13 dec. 2010

Măscăriciul nu se lasă...

După ce a târât Ştiinţa până pe marginea prăpastiei, parvenitul de Booveni nu se lasă şi îşi duce mai departe obişnuitele diversiuni. Mai nou, dacă tot se plictiseşte fiindcă momentan “jucăria” e la Piţi, el şi-a fixat ca obiectiv eliminarea din mentalul colectiv al fanilor Ştiinţei a ideii că suporterii pot fi vreodată patronii echipei, versiune lansată de Victor Piţurcă la ultima sa conferinţă de presă, când l-a dat de gol pe ospătar, arătându-ni-l în toată sărăcia sa.

Mărin e plin de datorii ca WC-lul de căcat, dar ne ţine lecţii despre economie şi ne explică în fiţuica sa falimentară şi ce e ăla socios. El încearcă să desfiinţeze din start o idee de care se teme, pentru că o astfel de variantă de coşmar pentru el ar însemna sfârşitul carierei sale de vedetă TV. Ajică e un fel de Andreea Tonciu a fotbalului, în timp ce Cloşca Ivanovici sau Sa-muilă sunt, pe rând, bahmuţenii care-l invită constant să se maimuţărească.

Ajică Minciunelu:
“Ideea ca suporterii să se implice în acţionariatul clubului este una frumoasă, dar, zic eu, inaplicabilă în această perioadă în România, deoarece criza economică a redus mult puterea de cumpărare a oamenilor. Chiar dacă mulţi şi-ar dori asta, nu prea pot să-şi permită.
Cât despre mult vehiculata variantă de “socios”, sunt surprins să constat că foarte mulţi habar nu au ce înseamnă acest lucru. “Socios” se numesc cei care sunt plătitori de abonamente ori Universitatea Craiova nu a depăşit 500 de “socios” (cumpărători de abonamente) pe an, şi asta la cele mai mici preţuri din ţară. Dacă am avea 10.000 de “socios” la 100 de euro abonamentul am putea să mai discutăm. Atâta timp cât numărul de abonamente este jenant de mic, consider subiectul de prisos”.

Astea fiind spuse, booveanu’ a vrut să ne reteze orice speranţă. Adicătelea Minciunelu cel rupt în cur consideră subiectu’ de prisos. Şi probabil “inadecvat”, dar acu’ îi dă cu prisosu’, că a mai învăţat un termen de la televizor zilele astea.

Argumentul umflatului e că nu s-au abonat 10.000 de suporteri, ca să aibă el bani pentru rujurile, poşetele şi chiloţii secretarei. Plin de competenţă, amorezul Măry ne spune că e şi surprins să constate că noi nici nu ştim ce e aia “socios”. Şi ne şi explică: “Socios se numesc cei care sunt plătitori de abonamente ori Universitatea Craiova nu a depăşit 500 de socios pe an”.

Prostului i-a trecut ceva pe la ureche, dar când nu e şcoală n-ai ce să ceri. Pentru zevzec, să-ţi cumperi un abonament la meci e tot una cu a fi asociat la un club, aşa cum sunt fanii Barcelonei spre exemplu. Aceştia nu au doar abonamente, aşa cum se întâmplă în toată lumea, ci sunt acţionari la propriul club, aduc cotizaţii anuale (nu sume imense) şi au drept de vot, pe care şi-l exercită atunci când este ales preşedintele clubului. Pentru că aia înseamnă să ai “mandat”, un cuvânt foarte des şi foarte prost folosit de Mărin. El încă n-a aflat că mandatul se primeşte din partea cuiva, nu e un lucru pe care ţi-l iei singur (sau dând la schimb o benzinărie lui Dinel).

Totuşi, ceva-ceva înţelege şi booveanul din harneala cu “socioşii”. Adică faptul că atunci când la un club sunt socios, acel club nu mai are patron. Pentru că patroni sunt suporterii, adică asociaţii (traducerea cuvântului socios).

Prin urmare, Mărine, scuteşte-ne de diversiunile astea! Socios nu presupune doar plata unor abonamente, ci presupune că echipa ar fi, aşa cum este varianta ideală, a suporterilor şi a comunităţii, care ar putea avea o implicare financiară mai mare. De ce nu vrea Mărin cu “socios” şi ne spune că nu e bine aşa? Pentru că în acel caz fericit, el n-ar mai exista! “Socios” s-ar traduce “fără Mărin”! Şi fără alţii ca el! Nici Gigy sau Găbitza nu şi-ar mai găsi locul printre patronii din acte ai SRL-ului pe care figurează clubul. Ăsta e motivul real pentru care booveanul vrea să ne convingă că “ideea este frumoasă, dar inaplicabilă”. Sau “inadecvată”.




CRAIOVASPORT oferă mai jos este definiţia cuvântului “socio”, ca să înveţe şi incultul în timp ce-şi aşează ochelarii de plastic pe meclă şi secretara pe belengher:

Socio
De Wikipedia, la enciclopedia libre.
Socio, o socia, es la denominación que recibe cada una de las partes en un contrato de sociedad. Mediante ese contrato, cada uno de los socios se compromete a aportar un capital a una sociedad, normalmente con una finalidad empresarial.

Por extensión, también se llama socio a cada una de las partes que trabajan conjuntamente en desarrollar un negocio empresarial, cualquiera que sea la forma jurídica utilizada. Asimismo, se denomina socio a un miembro de una asociación. En este caso, no existe la finalidad empresarial, dado que la asociación suele tener una finalidad social, cultural, deportiva, u otras.

Participación paritaria: Todos los socios son iguales y tienen los mismos derechos (un voto por socio). Es el caso de un club o una cooperativa.
..................................................................................................................
Socio
Sursa: Wikipedia, enciclopedia liberă.
Socio, sau socia, este denumirea pe care o primeşte fiecare dintre părţile implicate într-un contract de parteneriat. Prin acest contract, fiecare dintre parteneri se angajează să aducă un capital în societatea respectivă, de obicei cu un scop comercial.

Prin extensie, se numeşte socio fiecare dintre părţile care lucrează în echipă pentru dezvoltarea afacerii, oricare ar fi încadrarea ei juridică. De asemenea, este denumit socio un membru al unei asociaţii. În acest caz, nu există scop comercial, din moment ce asocierea are de obicei un scop social, cultural, sportiv, sau de alt tip.

Participaţiuni egale: Toţi asociaţii (socios) sunt egali şi au aceleaşi drepturi (un vot pentru fiecare socio). Acest lucru se întâmplă în cazul unui club sau unei cooperative.

Comicele combinații ale măscăricilor Charlie și Gogoașă

Pușcăriaș în Italia pentru infracțiuni cu carduri, "Charlie" a făcut arest preventiv și în România, el fiind un fel de papițoi a...