Gastronomia face parte din noua strategie concepută de Mărin pentru resuscitarea lui FC Booveni.. Fost debarasator, dar autoproclamat ex-ospătar, Mărin l-a desfiinţat public pe bucătarul chel adus de Piţurcă, enervat pe chelia impecabilă a acestuia, look pe care în ultima vreme booveanul nu şi-l mai permite, oripilându-ne astfel cu smocul hidos pe care şi-l etalează pe sticlă.
Subiectul culinar a revenit în prim-plan o dată cu reportajul senzaţional efectuat de şocâtele de serviciu Şorică în cantonamentul de lux al juveţilor de la Govora, unde am putut viziona în detaliu tot ce urmau să îngurgiteze fraţii Costea. Ideea reportajului era de a prezenta condiţiile ireproşabile de la stabilimentul vâlcean, unde jucătorii chiar MÂNCAU. Ei bine, da, în prezenţa camerelor de luat vederi juveţii chiar aveau ce să mănânce, lucru pe care puţine echipe din ţară sau chiar din Europa şi-l permit în aceste vremuri de criză.
Asistăm la un come-back în forţă al staff-ului culinar peste câteva zile, cu ocazia litigiului cu Bărboianu şi Găman. Ajică a pretins că şi-a delegat juristele la LPF pentru a reprezenta clubul, însă Alexandru Boc a dezvăluit televiziunilor ocupaţia celor două persoane „oficiale” - erau bucătăresele echipei. Cele două au primit liber după ce lotul încheiase stagiul la Govora şi Ajică le-a răsplătit în loc de remuneraţie cu o excursie la LPF unde s-au putut prezenta drept reprezentante ale clubului.
„E unicat, nu ştiu ce ar putea să spună, poate le punem să ne facă mâncare la Ligă” a declarat vicepreşedintele LPF, amuzat şi în acelaşi timp şocat de componenţa delegaţiei alb-albastre, „cancelarul” roşcalbastru fiind cel care le-a consiliat pe cele două bucătărese. „Debutul celor două reprezentate ale clubului a fost plin de peripeţii pe scările clădirii. Din cauza zăpezii au alunecat şi au fost la un pas să se accidenteze. Cazul pentru care veniseră la Bucureşti a fost reprogramat de Comisie pentru săptămîna viitoare”, notează gsp.ro.
No comment!
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...
-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
În ultima perioadă mai mulți suporteri ne-au transmis mesaje cu amănunte despre incidentele de la Brașov - din meciul de Cupa României...