Compromisuri maxime

În lipsa minciunelului, care stă pitit în bârlog ca să nu-şi atragă şi mai multă antipatie din partea publicului craiovean, doi dintre foştii componenţi ai Craiovei Maxima au rostit luni, la conferinţa de presă de la stadionul pe care Universitatea CRAIOVA nu mai joacă, nişte fraze incredibile:

Aurel Ţicleanu:
“Nu cunosc prea bine lotul, dar vom avea timp suficient în Austria, în cele două săptămâni să ne cunoaştem. Trebuie să accept şi sugestiile patronului, eu nu am venit aici pe o poziţie de opozant al domnului Mititelu. Vâslim în aceeaşi barcă, soluţiile le vom găsi întotdeauna împreună. Am rămas impresionat de ceea ce am văzut în ultimele zile. Absolut toţi jucătorii din lot sunt priviţi de patron la fel ca propriul său copil. Ţine enorm la toţi şi, sincer, am început şi eu să mă molipsesc de la dumnealui.”

Ghiţă Geolgău:
“Sezonul următor vom evolua cu certitudine tot pe «Municipal». La Severin s-au găsit oameni total diferiţi faţă de cei de aici, mult mai înţelegători şi atunci li s-a făcut o promisiune conform căreia Ştiinţa va juca o perioadă mai lungă acolo. În timp, poate peste un sezon, două, sunt convins că Universitatea se va întoarce la Craiova. Dacă ne-am întoarce acum, consider că ar fi o trădare faţă de oamenii de acolo, o trădare comparabilă cu cea a lui Dorel, care a negociat cu Steaua în loc să vină să vorbească mai întâi cu noi.”


Dacă Ţicleanu ne lasă perplecşi, mărturisind nonşalant că trebuie să accepte şi sugestiile patronului şi că va găsi întotdeauna soluţiile împreună cu acesta, cu alte cuvinte anunţându-ne de pe acum că rolul său e pur decorativ şi nu va ieşi din cuvântul stăpânului, Geolgău şochează spunând că întoarcerea echipei pe “Ion Oblemenco” ar fi trădare, comparând revenirea Universităţii pe “Central” cu transferul lui Stoica la Steaua, ca şi cum pentru conducătorii de azi ai Universităţii legendarul stadion din Bănie înseamnă tot atât de multe ca şi… steaua bucureşti!

Despre declaraţiile uluitoare ale domnilor Ţicleanu şi Geolgău ar fi atât de multe de spus, încât e mai bine să nu le comentăm în acest moment, din respect pentru fotbaliştii care au fost odată cei doi...

Profesioniştii

Agitaţie mare la Niuiorc, luni de dimineaţă. Chemaţi la raport, Geolgău, Ţicleanu, Lung, Tăbârcă, Roşca sau Mitu, dădeau ocol clădirii, neliniştiţi, în aşteptarea împăratului. Apoi, obosiţi de atâta stat în picioare, profesioniştii din staff-ul Ştiinţei îşi fac curaj şi, unul câte unul, intră în biroul prezidenţial, luând loc, timizi, pe canapea. Doar ultimii doi sunt mai dezinvolţi… Sunt “de-ai casei”.

După câteva ore de aşteptare, în parcarea de vizavi de Minerva îşi face apariţia, tacticos, merţanu lu’ Ajică. Faraonu’ coboară agale, cu ochelarii de sudor pe ochi. Păşeşte greoi, aşteptând aplauzele cetăţenilor care trec pe stradă. Dar nimic. Taximetriştii, cele trei femei de pe trecerea de pietoni, bărbatul în costum şi cu diplomat (vreun contabil ceva…), grupul de şcolari şi cerşetorul aşezat pe caldarâm, toţi îşi văd cu seninătate d’ale lor, ignorând augusta apariţie a starului din Bănie.

Înainte de a intra în clădire, preşedintele aruncă o ultimă privire în jur, doar-doar l-o fi remarcat cineva. Dar… nimic. Nici o privire, nici o întrebare despre echipă… Nu-i face nimeni cu mâna… Nici măcar vreun reproş sau vreo înjurătură nu-l au ca destinatar.

Încruntat, Minciunelu intră în birou. Deschide uşa şi, din toate colţurile, îl întâmpină un amestec de saluturi, rostite în acelaşi timp:
“Bună ziua şefu!” / ”Salut Adi!” / ”Să trăiţi dom’ preşedinte!”…, în funcţie de cum se raporta fiecare dintre profesionişti la majestatea sa. Ultima formulare i-a aparţinut probabil lui Tăbârcă.

“Ce e bă cu voi aici?”, întreabă autoritar stăpânu’.

„Ăăă... păi şefu..., dumneavoastră ne-aţi chemat...”, răspunde Mitu, cu juma’ de gură.

„Când bă?”, continuă Ajică, parcă iritat.

„Aseară.... ştiţi... cu conferinţa... să ne-nvăţaţi ce trebuie să spunem...”, intervine Geolgău, cu aerul său împăciuitor şi arborând un zâmbet nătâng.

„Aaa, da bă, aşa e... staţi jos să facem repetiţie! Sandule, şi tu bă! Ce-ai rămas aşa, în poziţie de drepţi?”

„Da dom’ preşedinte”, răspunde şi Tăbârcă într-un târziu, cu vocea gâtuită de emoţie...

[..........]

După două ore de repetiţii asidue, oamenii din staff-ul Ştiinţei Severin ies încolonaţi din biroul mogulului. Toţi sunt transpiraţi, dar concentraţi şi conştienţi de misiunea lor, gata să spună pe de rost răspunsurile pentru presă:
avem cel mai bun lot din Europa, nu mai e nevoie de transferuri; la Severin e cel mai vulcanic public din lume, care nu poate fi trădat; preşedintele-i iubeşte pe jucători, care-i sunt ca nişte copii; o să jucăm bine şi sigur vor veni şi rezultatele şi, în general, totul e roz în paradisul alb-albastru…