Apelul CRAIOVASPORT către Victor Piţurcă este acela de a rămâne alături de noi, de suporteri şi de oraşul Craiova! Avem nevoie de tine pentru a ne regăsi identitatea pierdută, pentru a reclădi împreună un mare club de fotbal!
Nu ne lăsa pe mâna acestui tiran parvenit, nu abandona lupta! Să-l lăsăm pe el şi echipa familiei lui să se piardă undeva în negura istoriei. Uitarea îl va distruge! Şi-a adus un nou staf? Nişte saltimbanci. Păcat că printre ei se regăsesc şi doi foşti componenţi ai Maximei care au acceptat poziţia capră. Nu aşa îţi arăţi iubirea faţă de echipă, urmând şi girând cu numele tău un paranoic megaloman care o distruge. Chiose Ţicleanu va intra în istorie ca unul dintre cei care au pus umărul la a doua retrogradare. Nimeni din cei care la început au crezut în Minciunelu şi l-au susţinut, mizând pe buna lui credinţă, nu mai e acum de partea lui.
Pentru noi, Universitatea Craiova nu mai există, acum e doar o chestie numită FC Minciunelu! Ştiinţa noastră e undeva în sufletele noastre, în conservare. Este şi un apel către Victor Piţurcă şi către toţi suporterii: SĂ NU MAI FOLOSIM DE ACUM NUMELE UNIVERSITATEA CRAIOVA când vorbim despre echipa lui Minciunelu! Să-i spunem simplu, “echipa lui Minciunelu”! Piţi, te rugăm ca atunci când vei mai merge la emisiuni, să te referi la echipa lui Minciunelu şi să nu mai numeşti echipa familiei lui Universitatea! Aceasta nu este Universitatea Craiova, este echipa lui Mărin şi a familiei sale! E clubul lui Gigi Aditză şi al Găbitzei. E al lui Lubeniţă şi al valetului. Consiliul de administraţie al echipei noastre de suflet nu-l poate include pe Mitu, stelistul incompetent care a pângărit clubul prin însăşi prezenţa lui acolo.
Suntem 100% alături de Victor Piţurcă şi de autorităţi în încercarea de a reda demnitatea acestui oraş. Nu ne mai putem identifica şi sacrifica ani din viaţă pentru echipa lui Minciunelu, sluga stelei! Palmaresul va veni de la sine. Nu e importantă o societate comercială, care oricum se numeşte SC Fotbal Club U Craiova SA. Denumirea firmei nu conţine numele Universitatea Craiova, Mărin având doar o siglă înregistrată la OSIM. Dar care poate fi contestată de instituţia Universităţii din Craiova şi de CS Universitatea Craiova! Cu ce drept foloseşte Ajică numele unei instituţii de stat în scop personal şi comercial? Acum câţiva ani s-a dat o lege pentru ca societăţile comerciale să nu mai poată folosi numele instituţiilor de învăţământ ale statului (Universitatea, Academia, Politehnica...). Aşa că echipa lui Minciunelu se numeşte doar prin ziare şi pe la televiziuni UNIVERSITATEA CRAIOVA. Oficial, în documentaţia Ligii profesioniste, clubul lui Mărin este înscris cu numele firmei boovene, SC Fotbal Club U Craiova SA. Singurul lucru de care se agaţă impostorul e o hârtie de la OSIM, unde societatea sa figurează ca stăpâna unui nume al unei instituţii de stat. Iar acesta poate fi revendicat de respectiva entitate!
Palmaresul nu e ceva palpabil. Booveanul nu are palmaresul înscris niciunde. Se consideră că îl deţine doar pentru că deţine acel certificat de la Oficul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Dar PALMARESUL SUNTEM NOI! Suporterii unei echipe sunt inima ei! ŞTIINŢA SUNTEM NOI, nu un dement care pune la un moment dat mâna pe o societate comercială care administrează clubul! Ce s-ar fi întâmplat dacă, la un moment dat, un oarecare patron al echipei, prevalându-se de faptul că el este patronul sereleului, ar fi decis irevocabil să mute echipa la Sânicolaul Mare. Sau să rămână definitiv la Severin. Sau la Baia de Aramă. Legal, ar fi putut. Avea voie. Atunci ce am fi făcut? Am fi spus că noi ţinem cu Universitatea Craiova, care este acel SRL şi am fi mers săptămânal după el la capătul ţării?
Craiova nu trebuie să mai fie niciodată un SRL la mâna vreunui profitor. Craiova merită o echipă de fotbal care să fie a ei, a oraşului şi a suporterilor.O echipă neatârnată, mândră şi demnă! Şi dacă acest proiect nu începe acum, imediat, când unul dintre marii profesionişti ai fotbalului, cel mai mare antrenor din ţara noastră, Victor Piţurcă, este aici, e posibil să nu mai poată începe niciodată. Până acum, autorităţile nu au mişcat un deget, şi nu ne referim la a-l sprijini pe Mărin şi echipa familiei lui, ci la a fi demarat până acum un astfel de proiect. Dacă acum, când s-a găsit un om care să adune toată lumea laolaltă şi a reuşit să capaciteze chiar şi conducerea oraşului, nu-i susţinem, vom muri.
Minciunelu e de o falsitate incredibilă. Cei mai mulţi dintre noi l-am crezut la început. Ne-am pus speranţe în vorbele lui şi l-am cauţionat ani de zile. Dar paharul e plin de mult. A transformat cea mai frumoasă echipă de fotbal din România într-o stafie. Universitatea Craiova nu mai există! Mărin e ca o vrăjitoare care încearcă să ne ademenească arătându-ne un măr otrăvit pe care ni-l prezintă drept echipa noastră!
