6 sept. 2010

Idolul de pe soclu e şi el tot om...


Balaci, dezlănţuit: «Mititelu s-a folosit de jucătorii Craiovei Maxima, apoi i-a aruncat! Oamenii se pot întoarce împotriva lui Piţi»
Aducerea lui Victor Piţurcă părea că îi garantează lui Mititelu linişte la echipă, dar contestararii patronului din Bănie nu dau înapoi. Ilie Balaci îl critică dur pe finanţatorul Universităţii, pe care îl acuză că a tratat cu lipsă de respect pe toţi foştii mari jucători.
“Adrian Mititelu a procedat la fel cu toţi jucătorii Craiovei Maxima. Cand a avut nevoie, i-a chemat la club şi s-a folosit de ei, iar apoi i-a aruncat. Stau şi mă întreb dacă a iubit Craiova Maxima. Eu nu voi mai merge la stadion, voi asista din faţa televizorului. Este mai frumos şi mai comod”, a spus Ilie Balaci pentru Digi Sport.
Venirea lui Piţurcă în Bănie a creat o emulaţie fantastică în rândul suporterilor Craiovei, dar acest lucru va dura doar dacă vor veni performanţele. Văzut ca un Mesia în momentul de faţă, fostul selecţioner ar putea avea parte de un tratament extrem de ostil din partea publicului, în măsura în care rezultatele vor întârzia să apară.
“Dacă echipa va avea parcursul de anul trecut, cu siguranţă lumea se va întoarce împotriva lui Piţurcă”, a conchis Balaci.
        Articol apărut în Pro Sport


În primul rând, Ilie Balaci confirmă în aceste zile ceea ce spunea şi CRAIOVASPORT acum două luni şi jumătate (vezi aici): Minciunelu a folosit mereu componenţii Craiovei Maxima pentru interesul personal, speculând după caz (a se citi situaţia materială) şi conjunctură numele fiecăruia dintre eroii anilor ‘80.


Din păcate însă, “Minunea blondă” vorbeşte din propria-i experienţă. Ceea ce este şi mai regretabil e faptul că această reacţie pare a veni ca o frustrare, după ce Ilie nu a mai primit invitaţii la tribuna oficială pentru meciurile Ştiinţei şi a asistat la meciul cu Timişoara de la tribuna I, împreună cu un alt proscris, Nicolae Tilihoi. Faptul în sine e ruşinos pentru un club de talia Universităţii, care nu are decenţa de a-şi respecta gloriile ce i-au scris istoria pentru că se întâmplă ca acestea să aibă alte păreri decât “reprezentantu’ acţionarilor majoritari”-aşa cum se pare că sună noua titulatură favorită a preşedintelui, mai precis reprezentantu’ lu’ Gigi & Găbitza. Dar acest lucru nu credem că ar trebui să-i provoace lui Ilie Balaci o astfel de atitudine faţă de Victor Piţurcă, până la urmă primul antrenor pe care-l angajează Minciunelu.

Culmea, Ilie Balaci şi-a folosit nu demult numele pentru a gira tot felul de nerozii boovene, precum numirea de ochii lumii a unor marionete ca Mogoşanu, Cioroianu, etc, care ne erau prezentaţi drept “antrenori”, sau schimbarea lui Nicolo Napoli în plină luptă pentru Europa, mutare soldată cu ratarea într-o manieră penibilă şi scandaloasă a revenirii în cupele europene.

E puţin hilar să faci parte din conducerea clubului pe vremea lui Cioroianu sau Mogoşanu şi atunci să faci declaraţii “de bine”, pe care fanii să se abţină a le ironiza doar de dragul a ceea ce ai însemnat ca fotbalist pentru această echipă şi pentru această ţară, pentru ca apoi, atunci când echipa e preluată de un oarecare Victor Piţurcă, să dai astfel de verdicte, pline de scepticism şi oricum premature. Tot Balaci ne lăsa muţi când anunţa că la 18 ani Gogoşoiu era mai tehnic decât era el la aceeaşi vârsta şi mai rapid ca Marcu-n vremurile bune..., sau, mai recent, când refuza să “se prindă” că mutarea la Severin e doar o strategie booveană şi ne indica diverşi vinovaţi imaginari, de la primăria lui Solomon până la chiar suporterii echipei...

De ce atunci consideraţiile lui Ilie Balaci sunau toate a “să fim pozitivi”, iar acum, când Ilie nu se mai regăseşte prin organigrama clubului şi nu mai primeşte invitaţii pe la lojă, orice frază de-a sa prevesteşte un cataclism... asta rămâne ca suporterii să-şi răspundă fiecare pentru sine.


