Mâna dreaptă a lui Minciunelu, aghiotantul Lucian a fost răsplătit de stăpân cu funcţia de vicepreşedinte al clubului, provocându-ne o criză de râs şi apoi una de nervi, când realizăm cât suntem de jos. Acesta este personajul despre care vom vorbi, fără motiv, sau cu destule, în rândurile de mai jos.
Servitorul mai sus pomenit este cel care, se pare că face toată „treaba murdară”, de la interzisul unei coregrafii aniversare a galeriei oltene până la transmiterea către smardoii cu veste de steward a ordinului de căsăpire a spectatorilor de pe stadion, care nu fuseseră de ajuns chinuiţi de ploaie şi de neputinţa echipei.
În loc să se ocupe de treburi mult mai importante, acest lingău anonim care ar trebui să fie omologul lui Mureşan, Argăseală, Zotta, Meme Stoica, Chivorchian, Marius Stan sau Dinu „Vamă”, îşi pierde timpul cu sabotarea suporterilor Craiovei, invidios că n-a fost niciodata unul dintre ei, inima fiindu-i, se ştie, roş-albastră.
Vă imaginaţi că Lucian are habar de vreun paragraf din ROAF, sau că omul cu faţă de muncitor pe şantier, care urla la portavoce în faţa unei mese pliante, prin Severin sau pe la ţară, texte de genul „Domnu’, veniţi la magazinul mobil!!!” şi „Nu mai citiţi Gazeta de Sud!!!”, are cumva vreun număr de telefon al vreunui conducător cu experienţă, antrenor, impresar sau om de fotbal care i-ar putea recomanda vreun tânăr fotbalist talentat, pe care să i-l prezinte stăpânului?
Nicidecum, valetul are în fişa postului alte îndeletniciri, de la lustruitul pantofilor lui Minciunelu până la comandarea unor chiciuri pentru magazin, dar de mai mult de-atât n-ar fi capabil.
Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă
Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...
-
Vineri după amiază, echipa familiei Mititelu a avut meci la fotbalul de județ. Nu știau că mai pe seară le vine sentința și că barosanul c...
-
Mulguţa. Lărguţa. Craiolguţa. Clone. Moralitate. Echipe adevărate. Curve. Mentalitate. Prostituţie. Trădare. CUVINTE mari şi grele. Dar GO...
-
În ultima perioadă mai mulți suporteri ne-au transmis mesaje cu amănunte despre incidentele de la Brașov - din meciul de Cupa României...