Să pornim la o analiză amănunţită a aberaţiilor booveanului mitoman.
„Universitatea Craiova e un club care are o povară mare în spate: Craiova Maxima”
Filosoful din comuna Drănic, sat Booveni, încearcă să ne spună, ca de obicei, că albul este, de fapt, negru. Astfel, aflăm că echipa cea mai valoroasă şi mai iubită din fotbalul românesc, care a realizat cea mai mare performanţă din istoria Ştiinţei şi datorită căreia scursura chelioasă se poate făli cu un „brend” este, pentru Mărin, „o povară”. Păi tocmai datorită acelei „poveri” incomensurabile are ocazia să-şi etaleze zilnic la teveu ochelarii pătaţi de untură. De ce nu a cumpărat Unirea Urziceni, Victoria Brăneşti, Pandurii sau echipa de la Booveni? Pentru că ştia că nimeni nu-şi arunca măcar mucii pe el şi că doar imaginea Ştiinţei îl „împovărează” cu apariţiile-i penibile în presă. Oricum, dacă e prea mare povara, milioane de suporteri ar răsufla uşuraţi să îl vadă scăpat de ea definitiv. Don Juan de Booveni ne împărtăşeşte teoria lui, conform căreia suporterii sunt nostalgici după echipa de acum 30 de ani şi nu mai apreciază trofeele câştigate de echipa actuală, participările ei în cupele europene şi fotbalul spectaculos practicat de Dina şi Dănănae.
„E greu să ajungi la nivelul lor, orice ai face”
Minciunelu discută de parcă trupa sa de amatori s-ar fi ridicat măcar până la nivelul gleznei Craiovei Maxima. Izmănaru cu deştiu-n cur vorbeşte de parcă ar fi investit zeci de milioane de euro, când de fapt falimentul său material şi moral împinge Universitatea spre liga secundă. Mărin credea că a fost la un pas de a atinge nivelul Craiovei Maxima, când a avut o revelaţie: „Evrika, e greu să ajungi la nivelul lor, orice ai face”, dixit Mărin, lăsându-şi deznădăjduit, în palmelei-i slinoase, capul părăsit demult de „ornamentul” ce nu-l făcea deloc mai arătos.
„Acum avem altă lume, alţi oameni, alte condiţii...”
Suntem de acord aici cu Mărin. Pe vremea aceea conducea Corneliu Andrei Stroe şi nu un impostor din Booveni. Craiova Maxima era cântată de Adrian Păunescu şi nu de Adi de la Vâlcea. Iar pe „Central” defilau Balaci, Cămătaru, Cârţu sau Donose, nu se împiedicau Dina, Ologu, Dănănae, Prepeliţă sau alţi păcălici. Aceiaşi oameni au rămas însă în tribune, aşteptând an de an să mai guste măcar un strop de performanţă.
„Pe atunci, publicul participa şi cu bani, pentru că se cumpărau insigne şi alte produse prin întreprinderile din Dolj, de voie sau de nevoie”
Aici Mărin revine asupra ideii năstruşnice conform căreia comunitatea ar trebui să susţină financiar echipa, iar el să ia deciziile scărpinându-se în cur la Niuiorc şi făcându-se de râs la Sa-muilă. Oricum, bugetul e şi acum acoperit în mare măsură tot de suporteri. Banii din drepturile TV, pe care Mărin îi aşteaptă ca pe pâinea caldă pe care o livra odată, provin şi datorită rating-ului pe care-l face brandul Universitatea în ţară. Apoi, majoritatea jucătorilor aflaţi în actuala echipă provin de la centrul de copii şi juniori, care este finanţat de Consiliul Judeţean Dolj. Deci tot fanii plătesc contribuţii pentru ca Mărin să se poată lăuda că promovează tineri, când de fapt el nu are bani de transferuri. Dacă tot vorbeşte de insigne şi materiale promoţionale, Minciunelu ar trebui să menţioneze că magazinul clubului, atunci când produsele nu sunt de cea mai proastă calitate, îi aduce sume importante de bani. Dar nu e vina sporterilor că aprovizionarea este destul de modestă, oferta de produse fiind mult sub nivelul calitativ şi de multe ori cantitativ al solicitărilor. Iar echipa nu face nici un fel de performanţă, adică se poate spune că se comercializează şi acum tot imaginea Craiovei Maxima, că doar nu cumpără nimeni fulare şi tricouri de dragul lui Firţulescu şi Stoianof.
„Universitatea Craiova era cel mai bogat club din România”
Aici nu ştim dacă să-l contrazicem pe Mărin sau să ne plângem de milă. Universitatea era cel mai bogat club din punct de vedere al simpatiei. Material, nu se punea problema să rivalizeze cu echipa familiei ceauşescu (steaua), a miliţiei (dinamo) sau cu echipele securităţii (victoria şi flacăra moreni). Cu siguranţă putem spune că în acest moment Universitatea este cel mai sărac club din România. Asta din cauza faptului că a încăput pe mâna unui parvenit falimentat prematur. Şi nici măcar acest lucru nu este cel mai dramatic în acest moment, ci faptul că nu putem scăpa de sărăntoc, că ruina acestuia este sinonimă cu prăbuşirea Ştiinţei, pentru că tiranul diversionist nu vrea să lase din gheare simbolul pe care l-a capturat.
