2 sept. 2008

Valetul, la datorie

Lucian, despre care se spune că este vicepreşedintele Universităţii Craiova - vi-l amintiţi, cel care a semnat faxul trimis lui Dinamo-, îşi face conştiincios datoria zi de zi. Astăzi, pentru că altcineva nu mai şterge praful prin sediul clubului din Bănie, Ştiinţa neavând nici un fel de conducere, el a dat chiar şi declaraţii:

„Foarte multă lume spune că Florin poate juca chiar şi titular la naţională. Evident, şi eu sunt de această părere. Nu ştiu dacă domnul Piţurcă îl va introduce încă de la început, dar cred că ar putea juca mai mult decât în amicalul cu Letonia. Chiar dacă a marcat un singur gol în acest start de sezon, Florin şi-a creat multe ocazii de a înscrie şi asta este foarte important. În ultimele jocuri, au contat mult şi absenţele lui Baird şi Wobay, iar cei trei se înţeleg bine pe teren. Sper ca pe viitor, acolo la naţională să ajungă şi alţi jucători. Aş dori ca în viitor naţionala să fie formată pe scheletul Universitaţii: Bornescu, Găman, Stoica, Prepeliţă, Gîngioveanu, Dănănae, Bărboianu ar putea fi şi ei chemaţi în orice moment la naţională”.

Consemnăm declaraţia plină de pupincurism a domnului Lucian, valetul care îl spală pe picioare pe Ajică neputându-se limita la, să zicem Prepeliţă, şi convocând la naţională, cu excepţia lui Dina, toţi românii cu mai mult de zece meciuri în Liga I din lotul Ştiinţei. Probabil, dacă mai dura mult interviul, ar fi enumerat şi jucătorii de la Primăvara, care au făcut în etapa trecută egal cu FC Apa H2O, în Divizia D...

Cine-i poartă de grijă lui Paszkany…

Fără să suporte să nu fie băgat în seamă nici măcar o zi, proprietarul brandului „Universitatea Craiova” se comportă de parcă la echipa în numele căreia dă interviuri toate problemele sunt rezolvate şi îşi permite să dea sfaturi sau să critice politica de organizare internă a altor cluburi, acum venind la rând CFR Cluj, nimeni alţii decât campionii României.

„Nu vreau să mă amestec în problemele CFR-ului, însă nu-mi explic de ce a fost dat afară Andone. E un antrenor valoros, pe care şi eu l-am dorit la un moment dat la Craiova. Clujul n-ar fi luat în vecii vecilor titlul fără Andone. Cei de la CFR au beneficiat de relaţiile lui Ando la Bucureşti, au avut parte de meciuri mai blânde anul trecut cu Dinamo şi cu Rapid. Andone e altfel văzut şi respectat în Bucureşti.


Trebuie să recunoaştem că tot în capitală s-a decis titlul. Trofeul de campioană obţinut anul trecut va rămâne unicat pentru clujeni foarte mulţi ani de-acum înainte. Ştiam că-l vor pune pe Trombetta de acum două luni. Din vară, de când a venit am ştiut că urma sa fie principal la CFR!”.

Minciunelu „nu vrea să se amestece”, dar se amestecă, omul neînţelegănd nici în ruptul capului de ce a fost dat afară Andone. Problema lui e cum a luat CFR titlul, acuzând Rapid şi Dinamo că au fost blânde cu clujenii, spre deosebire de el, care a făcut totul pentru victorie în Gruia şi a stat „capră” cu Becali.

Minciunelu, un om multe relaţii şi cu o mare infuenţă în fotbalul mondial, pe care Michel Platini îl sună zilnic să-i ceară sfaturi, a mărturisit, oarecum sictirit, că ştia încă de acum două luni că Paszkany va opta pentru Maurizio Trombetta, după ce Andone va fi fost înlăturat în urma startului prost de campionat al CFR-ului.

Galeria îi răspunde „preşedintelui”

Toate grupările de suporteri care alcătuiesc galeria Universitatii au dat astăzi un comunicat comun. Îl prezentăm integral:

„După ce am fost privaţi de dreptul la libera circulaţie, garantat prin Constituţia României, la intrarea în Bucureşti, suporterii din aproape toate microbuzele au fost bătuţi de mascaţi şi gazaţi doar pentru că AU VRUT SĂ OPREASCĂ să-şi facă nevoile. La aceste încălcări flagrante ale drepturilor omului au fost părtaşi în egală măsură Adrian Mititelu şi Ministerul de Interne, ultimii urmând a fi acţionaţi în instanţă.


Dupa tot ceea ce s-a întamplat, patronul clubului, Adrian Mititelu, a declarat: „M-am săturat de câte meciuri le-am jucat fără spectatori. Suntem deja de râsul lumii, avem 10 meciuri fără spectatori din cauza unui grup de suporteri care vin sa înjure echipa şi pe mine. Ştiaţi că la meciul de la Cluj au venit să ne înjure, la fel şi la partida de la Bistriţa? Nu vreau să mai merg înainte cu compromisuri şi lucruri de acest gen. Ne-ar fi ajutat aceşti 150 de suporteri în Ştefan cel Mare, dar mai bine îi sacrific pe cei de acum care stau la intrarea în Bucureşti şi astept la meciul cu Poli Timişoara cei 8.000 de fani pe Extensiv...” Apoi a continuat cu deja celebra: „Blondu şi Poştaşu vor să mă distrugă...”


Vrem să făcem urmatoarele precizări, la cele spuse de singurul patron de club din România care a interzis suporterilor echipei sale să îşi încurajeze echipa:


1. Dintre cele 10 meciuri disputate fără spectatori, jumătate sunt din cauza lui.
2. În deplasările de la Bistrita şi Cluj s-a încurajat echipa mai mult ca la meciul disputat pe Extensiv împotriva celor de la Oţelul Galaţi. Nicidecum nu am mers sa îl injurăm pe Mititelu, cum spune el. Dovada, jucătorii au venit la sfârşitul meciului de la Cluj la sectorul nostru şi am cântat împreună cu ei.
3. Blondu’ şi Poştaşu’ nu reprezintă niciun grup de suporteri şi nu au nicio influenţă. Ei, când mai vin la meciuri, nu se mai implică în nicio peluză. Interviurile de la posturile de televiziune au fost date numai în numele lor.
4. Spre Bucureşti nu am plecat sa îl injurăm pe patron, drept dovadă şi coregrafia aniversară care fusese pregătita pentru acel meci.
5. Suntem mândri de jucatori şi de modul în care se dăruiesc pe teren.


Acum, acelaşi patron care ne-a interzis să ne încurajăm echipa favorită a venit cu o idee: să luăm acreditări pentru deplasări. Probabil, săptămâna viitoare, va ajunge la concluzia că trebuie să purtam toţi ochelari de biciclist şi pantofi de manelist.”

Ultras, Praetoria, South Guard (Peluza Sud) - Sezione şi Ultraşi Liberi (Peluza Nord)

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...