Reacţia de... neînţeles a lui Ilie Balaci, pe atunci antrenor în Kuwait, la Al Kazma, faţă de mutarea echipei la Severin: “Craiova se mută la Severin pentru că acolo e iubită. Înţeleg că fanii au ceva cu Mititelu, dar problemele să şi le rezolve în afara stadionului. Ei trebuie să susţină echipa necondiţionat. Dacă nu vin la stadion ca pe vremuri şi nu o ajută să câştige, înseamnă că n-o mai iubesc”.

Între timp, Al Lopata a întrerupt contractul cu Ilie, care a revenit în România.

Contradicţiile unui fotbalist de geniu

[continuare la Idolul de pe soclu e şi el tot om]

 Departe de a avea pretenţia de a-l judeca pe cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, alături de Gicu Dobrin, vă prezentăm mai jos doar câteva păreri ale sale din ultimii ani, pe care ne-am permis să le comentăm. În mod normal n-am fi făcut o astfel de analiză, fiind vorba de cel mai talentat fotbalist care a îmbrăcat vreodată tricoul alb-albastru. Dar am obosit ferindu-ne să rostim adevăruri evidente, doar de dragul unor prejudecăţi. Cine o să creadă că am comis vreun sacrilegiu, e liber să rămână cu această părere. Pentru noi contează doar Universitatea Craiova.


 
Iată ce a spus Ilie înaintea meciului cu Timişoara:
“…O să îmi cumpăr bilet ca oricare suporter al echipei şi voi vedea partida din tribună. O să iau locul lui tata, el stătea deasupra tunelului (la tribuna I - n.r.). Cât am jucat eu fotbal, tata a stat numai acolo, nu a stat niciodată la oficială. Probabil că eu aş avea loc la oficială, dar nu se pune aşa problema. Nu e vorba că nu mai sunt primit, dar e mai bine aşa, din moment ce nu mai sunt implicat la echipă decât ca un suporter, cu sufletul…”

Ce spune Ilie acum, înaintea meciului de la Tg. Jiu:
“...Eu nu voi mai merge la stadion, voi asista din faţa televizorului. Este mai frumos şi mai comod…”

Ce spunea când era “colaboratorul” lui Mărin:
“...Nu pot face altceva decât să vă chem la stadion. A susţine o echipă nu înseamnă să iubeşti pe X, Y sau Z. Dacă ţii cu o echipă, trebuie să vii pe stadion. Din ’73 până în ’85 nu erau nici laptopuri, nici ziare, nici intrări libere, dar oamenii veneau la stadion. Dacă vom juca iar în prezenţa a 2-3.000 de spectatori, ne va fi greu. Dacă vor veni 25-30.000, putem spera. Şi echipa noastră cea mare a răsărit din nimic. Vii la meci pentru Mititelu sau pentru Universitatea? Mititelu azi e, mâine nu e. Noi iubim echipa, nu pe Mititelu…”


Opinia CRAIOVASPORT: Ilie, locul tău e, într-adevăr, la tribuna oficială, alături de toţi foştii mari fotbalişti ai acestei echipe. Dar nu e cazul să te autoinviţi în presă, iar când booveanul îţi închide uşa-n nas pentru că aţi încheiat colaborarea şi nu mai declari ce-ţi recomandă el, să te răzbuni pe echipă ori pe antrenor, făcând propagandă pentru statul acasă. Nu de-alta, dar nu demult făceai o altă pledoarie...

 

..............................................................................................................



Ilie spune acum:
“...Ce m-a deranjat pe mine în această perioadă au fost suporterii. Când citesc bannerele: "Bine te-ai întors acasă", încep şi mă întreb, nu cumva şi Ţicleanu a jucat la Craiova şi s-a întors acasă? La meciul cu Timişoara se striga numele lui Piţurcă în timp ce Aurică era pe bancă, aşadar ce să mai cer de la conducerea Craiovei când suporterii nu dau doi bani pe noi?
Mă dor aceste lucruri şi nu vreau să mai am vreo legătură cu Craiova sau cu suporterii ei. Pe cei care sunt suporteri ai Craiovei, pe cei care fac parte din galerie, daca îi întrebi cine a fost Ştefănescu mă îndoiesc ca ştie cineva. Meciul cu Timişoara a fost ultimul al meu pe stadion.

