27 ian. 2011

Mărin şi-a deconspirat sifonul undercover


 În rahatul de la Niuiorc a călcat şi un suporter căruia toată lumea îi cânta ode. Vidanja Minciunelu l-a supt de orice urmă de onoare pe fostul lider de galerie Vicenţiu Neagoe. „Vice” este de câţiva ani buni supusul lui Minciunelu, fiindu-i atribuite diverse funcţii, una mai inutilă decât alta, evident toate menite să mascheze adevărata sa menire - aceea de a-i spăla imaginea „întâiului suporter” în relaţia cu „ultraşii”, cam oţărâţi în ultimii ani din cauza genocidului şefului său.

Vice părea să nu fi înţeles în ruptul capului intenţiile distructive ale stăpânului şi a rămas în siajul acestuia în ciuda faptului că a ajuns să număre cu abnegaţie suporterii la meciuri pentru a mai lua şi el un salariu din banii de bilete. Rolul său nu este totuşi aşa decorativ cum s-ar fi crezut, pentru că Vice a dobândit o dată cu trecerea anilor şi alte atribuţii în cadrul clubului. Cea mai importantă ar fi cea de „sifon”, el împărtăşindu-i comandatului suprem orice mişcare survenită la nivelul galeriei, fie ea din Peluza Sud sau Nord. Ajuns sufleur de voie de nevoie, Vice dezvăluia cu aplomb scenariile suporterilor, însă calitatea sa „undercover” a fost spulberată chiar de angajatorul său.

Într-o emisiune la un post de televiziune din Cetatea Banilor (clişeu, dar dureroasă sintagmă pe Minciunelu), cel mai indezirabil om din ţară (secretara nu are drept de veto aici) ne-a împărtăşit hodoronc-tronc cum că Vice i s-a plâns că a fost somat de unii suporteri „unul Cancea, sau Gancea şi alţii...” să părăsească actuala funcţie, deoarece nimeni nu mai vrea să aibă de a face cu actualul patron. Luat de val, Minciunelu şi-a pus într-o postură şi mai nasoală iscoada, obişnuită să-i tragă de limbă fără jenă pe confraţii din galerie şi apoi să se spovedească mentorului de pe Sfântu’ Dumitru, nambăr oan.

O dată cu mazilirea lui Piţurcă, managerul care probabil că nu-l prea inclusese în staful propriu, mirosindu-i obiceiurile de spion veritabil, Vice îşi poate relua din vechile îndatoriri, printre care şi slalomul către comisiile ligii şi federaţiei cu ajutorul RATB-ului, în timpul căruia a şi fost puţin deraiat de pe traseu „fortuit” de câţiva dinamovişti. Neplăcutul moment s-a petrecut când Vicenţiu se afla în zona ambasadei Turciei, încercând să obţină viza lui Wobay. Câinii nici nu sperau să le cadă în plasă un oficial oltean, trimis pe la Ligă cu autobuzul, în timp ce omologii săi de la alte cluburi descind în fieful lui Mitică de prin tot felul de limuzine.

Unii poate că vor avea tentaţia de a fi solidari cu ghinionul înfocatului de la uşa lui Ajică, dar să fim serioşi, e ca şi cum Galliani s-ar plimba prin Roma cu autobuzul şi apoi s-ar mira că l-au petardat nişte ultraşi rivali. Cum nu ne putem imagina nici că Marius Stan, Chivorchian, Horoba şi ceilalţi delegaţi ai cluburilor mioritice nu au minima prestanţă de a coborî din maşini parcate în faţa sediilor ligii sau federaţiei, imaginea cu trimisul boovean ajungând la Bucureşti prin metoda „ia-mă nene!” şi apoi schimbând 3 trolee şi un metrou ca să reprezinte Craiova la comisii este de un penibil fără precedent. Dar niciun sacrificiu nu este prea mare pentru vajnicul slujitor al cauzei ajiciene, Vice, dacă recompensa e o mângâiere pe creştet de la Mărin.

CRAIOVASPORT propune o
etichetă pentru sifonul Vice.
Aşa că, uitându-se în zare către milioanele de euro virtuale prefigurate dinspre Fondul Proprietatea, despre care îi povesteşte zilnic bosul cu talent narativ, fostul galerist şi actualul argat se autodesfiinţează, anihilându-şi şi fărâma de respect pe care i-o mai purtau unii suporteri, ce-i drept mai ignoranţi. Sperând să culeagă cândva firimiturile de la ospăţul grotesc preconizat de Mărin, pletosul face abuz de compromisuri, întrecându-l pe moment la capitolul sclavie chiar şi pe valetul de serviciu Mitu, plecat temporar din cauza lipsei acute de caşcaval a lui Mărin. Ruşinică, Vicenţiu!




Mărin Minciunelu:
„E unul Cancea, sau Gancea şi alţii, care îmi destabilizează oamenii mei de la club. L-au sunat pe Vice şi l-au certat şi ameninţat să plece...”

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...