18 oct. 2010

INCLUSIV: Cum a rămas Mărin fără cancelar!

Deşi îşi propusese să nu mai pomenească numele booveanului, CRAIOVASPORT vă dezvăluie în premieră cum a rămas recent brenduitul reprezentant al acţionarilor majoritari Gigi şi Găbitza fără cancelar.


Anul acesta, pe la începutul lui august.
...În aşteptarea primei victorii cu Aurel la timonă, plictiseala era mare pe canapeaua de la Niuiorc. Pe holuri, care mai de care mai slugarnici, măscăricii din preajma preşedintelui - sau colaboratorii, aşa cum îi porecleşte booveanul -, se străduiau din răsputeri să-l destindă pe stăpân.

În biroul oval, Ajică, scârbit şi el de linguşelile greţoase ale vasalilor, concepea o strategie cu care să ajusteze din mers planul pe termen lung. Pe plasma mare cât un bou de la Booveni, imaginile cu idolu’ Becali se succedeau ritmic, într-un montaj insipid şi agasant, în timp ce Sa-muilă şi latifundiarul asigurau fundalul sonor, mestecând eternele inepţii.

Invidios pe succesul mediatic al ciobanului, care captase întreaga atenţie prin aducerea lui Piţurcă, văcarul din Bănie îşi stoarce neuronul: “Brend am, carizmă am, plan pe termen lung am, inventivitate nu mai vorbesc… Oare ce-mi lipseşte mie de nu am po-pularitatea aşa mare, ca Gigi? Bine, în afar’ de bani, că ăia nu pot decât să mă prefac că-i am… mai dă o declaraţie de bine şi Mitică, mai face lacheul bărbos un cuib de viespi şi pune fraierii botu’.”

Şi se gândi Ajică trei zile şi trei nopţi, fără să iese din birou. Nici mâncare nu mâncă, nici apă nu bău. Evident, nici la budă nu se duse. Valeţii dădeau târcoale îngrijoraţi, lipiţi de uşa biroului, doar-doar s-o auzi vreun semn de la cârmuitor. Şi deodată, când resemnarea pusese stăpânire pe sufletele sărmane ale slugilor, dinauntru se auzi un strigăt: “Evrikaaa!!!”. Era Mărin, care descoperise miezul din dodoaşcă! Gata, după ce analizase pe toate feţele şi comparase în detaliu atuurile fiecăruia, ştia în sfârşit ce-i lipseşte ca să fie ca oierul din Pipera: un “cancelar”!

Şi au început de îndată pregătirile. Toată lumea s-a mobilizat, pentru că în 24 de ore, cancelarul lui Mărin trebuia să fie uns. Nominalizările pentru cel mai potrivit personaj au fost trei: Vlad Roşcalbastru’, valetu’ Lucică şi Dănutz dinamovistu’. După îndelungi deliberări, juriul, format din plăcintaru’ Mărin Ajică, Aurică Beldeanu şi Dan Australianu’ (ultimul participând prin videoconferinţă direct de lângă antipod), l-a desemnat câştigător pe preastelistul Vlad Roşcalbastru’.

La ieşirea din epuizanta şedinţă, Vulpea, vizibil obosită, a făcut o scurtă declaraţie pentru fiţuica falimentară, care însă n-a mai fost publicată după ce Minciunelu a cerut ca toată operaţiunea să fie trecută sub tăcere, iar spaţiul din ziar umplut cu căutările Elodiei, de către spânu’ flocosu’:
„A fost foarte greu să ne hotărâm, dar până la urmă cred că am ales bine. Această decizie a fost luată prin vot democratic, nu cum spune unii că aicea ar fi dictatură. A fost luate în calcul mai multe aspecte, ca fidelitatea faţă de domnu’ patron şi aportul adus la club. Am ţinut cont şi de faptul că Lucică şi Dănutz au primit deja titluri nobiliare de la împăratu’ Ajică, adică Valet şef şi respectiv Administrator De Legat (apropo, mie nu îmi place denumirea asta, că e inspirată de la procuroru’ Dinu, da’ dacă Dănutz are afinităţi…). În concluzie, trebuia să-i dăm şi băiatului ăsta o titulatură, ca să ştie cititorii CRAIOVASPORT despre cine e vorba. Sincer, nu ştiu dacă sună foarte bine Cancelaru’, da dacă lu’ Ajică îi place…”


Pe atunci însă, crezând că a descoperit America, Mărin nu bănuia ce avea să urmeze şi se bucura ca un copil strigând după cancelar cât era ziua de mare. Cumpărase chiar un os de jucărie pe care i-l arunca prin birou, strigând apoi plin de entuziasm: Aport, cancelare!”

Dar zilele au trecut, meciurile slabe au venit pe bandă rulantă, iar Aurel s-a dus. Cum-necum, după uriaşa presiune a fanilor şi presat de curentu’ tăiat de la cantonament din cauză de faliment, preşedintele jucător l-a contactat pe Piţurcă, proaspăt demisonar de la steaua lu’ Jiji. Satana, avid de muncă şi gata să redea speranţele tuturor suporterilor Ştiinţei, a trecut peste toate neajunsurile boovene şi a acceptat să preia echipa din mers, tot de la Aurel, la fel ca în deceniul trecut.

Preşedintele a devenit nejucător, sau reprezentantu’ acţionarilor majoritari Gigi şi Găbitza, în timp ce cancelaru’ moldovean care odată alcătuia cuplul fatal împreună cu Dan Borhot a fost declarat incompatibil de Piţurcă. Acum, fostul colaborator al lui Mărin urzeşte probabil o nouă strategie de a-l săpa pe Piţi. Iar CRAIOVASPORT e cu ochii pe el.

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...