"Craiova doarme în loc să-şi salveze echipa
Cînd foştii deportaţi în Bărăgan s-au întors să revadă vatra vremelnică, n-au mai găsit decît puţine din locuinţele ridicate din chirpici şi acoperite cu stuf şi lacrimi. Peisajul se schimbase, martorii îi numărai pe degetele de la o mînă. Doar drumurile arse de soare le-au recunoscut, erau aproape nemodificate. Ele au supravieţuit vitregiilor vremii şi monstruozităţilor comise de oameni. Al Craiovei a început pe 5 septembrie 1948 cu un meci cu echipa din Filiaşi. Pe banca formaţiei UNSR Craiova, care şi-a schimbat numele în CSU, apoi s-a numit “Ştiinţa”, iar 1966 a fost rebotezată Universitatea, a stat prima oară Nicolae Polojinschi.
O aniversare fără sărbătorit la masă. Fotbalul îşi derulează impasibil etapele, clasamentul frige deja, fraţii Costea au semnat cu Steaua, Dorel e la Dinamo, Gîngioveanu a ajuns la Rapid.
Viaţa merge înainte şi cerul e dureros de albastru pentru suporterii “Ştiinţei”. Cînd priveşti ce bătaie este pe juveţi, înţelegi cît de mult lipseşte Universitatea. Degeaba ne uităm în zare, Craiova nu e nicăieri. Drumul ei a rămas suspendat, întrerupt de trădări şi interese oculte. În urmă sînt Florenţa, Leeds, Bordeaux, Monaco, Munchen, Milano sau Pireu. Au rămas zece trofee şi multe alte momente memorabile. Dacă titlurile au fost mai puţine, din cauza boemiei sau piedicilor, au răsplătit-o poeţii, au alintat-o “Campioana unei mari iubiri”.
Timpul trece şi din Bănie nu vine nici un semn. Un vulcan activ s-a stins subit. Nu mai e decît cenuşa. Unde a dispărut galeria care umplea Peluza Sud? De ce nu strîng rîndurile suporterii să arate lumii şi autorităţilor că le pasă, că nu s-au consolat, că nu vor renunţa aşa de uşor? Cîţi dintre liderii fanilor sînt compromişi sau şantajabili? Şi fostele glorii sînt în culpă. Să nu mai stea cu mîinile-n sîn! Cu mentalitatea mioritică, “eu ce rezolv cu asta?”, “nu depinde de mine”, “ce importanţă are un miting?”, veţi rămîne orfani. Doar voi, oltenii, vă puteţi salva echipa. Nu aşteptaţi ajutor din altă parte!
E anotimpul caznelor. Al unui supliciu nemeritat. Sute de mii de oameni au fost condamnaţi, în grup, fără drept de recurs. Ar fi suportat cu stoicism tortura anilor săraci în recolte, erau vaccinaţi. Trăiau din amintiri şi au rămas numai cu ele. Torţionarii se ştiu, nu are rost să le mai pomenim numele. Îi avertizăm că nu vor fi iertaţi niciodată pentru suferinţa pricinuită cu bună ştiinţă.
