La Severin se aprind
torţe băgate pe stadion de portarul Gogoaşă, cumpărate din banii de pe nişte
frigidere second hand, totul cu acordul şi susţinerea lui Mărin, care după ce evacua galeria sau o oprea la intrarea în bucureşti, a ajuns acum organizatorul show-urilor pirotehnice. Între şefii
celor de la peluza sud şi Ajică e în realitate o relaţie extraordinară. După
ce-i cer să plece şi-l înjură zeci de minute de ochii lumii, aceştia merg să se
întâlnească cu el la fripturi.
Cu Severinul
impostorului boovean aflat sus în clasamentul începutului de campionat şi cu echipa
Craiovei cu doar 3 puncte în 4 meciuri, ăsta da test de fidelitate. Şi da, e
imposibil să confundăm Universitatea Craiova cu echipa unei familii boovene. Pentru
noi Ştiinţa cea adevărată ca spirit, cea liberă de sub tirania booveană e mai
presus de orice. Parcă n-am fi fost noi dacă totul ar fi fost uşor, iar faptul
că noi rămânem alături de Ştiinţa acum, când e atât de simplu să te duci după valul cocalarismului boovean, e cel mai important lucru din lume.
LEII FAMILIEI LEII LIBERI |
Nu, nu schimbăm
echipa în funcţie de rezultat. Nu, n-o schimbăm din interese imorale. Nici
pentru toţi banii din lume. Nu, noi n-am schimbat niciodată echipa. NOI ŢINEM
CU CRAIOVA! Aia cu U-ul, cu stema în dungi alb-albastre ori cu leul nostru
viteaz, “regele” confiscat temporar de ospătar.
Leii, ca să fie lei, trebuie să fie liberi. Ştiinţa noastră e Ştiinţa
Craiovei, şi după mulţi ani o simţim vie cu adevărat. Cu neajunsuri, cu
suferinţă, cu contestatari dubioşi şi cu o presă potrivnică, partizană a circului
boovean aducător de audienţe degradante dar facile.
Nasoală toamnă. Dar
frumuseţea renaşterii Ştiinţei e inegalabilă. Sentimentul de libertate şi bucuria
speranţelor nu pot fi comparate cu nimic. La Târgu Mureş,
Ştiinţa a ratat victoria în ultimul minut din prelungiri. Apoi a fost bătaie pe
teren. Poate că nu e “productiv” şi poate că
vom avea fotbalişti suspendaţi, dar ăsta e spiritul. Aşa vă vrem, cu sânge pe
tricouri şi lacrimi în ochi când pierdeţi, căci va veni, curând, şi timpul să
ne bucurăm!