N-am mai suporta din nou comicăria booveanului, mascaradele cu paiaţe scoase la înaintare care să repete ca papagalii ce le dictează Mărin. Chiose ne-a dezamăgit crunt! Nicolo Napoli ne-a arătat ce personalitate are când a sărit în avion la primul bip al celui care-i dăduse ţeapă şi-l aruncase ca pe o măsea stricată, discreditându-l public. Italianul nu va rezista prea mult. Un alt Cioroianu va fi apoi trimis pe bancă şi ironizat de fotbalişti la antrenamente, în timp ce Borhot vorbeşte, cu alcoolemia ridicată, despre modelul profesionist inspirat din “avansatul” fotbal australian, iar Cancelaru’ râgâie şi varsă gaze prin ochiu’ maro, efectul ciobelor de fasole fără număr. Să nu-l uităm nici pe valet, cu mersul său de broscoi opărit între craci (pardon, membrele inferioare), ocupându-se cu aplomb de problemele importante ale unui club occidental, cum ar fi gunoaiele aruncate de ţigani pe marginea străzilor din jurul stadionului.
CRAIOVASPORT face un apel către toţi cei care iubesc spiritul fotbalistic al Craiovei, să ia atitudine! E momentul să ne eliberăm! Dacă nici acum, când e total depăşit de evenimente şi nimeni nu-l mai susţine, tiranul nu renunţă şi nu acceptă să lase echipa autorităţilor şi altor oameni potenţi financiar, e clar că Minciunelu nu va vinde niciodată acel SRL! Iar noi nu suntem un SRL, aşa cum ar vrea el! Fără noi, SRL-ul lui nu are nici o valoare. ŞTIINŢA SUNTEM NOI! O purtăm în inimi şi-n gând! CRAIOVASPORT cere suporterilor care s-au săturat de acest gunoi cu ochelari de plastic să reacţioneze! E NEVOIE DE UN BOICOT TOTAL! Să nu mai mergem la meciuri şi să lăsăm stadionul gol, dacă pe el va mai intra FC Minciunelu Booveni, echipa patronată de plozii manelişti ai lui Mărin. Aici nu e nici măcar vorba de demiterea lui Piţurcă. Putea fi oricine în situaţia lui. Era ceasul al 12-lea. Şi nemernicul chel nu s-a putut abţine. Pentru ce să mai mergem la stadion? Să vedem dacă a nimerit tactica el şi cancelarul său, în nopţile dinaintea partidelor, între 2 reprize cu Alinutza? Nu mulţumim! Orice bilet cumpărat e un credit pe care l-am acorda acestui dement.
Vrem o echipă organizată pe modelul marilor cluburi spaniole. Este posibil! Cu 10 euro costul unei acţiuni, suporterii Ştiinţei îşi vor vedea împlinit visul de a fi acţionarii propriului club. Cu 500.000 de acţiuni s-ar strange 5 milioane de euro numai de la suporteri. E ceva perfect realizabil. Numai Craiova are peste 200.000 de oameni care ar putea cumpăra măcar câteva acţiuni fiecare. Deşi suntem convinşi că toţi vor vrea minim 10-15, pentru că ar fi cea mai frumoasă “investiţie” din viaţa lor. Iar Ştiinţa e iubită în toată ţara!
Dacă aceste acţiuni ar reprezenta măcar 60-70%, restul fiind deţinute de autorităţi care să vină şi ele cu o sumă de bani, 2-3 milioane de euro anual, am fi unul dintre cele mai club bogate cluburi din ţara noastră. Câte echipe din România au un buget real de 8 milioane de euro, asta fără încasări din bilete, sponsori, reclame sau drepturi TV? Iar stadionul e al comunităţii, nu al unui SRL boovean! Şi cantonamentul! Să-şi ducă echipa familiei sale la Severin sau unde o mai găsi fraieri care să cotizeze, ca să aibă bani de motorină la autocar! Nici grupe de juniori nu va mai avea, pentru că ele sunt ale Consiliului Judeţean, iar el doar profită de autorităţile locale. Găman, Bărboianu şi toţi puştii pe care va încasa bani sunt formaţi din banii noştri, ai doljenilor, nu ai familiei sale!
Se poate! Trebuie doar să credem şi să facem ceva! Să profităm de acest moment, pentru că anii trec şi ne vom trezi că am rămas doar nişte biete marionete care ne holbăm nedumerite la circul unui patron de carton, care plănuieşte să ne umilească pentru toată viaţa, pentru a preda apoi ştafeta plozilor săi, crescuţi în acelaşi spirit. Refuzăm să fim sclavii familiei Minciunelu, doar pentru că Mărin, Lubeniţă, Gigy şi Găbitza au un SRL! Nu suntem jucăria lui Minciunelu, chiar de-ar fi să o luăm de la capăt, din Divizia C! Vrem să trăim liberi, nu subjugaţi de un dictator nebun, diversionist şi demagog!
Priviţi aceste imagini! Sunt impresionante! Iată cum se comportă nişte suporteri adevăraţi. Şi lor li s-a furat echipa. Ei de ce pot? Să încercăm şi noi, nu avem nimic de pierdut! Mai ales că noi am avea şi sprijinul autorităţilor locale, iar Ştiinţa noastră ar juca tot pe “Ion Oblemenco!”
ŞTIINŢA SUNTEM NOI!
Fără NOI, Minciunelu şi familia sa au doar nişte hărtii!
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...
-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
În ultima perioadă mai mulți suporteri ne-au transmis mesaje cu amănunte despre incidentele de la Brașov - din meciul de Cupa României...