N-are sens să mai merg când nimeni nu îţi adresează vreun cuvânt bun, nici cei din tribune, nici cei din conducere. A fost nevoie de Ungureanu pentru licenţa lui, a fost aruncat Ştefănescu pentru că era scandal între suporteri şi patron, Cârţu e catalogat nebun sau nu ştiu cum, Ţicleanu e chemat doar să fie luat la mişto, eu aş fi catalogat ca invidios... ce mai poţi spune? E mai bine să ne vedem de drumurile noastre!…”


Ce spunea acum 2 luni:
“...Într-adevăr, am avut ocazia să antrenez Universitatea, dar m-am simţit ca ultima spiţă la căruţă şi nu am mai venit. Am fost chemat în ultima zi înainte de reunire, cu lotul fixat, cu programul de pregătire făcut. Cine le-a făcut să răspundă şi de rezultate!…”

Ce spunea când era “colaboratorul” lui Mărin:
“...Nu o să mă duc în cantonamentul echipei. Craiova are antrenor şi el se ocupă de pregătirea băieţilor. Eu sunt directorul tehnic, am alte atribuţii. Mogoşanu e antrenorul principal, el face antrenamentele, el răspunde de rezultate. Dacă el poartă această responsabilitate, cum să mă bag eu peste el?! Eu zic că cel mai indicat e să lăsăm rezultatele să vorbească. Nu putem trage astfel de concluzii acum. Orice antrenor din lume e recomandat doar de rezultatele pe care le are…”


Opinia CRAIOVASPORT: Ilie, la meciul cu Timişoara probabil se striga numele lui Piţurcă pentru că oamenii erau sătui până-n gât de lipsa crasă de profesionism de la nivelul conducerii clubului, iar numele lui Piţurcă era poate unica garanţie că, în sfârşit, lucrurile ar putea intra în normal şi la Craiova. Poate că oamenii îndrăzneau în sfârşit să viseze. Şi poate că şi Piţurcă merită încrederea ta, aşa cum a avut-o Mogoşanu, bietul secund al lui Mărin cu care ne-ndemnai s-avem răbdare.

Dacă nu vei dori să mai ai nicio legătură cu Craiova şi suporterii ei, e dreptul tău. Noi îţi vom mulţumi mereu pentru clipele unice pe care ni le-ai oferit. Ai fost mereu un rebel, poate de aceea noi te vom iubi orice ai face şi ai spune. Dar nu mai poţi plânge acum, când nu mai eşti “colaboratorul” lui Ajică, de grija lui Ştefănescu, Cârţu, Ungureanu sau Ţicleanu. Tu însuţi ai acceptat să vii în conducerea clubului, numit de ochii lumii pe diverse titulaturi născocite ad-hoc de inventivul boovean.

Şi nu uita, Ilie, când ai făcut compromisul de a-l gira pe ospătar cu imaginea ta, Ştefănescu deja “fusese aruncat”, aşa cum spui, fără ca tu să spui atunci vreun cuvânt despre asta. Cârţu avea aceleaşi păreri şi când tu ne erai prezentat ca oficial al clubului ca să le fie închisă gura fanilor, iar Ungureanu a acoperit obligativitatea licenţei PRO aşa cum ai făcut-o chiar şi tu însuţi, deşi cu ceva timp înainte avusesei altă părere despre Cârţu, în cazul în care el ar fi făcut acelaşi lucru. Cât despre Ţicleanu, chiar tu l-ai luat la mişto Ilie, când ai spus că-n locul lui te-ai fi simţit “ca ultima spiţă la căruţă”, în timp ce Aurel ne spunea cum sunteţi tu şi Ştefănescu în spatele lui...



..............................................................................................................



Ilie spune acum:
“...Piţurcă a început să joace fotbal la Craiova, s-a născut aici şi iubeşte echipa. Probabil nu la fel de mult ca pe Steaua, dar o iubeşte. Cu actualul lot nu poate câştiga campionatul nici în următorii cinci ani. Nu cred că un antrenor poate câştiga meciurile, ci doar jucătorii…”

