nu lase goale paginile ziarelor, salvarea Craiovei poate avea 2 variante scurte şi simple: fie un om de afaceri serios şi potent din punct de vedere financiar să reînceapă urgent aventura Ştiinţei şi, în paralel, să lupte alături de autorităţi şi de instituţia Universităţii din Craiova pentru a anula şi porcăria aia de certificat OSIM pe care Mărin o ţine prin biroul peste o apleacă pe secretara Alinutza, deşi srl-ul său n-are nici o treabă cu adevărata U Craiova, fie chiar autorităţile să renască Ştiinţa, pe banii suporterilor şi ai comunităţii. Cea de a 2-a variantă ar fi şi cea mai corectă, aşa cum nu o dată am mai explicat.

În ambele cazuri însă, pentru ca echipa să fie pe de-a-ntregul acceptată de suporteri, Ştiinţa trebuie să pornească de jos, aşa cum e cinstit să o facă odată ajunsă la cimitir după asasinatul boovean. Asta ar însemna cu adevărat renaşterea, continuarea spiritului Ştiinţei şi ar genera respect din partea tuturor.

Totul trebuie însă făcut pe baze solide, cu participarea activă (în oricare dintre situaţii) a autorităţilor locale (vorbim de insituţiile în sine, nu de personajele din Caragiale care le populează), pentru ca toţi suporterii să poată avea certitudinea şi garanţia că niciun alt bolnav mintal ca Mărin nu va mai putea vreodată batjocori simbolul Olteniei, mutându-l pe unde i se năzare (ori pe unde mai cotizează vreun primar) sau proclamându-l bunul său personal pe care să ne anunţe cu durere-n pulă că-l va lăsa moştenire plozilor săi cocalari.



PS. Apropo, decât să se autointituleze Mişcarea alb-albastră, Tilihoi, Negrilă, Donose, Cârţu şi ceilalţi mai bine ar fi jucat sub titulatura de Universitatea Craiova. Măcar asta l-ar fi înnebunit pe bastardul Mărin, care are pusee de tensiune de câte ori aude de cea mai insignifiantă alăturare a numelui Ştiinţei de altă persoană decât a lui. În mintea sa bolnavă, mereu cineva (evident, un “dujman”) are o tentativă de a-i fura jucăria, denumirea care el crede că-i aparţine şi pe care plănuieşte să o lase moştenire plozilor săi retardaţi. Aşadar, cu cât mai multe pusee pentru Mărin, cu atât mai bine. Niciodată nu se ştie de unde vine izbăvirea.