Sărăcia e la ea acasă în Craiova, oraşul care abia la sfârşitul anului trecut a încropit o tentativă de mall – de fapt o fostă hală plină de praf a unei uzine care găzduieşte câteva magazine mai de soi, iar la sala sporturilor se lucrează parcă de un secol. Oraşul acesta nu are o piscină acoperită decentă (un bazin cu dimensiuni olimpice în care cetăţenii săi să se poată menţine sănătoşi), aşa cum nu are majoritatea lucrurilor pe care le găseşti într-un oraş civilizat al Europei milenilui 3.
Are însă un velodrom în parcul Romanescu, şi ăla făcut de fostul primar comunist Bulucea (al cărui mare fan a fost mereu Mărin), locaţie a cărei principală menire e să găzduiască festivaluri ale berii, unde Solomon cheamă în proporţie de 90% din cazuri un pomelnic de trupe jalnice, dar la modă, tocmai bune pentru a fi admirate de pe ovalul de bitum de miile de manelişti, ţigani, sau adolescenţi retarzi cu coafuri de cămin cultural (dintre care face parte inclusiv plodul cocalar Aditză).
E tragic că oraşul acesta, altădată înfloritor, a ajuns să trăiască un prezent sumbru. Oraşul marelui Nicolae Romanescu are acum de ales între două personaje perfide, interesate financiar şi nedemne să-l conducă: lăutarul Solomon, care nici el nu mai ştie de la ce partid e, şi coţohârla Olguţa, ajunsă din prestatoare peremisto-otevistă ditamai candidata USL. Dacă asta e schimbarea pe care useliştii ne-o propun la Craiova…
Olguţa s-a pliat perfect pe logica “să-i dăm mulţimii ce vrea să vadă” şi acţionează ca atare. La “lăutăreala” (aşa a numit-o chiar Olguţa) de pe Oblemenco şi-a băgat evident coada şi diabolicul Mărin Minciunelu, care simte că e rost de schimbări politice prin Românica şi vrea neapărat şi cu disperare să profite de ele, aceasta fiind ultima sa şansă.
El şi-a oferit cu insistenţă fiţuica falimentară celor de la USL (fiţuică pe care oricum nu mai avea bani să o tipărească), cu scopul de a obţine cât mai multe beneficii în urma alegerilor. Şi prost să fii înţelegi că nu face asta pentru că ar avea vreo apartenenţă doctrinară la vreunul dintre partidele USL-ului ci pentru că urmăreşte avantaje de la politicieni. Acum vreo 5 ani încerca să facă o mânărie dăruindu-i lui Băsescu tricouri cu numele marinarului pe spate şi publica poza în care apărea şi valetul Mitu pe coperta fiţuicii sale.
Prin fiţuica sa falimentară Minciunelu a pornit campania pentru Olguţa vijelios şi parţial cu japca (vom reveni cu explicaţii).
Nu e prima oară când Minciunelu face bişniţă electorală cu simbolul fotbalului craiovean şi oltean, dar suntem convinşi că ăsta e doar începutul.
Câteva cuvinte despre cea pe care Mărin Minciunelu speră să o vadă primăriţă
ca să-l scoată din foame
• 1991 – Membru fondator Partidul România Mare;
• 1993 – Preşedinte Organizaţia de Tineret România Mare,Dolj;
• 2000 - 2004 – Purtător de cuvânt PRM şi Preşedintele Organizaţia de tineret România Mare;
• 2004-2007 – Preşedinte Organizaţia de Tineret România Mare;
• 2008-2010 – Secretar Executiv PSD, Vicepreşedinte PSD Dolj;
• 2010-prezent – Şef Departament PSD, Purtător de cuvânt al Departamentelor PSD, Vicepreşedinte PSD Dolj.
16 ani a stat Lia Olguţa în PRM-ul lui Vadim, având funcţii dintre cele mai importante. A tot sperat să urce treptele mai repede până la cele mai înalte niveluri, dar nu i-a ieşit şi a devenit tot mai invidioasă pe colega Udrea, apărută în peisaj mult mai târziu şi reuşind o ascensiune fulminantă.
Când şi-a dat seama că “Vadim medicamenteeeee” nu mai are chiar nicio şansă de a ajunge vreodată la guvenare, mai ales că şi societatea românească s-a mai stabilizat un pic din punct de vedere psihic şi emoţional, Olguţa s-a reorientat subit către unul dintre partidele pe care le criticase timp de 16 ani cu o fervoare de care numai o fiinţă “gingaşă” ca ea ar fi în stare.
Ea nu e o traseistă, ea numai şi-a schimbat brusc optica...
S-a mutat la PSD nu ca un simplu membru, ci direct pe funcţie, negociindu-şi cu multă abilitate bruma de notorietate pe care o acumulase, după motto-ul “Nici un an fără funcţie!”
Dacă aţi auzit-o vreodată vorbind live pe Olguţa şi brevetând “stilul Coţohârlă” printre “politiciencele” românce, o să vă pufnească râsul când veţi citi pe site-ul ei că Olguţa are şi activitate ştiinţifică, fiind autoarea lucrarării ştiinţifice "Cultura – factor de securitate naţională". Oau... şi pe noi dicţia ei ne ducea mai mult cu gândul la Leana de la Vacanţa Mare...
Ca să mai ieşim din tristeţea acestor zile, redăm un articol de pe Trombon.ro despre madam Olguţa:
(http://www.trombon.ro/media/codul-de-conduita-in-online-se-va-numi-pizda)
P.I.Z.D.A., sau Protocol for Internet Zone Decency Act, acesta este numele propus de Lia Olguţa Vasilescu pentru viitorul cod de conduiă în online, proiect iniţiat şi susţinut de senatoarea PSD.
Codul de conduită va conţine norme stricte de comportament pe internet, reguli privind comentariile şi mai ales interzicerea oricăror obscenităţi.
"P.I.Z.D.A. este un document care vine să completeze legislaţia în vigoare şi a fost ajustat perfect normelor impuse de Comisia Europeană vizavi de comportamentul cetăţenilor în spaţiul virtual. Noul cod va fi propus spre dezbatere Parlamentului, odată cu începerea sesiunii parlamentare, urmând să fie adoptat la începutul anului viitor. Sper că preşedintele Traian Basescu îl va promulga, cu toate că actul normativ se referă mai ales la trepăduşii procletei de Udrea, care trollează pe orice site, cu texte de gunoi", a precizat Olguţa Vasilescu pentru Trombon.ro.
Olguţa Vasilescu a mai declarat că speră ca toţi internauţii să respecte P.I.Z.D.A., fiind convinsă că aceasta va fi situaţia majorităţii, cei care aleg să dispreţuiască P.I.Z.D.A. constituind o minoritate ce va fi aspru sancţionată.
Olguţa, să ştii că noi respectăm P.I.Z.D.A.!