Ce spunea când era “colaboratorul” lui Mărin:
“...Au fost indivizi care aveau interes ca Universitatea să ajungă în Divizia B. Sunt cei care au avut destinul Ştiinţei în mână. Nu am avut cum să ajut echipa la timpul ăla, pentru că eram plecat şi ce aş fi putut eu face.
Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu îi cânt odă lui Mititelu. Dar dacă nu ar fi fost acest “nebun”, probabil Craiova ar fi fost acum în Liga a treia. Cu Mititelu, Universitatea poate câştiga campionatul. Nu spun că în formula asta poate obţine titlul. Că va fi peste un an sau zece… nu ştiu.
Spun că Mititelu are bani să ducă echipa mai departe. Cred că Mititelu ar mai trebui să mai şi cumpere, să mai şi vândă, pentru că te plictiseşti să vezi mereu aceiaşi jucători. Costea a avut o ofertă foarte mare. Finanţatorul nu i-a dat drumul să plece, pentru că îl consideră pe Florin unul dintre pilonii actualei echipe. El vrea să câştige campionatul cu orice preţ. În ceea ce îl priveşte pe Florin, este atât de bine plătit încât nu cred că l-ar interesa să joace la echipa X - Y, că nu era vorba de Barcelona, de Real, era vorba de altă echipă…”

Ce spunea când era “colaboratorul” lui Mărin:
“...Trebuie să ţinem cont de faptul că majoritatea jucătorilor sunt tineri şi este greu să umbli la psihologia lor, dar, sincer, cel mai bun psiholog al nostru este patronul. Nu neapărat prin cuvintele care le adresează, deja jucătorii îl cunosc foarte bine, decât se uită pe faţa lui şi ei ştiu, simt ceea ce vrea să le spună. Sunt convins că Adi nu este supărat, este mâhnit în sufletul lui că nu am reuşit să fim în momentul de faţă pe locul trei, cu şanse să ne apropriem de doi şi de unul. Dar el este psihologul lor. Este omul care ştie şi a ştiut să motiveze echipa…”


Opinia CRAIOVASPORT: Ilie, dacă Piţurcă iubeşte Craiova mai mult sau mai puţin decât pe Steaua, asta o ştie doar el. Ce îi interesează însă pe suporteri e faptul că Piţurcă iubeşte performanţa. Iubeşte să-şi facă meseria eliberat de orice comenzi şi telefoane de la oficială.

Probabil că Piţurcă nu poate câştiga titlul cu actualul lot. Dar asta o putem spune noi, pesimiştii de serviciu. Tu, Ilie, ne spuneai deunăzi altceva. Ba chiar îl îndemnai pe şef să mai vândă din jucători, nu de alta, dar să nu ne plictisim văzând aceleaşi feţe…

Iar dacă patronul e psihologul echipei, dacă el ştie şi a ştiut să-i motiveze pe jucători, şi-n plus avem şi-un tactician, în persoana lui Tăbârcă, spune-ne sincer Ilie, de ce ne mai trebuie antrenor? Poate de-asta o fi inutil Piţurcă…



..............................................................................................................



Ilie spunea pe 28 iulie 2007:
“...Antrenorul echipei este Cioroianu. Îmi e greu să cred că Sorin Cârţu ar fi dispus să stea pe banca de rezerve doar pentru că are licenţa Pro. Ar refuza să fie marionetă. Probabil cu licenţa PRO se va da o derogare pentru Cioroianu…”

Ce spunea Ilie pe 27 iunie 2009:
“...Nu s-a schimbat nimic, fac tot ceea ce făceam înainte, adică nimic concret. Nu am niciun fel de implicare efectivă. Am acceptat această nouă numire până îmi găsesc alt loc de muncă. Am întins o mână de ajutor echipei, pentru că eu am acest carnet PRO, pe care mi l-a acordat FIFA, datorită celor două cupe ale campionilor pe care le-am cucerit, dar de rezultate va raspunde antrenorul numit de club, aşa că este doar ceva temporar…”


Opinia CRAIOVASPORT: No comment...


..............................................................................................................


P.S. Nu-l acuzăm pe Balaci, tragem doar un semnal de alarmă către toate fostele glorii, rugându-le pe această umilă cale să fie mult mai atente atunci când aruncă în stânga şi-n dreapta cu laudele în schimbul unor remuneraţii modice sau pentru o invitaţie la tribuna VIP.

Booveanul l-a ţinut în tot acest timp aproape pe Ilie Balaci tocmai pentru a-i provoca aceste declaraţii, ştiind că ele vor anula orice posibile viitoare atitudini contrare ale prinţului Craiovei Maxima. Iar acest lucru se şi întâmplă în acest moment. Probabil CRAIOVASPORT îi face de această dată un serviciu lui Mărin, care îşi vede într-un fel confirmată teoria sa care spune că unii dintre foştii fotbalişti ai echipei sunt mult prea influenţaţi în păreri de poziţia pe care o ocupă sau nu la acel moment în club.

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...