Sâmbătă seara luminile s-au aprins din nou pe Ion Oblemenco. Pentru Craiova, pentru Oltenia, pentru istoria Ştiinţei şi în memoria Tunarului, de la a cărui trecere în nemurire comemorăm azi 17 ani.
Ştiinţa i-a învins pe giuleşteni şi
a confirmat că echipa se află în creştere.Craiova a jucat bine iar publicul de
pe Ion Oblemenco şi-a adus aminte de vremurile bune şi a înconjurat-o cu afecţiune. La Universitatea Craiova e
în sfârşit, după foarte mulţi ani, o atmosferă de performanţă. De profesionism.
Patronul nu mai face echipa şi nici nu mai auzim că Ştiinţa e a copiilor cuiva,
ba din contră, lumea nici măcar nu ştie cum arată cei care investesc.
Sindromul Becali, prezent pe la
majoritatea cluburilor din România şi desăvârşit de un ospătar la Craiova în
ultimul deceniu, a dispărut acum din Bănie. Spre nemulţumirea Ivanovicilor, a
Şoricilor sau a announcerilor de spectacole de circ de la gesepeu, făcători de
emisiuni sportive de o calitate infectă. A, şi să nu uităm, sprea disperarea “reportofoanelor”, oameni imorali care trăiesc de pe urma galeriei
şi care vor face orice să împiedice proiectul reînvierii Ştiinţei pentru că s-au
tocmit cu un asasin boovean.
Dar Universitatea Craiova există din
nou, joacă din nou şi învinge iarăşi. Spre marea noastră bucurie, a celor
dezinteresaţi material, a celor care adorăm spiritul liber al Ştiinţei, a celor
care cunoaştem, iubim şi ne identificăm cu istoria ei. A celor care iubim
fotbalul în alb-abastru şi nu mergem pe stadioane doar pentru a ne înrola
orbeşte filosofiei protestului, o modă stupidă a unor pretinşi ultraşi, dar
care încalcă reperele morale cele mai elementare ale acestei forme de existenţă
ca suporter.
Să înjuri şi să acuzi toate gloriile Craiovei Maxima, pe toţi oamenii de cultură sau artiştii care de-a lungul anilor chiar dacă au fost dezinformaţi au probat iubirea sinceră pentru Universitatea Craiova, e o blasfemie tipic booveană împrumutată de “reportofoane” de la finanţatorul lor cu mască de sudor.
Să te dezici şi să jigneşti pe toţi
idolii care au scris istoria Ştiinţei, de la întreaga Craiova Maxima (a scăpat bietul Costică Ştefănescu, probabil
pentru că tocmai ce ne-a părăsit fizic şi înmormântarea sa trebuia speculată “electoral”) până la Săndoi, Badea, Stângă, Papură, Cristescu, marele Craioveanu
sau chiar Cristi Minculescu sau restul suporterilor din propriul oraş, înseamnă că ai pierdut totuşi definitiv busola.
Cum poţi oare să-i renegi pe toţi
cei care au făcut istoria echipei cu care spui că ţii? Iar dacă nu te reprezintă oamenii care, adunaţi toţi laolaltă şi
dublaţi de însăşi instituţia care a născut această echipă înseamnă practic
istoria Ştiinţei, cum te mai identifici ca om şi ca suporter cu Universitatea
Craiova?
Să-i acuzi şi să-i calomniezi în masă pe toţi cei care au scris istoria alb-albastră la Craiova cu sudoare, în vremurile în care fotbalul nu era modern şi jucătorii nu se vindeau atât de des, dar să te identifici plin de ifose de moralist cu srl-ul familiei boovene, mimând un protest de imagine dar ireal şi oricum demonstrat inutil la adresa ospătarului în timp ce nu eşti nici măcar capabil să elimini “colaboratorii cu reportofoane” ale acestuia din propriile-ţi rânduri e un act inacceptabil din punctul de vedere al celei mai elementare etici morale, de ultras sau nu.
Păcat că o parte a suporterilor
nearvuniţi de ospătar au fost convinşi să joace acest rol patetic în noua regie
a ospătarului. Mai devreme sau mai târziu
(poate abia când “reportofoanele” îşi vor întoarce armele din raţiuni
financiare) îşi vor da seama că au devenit nişte bieţi actori în tragicomedia
de la Severin. Şi indiferent câte scuze îşi vor căuta atunci, le spunem de acum
că nu vor găsi. Pentru că doar un redus mintal nu ştie că srl-ul boovean va fi
legat pe vecie de Mărin. Iar să alegi un srl, adică pur şi simplu persoana
ospătarului - definiţie a mizeriei morale şi să acuzi Universitatea din Craiova
că vrea să-şi reia istoria e ceva de neiertat.
Să pretinzi că tu vrei să foloseşti numele de Universitatea Craiova în timp ce spui că nu are acest drept însăşi instituţia care se cheamă astfel, deci proprietara “de jure” a acestei titulaturi, e o comedie maximă de care toată lumea a început să se plictisească.
Să pretinzi că tu vrei să foloseşti numele de Universitatea Craiova în timp ce spui că nu are acest drept însăşi instituţia care se cheamă astfel, deci proprietara “de jure” a acestei titulaturi, e o comedie maximă de care toată lumea a început să se plictisească.
CRAIOVASPORT vă dă întâlnire sâmbăta
viitoare, pe Stadionul Ion Oblemenco, tuturor celor care iubiţi ŞTIINŢA LIBERĂ dincolo
de interese!