În Craiova lumânările nu se sting...

Câteva cuvinte despre durerea şi lacrimile Craiovei.
Alin Fornade.


După Crișan, s-a dus și Ștefănescu. Înainte ne-am despărțit greu de Oblemenco, Deselnicu, Oțet, Strâmbeanu, Frânculescu și Domozină 

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la Ștefănescu, prima imagine care-mi vine în minte nu e de pe Rasunda și nici de pe Wembley. E de pe stadionul „Ion Oblemenco”, pe atunci “Central”, locul unde rodise o echipă ce aducea “cântecul și-n priviri“. România întâlnea Turcia (3-0)  în preliminariile Mondialului mexican. Ai noștri erau mai relaxați, ienicerii nu stăpâneau mingea ca azi. Oaspeții au profitat de avântul tricolorilor și au pornit spre poarta lui Lung. Parcă răsfoiai manualul de istorie, unde românii erau întotdeauna copleșiți de numărul mare al invadatorilor. A fost un contraatac 3 contra 1. Ghinionul otomanilor a fost că străjerul nostru era Ștefănescu, căpitanul Naționalei și al “Științei”. A urmat o pasă și o intercepție datorată unui plasament uluitor. Acesta era Ștefănescu, liberoul care derula deja în gând faza următoare.

Calificare cu emoții

Mult mai multe amintiri au foștii săi colegi. Silviu Lung a avut privilegiul să fie apărat de fundașul cu numărul 6. “Ne înțelegeam din priviri. Eu vedeam tot terenul. Comunicam foarte bine cu el. Îi strigam «Costică, vezi în spate!» Eram prieteni și ne ajutam unul pe celălalt. Avea un plasament excepțional. Deși nu era înalt, nu-mi amintesc să fi pierdut vreun duel la cap, nu am luat goluri din faze fixe. De fapt, din echipa Craiovei, doar eu și Cămătaru eram înalți. Avea tehnică și forță, anticipa foarte bine. Nu avea viteză, dar compensa prin inteligența în joc”, îşi aminteşte fostul internaţional.

Nu o să vă vină să credeți, dar până și șahistul Ștefănescu a greșit o deschidere. Povestește Silviu Lung, fostul portar al Universității: “Jucam la Sibiu o semifinală de Cupă cu Dinamo. Costică a încercat să dribleze, a pierdut mingea și ne-au egalat în ultimul minut. Nu i-am reproșat nimic, eram între prieteni, ne-am calificat până la urmă“.

“Mă bucur că am reușit să-l văd în viață “

Silvică a rememorat și un episod petrecut la Bratislava, când România a remizat, 1-1, cu Cehoslovacia, prin golul lui Geolgău și s-a calificat la Euro 84. “La 1-1, gazdele au avut un corner. Ne concentram la joc când am văzut un echipament de altă culoare în careu. Am strigat la Costică: Cine e ăsta? «Nu știu cine e, treci la joc!», mi-a răspuns. Am realizat după ce s-a terminat faza că era portarul Cehoslovaciei, l-am urmărit cum fugea înapoi spre careu”.

Ștefănescu a fost un căpitan înnăscut. “Era foarte echilibrat, era sobru, dar asta nu înseamnă că nu glumea. Nu vorbea foarte mult, nu vorbea în plus. Era un băiat senzațional, nu făcea nici un reproș. Se impunea prin seriozitate. Era foarte meticulos și în pregătire, și în afara terenului. A fost un om vertical, se ținea întotdeauna de cuvânt, nu întârzia la întâlniri”, e portretul creionat de Lung.

În urmă cu trei săptămâni, Ștefănescu, Țicleanu și Lung au mers împreună la o mănăstire. “Nu vreau să vorbesc prea mult. Am simțit nevoia să ne revedem. Era foarte mândru și demn, niciodată nu vorbea despre boala lui. Nu-l condemn pentru gestul său, nu știi ce e în sufletul unui om care suferă”. Lung are o singură consolare: ”Mă bucur că am reușit să-l văd în viață!“

Țara lui Cioabă

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la România, nu mă gândesc la regele Cioabă. Înțeleg suferința familiei, dar nu pricep de ce posturile de știri au transformat-o într-o tragedie națională. Aceasta e agenda publicului? În ziua în care s-a sinucis Ștefănescu, Antena 3 și România TV aveau ca teme ale serii coșciugul aurit al lui Cioabă și nu știu ce scandal de la biserica unde a fost adus sicriul. Înainte, Antena 3 se lăuda că e singurul post care și-a trimis corespondent în Turcia. E trist cât de jos e nivelul presei. E jignitor, e penibil. Nu vă mai mirați  că industria media e amenințată de faliment.

Crișan și Ștefănescu au părăsit Craiova Maxima. Nici nu am apucat să ne luăm adio. I-am crezut nemuritori și am descoperit că sunt vulnerabili în fața vieții. În Craiova se aprind lumânări în memoria Căpitanului. Flăcările se înalță ca o rugăciune tăcută. ”Cât cerul e albastru, suntem deasupra tuturor“, se îmbărbătează juveții ca să încerce să mai uite necazurile. Jos, pe pământul Băniei, Craiova Viselor se destramă, nu mai sunt împreună toți cei din pozele însuflețite cândva de Domozină. Doar durerea rămâne mereu aceeași.